12,197 matches
-
literelor franceze la Universitatea bucureșteană, publică un volum (L'Imaginaire du corps chez les écrivains de Minuit années '80-'90, la editura L'Harmattan din Paris, 2013) în care își propune să surprindă și să redea "rostirea" corpului specifică ficțiunilor narative ale scriitorilor cei mai reprezentativi ai generației '80-'90, publicați de editura Minuit, cea care, în anii '60, devenea celebră prin reunirea și lansarea inițiatorilor ultimului mare curent literar francez Noul Roman. Lucrarea este gândită ca o amplă analiză tematică
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
dar perfect adaptată demonstrației nu fac decît să adauge un plus de atractivitate și rafinament unei lucrări deosebit de valoroase. Prin complexitatea și dificultatea temei abordate, prin ideile îndrăznețe și bine susținute argumentativ, prin utilizarea dezinvoltă a teoriei și practicii analizei narative, volumul Lidiei Cotea reprezintă o incitantă provocare la noi interpretări ale universului aparte creat de trei reprezentanți de frunte ai postmodernismului francez contemporan. Posibilele și imposibilele noastre Lumea nu este decît fructul unei viziuni despre lume. Teoria posibilelor și imposibilelor
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
invizibile, care întind țesutul relațional la maximum, spărgînd relațiile de simetrie și de ipseitate, permițînd o trăire de o intensitate inegalabilă. În ceea ce-l privește, Maxime Roussy are geniul finalurilor neașteptate, năucitoare, fiind un experimentator ieșit din comun al formulelor narative inovante, ceea ce face din el, după părerea noastră, mult mai mult decît un prozator juvenil. De pildă, personajul principal al romanul său Mon père est un fantôme, Mina Kemper, o tînără ce traversează o sumă de aventuri neverosimile, află în
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
eu-lui, care regă sește o paradoxală unitate în oglinda celuilalt, în adoptarea, sub formă de portret, a unui veșmînt străin, pe care subconștientul îl recu noaște ca fiind al său. În ce-l privește pe Maxime Roussy, proiecția eu-lui este narativă ; recurgerea la o identitate fictivă nu e deloc nouă, ceea ce este inedit, în schimb, e disoluția acestei identități fictive, abia stabilizată, într-o identitate virtuală, ce încurcă complet pistele. Ca în celebra parabolă a lui Zhuăng Zhōu: înțeleptul visează că
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
scriu despre autorii cu care am afinități. Este indecent. Înseamnă a vorbi despre sine într-un mod abia deghizat. Dar jocul acesta nu păcălește pe nimeni. (C) Nici Maxime Roussy nu dorește să-și ascundă prea mult sforile de manipulator narativ pe care le trage în spatele păpușilor sale derutate. Dacă Cioran nu respectă pactul autobiografic, Roussy își bate joc de pactul romanesc în spiritul căruia cititorul ar fi cufundat, de la primul rînd, într-o lume ficțională logică și predictibilă în interiorul unui
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
astfel posibilitatea de a se "irealiza" în fapte sau povești imaginare, știind însă că doar una din aceste identități e menită să fie cea reală, celelalte fiind măști. Or, nu mai este posibil să fixezi ceea ce Paul Ricoeur numește "identitate narativă". Ieșind din cărțile lui Roussy ești destul de derutat, căci online, nicio identitate nu e percepută ca fiind mai autentică decît alta... Dar poate că în raportul lor cu cititorul se manifestă cea mai mare îndrăzneală a celor doi scriitori, căci
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
păstrează maniera fără a o sărăci prin autopastișă sau epuizare: manierism, atemporalitate, repertoriu retro, neoexpresionism relativizat prin punerea în perspectivă, bonomie, ironism, predispoziție către retorizare, obscuritate semantică. Unul din punctele de vârf, Poemul de purpură, ilustrare în zece pași neconsecutivi narativ, decupați după o indeterminare variabilă, a temei sângelui, poate fi privit ca o replică (în sensul dramatic al cuvântului, și nu neapărat intenționată) la elegiile lui Nichita Stănescu, inclusiv prin deschiderea către o retorică a metafizicului: „Tot ce există există
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
roman celebru, autorul n-a avansat cu nici un pas în lucrarea sa. El sfârșește fără a fi început, cu un simțământ de epuizare”. Acesta fiind debutul cărții, scrierile care urmează o confirmă chiar când o infirmă printr-o oarecare elaborare narativă. Povestire are o rază cvasinulă, ca la Daniil Harms („Ce rost mai are să povestim ceva?”), Scara tematizează delirul fugii dintr-o scenă în alta, Dispariția lui Flory este o rescriere punctuală (și punctual-distorsionată) a lui E.A. Poe din Balerca de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
căruia alambicul verbal ne promite un rezultat fabulos. Dar aparențele sunt înșelătoare: nici o „piatră filosofală” nu satisface setea noastră de adevăr, nici o transmutație miraculoasă nu ne este livrată la capătul acestor relatări, când grandilocvente, când naive, când hermetice, când pur narative: adevăratul Opus Magnum, marea operă de alchimie constă, aici, în rostirea poetică însăși. Actul de a poematiza și parcurgerea poemului n-au nevoie de nici o concluzie teoretică, de nici un „extract” ideativ al poeziei, spunerea poetică nu are altă spusă decât
