12,418 matches
-
la Amfiteatru, șanț urmate de bursă Uniunea Artiștilor Plastici din România, de premiul Amfiteatru și de participări la concursuri și expoziții colective naționale. În 1985 Ștefan Râmniceanu organizează simultan în două galerii de artă bine cunoscute pe scena culturală bucureșteana - „Galeria Orizont” și „Atelier 35” - prima sa expoziție personală importantă. Demersul său artistic atrage atenția mai multor personalități majore ale scenei culturale românești. Radu Bogdan, exegetul operei lui Ion Andreescu și filozoful Nicolae Steinhardt, autorul „Jurnalului fericirii” evocă manieră personală a
Ștefan Râmniceanu () [Corola-website/Science/328760_a_330089]
-
pictez cu memoria lucrurilor”, declară recent artistul, vorbind de artă să, ce a fost expusă atât în Franța cât și în afara ei, în numeroase spații culturale, precum "Bernanos", "Sandoz - Cité Internaționale des Arts", Centrul Cultural Român din Paris, "La Défense", galeriile "Louis", "F.H. Art Forum", "Visio Dell’Arte" la Paris; "Jardin de Lumière" în Belgia la Bruxelles, "HS Kunst" în Germania la Heildelbrg, "Uni-Terre" în Elveția la Geneva, "Alkent" în Turcia la Istanbul; târguri de artă contemporană în Franța, în Turcia
Ștefan Râmniceanu () [Corola-website/Science/328760_a_330089]
-
de exemplu în cazul luptei împotriva cazematelor. Toate erau foarte grele (aprox. 40 kg) și aveau rază limitată de acțiune (40-50m). Americanii l-au folosit la scară mare în luptele cu japonezii în insulele din Oceanul Pacific împotriva cazematelor, grotelor și galeriilor escavate. Ca armă antitanc portabil americanii foloseau bazooka (descoperit în 1942), iar germanii panzerschreck și panzerfaust (de unică folosință, construit din 1943) cu grenadă reactivă antitanc. Mortierele folosite erau împărțite în două mari calibre: de 50mm (de ex. mortierul japonez
Noi tehnologii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/328781_a_330110]
-
de grefare a unei perechi de coarne și revine la institut. Aici o reîntâlnește pe Julie, care a suferit un accident: o lăcustă i-a pătruns în corp și nu a mai avut puterea să iasă, iar acum își sapă galerii subterane în carne, devorând-o pe dinăuntru. Văzând că situația a scăpat cu totul de sub control, David se decide să anunțe autoritățile cu privire la identitatea agresorului misterios, dar este ucis de lăcuste pe câmpul care separă Saint-Alex de institut. "Livre Fantastiques
Ira Melanox () [Corola-website/Science/328811_a_330140]
-
capăt uzurpării lui Maxentius, el a răspuns textual că preferă să cultive varză în palatul său din Dalmația. Nu a mai plecat din Split în anii care au urmat, nici măcar pentru a încerca să-și salveze soția Prisca și fiica Galeria Valeria, pe care moartea soțului ei, Galerius, în 311, le-a lăsat la mila lui Maximinus și a lui Licinius: el s-a mulțumit să trimită mesaje și soli celor doi împărați care să intervină în favoarea lor. Retragerea sa a
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
ale zidului nordic — ele sunt de 3,60 și respectiv . Între turnuri, se găsesc câte 6 sau 7 deschideri. Pe latura de sud, partea superioară a zidului de apărare (la 9 metri deasupra fundațiilor) este în întregime ocupată de o galerie cu arcade care evocă fațada unei vile: este un element frecvent întâlnit la palatele imperiale, regăsit de exemplu la fațada maritimă a palatului Bucoleon din Constantinopol, sau la palatul lui Dioclețian de la Antiohia. Această galerie este formată din 42 de
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
