119,080 matches
-
sub denumirea de metoda discuțiilor, deoarece, ca metodă de analiză a posturilor, el constă Într‑o discuție liberă Între cel care face analiza postului și ocupantul acestuia. Scopul interviului este acela de a fi obținute date relevante despre postul analizat, opinii și chiar soluții. Întrebările interviului trebuie să permită obținerea de la deținătorii posturilor a unor informații referitoare la nivelul responsabilităților lor și solicitările la care trebuie să facă față prin activitatea lor În postul respectiv. Se recomandă ca În paralel cu
[Corola-publishinghouse/Science/2127_a_3452]
-
de interviu sau formular, este necesar să fie Îndeplinite unele cerințe minime de realizare a acestora, cum ar fi: formularea unui număr rațional de Întrebări (maximum 20) scurte și clare, care să ajute deținătorul postului să‑și exprime gândurile sau opiniile despre post; unii specialiști În domeniu susțin chiar necesitatea introducerii unor anecdote, scurte povestiri ale unor fapte curioase, hazlii, de natură să ilustreze detalii ce se pot constitui ca surse de informații, ca fapte sau realități despre postul analizat, cu ajutorul
[Corola-publishinghouse/Science/2127_a_3452]
-
de natură să ilustreze detalii ce se pot constitui ca surse de informații, ca fapte sau realități despre postul analizat, cu ajutorul cărora analistul să Încerce să afle cum este perceput postul de către deținătorul acestuia; reținerea faptelor și nu a impresiilor, opiniilor sau părerilor insuficient fundamentate; concentrarea pe ceea ce există sau se execută În fapt, În momentul interviului, și nu pe ceea ce ar trebui să existe; evitarea Întrebărilor care În mod evident duc la răspunsul așteptat sau evitarea pretinderii unor răspunsuri premeditate
[Corola-publishinghouse/Science/2127_a_3452]
-
interes deosebit, acestea urmează să fie discutate; când răspunsurile persoanei intervievate sunt mai ample, cu divagații, este necesar ca intervievatorul să le sintetizeze și să Întrebe dacă au fost Înțelese corect; crearea unei atmosfere de Încredere care să permită exprimarea opiniilor; eficiența interviului se amplifică o dată cu creșterea gradului de Înțelegere și Încredere Între analist și deținătorul postului. Primul trebuie să asigure o comunicare deschisă, fără reticențe, făcând abstracție de funcție, să manifeste răbdare și să găsească mijloacele și posibilitățile de a
[Corola-publishinghouse/Science/2127_a_3452]
-
diferențiere a formularelor de angajare ar fi gruparea lor În formulare „Închise“, prin care se cer numai informații de rutină pentru posturile ce nu necesită calificare sau cele de funcționari, și formulare „deschise“, prin care se cere candidaților să exprime opinii și judecăți sau să furnizeze unele informații de rutină pentru posturile de manageri, de decizii la nivel superior sau pentru anumite categorii de specialiști. Conținutul orientativ pentru aceste tipuri de formulare este prezentat În anexele 12 și 13. Prin formularele
[Corola-publishinghouse/Science/2127_a_3452]
-
de procesul de producție. Cu cât se Înaintează de la microeconomie către macroeconomie, cu atât devine mai largă sfera efectelor muncii, În sensul cuprinderii atât a elementelor care se pot măsura, cât și a celor incomensurabile. Literatura de specialitate formulează și opinia conform căreia productivitatea muncii se deosebește de eficiența muncii, chiar dacă efectul muncii nu ar conține aceste elemente măsurabile. Astfel, având În vedere faptul că productivitatea muncii este raportul dintre o cantitate de producție și munca efectuată pentru obținerea ei și
[Corola-publishinghouse/Science/2127_a_3452]
-
este folosită ca un indicator În baza căruia să fie făcute analize pentru strategii viitoare și nici chiar În altfel de analize oficiale, cu excepția celor În care sunt implicați specialiști care dau dimensiunea reală acestui indicator. Această situație are, după opinia noastră, următoarele motivații: operarea unor corecții de preț pentru comparabilitate, pentru o perioadă mai mare de timp, presupune efort și nesiguranță asupra datelor ce ar rezulta, pe de o parte, dar și pentru faptul că În perioada actuală parcursă de
[Corola-publishinghouse/Science/2127_a_3452]
-
neplăcute“ sau „Încordate“, de exemplu: anumite aspecte ale muncii În poliție, anumite tipuri de negocieri, lucrul cu anumite categorii de bolnavi mintali etc.) 152 I Situații de conflict interpersonal (situații de muncă În care există virtual diferențe inevitabile de obiective, opinii sau puncte de vedere Între lucrător sau alte persoane ori grupuri de persoane și care pot să fie „calificate“ drept conflicte, de exemplu: persoane implicate În negocierile de muncă, maiștri sau alți șefi care trebuie să impună anumite măsuri etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2127_a_3452]
-
