11,815 matches
-
nu putea fi decât unică. Ca și trecerea pachebotului, ca și somnul nostru fulgerător, ca și trupul ei în răcoarea marelui fluviu ațipit. Am încercat să-i spun asta. Am vorbit fără șir despre scârțâitul nisipului sub pașii ei, despre singurătatea ei pe malul acela, despre fragilitatea ei, în noaptea precedentă, care mă făcuse să mă gândesc la tulpinile de nufăr. Am simțit brusc, și cu o fericire intensă, că ar trebui să vorbesc și despre balconul Charlottei, despre serile noastre
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de memoria mea, vocea Charlottei adăuga pe un ton de justificare: „Și uneori îmi spun că înțeleg această țară mai bine decât o înteleg rușii înșiși. Căci port în mine chipul soldatului aceluia de atâția ani... Și i-am ghicit singurătatea de pe malul lacului...” S-a ridicat și a mers încet, sprijinindu-se de brațul meu. Simțeam cum dispare din trupul meu, din respirația mea, adolescentul acela agresiv și nervos care venise ieri la Saranza. Așa a început vara noastră, ultima
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cel aromat al ierburilor uscate, jocul umbrei și al luminii sub crengi. O clipă unică, inimitabilă, în șirul uniform al zilelor, al anilor, al vremurilor... O clipă care se oprise pe loc... Descopeream frumusețea Charlottei. Și, aproape în același moment, singurătatea ei. În ziua aceea, culcat pe taluz, o ascultam vorbind despre cartea pe care o aducea cu ea în plimbările noastre. De când avusesem acel lapsus, nu mă mai puteam opri să observ, tot urmărind conversația, felul în care mânuia bunica
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și pură, transparența de ambră pe care o capătă vinul vechi. Limba aceea supraviețuise viscolelor siberiene, arsurii nisipurilor din deșertul Asiei Centrale. Și răsună încă pe malul acestui râu, în mijlocul stepei nesfârșite... Abia atunci i s-a înfățișat privirii mele singurătatea acestei femei în toată simplitatea ei sfâșietoare și cotidiană. „Ea nu are pe nimeni cu care să vorbească, mi-am spus eu cu stupefacție. Nimeni cu care să vorbească franțuzește...” Am înțeles brusc ce puteau să însemne pentru Charlotte acele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
scandalagiul din curtea noastră. Banca băbuțelor era goală - probabil le alungase apariția lui. Copiii se ascundeau pe după plopi. Locatarii, la ferestre, urmăreau cu interes scena: franțuzoaica asta ciudată, care îndrăznea să se apropie de monstru. Iarăși m-am gândit la singurătatea bunicii. Am simțit înțepături mărunte în pleoape. „Asta-i viața ei. Curtea asta, bețivanul ăsta de Gavrilici, enorma izbă neagră din față, cu toate familiile îngrămădite unele peste altele...” A intrat Charlotte, gâfâind puțin, dar zâmbind, cu ochii încețoșați de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
coborât spre Volga, murea de sete și acolo, pe mal, a văzut apa foarte liniștită, nisipul alb, sălciile și niște plevuști care au țâșnit când s-a apropiat. Ca pe vremea copilăriei în satul lui... O ascultam și Rusia, țara singurătății sale, nu îmi mai părea ostilă „francității” ei. Emoționat, îmi spuneam că bărbatul înalt, beat, cu privirea amară, acel Gavrilici, nu ar fi îndrăznit să vorbească cu nimeni despre sentimentele lui. I s-ar fi râs în nas: Stalingrad, războiul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de versuri, B. versifică egal, cu ușoare căderi în discursivitate, fără să provoace nici elogii critice, nici repudieri tranșante. În această întindere de lirism reținut, care atinge în cele din urmă un nou echilibru rezultat din sublimarea tristeților și a singurătății, se găsesc și insule de vers meșteșugit: „Și umerii dor, parc-ar trebui să dea-n aripi” (Uneori ziua) sau chiar poeme cu o construcție savantă (Conversație). Ele dau seama despre o poetă livrescă, urmărită uneori de umbra poeziei lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285671_a_287000]
-
trezește înconjurat, din carnavalul pe care nu se mai satură contemplându-l, Caragiale își extrage substanța epica brută pe care o supune printr-o tehnică de maestru unui proces de fabricație laborios, al cărui produs finit poartă pecetea eternității: "în singurătate, Caragiale era și el un depresiv, cam ca și Eminescu. Își regăsea buna dispoziție între oameni, glumind și râzând ca Figaro, ca să nu plângă"73. Observația lui Cioculescu este relevantă pentru sociabilitatea, pentru apetența comunicativă a scriitorului comic necesitând organic
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
semnificativ, prin sintagama "teatrul absurdului", își pierde din caracterul voit incomprehensibil, întrucât "indicibilul" problematicii sale și a modului de reprezentare este susținut și luminat indirect de cugetarea filosofică și de amintitele discipline ale științei despre om. Condiția umană existențială absurdă, singurătatea, alienarea, reificarea și masificarea în societatea de consum, teroarea cotidianului, recuzarea psihologismului și explorarea inconștientului, depozitar al angoaselor și al iraționalului oniric, degradarea funcției de comunicare a limbajului, etc. sunt teme corelate absurdului, investigate filosofic și sociologic și tratate avangardistic
