12,731 matches
-
oară la cenaclul lui Eugen Lovinescu, "Sburătorul". În 1929, se căsătorește cu Alice Vera, fiica unor mici proprietari bucureșteni. Episodul foarte amuzant al primei întâlniri a celor doi viitori soți este descris cu lux de amănunte în romanul "Cartea nunții". Editează, de asemenea, revistele "Sinteza " în (1927), în colaborare cu alți scriitori, și două numere din revista sa personală "Capricorn" în (1930). Aventura de a avea propria sa revistă se încheie cu un eșec financiar, dar în paginile acestor reviste descoperă
George Călinescu () [Corola-website/Science/297575_a_298904]
-
romantismul (ed. românească, editurile Polirom, Curtea Veche). <br> În 1989, publică volumul "A Theory of the Secondary. Literature, Progress, and Reaction" ("O teorie a secundarului. Literatură progres și reacțiune") la prestigioasa editură americană „The Johns Hopkins University Press" (1989) A editat împreună cu Robert Royal o colecție de eseuri, "Canons" la John Benjamins (Amsterdam and Philadelphia).
Virgil Nemoianu () [Corola-website/Science/297594_a_298923]
-
la vestitul cenaclu, prilej de a înțelege aria complexă, enciclopedică a temelor pe care le aborda poetul. În 1887 îi apare al doilea volum de versuri, "Freamăte", publicat la editura craioveană Tipografia Asociații Români. Între 16 noiembrie și 30 decembrie editează ziarul „Amicul libertății”, editând în total 8 numere. Majoritatea articolelor sunt semnate de Traian Demetrescu, ziarul având o orientare vizibil democratică. În martie 1888, împreună cu G. D. Penicioiu, tipărește „Revista Olteană”, publicație „literară-științifică” (modernistă, democratică, în linia „Literatorului”). Aici poetul
Traian Demetrescu () [Corola-website/Science/297592_a_298921]
-
de a înțelege aria complexă, enciclopedică a temelor pe care le aborda poetul. În 1887 îi apare al doilea volum de versuri, "Freamăte", publicat la editura craioveană Tipografia Asociații Români. Între 16 noiembrie și 30 decembrie editează ziarul „Amicul libertății”, editând în total 8 numere. Majoritatea articolelor sunt semnate de Traian Demetrescu, ziarul având o orientare vizibil democratică. În martie 1888, împreună cu G. D. Penicioiu, tipărește „Revista Olteană”, publicație „literară-științifică” (modernistă, democratică, în linia „Literatorului”). Aici poetul publică peste 20 de
Traian Demetrescu () [Corola-website/Science/297592_a_298921]
-
și recenzii. Volumul de versuri "Panopticum" (Editura "Prometeu") este confiscat de cenzură. Din 1945 este secretar general de redacție la revista "Lumea" (director G. Călinescu), în 1947 este numit șef de presă la Editura Fundațiilor Regale (directorul editurii Al. Rosetti). Editează, împreună cu Virgil Ierunca, revista de poezie în cinci limbi "Agora", în care publică poeți și eseiști prestigioși din țară și străinătate (revista a fost interzisă după primul număr).Finanțarea a fost obținută de Octavian Neamțu din bugetul prestigioasei Edituri a
Ion Caraion () [Corola-website/Science/297588_a_298917]
-
1966 cu volumul de versuri "Eseu". Scrie și publică într-un tempo uluitor pentru a „recupera anii ce i s-au furat” prin pușcării. În 1981, familia Caraion primește azil politic în Elveția și se stabilește la Lausanne, unde scriitorul editează revistele internaționale "Don Quijote" și "Correspondances". Atacă vehement „comunismul cu față fascistă”, demască un regim detestat, pe conducătorii și torționarii săi într-un volum întitulat "Insectele tovarășului Hitler". În acești ultimi ani ai activității sale, Caraion a fost ajutat de prieteni
