65,754 matches
-
pentru toaleta familiei. La peste șaptezeci de ani, ieșită de curând la pensie, acceptase din nou să Îngrijească un copil mic - fiul fiului ei. Nici lui nu-i lipsise nimic - nici haine curate, nici mâncare bună duminica la prânz, nici afecțiune. Toate acestea, În viața ei, le făcuse. Un studiu mai mult sau mai puțin exhaustiv al umanității va trebui neapărat să țină seama de acest tip de fenomene. Asemenea ființe umane, istoric vorbind, au existat. Ființe umane care trudeau toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
și douăzeci și cinci de ani; pentru ei, tot ce depășește această vârstă nu mai reprezintă decât sfinctere bătrâne și obosite. Observați doi poponari bătrâni, Îi plăcea lui Bruno să spună, observați-i cu atenție: uneori există Între ei simpatie, sau chiar afecțiune reciprocă; dar se doresc unul pe celălalt? În nici un caz. De Îndată ce apare un curuleț bucălat de cinșpe-două’ș’cinci de ani, cei doi se sfâșie Între ei ca niște pantere bătrâne, se sfâșie ca să posede acel curuleț bucălat; iată ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
anghila cu mărar n-ar fi ajutat mai mult. Christiane păstra o tăcere perplexă și destul de misterioasă. Mâncară Împreună varză călită cu cârnați de Montbéliard făcuți artizanal. În starea de plăcută relaxare a bărbatului care tocmai a făcut dragoste cu afecțiune și voluptate, Bruno avu un gând rapid de ordin profesional, care putea fi rezumat astfel: ce rol ar putea juca Paul Valéry În programa de franceză la clasele de mate-fizică? Terminându-și varza și pregătindu-se să treacă la brânză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
aici Începură problemele. Unde doreau să transfere corpul? Aveau, poate, un cavou de familie? Michel nu avea nici cea mai mică idee, se simțea epuizat și buimac. Dacă ar fi fost capabil să Întrețină relații familiale pline de căldură și afecțiune n-ar fi ajuns aici - să se facă de râs În fața funcționarului, care de altfel rămânea decent. Bruno se dezinteresa total de situație; așezat ceva mai la o parte, Începuse o partidă de Tetris pe un joc electronic portabil. — Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Guy nu zice nimic. În cele din urmă, ridic capul. Se află chiar în fața biroului meu și se uită în jos spre mine, cu cea mai ciudată expresie pe care i-am văzut-o vreodată. E un amestec straniu de afecțiune, mândrie și maximă încântare, care freamătă în spatele expresiei foarte serioase a chipului său. — N-ar trebui să fac asta, murmură. Se apleacă spre mine. Ai reușit, Samantha. Ești partener. Ți se va spune oficial peste o oră. Simt în piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
e... îți închipui. Drăguț. Zâmbesc prostește spre propria mea reflexie din oglinda băii. — Mă rog, chiar și așa. Nu trebuie decât să pui mâna pe telefon. Poți să vii să stai la noi... — Mersi, Freya. Mă străbate un val de afecțiune pentru ea. Fără nici cea mai mică problemă. Samantha ? — Da ? Urmează o pauză atât de lungă încât încep să cred că am pierdut legătura. — Și cu avocatura cum rămâne ? spune Freya în cele din urmă. Și cu dorința ta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mentă ? — Da. Da. Mă privește de parcă aș fi un geniu. Ăsta e răspunsul. Expiră adânc. E foarte stresant, Samantha. Nu știu cum de reușești să rămâi atât de calmă. Păi... nu știu nici eu. Zâmbesc, și mă străbate un val subit de afecțiune pentru ea. Azi-noapte, când m-am întors, a fost ca și cum aș fi revenit acasă. Chiar dacă Trish îmi lăsase un munte de veselă pe blatul de la bucătărie în loc de bun venit, și un bilet care zicea „Samantha, te rog să lustruiești tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
trenul către Londra, împreună cu ceilalți parteneri. E un tren expres. În două ore o să ajungem. Am un dres nou. Machiajul mi-a fost retușat. Am dat chiar o nouă declarație către presă, încropită rapid de Hilary: „Deși voi simți întotdeauna afecțiune pentru prietenii mei din Lower Ebury, nimic nu e mai palpitant și mai important în viața mea în acest moment decât cariera mea la Carter Spink.” Am spus-o destul de convingător. Am găsit chiar nu știu cum puterea de a zâmbi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Îmi amintesc, cum să nu. SÎnt unii care cîntă la clarinet. Și au ținut-o așa la clarinetele lor cam vreo două ore, fără măcar să-și tragă răsuflarea. — Eram sigur c-o să fii Încîntată. Îmi pune mîna pe braț cu afecțiune, iar eu Îi zîmbesc pierit. — SÎnt. Foarte ! Ideea e că probabil, Într-o zi, chiar o să ajung să Îmi placă jazzul. N-am nici o Îndoială. Mă uit cu duioșie cum se Îmbracă, Își curăță dinții cu ața dentară și Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
