KorAP: Find »[drukola/base=obraz & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...468 469 470 ...548 >

13,698 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

dus în atelier.“ „Gioconda, pictată de Gennaro Gatuso.“ „Cine?“ „Nimeni; e-un fotbalist de la Milan.“ „Ești măgar. Nici nu știu de ce mă obosesc să-ți spun toate astea.“ „Pentru că mă iubești.“, am anunțat cu siguranță, apoi am sărutat-o pe-obraz. „Nu în clipa asta. Dar, mă rog, hai să-ți zic mai departe. Procedeul înlocuirii tablourilor e atât de frecvent astăzi, încât nici experții nu mai știu când au în față originalul și când nu. Gândește-te puțin: dacă toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
niște uniforme nemțești. Purtau încă mirosul stătut al nopții sau poate al vreunei bătălii pierdute, pe care nu ne-o mai aminteam. Mă simțeam bine, ciudat, ca atunci când nu dormi destul. O urmăream pe Maria în ceață, o jumătate de-obraz încălzită de aburii ceștii pe care-o ducea la gură. Mihnea râdea, Dumnezeu știe de ce. Tânărul Lupu arăta perfect, hainele nu mișcau o cută, parcă nu zăcuse în aceeași magherniță cu noi. Galbenul înnegrit al tutunului îi dispăruse de pe degete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
aștepta o corvoadă, al doilea lucru care mă scotea din pepeni, după a face baie. Uram apa, era suficient să mă uit la un pahar plin și începeam să mă sufoc. Mă bărbieream prudent, încet, pe câte-o jumătate de obraz. Niciodată nu întindeam spuma pe toată fața. În oglindă, figura mea arăta modest, ridicol, ca două variante ale aceleiași zile. Sau poate cercetam două emisfere diferite, două calote cărnoase, învelite în piele și pori, fără puncte de contact? Imperfecțiunile săreau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
alta și sfârșesc prin a se întâlni, nu l-aș fi crezut. Discrepanțele erau prea mari, lama dezgolea forme de relief necunoscute, pe care nu le mai recunoșteam pe lobul celălalt al feței, între nas și ureche. Pe unul din obraji arătam alb, pe celălalt roz deschis, ca după o fălcuială. Ochiul nu se putea concentra pe ambele culori simultan, așa cum mintea nu poate percepe două povești în același timp: apărea un efect de mișcare, o distorsiune a mușchilor feței, un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
motorașe iluzorii care îi țineau în viață: Lupu cu ceasurile de colecție; Mihnea cu-algoritmii genetici; Maria cu crema ei de față perfectă, care ar fi salvat omenirea de la urâțenie și îmbătrânire. Mi-am plimbat lama tacticos, pe toată lungimea obrazului. Apoi m-am mutat pe partea a doua, cu tot cu creme și spume. Imaginea îmi părea nefamiliară, conturul feței arăta străin, golit de ridurile și adânciturile care îi dădeau dimineața volumul și mă făceau să mă recunosc. Lama trecea peste spațiile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
posesorul unei machete transparente, umplute treptat de culoare, la fel cum își umplea Prințul Maxențiu batista de sânge. La sfârșit, nu m-am clătit cu spirt și nici nu mi-am trecut un prosop cald peste față. Mi-am lăsat obrajii să ardă; măcar îi simțeam, mă enervau, îmi aparțineau. M-am sprijinit cu mâinile de chiuvetă și-am încercat să pun puțină ordine prin lucruri. Nu mergea ușor. Oriunde mă suceam, nimeream doar peste necunoscute. Venisem la mare crezând că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
senin și optimist ca un veteran de război, „sunt critic literar“ sau să scoți din portofel cartea de vizită: „Scriitor/Writer/Écrivain“. Erau vremuri frumoase, mai sunt poate și-acuma, n-am mai stat să număr; nu-i crapă nimănui obrazul de rușine. Am renunțat deci la meserie înainte să mă apuc de ea. Într-un fel, mințeam în continuare, pentru că, dincolo de catedra de la înălțimea căreia le înșiram studenților povești, rămăsesem tot un fel de „critic literar“: aduceam cărți, decupam citate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
întrebări dure, elaborate, de detaliu. Pe unele dintre ele mi le mai aminteam: ce-obiect îi oferă Fred Vasilescu d-nei T. sau ce-i face Petru Anicet Anișoarei cu prosopul. Plutea o aură liniștită, de teroare, în sală. Studenții transpirau, obrajii li se colorau în alb-vișniu, ochii li se dilatau. Unii izbucneau în plâns. „Fiziologia groazei la Rebreanu“, „Începuturile nuvelei românești“, „Forme fixe în poezia lui Eminescu“. Subiectele se succedau năpraznice, exacte, alese cu cap. Mă simțeam bine de partea cealaltă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