în întregime ocupată de o galerie cu arcade care evocă fațada unei vile: este un element frecvent întâlnit la palatele imperiale, regăsit de exemplu la fațada maritimă a palatului Bucoleon din Constantinopol, sau la palatul lui Dioclețian de la Antiohia. Această galerie este formată din 42 de arcade delimitate de 44 culoane surmontate pe semicapitolii. Ea este întreruptă de trei logii, în centru și la margini. Alte două arcate intermediare se disting printr-o lățime mai mare: ele corespund deschiderilor celor trei
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
însă la reconsiderarea acestei comparații, întrucât urmele clar vizibile de restaurare de pe arc arată că acea "Tyche" este o adăugire ulterioară la portretul feminin inițial realizat în timpul lui Galerius și care ar fi putut fi foarte bine al soției sale, Galeria Valeria, fiica lui Dioclețian și a Priscăi, executată împreună cu mama sa la Salonic în 313. Reprezentarea lui Tyche de la Salonic nu aparține deci motivului inițial, ci este rezultatul unui "damnatio memoriae". Nu este exclus ca și la Split să se
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
principală se găsește în prelungirea pasajului sudic al Vestibulului, cu o cameră mare dreptunghiulară (31 × ) în continuarea arhitecturală a Peristilului. Această încăpere, luminată de ferestre aflate la înălțime, era, probabil, acoperită cu arcade semicirculare, și lega Vestibulul de la nord cu galeria lungă a fațadei sudice, unicul drum de acces în apartamentele private. Două luminatoare flanchează sala de intrare și o separă de două rânduri simetrice de mici camere dreptunghiulare (circa 4,30 × ), acoperite cu arcade semicirculare, și care se deschid într-
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
funcția unei basilici, ci pe aceea a unui spațiu de comunicare, o intersecție care conectează între ele diferite monumente (Templul, Mausoleul) și mai ales diferitele niveluri ale palatului: scara care coboară la subsolul Vestibulului și care leagă și Peristilul de galeria de pe fațadă și poarta de sud-est ca element arhitectural determinant. Continuitatea structurală între Peristil și apartamentele private există, dar ea trebuie interpretată în termeni de circulație și nu după modelul ceremonialului procesional imperial. Ea nu trebuie să facă uitată diferența
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
firmă Charpentier și Brousse din Puteaux . Primele vizite turistice au avut loc pe 1 noiembrie 1898, dar inaugurarea oficială a fost organizată pe 10 aprilie 1899 sub președinția ministrului Instrucțiunii publice, Georges Leygues. Astăzi se poate vizita o porțiune de galerie de circa 1,1 km din totalul de pește 42 km explorați. Încă din 1900, iluminarea electrică a fost instalată sub conducerea inginerului Roumazeilles. În 1906, o mică centrală electrică alimenta peșteră. După anii 1930, accesul la râul subteran se
Avenul din Padirac () [Corola-website/Science/328856_a_330185]
-
în timpul Războiului de 100 de ani și al războaielor religioase, dar se pare că abia spre sfârșitul secolului al XIX-lea, ca urmare a unei viituri violente a râului, a fost spartă o cale de comunicare între fundul avenei și galeriile subterane. Astăzi, în anul 2010, Avena din Padirac reprezintă una dintre intrările într-o rețea subterană care se întinde pe mai bine de 40 km, la o diferență de nivel de 250 m, si care se clasează printre cele mai
Avenul din Padirac () [Corola-website/Science/328856_a_330185]
-
