11,999 matches
-
însă lucrurile, rezultatul vădit a fost distrugerea singurei democrații din Europa Centrală și, cu milioane de cehi apăsați de jugul german, prețul avea să fie chiar și mai insesizabil. Eșecul era acum agravat de dezonoare, întrucît Occidentul își sacrificase un aliat. După München, atunci cînd Hitler a declarat că "nu mai are nici o altă pretenție teritorială în Europa", Iorga comenta: Dacă" München-ul reușește să potolească sufletul german, atunci pacea este salvată și meritul îi aparține lui Chamberlain. Civilizația și-a dat
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
pe care i-o prevedea Iorga 35. E ilustrată aici concepția politică a lui Iorga din aceste zile întunecate. El nu a crezut niciodată în durabilitatea pactului sovieto-nazist și nu se îndoia nici de victoria în cele din urmă a Aliaților asupra nazismului. Acestea aveau atît temeiuri istorice și se bazau totodată pe credința lui Iorga că era ceva inevitabil și în beneficiul omenirii. Odată cu fondarea Statului Național Legionar, familia Iorga a început să aibă dificultăți financiare. Ministrul legionar al Învățămîntului
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
la cererea lui Antonescu, aceștia au fost internați în lagărele de concentrare naziste. Ca și alții, după ce România a reușit întoarcerea armelor la 23 August 1944, Traian Boeru a fost scos de la naftalină ca să joace rolul lipsit de glorie al aliaților români ai naziștilor. După război, nefiind criminali de război (fără voia lor), legionarilor le-a fost ușor să se dea la fund. Horia Sima și alți cîțiva au plecat în Spania (unde Franco și-a adus aminte de Moța și
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Acesta și-a exprimat (chipurile) regretul că nu exista nici o posibilitate de încheiere a unei păci separate. Ulterior, o dată cu înaintarea armatelor germane, Brătianu l-a luat peste picior pe Iorga, întrebîndu-l: Ce părere aveți acum despre șansele unei victorii a Aliaților?" Iorga l-a asigurat că el a crezut întotdeauna într-o victorie a Aliaților, fără să poată prezice momentul producerii acesteia. O viață de om..., vol. II, pp. 234 și 281 16 Op. cit., vol. II, pp. 243-244 17 Op. cit., vol
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
unei păci separate. Ulterior, o dată cu înaintarea armatelor germane, Brătianu l-a luat peste picior pe Iorga, întrebîndu-l: Ce părere aveți acum despre șansele unei victorii a Aliaților?" Iorga l-a asigurat că el a crezut întotdeauna într-o victorie a Aliaților, fără să poată prezice momentul producerii acesteia. O viață de om..., vol. II, pp. 234 și 281 16 Op. cit., vol. II, pp. 243-244 17 Op. cit., vol. II, pp. 214-215; vezi și Șeicaru, op. cit., pp. 61-62; dna Liliana Pippidi-Iorga i-a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
au urmat: dacă ar fi fost așa, cum se explică faptul că În numai 25 de ani ea reușea din nou să domine Europa? În realitate, cum Germania nu și-a achitat datoriile de război după 1919, prețul victoriei pentru Aliați a fost mai mare decât cel al Înfrângerii pentru Germania; ea a ieșit din război relativ mai puternică decât În 1913. „Problema germană” apărută În Europa prin ascensiunea Prusiei cu o generație În urmă a rămas nerezolvată. țărișoarele apărute În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de fapt, atât de mult, Încât poporul german a Început să resimtă impactul restricțiilor și al lipsurilor provocate de război abia În 1944. Până atunci Însă, conflictul militar Îi afectase destul de mult, mai Întâi prin seriile de bombardamente organizate de Aliați, apoi prin apropierea simultană a trupelor aliate, deopotrivă dinspre est și vest. Abia În ultimul an de război, În timpul scurtei și intensei campanii spre vest a Uniunii Sovietice, a avut loc cea mai gravă distrugere fizică. În ochii contemporanilor, impactul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nenumărate orașe mai mici. În centrul Londrei, mai ales În zonele sărace din preajma docurilor din East End, cartiere Întregi au fost victimele blitzkrieg-ului german. Dar cele mai mari pagube materiale au fost provocate de campaniile de bombardare fără precedent ale Aliaților În 1944-1945 și de Înaintarea neabătută a Armatei Roșii, din Stalingrad până la Praga. În Franța, forțele aeriene americane au eviscerat orașele-port Royan, Le Havre și Caen. Peste Hamburg, Köln, Düsseldorf, Dresda și alte câteva zeci de orașe germane, avioanele britanice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
grav afectate: din cele 12.000 de locomotive din Franța antebelică, În momentul capitulării Germaniei numai 2.800 mai erau În funcțiune. Multe străzi, linii de cale ferată și poduri fuseseră aruncate În aer - de către nemții aflați În retragere, de Aliații care avansau sau de Rezistența franceză. Două treimi din flota maritimă comercială franceză fusese scufundată. Într-un singur an (’44-’45), Franța a pierdut 500.000 de locuințe. Însă francezii - ca și britanicii, belgienii, olandezii (care pierduseră 219.000 de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