o iau de soție), și se termina cu Maria. Născoceam orice ca să-mi despart părinții, de la crize de plâns când plecau la serviciu, la simularea spaimei în timpul furtunilor de vară. Rezultatele se dovedeau pe măsură: obțineam când săruturi prelungite pe-obraz (ele aveau să-mi dea repulsia calmă și justificată de mai târziu față de buzele mânjite cu ruj), când un loc privilegiat în patul din dormitor, între taică-meu și maică-mea. Asta nu-i împiedica să forfotească, improvizau ei și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
unu și la șapte și jumătate de la policlinică. Despre doctorițe (de fapt niște surori sau asistente; îmi plăcea mie să le spun așa), v-am mai povestit; și nu erau chiar nevinovate. Le urmăream în pauze cum se ciupeau de-obraji în fața oglinzii sau își aranjau câte-o șuviță neascultătoare, rotind-o între degete. Altele se-așezau într-o doară pe masa de lângă geam, fremătând pe carourile de faianță rece. Asistentele de la Policlinică habar n-aveau de gesturile lor, ce valoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
o cuprindea după gât, pe sub șuvițele blonde, pentru a-i apropia buzele. Limbile se-atingeau pe vârf, se încolăceau una sub cealaltă, întinzând picături calde de salivă în colțul gurii, pentru a le purta mai departe pe gât sau pe-obraz, până sub lobul urechii. Mai jos, palma dispărea în spațiul unit dintre pulpe. Degetele se deplasau încet, leneș, într-o porțiune a corpului pe care penumbra camerei nu reușea s-o dezvăluie: ce se întâmpla sub pulpele strânse și-apropiate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de carne și metal, un cyborg cu părul negru, biciuitor și degetele învelite-n lame subțiri de brici. O priveam pe Maria de-aproape, aplecată ușor în față, lipită cu sexul de genunchii mei: lama briciului se plimba nestingherită pe-obraz, o simțeam rece pe pielea aburită, parcă eram un cozonac bun de pus pe masă. Cu fiecare mișcare, sexul i se freca de picioarele mele, metalul desfăcea porii și carnea călduță ieșea la suprafață, la fel ca sânii ei din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
înconjurat de „capre“ pe banda întâi, blocând caleștile cu turiști și tramvaiele J și D în dreptul Operei sau al cafenelei Boltzmann. Descărcate dimineața odată cu mirosul de canal și șampon, rachetele alb-roșii metalice ar fi întins o pată de culoare pe-obrajii Mittel-Europei dindărătul brazilor și ferestrelor Jugendstil. În Paris, tehnologia ar fi fost achiziționată la preț de aur de negustori, clienți, hoți și imigranți deopotrivă: ce nebunie să-i îndepărtezi pe bouquiniști, de la Megisserie până la Hotel de Ville sau să urci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
12.01.1997 Direcția operativă, serviciul corespondență Anul 1997 a-nceput pentru mine într-un mod nu tocmai obișnuit: cu un pumn în gură. Stăteam ca prostul în iarna bucureșteană, cu brațul negriciosului încremenit în aer pe traiectoria invizibilă dintre obrajii mei și umărul lui. Ar fi trebuit să prind aici semnul destinului batjocoritor. Între falangele piticotului descheiat la șliț și mutra mea stâlcită, pe cerul spoit cu bere și-urină, rula-n premieră filmul Anului Nou. Avortonul care mă pocnise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
în care viețile noastre tremurau în spirtul felinarelor. Ascult Radiohead. Dar cine va mai ști de ei nu peste un secol, ci peste douăzeci de ani? Atunci eu voi fi soțul devotat al unei Adine cu fire de păr pe-obraz și glezne umflate, posesorul victorios al unui trofeu ofilit. Vom avea doi copi și-un motan. Colegii ne vor aduce flori, bomboane, cravate, cărți de joc. La facultate, vom ține cursuri despre drepturile femeii și ale roboților. Acasă ne vom

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
să curgă rândurile furate din bibliotecă. Scrisorile nu mai purtau dată, nici însemne oficiale. Scrisoarea 6. Mă uit în oglindă. Fața se deschide-n dominouri albe și verzi, mânuite de-un suprarealist abil. Ochiul clămpăne peste buze, nasul cade pe-obraz, dinții se rostogolesc odată cu bărbia. Mai vii eram atunci când simțeam frigul caloriferelor și gustul de votcă ieftină, când ne băteam de Crăciun pentru brazii aduși pe-ascuns cu locomotiva, când așteptam roșul murdar al autobuzelor, când în mâna-n care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