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
de a rotunji prin comentariu faptele și întâmplările, de a le nuanța cu portrete trasate din doar câteva linii, iscusit realizate. „Însemnările”, numerotate până la 136, ca niște fișe de observație medicală, socială, politică, de viață sau doar comportamentale, capătă coerență narativă prin raportare la câteva figuri - adevărate caricaturi în acvatintă, cum sunt doctorul Barbete, agentul sanitar Nae Țăpoi, medicul primar al județului, Popescu-Căpușe. Observând că scrierea lui U. ridică și „problema jurnalului literar”, a distincției între realitate și ficțiune, dând indicii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290328_a_291657]
-
la care se adaugă situații-tip, recurente: întâlnirea iubiților / soților despărțiți „après vingt ans”, confruntarea cu o limită, nu absolută, de obicei boala, bărbatul de sprijin fiind cel mai des medic, dacă se poate chiar fost iubit, pentru accentuarea tensiunii (narative), cadrilul cuplurilor. Întrebarea care structurează din profunzime textele este: cum își construiește / descoperă / manifestă o femeie personalitatea autentică într-o lume necruțătoare. Regăsire (1975), romanul de debut, se ocupă de o femeie care se regăsește pe sine după ce se încadrează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287368_a_288697]
-
a singurătății lor iremediabile. Ideea (creștină) a speranței este soluția romanului Dincolo de adevăr (1993), centrat pe figura unui chirurg care operează cazuri extreme. În intervalul dintre primul și ultimul roman, în perioada de mare productivitate a scriitoarei se situează variațiuni narative pe motivul „a trăi înseamnă a înțelege” (prima treaptă spre „a spera”) și pe motivul confruntării cu amenințarea morții. Capacitatea de a povesti fluent întâmplări curente, de a sugera psihologia personajului printr-o replică, de a da senzația autenticității fac
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287368_a_288697]
-
prin cutare scenă pitoresc fioroasă de viață hoțească la 1848. Spiritual este de asemeni jurnalul călătorului francez la Balta-Albă, cu tot acel amestec bizar de evropenism maxim și primitivitate. Călătoria în Africa nu-i un simplu jurnal, ci un sistem narativ pe principiul Decameronului, în care planul exterior e mereu străpuns de planuri lăuntrice. Astfel întîlnim acolo o istorie cu bandiți italieni, pe tema monstrului sensibil, de tipul Quasimodo, detestat de lume. Veselia e agreabilă și factice, ținuta generală ușuratică și
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
cu o petică curată, și, al treilea, suflă asupra lui pe mai multe părți, ca nici bănuială de colb să nu rămîie". Petrecerea obișnuită e "pasianțul" ori "concina prădată". Deplasîndu-se spre pătura țărănească, Gîrleanu dovedește în alte opere o tehnică narativă strânsă, sub înrîurirea lui Guy de Maupassant. O umbră de mizantropie învăluie observarea lumii de jos. În Punga, Neculai Lăptoc și nevastă-sa Safta, găsind la un sinucis o pungă, se bat crunt pentru presupusul conținut. Punga însă cuprinde patru
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
rezulta din claritățile psihice. A doua parte a romanului, tratând despre război, superfluă, dacă privim lucrurile epic, este remarcabilă prin viziunea personală a luptei. Campania e concepută ca un spectacol straniu, apocaliptic, de un tragic grotesc, asemănător cu tablourile primitivilor, narative, hilare, grave. Camil Petrescu este aici un mare prozator. Ridiculizarea eroicului (neconvingătoare) e împrumutată de la Stendhal. Soldații se ascund sub podețe, de frică, trași de picioare de ofițeri, un rănit cu intestinele scoase afară salută amical pe un prieten, în
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
propuse la diverse edituri. Trăiește „pe și la marginea literaturii”, cum spune un critic. Mai mult, chiar și la marginile textului, proza lui fiind de fapt un comentariu fin și inteligent al ideii de literatură, o permanentă demistificare a convențiilor narative. Profund cunoscător al literaturii franceze, el se situează, în generația optzecistă, cel mai aproape de literalitate, textele lui fiind pline de rapeluri culturale, de la Gustave Flaubert și Marcel Prévost până la Samuel Beckett. Se află aici dicționare, indexuri, aforisme, note, paranteze, antijurnale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288692_a_290021]
-
niște secvențe de film, ele creează prin succesiune senzația de viață trăită în momentele ei cele mai semnificative: iluzia dragostei împlinite (Visul soldatului), gustul amar al iubirii înșelate (Erika), speranța în supraviețuire (Speranța), certitudinea sfârșitului iminent (Dincolo de așteptare). Varietatea modalităților narative, finețea analizei, autenticitatea întâmplărilor relatate dovedesc calități ce nu vor fi infirmate de scrierile ce vor urma. Astfel, în romanul Verdictul (1970) pretextul care declanșează și impulsionează „acțiunea” este de factură polițistă, autorul păstrând un timp indecizia asupra genului de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289114_a_290443]