556 de calorii/zi (800 pentru copiii din creșe). „Iarna foametei” din Olanda (1944-1945), când țara era deja parțial eliberată, a Însemnat o rație calorică săptămânală mai mică, În unele zone, chiar și decât alocația zilnică recomandată de corpul expediționar aliat pentru soldați: 16.000 de cetățeni olandezi, majoritatea bătrâni și copii, au murit atunci. În Germania, unde aportul nutritiv zilnic pentru un adult fusese de 2.445 de calorii pe zi Între 1940 și 1941 și de 2.078 În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu numai etnici germani, ci și peste 100.000 de croați asociați cu regimul fascist al lui Ante Paveliæ din timpul războiului, ocolind acum mânia partizanilor lui Tito3. În Germania și Austria, pe lângă milioanele de soldați ai Wehrmachtului deținuți de Aliați și soldații aliați proaspăt eliberați din lagărele germane de prizonieri, erau mulți străini care luptaseră Împotriva Aliaților, alături de nemți sau sub comanda lor: armata antisovietică a generalului Andrei Vlasov (compusă din ruși, ucraineni ș.a.), voluntarii din Waffen SS (proveniți din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Ante Paveliæ din timpul războiului, ocolind acum mânia partizanilor lui Tito3. În Germania și Austria, pe lângă milioanele de soldați ai Wehrmachtului deținuți de Aliați și soldații aliați proaspăt eliberați din lagărele germane de prizonieri, erau mulți străini care luptaseră Împotriva Aliaților, alături de nemți sau sub comanda lor: armata antisovietică a generalului Andrei Vlasov (compusă din ruși, ucraineni ș.a.), voluntarii din Waffen SS (proveniți din Norvegia, Olanda, Belgia și Franța), personalul auxiliar din armata germană și angajații lagărelor de concentrare (recrutați din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
formând În 1945 cel mai mare grup de persoane strămutate de naziști. Astfel, migrația economică forțată a fost principala experiență socială pentru mulți civili europeni, inclusiv pentru cei 280.000 de italieni mutați cu forța În Germania de foștii lor aliați, după ce Italia a capitulat În fața Aliaților, În septembrie 1943. Majoritatea lucrătorilor străini din Germania au fost aduși Împotriva voinței lor - dar nu toți. Unii dintre cei prinși În vârtejul eșecului german din mai 1945 veniseră din proprie inițiativă - șomerii olandezi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
grup de persoane strămutate de naziști. Astfel, migrația economică forțată a fost principala experiență socială pentru mulți civili europeni, inclusiv pentru cei 280.000 de italieni mutați cu forța În Germania de foștii lor aliați, după ce Italia a capitulat În fața Aliaților, În septembrie 1943. Majoritatea lucrătorilor străini din Germania au fost aduși Împotriva voinței lor - dar nu toți. Unii dintre cei prinși În vârtejul eșecului german din mai 1945 veniseră din proprie inițiativă - șomerii olandezi, de exemplu, găsiseră slujbe În Germania
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vital În situațiile critice de după război. Din iulie 1945 până În iunie 1947, agenția a cheltuit 10 miliarde de dolari, alocați În mare parte de guvernele Statelor Unite, Canadei și Marii Britanii. Cea mai mare parte a ajutorului financiar a fost consacrat foștilor aliați din Europa de Est - Polonia, Iugoslavia și Cehoslovacia - și Uniunii Sovietice, precum și problemei refugiaților din Germania și din altă parte. Dintre fostele membre ale Axei, numai Ungaria a primit ajutor de la UNRRA, dar Într-o măsură nesemnificativă. La sfârșitul anului 1945, UNRRA
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
decembrie 1946. IRO era și ea finanțată de puterile occidentale aliate. Statele Unite au contribuit cu 46% la primul său buget (1947), procent mărit până la 60% În 1949; aportul Marii Britanii era de 15%, al Franței de 4%. Pentru că Uniunea Sovietică și aliații vestici nu s-au Înțeles În problema repatrierilor forțate, IRO a fost mereu privită de URSS (și mai târziu de blocul sovietic) ca un instrument pur occidental, iar serviciile sale s-au limitat la refugiații din zonele controlate de armatele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Început pe administratorii occidentali. Conform acordului semnat În mai 1945 În Germania, la Halle, toți cetățenii Uniunii Sovietice, foști prizonieri de război sau nu, urmau să se Întoarcă acasă - fiindcă se presupunea că asta Își doreau. Exista o singură excepție: aliații occidentali nu au recunoscut alipirea statelor baltice la URSS, iar estonilor, letonilor și lituanienilor din taberele din Germania și Austria li s-a oferit posibilitatea să se Întoarcă În Est sau să se stabilească În Vest. Balticii nu erau singurii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