pe 9 iulie 1889, Martel, Gaupillat, Armând, Foulquier, ajutați de 6 muncitori necalificați, au coborât pe scara cei 54 m ai puțului de acces. Martel și Foulquier se ocupă de înregistrările topometrice, în timp ce Gaupillat făcea fotografii. Ei explorează în amonte galeria Grande Arcade - Mării Arcade, iar în aval râul subteran (-103 m). Se opresc la mai mult de 400 m de puțul de acces, blocați de apă prea adâncă. A doua zi, încă de la ora 4 dimineața, au coborât din nou
Avenul din Padirac () [Corola-website/Science/328856_a_330185]
-
săi naufragiază, reușind să se salveze în ultimul moment . În 1896, Martel coboară alături de inginerul Fontaine pentru a studia amenajarea turistcă a avenei și a râului subteran. În 1898, Giraud parcurge înot, luminându-și drumul cu o simplă lumânare, o galerie de 150 m la nivelul Lacului aproape de punctul terminus actual pentru turiști. Armând Viré descoperă, la 200 m, o galerie afluența care îi poartă numele. Pe 14 aprilie 1899, abatele Edmond Albe și Armând Viré escaladează marea barieră și lărgesc
Avenul din Padirac () [Corola-website/Science/328856_a_330185]
-
turistcă a avenei și a râului subteran. În 1898, Giraud parcurge înot, luminându-și drumul cu o simplă lumânare, o galerie de 150 m la nivelul Lacului aproape de punctul terminus actual pentru turiști. Armând Viré descoperă, la 200 m, o galerie afluența care îi poartă numele. Pe 14 aprilie 1899, abatele Edmond Albe și Armând Viré escaladează marea barieră și lărgesc cu ciocanul și cu dalta trecerea îngustă din vârf. Râul adânc își continuă cursul și dincolo de barieră. Pe 9 mai
Avenul din Padirac () [Corola-website/Science/328856_a_330185]
-
du Fuseau (Barierei Fusului)". El va considera că punctul până la care a reușit să ajungă el este cota terminus care „omenește poate fi atinsă”, interzicând orice expediție ulterioară la Padirac. Martel a parcurs și înregistrat topometric 2.750 m de galerie, dintre care 2.300 partea principala. El situa în mod greșit izbucul la Gintrac (vezi explorarea din 1947). În iulie 1937, William Beamish, președinte al Societății de expoatare a avenei de la Padirac, anulează interdicția lui Martel pentru a-i mulțumi
Avenul din Padirac () [Corola-website/Science/328856_a_330185]
-
vezi explorarea din 1947). În iulie 1937, William Beamish, președinte al Societății de expoatare a avenei de la Padirac, anulează interdicția lui Martel pentru a-i mulțumi astfel lui Guy de Lavaur că i-a făcut posibil accesul în avena Saint-Sol (galeria din amonte a grotelor Lacave). Lavaur găsește un pasaj dincolo de cota terminală a lui Martel din 1900. Pe 14 și 15 septembrie 1938, de Lavaur revine împreună cu Robert de Joly. Acesta reușește să treacă de o nouă barieră care îi
Avenul din Padirac () [Corola-website/Science/328856_a_330185]
-
ajuns în cele din urmă până la "Grand Chaos (Marele Haos)". O expediție foarte amplă a fost organizată în vara anului 1948, cănd Jean Lesur, Géraud de Lavaur și Roger Brillot au realizat înregistrarea topografica a peste 5.000 m de galerie, dublând echipa din front. Ei au trecut de "Déversoir" (un puț impresionant de adânc în care dispare apă râului). Ei contemplă locul unde ia naștere "Quai aux fleurs (Cheiul cu flori)": un râu suspendat, străjuit de magnifice concrețiuni de calcit
Avenul din Padirac () [Corola-website/Science/328856_a_330185]
-
Joly demonstrează cu această ocazie că se poate dormi sub pământ, fărăv cort, pe barcă să răsturnata. Ei ajung la confulența cu "Rivière de Joly (Râul lui Joly)" unde, acesta din urmă, a plecat într-o mică recunoaștere. În această galerie, el și însoțitorii săi parcurg 450 m în direcția aval și ajung la "Cascade de l’Avenir - Cascadă Viitorului". În 1951, Jean Lesur, cu o echipă de cercetași și de speologi locali sunt surprinși de viituri, dar reușesc să ajungă