-
-i viață sunt atât de flagrante, încât la un moment dat se creează impresia bizară că procuroarea își anchetează propriul caz. În nuvelele din Lumină și piatră (1972), intenția autorului se concentrează asupra unor trăiri limită, ocolind cotidianul banal. Modalitatea narativă este însă firească, evitându-se deliberat patetismul, chiar când acesta, datorită subiectului, s-ar fi impus. Este cazul doctorului din nuvela Noaptea, care, cunoscându-și diagnosticul de canceros, își trăiește ultimele clipe cu demnitate și decență și evită compasiunea semenilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289114_a_290443]
-
Este cazul doctorului din nuvela Noaptea, care, cunoscându-și diagnosticul de canceros, își trăiește ultimele clipe cu demnitate și decență și evită compasiunea semenilor. Cea mai izbutită carte a lui R. rămâne romanul Păsările mari nu cântă (1976). Tot excursul narativ este alcătuit din amintirile disparate ale unui medic care suferă un puternic traumatism psihic după ce a leșinat în timp ce își opera propriul băiat. Deși aparent incoerente, rememorările se dovedesc suficient de logice ca să se poată reconstitui nu doar destinul personajului, ci
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289114_a_290443]
-
credință dogmatică, ci din acel sentiment mioritic care la Eminescu transfigurează moartea în nuntă cosmică. V. a scris și trei „meditații dialogice”, specie mai apropiată de sfera literaturii atât ca mod de abordare a unor idei prin intermediul personajelor dramatice sau narative, cât și prin recursul la tratarea artistică a temei supuse analizei. În Le Voyage de l’Argo (1985), descifrând mitul medeic înainte ca el să fie contaminat de conștiința istorică a crimei, de negarea lui „a fi”, autorul se întoarce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290661_a_291990]
-
logică acelui trivium de la începuturile gândirii occidentale, prin sensul explicit heraclitean al gândirii existențiale, deoarece „a fi și a nu fi înseamnă și nu înseamnă același lucru, fiindcă fiecare drum are contrariul său”. Sub semnul logicii contrariilor stau și parabolele narative din Întoarcerea lui Zamolxe și „misterul creștin” În grădina Ghetsimani (ambele publicate de „Jurnalul literar” în 2000). Textele dezvăluie un spirit dominat de poezia timpului, fascinat de logica adevărului istoric și de valorile inițiatice ale începuturilor, ce trăiește intens miracolul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290661_a_291990]
-
din care face parte emitentul și a valorilor promovate în cadrul ei. Apartenența ideologică este transparentă la nivelul limbajului, iar elementele de noutate pot conduce la procedee de excludere a locutorului. "Fiecare ideologie se transpune în exterior prin crearea unei identități narative și simbolice care va interacționa cu alte identități realizate"63, acest fenomen imprimând limbajului ideologic un puternic caracter polemic. Pornind de la postulatul că dimensiunea ideologică este imanentă manifestării discursive, considerăm că orice limbaj poartă amprenta viziunii locutorului asupra realității, fiind
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
primește și rugăciunile noastre...!). La nivelul sintaxei, limbajul religios se remarcă prin elidarea consecventă a predicatului, prin acordarea apoziției cu regentul, prin construcții sintactice arhaice în care dativul are valoare posesivă, prin frecvența conjuncției și, care imprimă discursului un caracter narativ, prin cultivarea inversiunii, pentru crearea simetriei. Nota distinctivă a limbajului religios rămâne însă lexicul. Lucrările de specialitate semnalează prezența a numeroase cuvinte dispărute din uzul literar actual, a numărului mare de arhaisme lexicale, a împrumuturilor din slavă și neogreacă, păstrarea
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
realității. La polul opus, complexitatea sintactică devine indicator pentru profilul intelectual al emitentului: dacă abundența subordonatelor este semnul unei cunoașteri bogate, coordonarea apare mai ales în discursurile "naive și primitive", în genul cronicilor medievale, și în descrieri, imprimând o notă narativă acestora. În limbajele totalitare, folosirea predilectă a raporturilor de coordonare, în detrimentul celor de subordonare, trădează nu numai nivelarea gândirii, ci și lipsa de substanță la nivelul conținuturilor. Topica limbajului politic, succesiunea semnelor verbale, reflectă focalizarea pe un element sau altul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
menite să le îmbogățească și să le nuanțeze. Așa se explică caracterul hibrid al limbajului jurnalistic eminescian: "în materia solidă a argumentării rațional-discursive, din care se clădește orice edificiu retoric, sunt încorporate, la Eminescu, materiale heteroclite, ținând fie de sfera narativă, fie de regimul poetic"231. În acest sens, lectura contrastivă a creației beletristice și a celei publicistice relevă o serie de mijloace comune și înclinația spre retorism, specifică întregului limbaj eminescian. Exegeza eminesciană consacră pagini numeroase recurenței unor teme, imagini
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]