13,778 matches
-
târziu. Înainte de 1870, Papa, ca un lider secular, conducea asupra unei mari părți din Italia, cunoscută ca și Statele Papale. După Pactul de la Lateran însă, oficiul și autoritatea sa sunt cunoscute ca și Pontificatul Vaticanului. În prezent, în Biserica Catolică, papa deține în mod oficial și următoarele titluri: Actualmente Sfântul Scaun este ocupat de papa Francisc. Pentru secolele I-IV izvoarele privind istoria papilor sunt foarte puține și deloc uniforme, cu timpul însă aceste date se înmulțesc. Pe scurt, lucrurile stau
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
Italia, cunoscută ca și Statele Papale. După Pactul de la Lateran însă, oficiul și autoritatea sa sunt cunoscute ca și Pontificatul Vaticanului. În prezent, în Biserica Catolică, papa deține în mod oficial și următoarele titluri: Actualmente Sfântul Scaun este ocupat de papa Francisc. Pentru secolele I-IV izvoarele privind istoria papilor sunt foarte puține și deloc uniforme, cu timpul însă aceste date se înmulțesc. Pe scurt, lucrurile stau astfel: - până la finele secolului al II-lea izvoarele sunt atât de rare încât lasă
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
Lateran însă, oficiul și autoritatea sa sunt cunoscute ca și Pontificatul Vaticanului. În prezent, în Biserica Catolică, papa deține în mod oficial și următoarele titluri: Actualmente Sfântul Scaun este ocupat de papa Francisc. Pentru secolele I-IV izvoarele privind istoria papilor sunt foarte puține și deloc uniforme, cu timpul însă aceste date se înmulțesc. Pe scurt, lucrurile stau astfel: - până la finele secolului al II-lea izvoarele sunt atât de rare încât lasă în întregime fără informații o bună bucată de timp
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
încât lasă în întregime fără informații o bună bucată de timp; - secolul al III-lea și prima jumătate a secolului al IV-lea izvoarele încep să se înmulțească, însă nu chiar atât încât să nu lase încă goluri; - începând cu papa Damasus (366-384) aceste izvoare încep să fie mai bogate și mai uniform distribuite. În cea mai mare parte sunt de caracter literar. Mărtiriile arheologice și epigrafice, care cu trecerea timpului sunt tot mai numeroase și foarte bogate în informații cât
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
Mărtiriile arheologice și epigrafice, care cu trecerea timpului sunt tot mai numeroase și foarte bogate în informații cât privește istoria comunității creștine din Roma - mai ales din secolul al III-lea - totuși, ele sunt incomparabil mai puține față de activitatea fiecărui papă în parte. Pentru această perioadă de timp izvoarele sunt: 1) "Historia ecclesiastica", a lui Eusebiu din Cezareea; 2) "Cronograful" din 354, care conține: a) "Depositio episcoporum" și b) "Catalogum Liberianum"; 3) "Liber Pontificalis"; 4) "Martyrologim Romanum"; 5) "Adversus haereses", a
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
lui Eusebiu din Cezareea; 2) "Cronograful" din 354, care conține: a) "Depositio episcoporum" și b) "Catalogum Liberianum"; 3) "Liber Pontificalis"; 4) "Martyrologim Romanum"; 5) "Adversus haereses", a episcopului Irineu de Lyon. Termenul grecesc πάππας / πάπας (părinte) de la care derivă latinescul papa, este specific limbajului familial și era folosit de primele comunități creștine pentru desemnarea propriului episcop, evidențiind în felul acesta legătura filială dintre credincios și «păstorul» său. Conform unei accepțiuni care apare pe timpul papei Liberiu (352-366) și care cu timpul a
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
πάππας / πάπας (părinte) de la care derivă latinescul papa, este specific limbajului familial și era folosit de primele comunități creștine pentru desemnarea propriului episcop, evidențiind în felul acesta legătura filială dintre credincios și «păstorul» său. Conform unei accepțiuni care apare pe timpul papei Liberiu (352-366) și care cu timpul a fost adoptată în Occident, apelativul a sfârșit prin a fi aplicat exclusiv episcopului Romei. Acest uz corespundea unei preeminențe ministeriale recunoscută deja de mai înainte. În secolul al II-lea Irineu de Lyon
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
generozitatea deosebită cât privește ajutorul economic dat fraților în credință, chiar celor îndepărtați ca spațiu. Pe de altă parte episcopii Bisericii romane demonstraseră de mult timp că aveau o puternică conștiință a propriului rol, dacă deja la sfârșitul secolului I, Papa Clement I - Romanul - n-a ezitat să se adreseze cu accente de autentică autoritate comunității din Corint ca să pună capăt dezbinării apărută în sânul acestei comunități. O atitudine identică, bazată pe conștiința unui «depozit» de credință de păstrat pentru întreaga
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
va face temelie a Bisericii (cf. Mt 16, 18) și l-a încredințat să pască mielușeii și oile Sale (cf. Ioan 21, 15-18) era recunoscut ca având suprema autoritate. O dovedesc exemplele. După Sf. Petru, la Roma urmă episcop Sf. Papa Lin (64-79), apoi Papa Anaclet (79-91?) și Sf. Papa Clement I (91-100?), care scrise o scrisoare energică Bisericii din Corint, în Orient, pentru a pune capăt unor neînțelegeri ivite printre creștini (deși în acele părți se găsea încă în viață
