KorAP: Find »[drukola/base=eu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...468 469 470 ...510 >

12,743 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780

într-o semantică a sublimării, constant metaforică, un angrenaj fascinant al jocului " de-a lumea și lumile ". Printr-o retorică a oscilațiilor, el proclamă finalitatea oniricului ca experiență ontologică. Miza va fi aici "recuperarea ordinii și regăsirea unei concurențe a eului cu universul, într-o structură armonică". Un prim demers al lui Călin Teutișan în aceste universuri descentrate va fi acela al urmăririi refracției în oglinda conștiinței. Aici i se va înfățișa, în creația poetului, o față dublă: ""machiajul" pașoptist" va

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
ca labirint, în imaginarul eminescian. Sunt incursiuni de subtilitate și de finețe în interpretare, într-un context al universalității ("Eminescu trăiește visul labirintic ca un drum către unitate, dar în același timp descoperim neliniștea, suferința până la tăcere"). Observând obsesia lui eu în toate expresiile poetice la Eminescu, exegetul urmărește în fapt cum întreaga poezie a acestuia este străbătută de mitul orfic, într-o dimensiune tragică: "Orfismul eminescian este simbolul central al "panoramei deșertăciunilor" lumii", poetul atribuind cântării orfice "calitatea originară a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
arăta Julia Kristeva, este vorba de contemplarea Celuilalt din oglindă, care se îndepărtează. A doua direcție, care în nenumărate moduri explicitează opera eminesciană, este mitul orfic. Ceea ce Marcel Raymond observa prin Charles Baudelaire, adică imposibilitatea imitării naturii și "încarnarea propriului eu" al acesteia, începuse în romantism, dar devine abia la poeții postromantici o traversare a unui labirint, ce se referă la natură prin poezie. Eminescu este un poet crucial în analiza devenirii poeziei europene moderne, din mai multe perspective". Studiul lui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
cele două destine: uman și astral, între două ordine de temporalitate: efemer și veșnic". Analiza poemei e de subtilitate interpretativă, demonstrându-se că aici "timpul uman pare preferabil prin modularea infinită a conținutului său, prin însușirea de a îngădui ieșirea eului din el însuși și a putea comunica și a se armoniza prin iubire cu restul lumii", și ajungând la conștientizarea impasului celor două forme de timp, "poetul cheamă nepăsarea, renunțarea și intrarea în stingerea definitivă". E pus în discuție, într-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
iubire cu restul lumii", și ajungând la conștientizarea impasului celor două forme de timp, "poetul cheamă nepăsarea, renunțarea și intrarea în stingerea definitivă". E pus în discuție, într-un paralelism ideatic, și poemul Povestea magului călător în stele, văzând aici "eul geniului" ca o "conștiință pură supratemporală". În fine, cel de al treilea eseu Eliberarea dincolo de dincolo se structurează pe întrebarea: "Ce este libertatea metafizică absolută?" Apelul se face la filosofia brahmaniană, eseistul venind apoi la gândirea lui Giordano Bruno, care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
c.l.) au practicat "structuri textuale monoforme", Eminescu inovând și "la nivelul formelor, al genurilor și speciilor" literare. Mai mult chiar, numeroase poeme eminesciene "se construiesc într-o triadă a formelor", poetul practicând o construcție polifonică, "după mișcările interioare ale eului", amalgamând și compoziționând "structurile lirice ale aceluiași text, care aparent par dificil de asociat", convenind că aceste creații ce rezultă din "hibridizare", dau "măsura originalității geniului eminescian, care se mișcă cu dezinvoltură între diferite registre lirice". Situație pe care o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
creația lui Eminescu: eroi reflexivi ("vizionari onirici și magi, înțelepți ai lumilor"), eroi afectivi ("sensibilitatea emoțională a geniului, un geniu care trăiește intens și cu maximă tensiune lăuntrică o gamă variată de sentimente și atitudini") și eroi creatori ("purtători ai eului eminescian, la nivelul imaginarului creator, în ipostaza plenară a poetului"). Capitolul central al studiului, firește, este acela consacrat analizei metodice a polimorfismului operei eminesciene, Cornel Munteanu luând în discuție construcții literare specifice, polimorfe, în dinamica lor: construcții triadice ("consecvent, în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
texte de genuri diferite"), abordând chestiunea spațiului uranian, versus spațiul chtonian; pentru ca să încheie cu o sintetică perspectivă asupra limitelor receptării și interpretării Luceafărului, mai cu seamă în critica de după 1900. Tot în cheia polimorfismului operei eminesciene este analizată/tratată chestiunea eului angajat, escaladând resursele satirei eminesciene, aspecte ale polemicii în contrast cu evantaiul stilistic de care uzitează pamfletul, pentru a încheia cu o discuție referitoare la probleme de poetică eminesciană scrisoarea văzută ca eseu în proză ("proză poematică"); un bun eseu pe tema