o cameră de filmat pe umăr și privește În jur cu interes. Nu. Nu se poate să fi făcut asta. — Emma, aud o voce În ureche. — Jack ! Mă răsucesc pe călcîie și Îl găsesc zîmbindu-mi, cu ochii Întunecați plini de afecțiune. — Ești OK ? spune și-mi atinge ușor nasul. — Bine ! spun ușor cam prea strident. Foarte bine ! Trebuie să preiau rapid controlul asupra situației. Trebuie. — Jack... vrei te rog să-mi dai niște apă ? mă trezesc spunînd. Eu am să rămîn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Da, și la ce rezultat am ajuns cu toate subiectele astea importante? Urmând sugestia dată de mine, Ravelstein devenise extrem de bogat. Și după banchetul de aseară, Rosamund Îmi spusese: - A vrut să celebreze o mare victorie. Toate mulțumirile și toată afecțiunea lui Abe s‑au distilat În ospățul de la „Lucas‑Carton” - mâncare, băutură și conversație În stil atenian. Rosamund fusese una dintre studentele lui Ravelstein. Era bună la limba greacă. Ca să studiezi cu Ravelstein, trebuia să‑i citești pe Xenofon, Tucidide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
de faptele care aveau să fie publicate În ziarele de a doua zi. Dar știa bine câtă plăcere Îi făcea bătrânului său profesor să afle informația direct de la sursă, așa Încât l‑a pus la curent cu ea din respect și afecțiune. Mai știa și că Ravelstein deținea noiane de informații istorice și politice menite a fi aduse la zi și păstrate. Acestea mergeau Îndărăt până la Platon și Tucidide - sau poate chiar până la Moise. Toate marile strategii ale conducerii de stat - orientate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
negru părea să‑i Încălzească Îndeajuns ceafa. În picioare avea pantofi de dansator de tango. Simpatizam cu excentricitățile lui. Părea un amestec de delicatețe bine Înfrânată și de brutalitate eruptivă. Soții Battle aveau o Înaltă apreciere pentru Ravelstein. Îi purtau afecțiune. Îți dădeai seama că discutau adesea despre el. - Mă rog, i‑am răspuns, a avut o serie de infecții. L‑a supărat rău o eczemă. - Zona zoster. Fără Îndoială. O inflamație a nervului. Foarte supărătoare și dureroasă. Adeseori se Întinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
rochii și pantofi. Adeseori lua prânzul Împreună cu o prietenă - sau cu avocata ei. Noi doi nu aveam nici un fel de rutină domestică. Doar un soi de aranjament foarte lax - un menaj, nu un cămin al iubirii conjugale sau măcar al afecțiunii. Când proviziile alimentare se subțiau, Vela se ducea la supermarket și cumpăra un puhoi - mere, grepfruturi, carne pentru refrigerator, prăjituri, șarlote pentru desert, conserve de ton și de hering În sos tomat, ceapă, orez, cereale pentru micul dejun, banane, salată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
printre oamenii de știință. - Științele lor sunt mari, nu oamenii. Trebuie să părăsesc Parisul și să mă Întorc la New Hampshire. Cele câteva zile petrecute la țară m‑au dus la concluzia că vizita lui Ravelstein reprezenta o dovadă a afecțiunii pe care mi‑o purta. Îl lăsau rece câmpiile, copacii, lacurile, florile, păsările. Toate acestea Însemnau pierdere de vreme pentru un om superior. De ce Își sacrificase banca lui de telefoane, restaurantele, comoditățile și atracțiile erotice din New York sau Chicago? Pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
lui Ravelstein, omorât de deprinderile lui sexuale nesăbuite. Rosamund nu‑și bătea joc de văicărelile mele - le acorda toată atenția, fără să pară iritată. Pretindea că vacanțele Încep adeseori cu senzații din acestea apăsătoare și dezagreabile. Îmi mângâia fața cu afecțiune și Îmi spunea că trebuie să dorm, să recuperez orele de nesomn. Am ascultat‑o, dar nu m‑am simțit mai bine. Mai târziu, aveam să aflu că toxinele provenite din pește erau rezistente la căldură și nu puteau fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
nu te puteai gândi la Dumnezeu fără să‑ți vină În minte morții tăi. Așadar Îți reînnodai legătura cu morții și sfârșeai prin a‑ți face un bilanț pe cât de sincer puteai Îndura - trecând În revistă activitățile de o viață, afecțiunile, atașamentele. În domeniul ăsta nu stăteam prea bine. Și cum puteți fi siguri că Rosamund va face Întotdeauna tot ce‑i stă În putință ca să ajungă la fondul științific al lucrurilor, a doua zi m‑am dus să mă consulte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