Ion Caraion () [Corola-website/Science/297588_a_298917]
-
de cele de extremă dreaptă sau pretins naționaliste din exil. Ion Caraion s-a stins din viață la Lausanne, la 21 iulie 1986. În 2006 se publică volumul "„Cazul Artur” și exilul românesc. Ion Caraion în documente din Arhiva CNSAS", editat de Institutul Național pentru Memoria Exilului Românesc, care cuprinde dosarul de informator al scriitorului Ion Caraion. După 11 ani de închisoare, în 1964 este recrutat de Securitate și i se oferă eliberarea din închisoare în schimbul statutului de informator. Primește numele
Ion Caraion () [Corola-website/Science/297588_a_298917]
-
apare în "Steaua Dunării", revista lui Kogălniceanu, poezia "Hora Unirii". În 1874 publică "Boieri și ciocoi", una dintre cele mai importante comedii, o frescă socială de dimensiuni considerabile. Tot în "Convorbiri literare" publică nuvela "Călătorie în Africa". În 1875 se editează "Opere complete", cuprinzând "Poezii" (I-III) și "Teatru" (IV). În 1876 se publică volumul "Proza". În 1877, odată cu poezia "Balcanul și Carpatul" începe seria "Ostașilor noștri". În 1878 apare volumul "Ostașii noștri", închinat eroismului românilor în războiul din 1877. În
Vasile Alecsandri () [Corola-website/Science/297595_a_298924]
-
1890), colaborând apoi, cu poezie și publicistică, la „Adevărul”, „Adevărul literar și artistic”, „Lumea nouă”, „Literatură și artă română”, „Pagini literare”, „Viața românească” etc. A făcut parte din redacția și din comitetul de direcție al revistei „Sămănătorul” (1906 - 1908). A editat revista „Cumpăna”, împreună cu Mihail Sadoveanu, Ștefan Octavian Iosif și Ilarie Chendi (1909 - 1910). A debutat editorial cu "Traduceri din Paul Verlaine" în 1903. În 1905 a publicat volumul de versuri " În grădină", urmat, în 1909, de "Fantazii". Între timp au
Dimitrie Anghel () [Corola-website/Science/297599_a_298928]
-
Aceasta fusese reședința lui Mihail Kogălniceanu în secolul al XIX-lea, iar în timpul războiului l-a găzduit pe compozitorul George Enescu. În această perioadă colaborează cu intelectualul de stânga Vasile Morțun și, împreună cu el și cu Arthur Gorovei, fondează și editează revista "Răvașul Poporului". În 1921 devine membru al Academiei Române. Doi ani mai târziu, își ține discursul de recepție, în care face aprecieri pozitive fată de folclorul românesc în general și de poezia populară în special. Reîncepe colaborarea la revista "Viața
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
ritm accelerat, culminând cu primul volum din trilogia sa istorică "Frații Jderi" (Ucenicia lui Ionuț), publicat în anul 1935. În 1936, preia direcția ziarului "Adevărul" și a ediției sale matinale, "Dimineața". Alături de George Topârceanu, Mihai Codreanu și Grigore T. Popa editează, începând cu luna ianuarie, revista lunară "Însemnări ieșene". La moartea lui Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu va evoca cu cuvinte elogioase personalitatea criticului literar și redactorului revistei Viața românească. În această perioadă este implicat într-o dispută publică cu presa fascistă
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
vedea și de a simți natura și umanitatea” pe care îl au românii, în timp ce istoricul literar Adrian Marino evidențiază faptul că Sadoveanu și Liviu Rebreanu au fost excepționali pentru generația fiind activ interesați de modul în care au fost traduse, editate și publicate operele lor în străinătate. Mai târziu, facerea cunoscută a operei lui Sadoveanu în Blocul Estic a devenit una din prioritățile regimului comunist. Astfel, "Mitrea Cocor" a făcut parte, împreună cu alte scrieri ale lui Zaharia Stancu și Eusebiu Camilar