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
Bisericii (cf. Mt 16, 18) și l-a încredințat să pască mielușeii și oile Sale (cf. Ioan 21, 15-18) era recunoscut ca având suprema autoritate. O dovedesc exemplele. După Sf. Petru, la Roma urmă episcop Sf. Papa Lin (64-79), apoi Papa Anaclet (79-91?) și Sf. Papa Clement I (91-100?), care scrise o scrisoare energică Bisericii din Corint, în Orient, pentru a pune capăt unor neînțelegeri ivite printre creștini (deși în acele părți se găsea încă în viață apostolul Ioan). Sf. Ignațiu
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
și l-a încredințat să pască mielușeii și oile Sale (cf. Ioan 21, 15-18) era recunoscut ca având suprema autoritate. O dovedesc exemplele. După Sf. Petru, la Roma urmă episcop Sf. Papa Lin (64-79), apoi Papa Anaclet (79-91?) și Sf. Papa Clement I (91-100?), care scrise o scrisoare energică Bisericii din Corint, în Orient, pentru a pune capăt unor neînțelegeri ivite printre creștini (deși în acele părți se găsea încă în viață apostolul Ioan). Sf. Ignațiu de Antiohia, învățăcel al apostolilor
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
lui Isus (cf. V Cor 15, 5; Luca 24, 34; Fapte 1, 21-22; 2,32; 4,20; 5,32), el asigură unitatea în Biserică actuală veghind la continuitatea ei vie cu Biserica tuturor timpurilor. De aceea, tot ceea ce micșorează autoritatea papei este un rău al Bisericii. (Yves Congar). Chiar și Biserica greacă a continuat să recunoască episcopului Romei un grad mai înalt în demnitate față de titularii altor prestigioase sedii apostolice; tot episcopului Romei îi recunoșteau unele datorii proprii și exclusive (care
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
în demnitate față de titularii altor prestigioase sedii apostolice; tot episcopului Romei îi recunoșteau unele datorii proprii și exclusive (care pe atunci însă nu erau încă configurate juridic) și deseori instanța supremă de judecată în probleme controversate. După perioada constantiniană, ascendența papei de la Roma a crescut în măsură considerabilă și s-a lărgit sfera și incidența acțiunilor sale, mai ales datorită legăturii strânse cu împăratul. Comunitățile creștine din ce în ce tot mai numeroase se organizau ca federații de Biserici episcopale, iar
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
cu împăratul. Comunitățile creștine din ce în ce tot mai numeroase se organizau ca federații de Biserici episcopale, iar cea de la Roma se impunea drept garant al unității și chiar al credinței comune, căpătând tot mai mult rolul de călăuză. Papa Leon I, zis «cel Mare» (440-461)afirma că papa deține nu doar primatul, dar și «suveranitatea» asupra celorlalți episcopi, puteri ce erau încorporate în ministerul său, întrucât el era «vicarul lui Petru». Câteva zeci de ani mai târziu, papa Gelasius
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
mai numeroase se organizau ca federații de Biserici episcopale, iar cea de la Roma se impunea drept garant al unității și chiar al credinței comune, căpătând tot mai mult rolul de călăuză. Papa Leon I, zis «cel Mare» (440-461)afirma că papa deține nu doar primatul, dar și «suveranitatea» asupra celorlalți episcopi, puteri ce erau încorporate în ministerul său, întrucât el era «vicarul lui Petru». Câteva zeci de ani mai târziu, papa Gelasius I (492-496) a insistat asupra independenței totale a Bisericii
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
călăuză. Papa Leon I, zis «cel Mare» (440-461)afirma că papa deține nu doar primatul, dar și «suveranitatea» asupra celorlalți episcopi, puteri ce erau încorporate în ministerul său, întrucât el era «vicarul lui Petru». Câteva zeci de ani mai târziu, papa Gelasius I (492-496) a insistat asupra independenței totale a Bisericii în raporturile cu imperiul, care însă trebuie să se supună autorității bisericești în problemele spirituale și, în mod analog, a insistat asupra supunerii credincioșilor «prelatului sediului roman, pe care însuși
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
supună autorității bisericești în problemele spirituale și, în mod analog, a insistat asupra supunerii credincioșilor «prelatului sediului roman, pe care însuși Domnul a voit să-l pună în fruntea tuturor preoților». În perioada dezmembrării dramatice a imperiului roman în Occident papii au reprezentat unica autoritate morală, deseori influentă și în câmpul politic, reușind astfel să atenueze conflictele dintre diferitele popoare și să favorizeze procesul fuziunii lor. Evanghelizarea anglo-saxonilor și a germanilor - promovată și coordonată de episcopul Romei - a accentuat și mai
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