opt ani, a trebuit să mă refac după o peritonită complicată cu pneumonie. Când am revenit acasă de la spital, a trebuit să hotărăsc dacă o să rămân un invalid pe viață, cu doi frați mai mari care mă urau pentru că monopolizam afecțiunea și atenția părinților. Cum de se pot lua asemenea hotărâri În copilărie, nici azi nu pot Înțelege. Dar Îmi dau seama, acum, că am refuzat să fiu un debil. Într‑o dugheană de vechituri dădusem peste o carte de Walter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
îngropat... așa? ARTUR (Îmbufnat.): Ce-mi pasă mie cum voi fi îngropat? GARDIANUL: Dar îmi pasă mie, pentru că tot eu vă îngrop... ARTUR (Înduioșat.): Dumneata? Dumneata le faci aici pe toate? GARDIANUL (Bravând.): Tot greul cade asupra inferiorilor. ARTUR (Cu afecțiune și compasiune.): Îmi pare rău... îmi pare sincer rău... Te rog să mă ierți pentru purtarea de adineaori. GARDIANUL: Nu face nimic. ARTUR: N-o să se mai întâmple... GARDIANUL: Bineînțeles. ARTUR (Discret.): Totuși... unde... unde ai de gând să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
și-a dat seama din timp... Dumneavoastră, domnule, sunteți un osândit norocos... (ARTUR ascute; saliva îi curge și lui în barbă; ochii lui s-au mărit, s-au înroșit; ARTUR nu mai poate clipi.) CĂIĂUL: Noi am înlocuit fanfara cu afecțiunea, covorul roșu cu mila față de osândit, eșafodul costisitor cu un cuvânt bun și sincer. Trăsura aurie am înlocuit-o cu o strângere de mână... Serviciul religios al preotului l-am înlocuit cu serviciul uman al călăului. Osânditul e astăzi ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
fel, eu, dacă nu călătoresc prin ploaie de trei luni, să zicem, mă usuc, mor, mă descompun, înțelegeți? Mă fac praf. ȘEFUL GĂRII (Umblând buimac.): Nu pot să cred... Nu pot să cred așa ceva... Domnule... vă jur că aveți toată afecțiunea și toată admirația mea... pentru că eu vă aștept, aș putea zice, încă din copilărie... Poate că pierdusem speranța de a vă mai întâlni, da, poate că... Dar ceea ce-mi spuneți e cu totul fascinant... Și atunci, acele corpuri, oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ziar lui Bernard B. O’Hare la Filiala Francis X. Donovan a Legiunii Americane. Kraft avea planuri mari cu mine. Și în același timp îmi făcea un portret care dovedea mai multă înțelegere binevoitoare a ființei mele și mai multă afecțiune intuitivă decât ar fi presupus simpla dorință de-a prosti un nătărău. Tocmai pozam pentru acest portret când a venit Jones să mă viziteze. Kraft vărsase o sticlă cu terebentină. Am deschis ușa să iasă mirosul. Și o foarte stranie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
mișcări fasciste americane numită destul de pe șleau „Cămășile Argintii“. Și Fuehrer-ul negru mi-a dat o canadiană portocalie mică de tot, care mă făcea să arăt ca maimuțele flașnetarilor. Iar Resi Noth și George Kraft îmi țineau companie plini de afecțiune - nu se mulțumeau doar să mă îngrijească, ci îmi croiau și planurile și visele. Visul cel mare era să plecăm din America, și cât de repede cu putință. Discuțiile, la care participam foarte puțin, erau un fel de joc la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
cu cei de pe Pământ. Houston se pronunță acum Hewnen, iar Washington Washnke; operatorii îi pocesc numele de fiecare dată când intră în contact. În urmă cu trei sute de ani, când Samuel călătorea spre Sistemul Nausi, baza îl numea, aproape cu afecțiune, Sammoni. După trecerea unui secol și jumătate de somn, îl chema Sammorka. În prezent, radioul subspațial (prin care se poate comunica în timp real, mare invenție a secolului XXII) îl strigă, provizoriu, Samore, cu un ușor accent italienesc. E chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
nimic nu e mai prețios ca împărtășirea gândurilor și grijilor cu omul pe care-l iubești și pe care îl respecți). În nici un caz răceala asta din ultimii ani - datorată, pe cât se pare, numai lui -, secarea lentă, dar sigură, a afecțiunii, transformarea reciprocității într-o relație de dominație/supunere, toate fără nici un motiv aparent, din moment ce Margareta nu s-a schimbat aproape deloc și îl iubește la fel de mult, dacă nu mai mult ca în prima zi. Tot săpând astfel în meandrele conștiinței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]