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
al literaturii române, i s-au consacrat poate zeci sau sute de studii și comentarii. Rebreanu a fost și autorul unui jurnal intim, foarte interesant pentru datele inedite pe care cititorii le pot afla din biografia autorului. Postum au fost editate și alte opere, inclusiv o carte de călătorii în Franța și Germania, "Metropole", tradusă și în limba franceză. În decembrie 1906 a început redactarea suitei de amintiri din copilărie (portrete din Maieru), scrise, la început, în maghiară, reluate, mai târziu
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
martie]] [[1927]], scrie prima versiune a nuvelei sau miniromanului "Ciuleandra". Din [[9 iulie]]/[[8 august]] datează cea de a doua versiune manuscrisă. Apare "Ciuleandra" (reeditări în 1927, 1928, 1934, 1941, 1942). Un nou volum, cvasi-inedit: "Cuibul visurilor" (Nuvele și schițe), editat de "Casa Școalelor". În sumar: "Cuibul visurilor"; Omul mic și oamenii mari"; "Cumpăna dreptății"; La urma urmelor"; "Cântectul lebedei"; "Ghinionul"; "Dumnezeu"; "Fiara"; A murit o femeie" [toate inedite, "parabola" "Dumnezeu" fiind după Lev Tolstoi]; "Răfuiala"; "Țăranul și coasa" [imitație]. În
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
cumplite dezamăgiri înregistrate în conducerea treburilor publice, Rebreanu demisionează din conducerea Direcției Educației Poporului. Cumpără o casă și o vie la [[Valea Mare]], lângă [[Pitești]], unde vor fi scrise majoritatea cărților sale de acum încolo. În anul [[1931]] scrie și editează ([[25 iulie]]) volumul "Metropole", conținând însemnări de călătorie din ([[Berlin]], [[Roma]], [[Paris]]). Pe data de [[20 februarie]] [[1932]], tipărește, la București, "[[România literară]]" (apare până la [[6 ianuarie]] [[1934]]). O nouă reeditare: "Ițic Ștrul, dezertor" (Trei nuvele cu 30 gravuri în
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
România romanul "Care Daniel?" (1995) Un prim volum memorialistic, intitulat "Amintiri fără memorie, 1911-1934" a apărut în 1995). Un caiet manuscris cu 12 povestiri în limba franceză, intitulat "Guignol triste" și datat 1974, a fost tradus în limba română și editat de Simona Cioculescu ("Paiața tristă", 2002). Corespondența dintre Alexandru Ciorănescu și George Ciorănescu (circa 600 de scrisori din anii 1946 - 1992) se află în păstrarea Galateei Ciorănescu, soția lui George Ciorănescu. Casa natală din Moroeni a fost donată Muzeului Literaturii
Alexandru Ciorănescu () [Corola-website/Science/297632_a_298961]
-
uneori un deserviciu. În urma unor astfel de demersuri - altfel foarte binevoitoare -, Petre Țuțea apare fie cu idei trunchiate dintr-un întreg eșafodaj de gândire, fie neducându-și anumite idei sau enunțuri până la capăt. Și felul în care i-a fost editată opera după moarte lasă de dorit, iar în multe cazuri felul în care este citat i-a stricat imaginea. Andrei Pleșu spunea într-un text: „Nimic mai grosolan, mai imoral, mai lipsit de pietate decât să reduci splendoarea unei asemenea
Petre Țuțea () [Corola-website/Science/297629_a_298958]
-
Caiete critice" (1990-1998) și face parte din comitetul director al revistei "Literatorul" (pe care a înființat -o împreună cu "Eugen Simion" și "Marin Sorescu"). Lucrează și ca redactor la "Editura Cartea Românească" (1992-1996), iar din 1998 la revista "Creanga de aur", editată de "Fundația Culturală Română".