conflictele dintre diferitele popoare și să favorizeze procesul fuziunii lor. Evanghelizarea anglo-saxonilor și a germanilor - promovată și coordonată de episcopul Romei - a accentuat și mai mult aceste trăsături, desprinzând în plus papalitatea și Occidentul, în general, de imperiul Bizantin. Intrarea papilor în orbita dominației francilor, care a dus Biserica Romei la dobândirea însemnatelor posesiuni teritoriale a comportat totodată și divergențe pe planul orizonturilor spirituale și formulărilor dogmatice (de ex. controversa "Filioque"; criza "iconoclastă") determinând astfel un antagonism tot mai mare cu
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
orizonturilor spirituale și formulărilor dogmatice (de ex. controversa "Filioque"; criza "iconoclastă") determinând astfel un antagonism tot mai mare cu Bisericile Orientului, care și ele erau coordonate cu puterea imperială a Bizanțului. Schisma din 1054, care a separat Biserica Occidentului - supus papei - de Bisericile Orientului (numite azi ortodoxe) nu a fost decât «maturizarea» zgomotoasă a unui conflict latent, cu privire la limitarea puterii autorității papilor și cu privire la spațiile de autonomie ce trebuia garantată fiecărei Episcopii (Biserici locale). În creștinătatea latină stingerea dinastiei carolingiene și
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
care și ele erau coordonate cu puterea imperială a Bizanțului. Schisma din 1054, care a separat Biserica Occidentului - supus papei - de Bisericile Orientului (numite azi ortodoxe) nu a fost decât «maturizarea» zgomotoasă a unui conflict latent, cu privire la limitarea puterii autorității papilor și cu privire la spațiile de autonomie ce trebuia garantată fiecărei Episcopii (Biserici locale). În creștinătatea latină stingerea dinastiei carolingiene și apariția formelor feudale au produs amestecul apiscopului Romei în ițele intereselor politice, civile. De reținut că în aceste State feudaleprelații participau
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
produs amestecul apiscopului Romei în ițele intereselor politice, civile. De reținut că în aceste State feudaleprelații participau activ în plan politic local, iar nobilii se amestecau tot mai mult în structurile bisericești. Puterea civilă exercita un apăsător control asupra alegerilor papei, pe atunci încredințată clerului roman. Nu rareori papii au fost aleși, nu atât după criterii care privilegiau calitățile spirituale și pastorale, cât mai ales în funcție de fidelitatea față de familiile puternice și funcție de abilitățile persoanei în administrarea afacerilor pământești, mondane. Reacția cea
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
civile. De reținut că în aceste State feudaleprelații participau activ în plan politic local, iar nobilii se amestecau tot mai mult în structurile bisericești. Puterea civilă exercita un apăsător control asupra alegerilor papei, pe atunci încredințată clerului roman. Nu rareori papii au fost aleși, nu atât după criterii care privilegiau calitățile spirituale și pastorale, cât mai ales în funcție de fidelitatea față de familiile puternice și funcție de abilitățile persoanei în administrarea afacerilor pământești, mondane. Reacția cea mai eficientă împotriva acestei stări de lucruri a
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
criterii care privilegiau calitățile spirituale și pastorale, cât mai ales în funcție de fidelitatea față de familiile puternice și funcție de abilitățile persoanei în administrarea afacerilor pământești, mondane. Reacția cea mai eficientă împotriva acestei stări de lucruri a fost reforma promovată și aplicată de papa Grigore al VII-lea, care avea drept scop amputarea legăturilor cu principii și cu împărații (reforma aceasta este cunoscută în istoria bisericii ca "«lupta pentru investitură»"). În baza unui decret al papei Nicolae I din 1059, alegerea pontificală era încredințată
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
lucruri a fost reforma promovată și aplicată de papa Grigore al VII-lea, care avea drept scop amputarea legăturilor cu principii și cu împărații (reforma aceasta este cunoscută în istoria bisericii ca "«lupta pentru investitură»"). În baza unui decret al papei Nicolae I din 1059, alegerea pontificală era încredințată cardinalilor-episcopi, căreia îi urma aclamația - redusă la un element pur formal - clerului și poporului roman. Figura episcopului Romei a dobândit o revigorare în întreaga creștinătate. "Dictatus papae" a lui Grigore al VII
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
urma aclamația - redusă la un element pur formal - clerului și poporului roman. Figura episcopului Romei a dobândit o revigorare în întreaga creștinătate. "Dictatus papae" a lui Grigore al VII-lea enunța taxativ că «numai pontiful roman este universal». Într-adevăr, papei îi erau recunoscute următoarele roluri: - legislator pentru întreaga Biserică (semnificativă este publicarea culegerii de canoane Corpus juris canonici sub papa Grigore al IX-lea); - custodele (trezorierul) autoritar al dreptei mărturisiri de credință cu sau fără colaborarea conciliilor; - coordonator vajnic al
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]