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
pentru a încheia cu o discuție referitoare la probleme de poetică eminesciană scrisoarea văzută ca eseu în proză ("proză poematică"); un bun eseu pe tema poeticii titlurilor eminesciene; sfârșind prin analiza polifoniei textului eminescian, alimentată de un "joc al vocilor eului liric" v. Scrisoarea I. O atenție aparte i se acordă eminescologiei ca știință ("Eminescolog este un critic consacrat și bine orientat în fenomenul receptării lui Eminescu, al cărui reper este opera sau biografia eminesciană, în jurul cărora propune un construct critic

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
mea argumentează, dimpotrivă, cu o largă aparatură conceptuală, că lumile celebrului poem se configurează bipolar abia prin opoziția Luceafăr Hyperion și că dualitatea semantică a simbolurilor poemului poate fi înțeleasă, pe deplin, doar din unghiul sciziunii profunde în însăși natura eului principal. Conform acestei interpretări, sensul global al textului este creat prin instituirea în text, în opoziție cu lumea Luceafărului și a celor doi pământeni care constituie, în ultimă instanță, un singur "câmp" semantic omogen, a unei lumi hyperionice sau transcendentale

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
stilistică"), și dezbat concentric probleme ca neființa (Antinomia "neființei" cu "ființa ce nu moare" și consecințele ei în semantica textuală a Luceafărurlui), obscuritățile din textul antum (Din nou despre "taina" Luceafărului. Criptisme, obscurități și fractură logică în textul antum), micul eu (Despre tema "micului eu" în variantele Luceafărului și relictele ei în textul definitiv), viziunea morții (Inconștientul eminescian și o viziune a morții ca "umbra unei vieți eterne") etc. Fără îndoială, Rodica Marian urmează un drum analitic distinct și novator în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
probleme ca neființa (Antinomia "neființei" cu "ființa ce nu moare" și consecințele ei în semantica textuală a Luceafărurlui), obscuritățile din textul antum (Din nou despre "taina" Luceafărului. Criptisme, obscurități și fractură logică în textul antum), micul eu (Despre tema "micului eu" în variantele Luceafărului și relictele ei în textul definitiv), viziunea morții (Inconștientul eminescian și o viziune a morții ca "umbra unei vieți eterne") etc. Fără îndoială, Rodica Marian urmează un drum analitic distinct și novator în interpretarea poemului eminescian, ea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
moartea lui destupă urechile unui tulburător paradox", "Deavolna ne simțim podidiți de imagini iradiante..."; se cam zborșește la D. Petrino", "... pune de-a ponciș cuvintele..." etc., etc., etc. Nu cred, de asemenea, că e bine să inculcăm elevilor ideea că eul din lirica eminesciană este totuna cu însuși poetul. Nu cred că în poezii ca Dorința, Pe lângă plopii fără soț ș.a. trebuie neapărat să-l vedem pe poet, pe Eminescu, ca persoană fizică (Dorința "deapănă un alt fir strălucitor din povestea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465

din caracter o noțiune centrală a teoriei sale pedagogice, caută să fie în pas cu vremea sa, adoptînd și termenul de personalitate ca ideal al educației. Ca și alți teoreticieni, el face distincție între individualitate și personalitate. Dacă individualitatea este "eul senzorial", aspectul biologic al făpturii umane, personalitatea este "eul spiritual", la care se ajunge prin dominarea simțurilor și pasiunilor: "Adevărata personalitate a omului zace în fundul cel mai adînc al vieții spirituale, și nu e dezvoltată decît în măsura în care ajutăm sufletul să

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
caută să fie în pas cu vremea sa, adoptînd și termenul de personalitate ca ideal al educației. Ca și alți teoreticieni, el face distincție între individualitate și personalitate. Dacă individualitatea este "eul senzorial", aspectul biologic al făpturii umane, personalitatea este "eul spiritual", la care se ajunge prin dominarea simțurilor și pasiunilor: "Adevărata personalitate a omului zace în fundul cel mai adînc al vieții spirituale, și nu e dezvoltată decît în măsura în care ajutăm sufletul să pună stăpînire asupra simțurilor și pasiunilor" (1, p. 105

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
simțurilor și pasiunilor: "Adevărata personalitate a omului zace în fundul cel mai adînc al vieții spirituale, și nu e dezvoltată decît în măsura în care ajutăm sufletul să pună stăpînire asupra simțurilor și pasiunilor" (1, p. 105). Cum ar putea educația să asigure dominarea "eului spiritual"? Pentru a răspunde la această întrebare Foerster analizează două tipuri de educație care se confruntau în primii ani ai acestui secol: a) educația autoritară caracterizată prin constrîngere, rigorism, eteronomie și b) educația liberă, care nega orice autoritate și acorda

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
din natură și spirit, din existență și valoare. La rîndul său, spiritul cunoaște două ipostaze: spiritul obiectiv constituit din valorile culturale ale adevărului, binelui, frumosului, dreptului etc. și spiritul subiectiv, individual. Care este relația dintre spiritul subiectiv și cel obiectiv? Eul ca spirit subiectiv, spune Spranger, nu poate fi înțeles decît prin raportarea sa la spiritul obiectiv, la ansamblul valorilor culturii în care se integrează. Omul tinde să-și înalțe viața spre forme tot mai desăvîrșite, mai frumoase, mai raționale; el