Valeriu Cristea () [Corola-website/Science/297638_a_298967]
-
profesor asociat la departamentul de Psihologie al Facultății de Arte și Științe a aceleiași Universități. a avut contribuții originale în domeniul neuropsihologiei, corelațiilor dintre vitaminele grupei B și neurotransmițători, lucrări asupra demenței și asupra tulburărilor cognitive în leziunile cerebelului. A editat monografia "Neuropsychologie clinique et neurologie du comportement" (1996), a fost autor a 27 de capitole în tratate de specialitate și a peste 300 articole științifice. A fost membru a numeroase societăți științifice, membru de onoare al Academiei de Științe Medicale
Mihai Ioan Botez () [Corola-website/Science/297664_a_298993]
-
această apariție „Semnele noi de lirism”, în contextul în care marii lirici interbelici ajungeau la apogeu. Urmează, apoi, volumul „Pe-o gură de rai” (1943), Ciclul Vineri (1971) - în vol. „Versuri” și „Un dor fără spațiu” (1976). În 1938 sunt editate prozele din „Trântorul”. Asemenea lui Alexandru Philippide, a scris relativ puțină poezie. Spațiul său poetic este, însă, inconfundabil. Botta a lucrat în dingurătate desăvârșită ca un ouvrier cvasianonim la o construcție poetică de primă mărime. A fost distins cu Ordinul
Emil Botta () [Corola-website/Science/297693_a_299022]
-
Puțină filologie" (1 aprilie); "Sofisma cea Mare" (12 aprilie; nesemnat);"Ești rumân..." (12 aprilie); "Cum se „construiește" o formă istorică" (28 aprilie). În anul universitar 1936-1937 predă cursul "Probleme de metafizică". ianuarie 1937; stenografiat și dactilografiat în ianuarie 1937 și editat de Dan Zamfirescu. (ed. 1988, 1990). 22 aprilie - Conferința de "Metafizică și Istorie a logicii" este transformată în catedră, iar Nae Ionescu este numit profesor agregat (înalt Decret Regal nr. 4059, 1937). 6 iunie - Mircea Eliade, asistent onorific la catedra
Nae Ionescu () [Corola-website/Science/296579_a_297908]
-
sa prematură. Dar poate documentul cel mai uman, cel mai cald este scrisoarea pe care i-o trimite în perioada în care poetul se îngrijea de sănătate, în străinătate, într-un sanatoriu din Viena, asigurîndu-l că volumul său de "Poesii", editat de Socec în ediție princeps în 1883, se bucură de o bună recepție, fiind citit atît de locuitorii mahalalei Tirchileștilor cît și de doamnele de la Curtea Reginei Carmen Sylva, o altă admiratoare declarată a poetului, cea care a intervenit pe
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
Catolicii germani au fost în general vehicule ale antisemitismului german cu mult timp înainte de apariția nazismului sau a lui Hitler, iar printre protestanți antisemitismul nu era nici el mai mic decât printre catolici.. Cartea lui Hitler (Mein Kampf) a fost editată de un preot, teolog și călugăr ieronimit catolic (Bernhard Stempfle), care de altfel era deja la acel moment editorul unui jurnal bavarez antisemit foarte popular în toată Germania (anume Miesbacher Anzeiger). Acesta a făcut (alături de alți naziști) corectura scrierii politice
Județul Arad () [Corola-website/Science/296648_a_297977]
-
literară a putut duce la crearea unei legături cu "Convorbiri Literare": noul său editor, Simion Mehedinți, era însuși un susținător al tradiționalismului. Un cerc de "junimiști" care susțineau varianta lui Maiorescu de conservatorism au reacționat formând propria revistă, "Convorbiri Critice", editată de Mihail Dragomirescu. În tandem cu întoarcerea deplină în cultură și jurnalism politic, care includea dezbateri lungi cu istorici „vechi” și junimiști, Iorga încă se ocupa de cercetarea istorică. În 1904, a publicat lucrarea de geografie istorică intitulată "Drumuri și
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
1931-1932 Prim-ministru și Ministru al Educației Naționale. Membru al parlamentului în mai multe legislaturi, Iorga era un reputat orator, temut de adversarii săi politici. Nicolae Iorga a fost fondatorul (1920) și director al Școlii Române din Paris ("„Fontenay-aux-Roses”"). A editat și condus numeroase ziare și reviste („Neamul românesc”, „Revista istorică”, „Revue Historique du Sud-Est-Européen”, „Floarea darurilor” etc.). Unul dintre doctrinarii sămănătorismului (a condus revista „Sămănătorul” în perioada 1905-1906). A întocmit numeroase volume de izvoare, documente ("Notes et extraits pour servir
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]