români ai vremii. Reluată în 1855, după ce în 1852 cenzura interzisese difuzarea primului număr, deja tipărit, R.l. contribuie, prin programul ei, expresie a năzuințelor intelectualității din Muntenia, Moldova și Transilvania, cât și prin lucrările publicate, la crearea unui curent de opinie favorabil Unirii. Periodicul devine astfel „câmpul de întâlnire frățească a tuturor talentelor din țările noastre”. Se tipăresc versuri de V. Alecsandri, C. Negri, C. Negruzzi, G. Sion, C. Stamati și Al. Donici, Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, G. Crețeanu și D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289324_a_290653]
-
conflictele și disensiunile emigrației române - cam identice cu cele care răvășeau toate emigrațiile, compuse din oameni, care, desigur, doreau binele țării, dar care, mai ales cei În vîrstă, nu aveau nici un fel de mijloace de a influența guvernele occidentale sau opinia publică. Accesul la ziarele occidentale era, dacă nu oprit, În orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehemenți, alții repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Mulți dintre cei tineri Își căutau un rost
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
forme de migrație. Totuși, exilul poate fi interior, asumat ca forma mentis de intelectuali, dar, dacă este exterior, atunci este, În mod necesar, militant, fie la nivel individual, fie la nivel colectiv. Sociologul parizian Mihai Dinu Gheorghiu nu Împărtășește această opinie, apreciind că „exilul intelectual poate fi definit printr-o dublă opoziție: față de regimul politic din țară, dar și față de Încercările de a constitui o comunitate În exil, de a reduce exilul la o dimensiune militantă - exilul ca singura opoziție sau
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
emigrație”, prin comparație cu fenomenul similar de la 1848. În elaborarea studiului de față s-a optat pentru utilizarea termenului generic de exil, fiind Încadrată ariei sale semantice toate activitățile menite a face cunoscută, fie individual, fie instituționalizat, prin diferite asociații, opiniei publice occidentale, prin toate mijloacele pe care le aveau la dispoziție - publicații, conferințe, emisiuni radio -, situația din România În direcția determinării unei schimbări de atitudine din partea autorităților față de centrul și estul Europei. Se dorea, de asemenea, menținerea solidarității Între exilați
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
deopotrivă asupra identității culturale a românilor, să intermedieze Între cultura română și cea a țării gazdă, să fie pentru exilați foruri ale Întîlnirii și schimbului de idei. Însă, așa cum rezultă din cele mai multe scrieri ale exilaților, scopul declarat era să sensibilizeze opinia publică occidentală și să determine o schimbare de atitudine a guvernelor occidentale față de Europa de Est. În acest sens, unul dintre cei mai activi participați la activitatea exilului, Mircea Carp, susține că „românii din exil, din refugiu, din emigrație și-au strîns
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
guvernelor occidentale față de Europa de Est. În acest sens, unul dintre cei mai activi participați la activitatea exilului, Mircea Carp, susține că „românii din exil, din refugiu, din emigrație și-au strîns rîndurile regional, continuînd să ducă independent lupta de lămurire a opiniei publice”. Însă nu numai sfera activității politice a fost acuzată de lipsă de unitate, ci exilul În ansamblul său, În multe dintre lucrările cercetate, acest aspect dobîndind valoare axiomatică. Astfel, Traian Filip, evocînd calitatea literaturii din exil, afirmă că „luptele
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
majore care au Împiedicat organizarea unitară a acestuia, exilul cultural, cu cîteva excepții notabile, a fost mai curînd colaborativ decît combativ, fapt confirmat de prezența intelectualilor de diferite orientări politice În paginile acelorași publicații. Ion Solacolu Împărtășește și el această opinie, Însă ca urmare a „specificului activității din exil: acțiunile românilor exilați erau rezultatul unor inițiative individuale care grupau un număr de aderenți... Atunci cînd În interiorul unui asemenea grup avea loc un conflict, el se scinda În două sau mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
grup de membri să vorbească și să ia hotărîri În numele Comitetului Național”. Lor li s-au adăugat ulterior social-democrații Eftimie Gherman, Sașa Volman, Mihai Bădărău și doi foști subsecretari de stat, Mihai Răutu și Victor Buescu. Printre intelectualii care Împărtășeau opiniile generalului Rădescu pot fi amintiți Constantin Antoniade, Nicolae Herescu, Dinu Hiott, Leontin Jean Constantinescu, fostul atașat de presă la Lisabona, și Mircea Eliade. Ca urmare a acestei situații, activitatea politică a exilului a fost divizată Între Comitetul Național condus, În urma
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