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
chiar datorită surprinzătoarelor metamorfoze formale și a inepuizabilelor năstrușnice mecanisme de iritare, consternare, dar și de trezire a conștiințelor, este simultan o punere în scenă și o defulare a propriei angoase a imposibilității de comunicare (Cântăreața cheală, Lecția, Scaunele), a singurătății în existență (Scaunele), a anulării identității și a demnității umane prin conformism sau masificare (Jacques sau Supunerea, Rinocerii), a proliferării obiectuale care anihilează ființa umană (Amedeu sau Cum să te debarasezi, Noul locatar), a invaziei inconștientului (Victimele datoriei) și, mai
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
din viața văzută ca anticameră a morții, deriziunea provenită din scindarea eului care își autopersiflează condiția tragică, sunt elemente ale morfologiei dramatice specifice teatrului absurdului, regăsibile în Iona și în cea de-a doua piesă a trilogiei soresciene, Paracliserul. În mijlocul singurătății totale, în care irumpe ca o săgeată spre cer edificiul pustiu al Domnului, Paracliserul își dedică viața transformării noii catedrale într-un veritabil lăcaș al credinței, prin patina dată de fumul lumânărilor sale, care suplinesc prezența rugăciunilor dintr-o biserică
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
autoanihilare pregătesc deja cu acest strigăt de hulă și disperare soluția pentru care va opta fără ezitare în fața revelației neantului. Atunci când, rămas fără schele, suspendat între cer și pământ decide să-și aprindă propriul trup, o face pentru că-și descoperă singurătatea totală și sfâșietoare în universul mut și identifică Absolutul cu propriul său eu, zeificat pentru o clipă: [...] Încropisem niște schele...schele... Nu puteam să mă urc pe pereți... Și uite, calc în jos...(îngrozit) și alunec în sus! Iar tu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
perechile Ismail și Turnavitu, Cotadi și Dragomir, Algazy și Grummer, din bizarele "fiziologii" urmuziene, angajează un transfer intertextual aluziv la seriile de "amici" din comediile sau din Momentele lui Caragiale. Ca și moftangiii acestuia, "eroii" lui Urmuz sunt inseparabili, urăsc singurătatea, "știu din toate câte nimic"38, se antrenează în discuții aprinse care degenerează în violențe, săvârșesc "infamii" sau se "învârtesc" în politică. Astfel, precizarea "Ismail nu umblă niciodată singur"39 trimite atât la imaginea nedespărțiților Lache și Mache, pe care
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
învârtesc" în politică. Astfel, precizarea "Ismail nu umblă niciodată singur"39 trimite atât la imaginea nedespărțiților Lache și Mache, pe care chelnerul "îi trece pe o singură foaie a catastifului"40, ca pe o familie, cât și la oroarea de singurătate pe care Costică Parigoridi și-o declamă cu năduf afurisind "repaosul duminical". Figura quadripedă formată la Paști de Lache și Mache care străbat cu stoicism o Golgota bucureșteană "rezemându-se bine unul într-altul și ridicând picioarele în afară: Lache
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cântecul sturzului, și, Înfuriată, l-a strivit pe Maui, Între 491 Reader’s Digest, Descoperiți minunile lumii, p. 260. 322 coapsele ei, ucigându-l. Cu inima frântă, sturzul a zburat până la Milford Sound, pentru a trăi acolo În căință și singurătate 492. Odată ajunși În Milford Sound, ne Îmbarcăm Într-un catamaran spre Fiordland, croazieră considerată cea mai mare atracție turistică a zonei. Pe parcursul a câtorva ore, străbatem toată lungimea fiordului până la Marea Tasmaniei, străjuit de peisajele dramatice ale munților Înalți
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
letargic la prezența vizitatorilor ce-i urcă zidurile, roase de patina vremurilor de restriște, a numeroaselor atacuri ale invadatorilor mongoli și nu numai. După ce larma vizitatorilor s-a potolit și autocarele gonesc spre alt obiectiv turistic, Marele Zid revine la singurătatea dureroasă, În ropotul sacadat al ploilor reci și a șuieratului năprasnic al vântului ce ridică nori de praf roșietic, din pustele mongole, vara, și ninsori abundente, iarna. Totul pare un tărâm al cutezanței umane În lupta pentru Îmblânzirea naturii rebele
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
țevi care sunt mânuite de un maestru al claviaturii dând expresie covârșitoare compozițiilor lui Bach, Haydn, Buenaventura (ibidem, p.80). 649 Poteca se desface Înainte ca o caracatiță cu picioarele Împrăștiate pretutindeni sub desișul pădurii. Pierdut În larga și neprihănita singurătate a naturii, cine n-a ascultat graiul duois și mistic, În care adierile călătoare ale dimineții Își destăinuiesc frunzele adormite ale pădurii, eterna lor dragoste? Al cui suflet n-a Întinerit În fața unei picături de rouă, ce Îndoaie, sub greutatea