germane, În vreme ce refugiații din Est Încercau cu disperare să-i convingă pe oficialii francezi, britanici sau americani că nu vor să se Întoarcă „acasă” și că ar prefera să rămână În... Germania. Nu toți au reușit: Între 1945 și 1947, aliații au returnat 2.272.000 de cetățeni sovietici. În primele luni de după război au avut loc scene sfâșietoare, când partizanii ucraineni și emigranții ruși care nu trăiseră niciodată În URSS au fost adunați de trupele britanice sau americane și Împinși
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
statut). Astfel au scăpat de repatriere mai bine de 1.500.000 de polonezi, unguri, bulgari, români, iugoslavi, sovietici și evrei. Alături de baltici, ei formau majoritatea covârșitoare a persoanelor strămutate În Italia și În zonele germane și austriece ocupate de aliații vestici. În 1951, Convenția Europeană a Drepturilor Omului a consacrat protecția la care aveau dreptul străinii refugiați, punându-i În sfârșit la adăpost de Întoarcerea forțată În mâinile persecutorilor. Rămânea o singură Întrebare: ce urma să se Întâmple cu ei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din iulie 1943, fasciștii se aflau la putere de 20 de ani. Poate că din această cauză rezistența locală Împotriva regimului era infimă; mai toți antifasciștii activi erau În exil. După 1943, când țara a devenit oficial „cobeligerantă” de partea Aliaților, nordul Italiei (zona ocupată de germani) era sfâșiat Între un regim-marionetă (Republica de la Salò a lui Mussolini) și o rezistență partizană mică, dar temerară, sprijinită de armatele aliate care Înaintau. Dar și aici, ceea ce părea un conflict Între majoritatea italienilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dintre război ideologic, conflict interetnic și luptă pentru independența politică și-au pierdut relevanța: În special pentru populația locală, care era de fiecare dată victima predilectă. În funcție de loc și de moment, polonezii și ucrainenii au fost pe rând adversari și aliați, luptându-se cu sau Împotriva Wehrmachtului și a Armatei Roșii. În Polonia, acest conflict, care s-a transformat după 1944 În luptă de gherilă anticomunistă, a costat viețile a 30.000 de polonezi Între 1945 și 1948. În Ucraina ocupată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cerând o pedeapsă severă pentru părintele Jozef Tiso (noiembrie 1946) Pentru ca guvernele Europei eliberate să fie legitime, să poată invoca autoritatea unor state adecvat constituite, trebuiau mai Întâi să se confrunte cu moștenirea regimurilor discreditate din timpul războiului. Naziștii și aliații lor fuseseră Învinși, dar acest lucru era, evident, insuficient, având În vedere gravitatea crimelor comise. Dacă legitimitatea guvernelor postbelice se baza doar pe victoria militară asupra fascismului, cu ce erau ele mai bune decât regimurile fasciste detronate? Era important ca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
armată, mai cu seamă de faimoasele Milices Patriotiques, care i-au adunat pe suspecții de colaborare, le-au confiscat averile și, În multe cazuri, i-au Împușcat pe loc. Aproximativ o treime dintre cei executați astfel au murit Înainte de debarcarea Aliaților În Normandia pe 6 iunie 1944, iar restul În următoarele patru luni de luptă pe teritoriul francez. Cifrele sunt mai degrabă scăzute dacă luăm În considerare gradul de ură și suspiciunea generalizată din Franța după patru ani de ocupație și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
colaborare Încurajată constant a fost cea a separatiștilor locali și numai câtă vreme ea a servit interesele germane. În consecință, atunci când armata germană s-a retras, primele victime ale răzbunării spontane din Est au fost minoritățile etnice. Forțele sovietice și aliații locali nu au făcut nimic pentru a Împiedica acest lucru. Răfuiala nepremeditată (Însă discret alimentată, În unele cazuri) contribuia la eliminarea elitelor locale și a acelor politicieni care ar fi putut sta În calea ambițiilor comuniste. În Bulgaria, de exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au fost executați pentru crimele săvârșite În urma unui proces legal; li se adaugă 55 de fasciști masacrați de partizani pe 17 iulie 1945 În Închisoarea Schio. În timpul Războiului Rece, transformarea suspect de facilă a Italiei din putere a Axei În aliat democratic a fost pusă pe seama presiunii străine (americane) și a influenței politice a Vaticanului. În realitate, lucrurile erau mai complicate. Desigur, Biserica Catolică a scăpat ușor, având În vedere faptul că Pius al XII-lea a avut relații călduroase cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]