Avenul din Padirac () [Corola-website/Science/328856_a_330185]
-
echipe, numărând în total 27 de oameni, descoperă "Allées Cavalières ( Aleile cavalerești)" și regăsesc râul pierdut la "Déversoir". Acesta va fi botezat "Rivière de Lavaur - Râul lui Lavaur". Expediția a ajuns la "Siphon Terminal (Sifonul terminal)": 3,4 km de galerii descoperite. La care se mai adaugă cei 900 m de galerii parcurse spre amonte pe "Rivière de Joly (Râul lui Joly)". Michel Croce-Spinelli și Jacques Ertaud au conceput un film, destinat presei televizate, numit "Leș coulisses de l’exploit - Culisele
Avenul din Padirac () [Corola-website/Science/328856_a_330185]
-
cavalerești)" și regăsesc râul pierdut la "Déversoir". Acesta va fi botezat "Rivière de Lavaur - Râul lui Lavaur". Expediția a ajuns la "Siphon Terminal (Sifonul terminal)": 3,4 km de galerii descoperite. La care se mai adaugă cei 900 m de galerii parcurse spre amonte pe "Rivière de Joly (Râul lui Joly)". Michel Croce-Spinelli și Jacques Ertaud au conceput un film, destinat presei televizate, numit "Leș coulisses de l’exploit - Culisele reușitei". În 1970, Guy de Lavaur permite explorarea sitului de la Padirac
Avenul din Padirac () [Corola-website/Science/328856_a_330185]
-
fundul bazinului de intrare. Începând din 1973, scafandrii și-au orientat eforturile de cercetare asupra tuturor sifoanelor din situl Padirac. În 1990, în avalul "rivière de Lavaur (râului Lavaur)" (punctul terminus din 1963) ei descoperă astfel peste 2 km de galerii cu 5 sifoane pe care le cercetează, ultimul la o adâncime de 35m. Echipele de cercetători sunt susținute de numeroși speologi auxiliari, încarcați cu mari cantități de materiale în expediții care depășesc frecvent o saptămână petrecută sub pământ. Izbucurile din
Avenul din Padirac () [Corola-website/Science/328856_a_330185]
-
o saptămână petrecută sub pământ. Izbucurile din aval de "Montvalent" sunt deblocate și cercetate de scufundatori. În 1991, scufundătorii au intrat prin izbucul la Finou și au traversat 10 sifoane, înaintând 4 500 m, dintre care 1 620 m prin galerii înecate. În 1993, intrând prin "Fântână Saint Georges", cercetătorii găsesc de asemenea 7 sifoane. Anul 1996 este marcat de parcurgerea integrală a traseului La Finou - Padirac de către Bernard Gauche ajutat de scufundatori și speologi veniți din Lot, Gironde, Charente și
Avenul din Padirac () [Corola-website/Science/328856_a_330185]
-
an înainte, în timpul unei scufundări realizate pe fundul avenei Padirac. Pe 6 septembrie 1996, el se scufundă din nou în izbucul la Finou, încărcat cu 40 kg de material. El parcurge 5 km din rețea dintre care 3 km de galerii înecate și, după ce a trecut prin 22 de sifoane, el reapare prin sifonul aval al rivière de Lavaur (râului Lavaur), la ora 7:05 dimineață. De aici este însoțit până la Bivuacul 5 000 de unde vestea este anunțată la suprafață prin
Avenul din Padirac () [Corola-website/Science/328856_a_330185]
-
o „Uniune” a artiștilor moderni (contemporani) polonezi. În anul 1900, Piotrowski se mută la Varșovia și în 1905 a devenit din nou corespondent de război, de această dată în Manciuria. În anul 1925, la un an de la moartea sa, la Galeria de artă Zachęta din cadrul Muzeului Național din Varșovia, a avut loc o expoziție comemorativă.
Antoni Piotrowski () [Corola-website/Science/329383_a_330712]