11,783 matches
-
Planetele minore din Sistemul Solar primeesc diferite denumiri după descoperirea lor. La început, în urma descoperirii unei planete minore, acesteia i se atribuie o denumire provizorie de către Minor Planet Center. Odată ce acest obiect a fost suficient observat pentru ca parametrii săi orbitali să fie suficient de bine
Denumirea planetelor minore () [Corola-website/Science/337178_a_338507]
-
unui al treilea corp mai masiv (în general o planetă și un asteroid în jurul unei stele), dar care face, totuși, același timp pentru a-și parcurge orbita (rezonanță orbitală 1 :1). Există numeroase exemple de rezonanță 1 :1 în Sistemul Solar, ca asteroizii troieni plasați în punctele Lagrange L și L ale lui Jupiter, sau ca 3753 Cruithne, asteroid companion al Terrei, a cărei orbită pare să descrie, văzută de pe Terra, o potcoavă. Totuși, spre deosebire de aceste corpuri, cvasisateliții par să se
Cvasisatelit () [Corola-website/Science/337185_a_338514]
-
va deveni un cvasisatelit al Pământului spre anul 2190 și își va relua mișcarea în potcoavă. Studii au arătat că ar fi posibil ca un cvasisatelit teoretic al lui Uranus sau al lui Neptun să rămână pe durata vieții Sistemului Solar folosind anumite condiții de excentricitate și de înclinație. Astfel de obiecte nu au fost totuși descoperite. În 1989, Phobos a posedat câteva luni un cvasisatelit artificial, sonda sovietică Phobos 2.
Cvasisatelit () [Corola-website/Science/337185_a_338514]
-
, sau 624 Hector, este un asteroid troian al lui Jupiter descoperit de August Kopff, la 10 februarie 1907. Este cel mai mare asteroid troian cunoscut. Cu dimensiunile de 370 × , Hektor este corpul ceresc cel mai alungit cunoscut în Sistemul Solar, printre obiectele având o talie de același ordin de mărime. De fapt, este posibil ca să fie un asteroid binar, ale cărui două componente sunt în contact, legate între ele prin forțe gravitaționale. Ca urmare a unei rezoluții unghiulare prea limitate
624 Hektor () [Corola-website/Science/337218_a_338547]
-
Öpik și Jan Oort, iar acesta, împreună cu centura Kuiper, ar reprezenta unica rezervă cometară. În 1932 astronomul estonian Ernst Öpik a emis ipoteza prin care cometele și-ar afla originea într-un nor care orbitează la limita externă a Sistemului Solar. În 1950, această idee a fost reînviată într-un mod independent de astronomul neerlandez Jan Oort pentru a explica această contradicție aparentă: cometele sunt distruse după mai multe treceri prin Sistemul Solar interior. Astfel, dacă toate ar fi existat după
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
nor care orbitează la limita externă a Sistemului Solar. În 1950, această idee a fost reînviată într-un mod independent de astronomul neerlandez Jan Oort pentru a explica această contradicție aparentă: cometele sunt distruse după mai multe treceri prin Sistemul Solar interior. Astfel, dacă toate ar fi existat după mai multe miliarde de ani (adică după începutul Sistemului Solar), niciuna n-ar mai putea fi observată în zilele noastre. Oort a selecționat, pentru studiul său, cele 46 de comete mai bine
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
mod independent de astronomul neerlandez Jan Oort pentru a explica această contradicție aparentă: cometele sunt distruse după mai multe treceri prin Sistemul Solar interior. Astfel, dacă toate ar fi existat după mai multe miliarde de ani (adică după începutul Sistemului Solar), niciuna n-ar mai putea fi observată în zilele noastre. Oort a selecționat, pentru studiul său, cele 46 de comete mai bine observate între 1850 și 1952. Repartiția inverselor semiaxelor majore a pus în evidență un maximum de frecvențe care
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
norului intern” a fost propus în 1981 de astronomul J.G Hills, de la Laboratorul din Los Alamos, care i-a dat numele său. A pus în evidență acest nor când a calculat că trecerea unei stele în proximitatea Sistemului nostru Solar a fi putut provoca extincții ale unor specii pe Terra, declanșând o „ploaie de comete”. Într-adevăr, cercetările sale sugerau că cea mai mare parte din masa totală a cometelor din nor ar avea o orbită cu o semiaxă majoră
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
10 ua, deci mult mai aproape de Soare decât distanța minimă a Norului lui Oort. În plus, influența stelelor din vecinătate cât și aceea a „Mareei galactice” ar fi trebuit să golească Norul lui Oort, expulzând cometele în afara sau înăuntrul Sistemului Solar. Și-a axat atunci studiile asupra posibilității prezenței unui alt nor, mai mic, mai masiv și mai aproape de Soare, care ar reaproviziona norul exterior cu comete. În anii următori alți astronomi au acreditat cercetările lui Hills și le-au studiat