a-și atinge scopul stabilit, exilul românesc și-a asumat sarcina de a iniția și susține cu toate mijloacele de care dispunea o serie de publicații a căror menire era să mențină activ spiritul românesc În exil și să influențeze opinia publică din țara pe teritoriul căreia apăreau. Printre publicațiile românești din exil, primele editate au fost cele ale diferitelor partide sau formațiuni politice, fiecare dintre cele patru grupări politice din exil avînd la dispoziție ziare sau reviste În care Își
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
cam provincială - a unei reviste care vrea să se opună valului de conformism stîngist...”. Exilul contemporan s-a văzut astfel pus În imposibilitatea de a se face auzit, În condițiile În care mass-media au fost principalul mijloc de influențare a opiniei publice, iar românii nu au avut acces la mass-media occidentale. Virgil Ierunca afirmă că situația s-a schimbat după 1968, cînd publiciștii francezi au devenit interesați În activitatea exilului și a României sub comunism. Monica Lovinescu spunea că „primul pas
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
suplini această absență. Prin urmare, publicul-țintă ar fi trebuit să fie cititorul francez, În general, și nu doar intelectualii. Cu toate acestea, publicațiile românești erau fie specializate, fie În limba română, fie distribuite În număr foarte mic, ceea ce limita accesul opiniei publice franceze. Pe de o parte, avem reviste specializate cum este cazul Revue de Etudes Roumaines care apărea În limba franceză și se adresa unei audiențe specializate, iar, pe de altă parte, erau publicate ziare În limba română pentru Întreaga
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
ne Încurcați, n-avem mijloace trebuitoare pentru a mai ține În viață pe cineva care va muri pentru noi și va trăi pentru alții; acela care e pentru noi, să vie acasă!»”. Deși sinceră, surprinde și deranjează, chiar, o asemenea opinie, avansată de cineva care cunoștea istoria dintotdeauna și de pretutindeni. De altfel, În 1923, el gîndea la fel, scriind românilor americani că „acasă sînt locuri neacoperite. Ale celor cari, În străinătate, unde se află, nu trebuie să uite că datoria
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
al secolului al XIX-lea, În SUA se aflau puțini basarabeni, bucovineni, macedoneni și evrei din România, În comparație cu țăranii din Transilvania și Banat, dar că „pe la 1900 aproape nu mai era oraș mai Însemnat din care românii să lipsească”. Așadar, opiniile specialiștilor converg către convingerea că, la sfîrșitul secolului al XIX-lea, românii, care nu erau constituiți Într-o comunitate etnică, ilustrau o prezență sesizabilă În spațiul Lumii Noi, deși Încă nu putea fi vorba despre o emigrație, ci despre faptul
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
valuri s-a impus, Înainte de toate, ca o Încercare de a sistematiza desfășurarea unui proces Început În ultima cincime a secolului al XIX-lea și care continuă și azi. Nu toți cei care, de-a lungul anilor, au avansat o opinie În această direcție au gîndit la fel. O asemenea eventualitate nici nu era posibilă. Cadrul general, cauzele și legislația imigrației s-au modificat mereu, compoziția socială a emigranților nu a fost aceeași, mentalitatea lor a diferit, atît ca emigrant, cît
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
atît ca emigrant, cît și ca imigrant etc. Ceea ce merită a fi reținut, ca un adevăr cvasiincontestabil, este faptul, relevat deja, că „fiecare val de imigranți români a avut trăsături distincte și mentalități proprii”. Emendarea care se impune, citînd această opinie, este aceea că „valurile” la care ne referim nu au fost atît de individualizate Încît Între ele să fi existat niște „granițe” distincte, justificate Întru totul și oricînd vizibile. Fiind vorba despre un proces, continuitatea a fost o cerință intrinsecă
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
refugiat din România În SUA după 1848. Mary Leuca, profesor american, scriind despre Imigrația românească În America, evidențiază, Înainte de toate, că „documentele asupra imigrării nu menționează un număr semnificativ de români care să fi intrat În Statele Unite Înainte de anul 1880”. Opinia sa este că „Românii au intrat În valul «noii imigrații», Între 1881 și 1914”. Alexandru Nemoianu apreciază că primul val de imigrare s-a consumat Între sfîrșitul secolului al XIX-lea și 1914. Așadar, putem conchide că primul val de
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
gîndul după o asemenea constatare nu aparține românilor americani. Sau, dacă au și ei o vină, aceea este neînsemnată, determinată de circumstanțe emoționale și, mai ales, de reacțiile românilor. Revenind la subiectul pe care Îl discutam, merită a fi cunoscută opinia după care „cifrele record de emigranți români Înregistrate după 1990 arată că plecarea masivă din România nu este un caz Închis. Diferă doar cauzele. Dacă Înainte singura problemă a celor care se hotărau să plece era cum să facă să
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]