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
crezut că D-na Oltea, ca o adevărată alpinistă a participat la expediție! Ipostaza În care Își exprimă eul creator se aseamănă cu aceea a poetului călător Vasile Alecsandri, și mai ales cel din pastelul Serile la Mircești: Aci-n singurătate, pe când afară ninge Gândirea mea se plimbă pe mândri curcubei Pân’ce se stinge focul și lampa-n glob se stinge Și saltă cățelușul de pe genunchii mei. Și autoarea noastră trăiește În solitudine, cu zecile de cărți pe rafturi, iar
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
sau plină de naivitate și de grație infantilă, prin care se încearcă depășirea angoasei provocate de conștientizarea marii treceri. Cealaltă particularitate este identificarea cu viața naturii, ceea ce face posibilă percepția corespondențelor între freamătul exterior și cel interior, dar și revelează singurătatea interioară și singurătatea în fața cosmosului: „De acolo n-am să mai vin / niciodată / decât întovărășită / de razele lunii / furișate-n odaie, / dusă de lanț / de-un anotimp / cu degetul pe buze...” SCRIERI: Jocul anilor, București, 1967; Poarta viselor, București, 1967
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285632_a_286961]
-
naivitate și de grație infantilă, prin care se încearcă depășirea angoasei provocate de conștientizarea marii treceri. Cealaltă particularitate este identificarea cu viața naturii, ceea ce face posibilă percepția corespondențelor între freamătul exterior și cel interior, dar și revelează singurătatea interioară și singurătatea în fața cosmosului: „De acolo n-am să mai vin / niciodată / decât întovărășită / de razele lunii / furișate-n odaie, / dusă de lanț / de-un anotimp / cu degetul pe buze...” SCRIERI: Jocul anilor, București, 1967; Poarta viselor, București, 1967; Îngerii lui Rafael
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285632_a_286961]
-
de picaresc. Terenul e preparat de un tablou al dezastrelor războiului în Moldova, alcătuit în manieră cinematografică, de o forță incontestabilă. În Patima nopții, analiza spectrală se exercită asupra relației, complicată prin elemente patologice, dintre Dardu și Ulpia, pe când În singurătatea femeilor, ultima parte a trilogiei, exploatează experiențele a trei cupluri având comun un pol masculin (Sebastian), polii ceilalți fiind o tânără în pragul formării (Veronica), femeia seducătoare, dar cvasiasexuată (Sabina) și femeia în pragul senectuții, nu mai puțin fascinantă (actrița
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286998_a_288327]
-
G. Dimisianu, „Desen după natură”, GL, 1966, 43; Marin Mincu, Traian Filip, LCF, 1967, 38; Nicolae Manolescu, „Dansul focului”, CNT, 1968, 17; Magdalena Popescu, „Dansul focului”, GL, 1968, 27; Valeriu Cristea, „Vântul din fața soarelui”, RL, 1970, 2; George Pruteanu, În singurătatea femeilor, CL, 1973, 8; Petru Poantă, „Crivățul bate năpraznic”, ST, 1974, 11; Zaharia Sângeorzan, Personajul feminin, CRC, 1975, 38; Mircea Popa, Spații africane, ST, 1976, 12; Popa, Dicț. lit. (1977), 222-223; Ilie Purcaru, „Subconștientul Veneției”, FLC, 1984, 49; Zaharia Sângeorzan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286998_a_288327]
-
acestora a căpătat o mare importanță. Tinerele paciente își împărtășeau stările sufletești și experiențele, schimbînd idei despre ceea ce le împiedica să cedeze. În felul acesta, se sprijineau reciproc în lupta lor de a mai obține ceva de la viață. Sentimentul de singurătate a dispărut și Adèle Kamm se simțea acum ca o participantă la marea luptă dintre bine și rău. Așa s-a menținut "joyeuse dans l'affliction". "Fericirea", spunea ea, "este mai de preț cînd e amestecată cu desnădejde; pacea e
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
clar, între timp, că jertfirea sa e necesară armatei grecești și că refuzul său l-ar expune pe cavalerescul Achile pieirii 85. Am auzit o critică la fel de eronată și despre Medeea lui Euripide și anume că ea se tînguie în singurătate, pe cînd în fața femeilor din oraș se prezintă cu o demnitate regească. Cei mai mulți oameni cedează mai tare afectelor în singurătate, decît atunci cînd apar în fața celorlalți. Diferența aceasta nu are absolut nimic de-a face cu caracterul și nu comportă
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
pieirii 85. Am auzit o critică la fel de eronată și despre Medeea lui Euripide și anume că ea se tînguie în singurătate, pe cînd în fața femeilor din oraș se prezintă cu o demnitate regească. Cei mai mulți oameni cedează mai tare afectelor în singurătate, decît atunci cînd apar în fața celorlalți. Diferența aceasta nu are absolut nimic de-a face cu caracterul și nu comportă nici o contradicție. O critică asemănătoare i se aduce Antigoniei lui Sofocle, care se opune interdicției regelui de a-l îngropa
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]