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
și le-au studiat. Este cazul lui Sidney van den Bergh care a sugerat aceeași structură în plus a Norului lui Oort în 1982, apoi Mark E. Bailey în 1983. În 1986, Bailey a stabilit că majoritatea cometelor din Sistemul Solar sunt situate nu în zona Norului lui Oort, ci mai aproape, cu o orbită având semiaxa majoră de ua, și ar proveni, potrivit lui, dintr-un nor interior. Cercetările au fost amplificate de studiiile lui Victor Clube și Bill Napier în
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
astronomului neerlandez Jan Oort (pronunțat în neerlandeză), și "Norul intern al lui Öpik-Oort", de la numele astronomului estonian Ernst Öpik ( în estonă). Cometele din Norul lui Oort sunt în mod constant perturbate de mediul lor înconjurător. O parte neneglijabilă părăsește Sistemul Solar sau se deplasează în sistemul intern. Acest nor ar fi trebuit, prin urmare, să se epuizeze de mult timp, or acest lucru nu s-a întâmplat. Teoria Norului lui Hills ar putea furniza o explicație. Jack G. Hills cât și
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
o sursă care livrează comete într-un halou extern al Norului lui Oort reaprovizionându-l când acest halou extern este epuizat. Este deci foarte probabil ca Norul lui Hills să fie cea mai mare concentrare de comete din întregul nostru Sistem Solar. Norul lui Hills ar ocupa o zonă vastă a spațiului cuprinsă între limitele externe ale Centurii Kuiper, spre , și , chiar . Masa Norului lui Hills nu este cunoscută. Unii oameni de știință cred că ar putea fi de cinci ori mai
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
concluzie sprijinită și pe studiile de granulometrie ale cometelor din nor și pe recentul studiu al impactului cometei 9P/Tempel. Norul lui Oort ar fio relicvă a discului protoplanetar originar care s-ar fi format în jurul Soarelui după dislocarea nebuloasei solare, în urmă cu miliarde de ani. Pentru mulți oameni de știință, Norul lui Hills nu s-a format în același timp cu norul extern. S-ar fi născut din trecerea unei stele la 800 de de Unități Astronomice de Soare
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
oameni de știință, Norul lui Hills nu s-a format în același timp cu norul extern. S-ar fi născut din trecerea unei stele la 800 de de Unități Astronomice de Soare, în primele 800 de milioane de aniale Sistemului Solar, ceea ce ar putea explica orbita excentrică a posibilei planete pitice 90377 Sedna care n-ar trebui să se afle colo, nefiind sub inflența lui Jupiter și nici a lui Neptun, nici a unui efect de maree. Se poate considera, prin
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
ele „izvorâte” din Norul lui Oort, fie din Norul lui Hills, vor fi perturbate, unele dintre ele vor fi ejectate și modificată talia, dar și aspectul "Norului lui Hills". Problema este că se riscă devierea unor comete în interiorul Sistemului nostru Solar și provocarea unui ipotetic impact cu Pământul care reaminește de impactul care a distrus dinozaurii acum 65 de milioane de ani, antrenând o extincție în masă. Corpurile din Norul lui Hills sunt compuse în mod esențial din ghețuri de apă
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
spectroscopice au arătat că structura suprafeței sale este similară cu aceea a altor obiecte transneptuniene: în majoritate este compusă din ghețuri de apă, de metan și de azot cu tholin. Suprafața sa este una dintre cele mai roșii din Sistemul Solar. Este probabil prima detecție a ipoteticului Nor al lui Hills. Regiunea acestui nor cometar a fost definită ca fiind compusă din obiecte care au orbite care măsoară în medie între și de unități astronomice. Sedna este totuși mai aproape de Sistemul
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
nu face parte din Centura Kuiper. Orbita sa mult mai îndepărtată se găsește între 80 și 400 de unități astronomice de Soare. Posedă caracteristici similare cu Sedna. Alessandro Morbidelli, de la Observatorul din Nisa și specialist în dinamica corpurilor din Sistemul Solar, a declarat la descoperirea acestui corp, că „acesta confirmă ceea ce Sedna sugerase: există un rezervor de aștri la mai multe sute de unități astronomice, un fel de "Nor al lui Oort fantomă".” Această descoperire a permis să se pună în