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
comune lumii vegetale și animale). Corp astral este "corpul" sufletesc, sau, altfel spus sînt forțele psihice pulsiuni, dorințe, pasiuni ascunse pînă la pubertate, dar manifestîndu-se acum, împreună cu capacitatea de a judeca. Corpul astral se conturează în jurul vîrstei de 14 ani. Eul este considerat ca unitate a viețuirii trupului și sufletului, întrucît eul trăiește în trup și suflet, în Eu trăiește spiritul, mai precis o parte a spiritului. Acesta, spiritul, plăsmuiește Eul dinăuntru în afară. Ceea ce din spirit se cuprinde în Eu

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
altfel spus sînt forțele psihice pulsiuni, dorințe, pasiuni ascunse pînă la pubertate, dar manifestîndu-se acum, împreună cu capacitatea de a judeca. Corpul astral se conturează în jurul vîrstei de 14 ani. Eul este considerat ca unitate a viețuirii trupului și sufletului, întrucît eul trăiește în trup și suflet, în Eu trăiește spiritul, mai precis o parte a spiritului. Acesta, spiritul, plăsmuiește Eul dinăuntru în afară. Ceea ce din spirit se cuprinde în Eu este veșnic și este supus legilor spiritului (nu are nimic comun

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
pasiuni ascunse pînă la pubertate, dar manifestîndu-se acum, împreună cu capacitatea de a judeca. Corpul astral se conturează în jurul vîrstei de 14 ani. Eul este considerat ca unitate a viețuirii trupului și sufletului, întrucît eul trăiește în trup și suflet, în Eu trăiește spiritul, mai precis o parte a spiritului. Acesta, spiritul, plăsmuiește Eul dinăuntru în afară. Ceea ce din spirit se cuprinde în Eu este veșnic și este supus legilor spiritului (nu are nimic comun cu nașterea și moartea). Dacă reprezentările au

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
judeca. Corpul astral se conturează în jurul vîrstei de 14 ani. Eul este considerat ca unitate a viețuirii trupului și sufletului, întrucît eul trăiește în trup și suflet, în Eu trăiește spiritul, mai precis o parte a spiritului. Acesta, spiritul, plăsmuiește Eul dinăuntru în afară. Ceea ce din spirit se cuprinde în Eu este veșnic și este supus legilor spiritului (nu are nimic comun cu nașterea și moartea). Dacă reprezentările au durata unei singure vieți, sentimentele și voința vin din viața anterioară. Sufletul

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
Eul este considerat ca unitate a viețuirii trupului și sufletului, întrucît eul trăiește în trup și suflet, în Eu trăiește spiritul, mai precis o parte a spiritului. Acesta, spiritul, plăsmuiește Eul dinăuntru în afară. Ceea ce din spirit se cuprinde în Eu este veșnic și este supus legilor spiritului (nu are nimic comun cu nașterea și moartea). Dacă reprezentările au durata unei singure vieți, sentimentele și voința vin din viața anterioară. Sufletul primește de la spirit darul de a trăi în adevăr și

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
de imitare; de la nouă la doisprezece ani apare nevoia copilului de a se dezvolta sub autoritatea educatorului, în perioada șapte-paisprezece ani, forțele psihice "astrale", încă ascunse, stimulează manifestarea pulsiunilor, pasiunilor și a sentimentelor. La vîrsta pubertății forțele astrale pregătesc apariția Eului, în cursul celei de-a treia perioade de șapte ani. Devenirea ființei umane este marcată și de procesul reîncarnării, proces prin care eul spiritual etern pune, îndată după pubertate, în întregime stăpînire pe noul său corp. Conceptele de evoluție și

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
astrale", încă ascunse, stimulează manifestarea pulsiunilor, pasiunilor și a sentimentelor. La vîrsta pubertății forțele astrale pregătesc apariția Eului, în cursul celei de-a treia perioade de șapte ani. Devenirea ființei umane este marcată și de procesul reîncarnării, proces prin care eul spiritual etern pune, îndată după pubertate, în întregime stăpînire pe noul său corp. Conceptele de evoluție și personalitate sînt cele două chei de boltă ale antropologiei pedagogice a lui Steiner (9, p. 114). Conceptul de personalitate se opune aceluia întemeiat

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
educativă a grupului școlar. De altfel, ei își manifestă opoziția față de orice forme educaționale colective. "Școlile și clasele tind totdeauna să egalizeze copilul; el devine pur și simplu unul printre ceilalți" (29, p. 219). Modul cel mai potrivit pentru "cultivarea eului propriu" este casa părintească unde poate pătrunde un profesor. Pentru existențialiști, condiția ideală a dezvoltării ființei umane o oferă educația cu preceptor; evident o "personalitate autentică", devotat copilului, fără preocupări metodice, dar capabil să stimuleze angajarea. Tipul ideal de profesor

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]