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
și 1521, deși unii cred că aceasta este cu mai multe zeci de ani mai în vârstă decât aceasta. Motivele sculptate care acoperă suprafața de piatră se referă la componentele centrale ale cosmogoniei mexica. În centrul monolitului este fața divinității solare, Tonatiuh, , care apare în interiorul glifei simbol pentru "mișcare" (în Nahuatl: "ollin"), numele epocii actuale. Figura centrală reprezintă ignoranța și cruzimea ritualurilor trecute, ea ținând o inimă umană în fiecare dintre mâinile sale îngherate, și limba sa fiind de forma unui
Piatra calendarului aztec () [Corola-website/Science/337305_a_338634]
-
CMa Dwarf) sau "Caniș Major Overdensity" (CMa Overdensity)) este o galaxie situată în constelația Câinele Mare. La ora actuală, este cea mai apropiată galaxie de Calea Lactee cunoscută. "" este situată la doar de Centrul Galactic și la vreo de Sistemul nostru Solar, mai aproape decât Galaxia Pitica Eliptica din Săgetătorul, care deținea mai înainte acest record. Ea conține circa un miliard de stele, adică echivalentul a 1 % din Calea Lactee, sub o formă mai degrabă eliptica, dar neregulata. A fost descoperită în noiembrie
Galaxia Pitică din Câinele Mare () [Corola-website/Science/337369_a_338698]
-
în seria "Gor". Seria a inspirat două filme, unul din 1988 și altul din 1989 și a creat o subcultură BDSM independentă care s-a dezvoltat în interiorul și în afara Internetului. Gor este descrisă ca fiind o planetă locuibilă din Sistemul Solar care împarte aceeași orbită ca și Pământul, dar este liniar opusă față de Pământ și, prin urmare, întotdeauna este ascunsă observatorului terestru de către Soare. Flora, fauna și obiceiurile de pe Gor sunt prezentate detaliat ca fiind foarte complicate. John Norman, pseudonimul Dr.
Gor () [Corola-website/Science/337379_a_338708]
-
sub numele de Curentul Unicornului, Supradensitatea Unicornului (') și Structura Stelară a Anticentrului Galactic ('), este un lung și complex filament de stele care înconjoară Calea Lactee. Descoperit în 2002, "" are circa (a.l.) lungime și conține circa 100 de milioane de mase solare (formula 1). Înconjoară Centrul Galactic la o distanță de circa 16,5 ± 1,5 kpc (∼53 800 a.l.) Inelul Unicornului a fost descoperit în 2002 prin observațiile făcute în programul "Sloan Digital Sky Survey". Diverse ipoteze încearcă să stabilească originea
Inelul Unicornului () [Corola-website/Science/337370_a_338699]
-
Calendarul oficial al Republicii Islamice Iran ("Solar Hijra", Persană: کلیز),) este unul solar, bazat pe observații astronomice mult mai precise, în comparație cu omologul său european mai tânăr, calendarul gregorian. Acesta începe în noaptea cea mai apropiată de echinocțiul vernal determinat de calculele astronomice pentru meridianul - Iran Standard Time
Calendare iraniene () [Corola-website/Science/337422_a_338751]
-
Calendarul oficial al Republicii Islamice Iran ("Solar Hijra", Persană: کلیز),) este unul solar, bazat pe observații astronomice mult mai precise, în comparație cu omologul său european mai tânăr, calendarul gregorian. Acesta începe în noaptea cea mai apropiată de echinocțiul vernal determinat de calculele astronomice pentru meridianul - Iran Standard Time (52.5°E sau ). Chiar dacă există
Calendare iraniene () [Corola-website/Science/337422_a_338751]
-
Iran există încă din cel de-al doilea mileniu î.Hr., înainte de nașterea lui Zarathustra, cunoscut și ca Zoroastru, cel mai timpuriu calendar conservat în întregime datează din perioada Imperiului ahemenid. Perșii au fost printre primii care au folosit un calendar solar, iar soarele a fost dintotdeauna un simbol important în cultura iraniană, aflat în strânsă legătură cu tradițiile legate de Cirus cel Mare. Calendarul persan antic era lunisolar, asemănător celui babilonian, cu douăsprezece luni a câte treizeci de zile fiecare; zilele
Calendare iraniene () [Corola-website/Science/337422_a_338751]
-
6 zile rămase între 30 Spandarmad (Esfand) și Nowruz, așa cum era utilzat în calendarul pre-islamic iranian. În anul 1911, calendarul Jalali a devenit calendarul național al Persiei, urmând ca în 1925 acesta să fie simplificat, iar denumirile lunilor modernizate. Calendarul Solar Hjiri, numit și Solar Hejri sau Shamsi Hijri, abreviat SH, a devenit calendarul oficial al Iranului în anul 1925. Calculul timpului se bazează pe mișcarea de revoluție a Pământului în jurul Soarelui, ceea ce îl face mai precis chiar decât calendarul gregorian
Calendare iraniene () [Corola-website/Science/337422_a_338751]