vedeai la clasa a doua, înghesuiți câte opt în compartiment, lăsând capul pe spate și adormind instantaneu, ca la un semnal. Unii moțăiau pe holuri, în picioare sau rezemați de-un sac. Nu le mișca un mușchi, pleoapele rămâneau închise, obrajii relaxați, doar saliva se prelingea uneori într-un firicel pe bărbie. Se trezeau la capăt, exact în gară, își recuperau sacoșele și papornițele și coborau din tren veseli și proaspeți: Paris, Viena, Sudrigiu, oriunde era nevoie. Dacă le-ai fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
cu miile de milioane, tenace, vii, indestructibile. Treceau prin epoci ca particolele de praf, agățate de haine, frunți sau bronhiile plămânilor. Nimeni nu scăpa de ele. Îl morsecaseră pe Ludovic al XIV-lea și îi întinseseră gropi și creneluri pe-obraji marchizei de Pompadour. Lărgeau porii deschiși, săpau printre riduri și puncte de grăsime, mutau alunițe din loc, dezlipeau fondul de ten, înfloreau pete albinoase sub rujul vișiniu al buzelor. Arsura lor desfigura chipurile cele mai curate, intrând prin piele și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de Pompadour. Lărgeau porii deschiși, săpau printre riduri și puncte de grăsime, mutau alunițe din loc, dezlipeau fondul de ten, înfloreau pete albinoase sub rujul vișiniu al buzelor. Arsura lor desfigura chipurile cele mai curate, intrând prin piele și colorând obrajii în pasteluri bolnăvicioase, gri, albe, roz prăfuit. Nici un fard nu părea suficient de gros, nici o pudră n-avea atâta consistență cât să le ascundă urmele. Nanobacteriile se hrăneau cu orice le ieșea în cale, fără mofturi și fără pretenții: epidermă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
boi în miniatură. Șandramaua părea pustie. După încă vreo sută de metri, la intersecția cu Berggasse, am oprit în fața unor ziduri galbene, de secol 19. Prin apropiere, se simțea prezența lui Freud. Amorașii pluteau pe calcane, roz și grăsunei, cu obrajii restaurați pe la 1893: scria data înăuntru, pe un plafon. Dincolo de ziduri, cadrilat de două imobile de-aceleași dimensiuni, se ridica triumfător hotelul. Am Schottenpoint ne aștepta cu două camere moi și pufoase. Făcusem rezervarea capitalist, pe fax; dădusem și-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
după ea. Dacă ar fi avut CD-player-ul la ea, s-ar fi închis două ore acolo, cu căștile pe urechi. Asculta când Vivaldi, când 3 Doors Down; găseam carcasele zdrobite, cu coperțile ferfeniță. Sau răsfoia frenetic un album Rubens: purcelușii obrajilor o reconfortau, îi dădeau un sentiment de-optimism și exuberanță care îndepărta nevroza. Oricum, era mai bine decât cu portocalele. Intram în baie și mirosea ca-n copilărie, de Crăciun. Maria nu scotea un cuvânt. Doar fardul întins sub pomeți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
pe urmă te-așteaptă în Băneasa. Mi-am tras hanoracul din cuier și-am părăsit discret hotelul. Pe stradă, m-a lovit un vânt uscat și tăios, ca la sosire. Nu mai ningea, dar ți se congela fața. Ochii lăcrimau, obrajii frigeau. M-am uitat în stânga, apoi în dreapta, apoi am închis mobilul și l-am aruncat într-un tomberon. Nu eram idiot, aș fi putut doar să scot cartela. Îmi plăcea însă să fiu sigur, de-aia nu traversam strada decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
cănii cu vin fiert? Pe câți dintre ei mi-ar fi plăcut să-i cunosc? Și cu câți aș fi vrut să fac schimb de locuri? Întrebările se înmulțeau, în timp ce defilam spre Krankenhaus Rudolfinerhaus. Fața desfigurată a lui Iușcenko, cu obrajii umflați peste măsură de toxina alimentară, îmi dădea târcoale. Mâncai un pește proaspăt și, a doua zi, te trezeai ca Incredibilul Hulk. Am aruncat încă o privire în vagon, apoi alta spre stație. Nimeni. Mi-am desfăcut hanoracul și, cu-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ținea la emblemă. Habar n-avea că, de fapt, și-ar fi vândut-o tot lui, la viitoarele alegeri democratice pe care, organizându-le, le-ar fi câștigat detașat, cu 85%, în fața lui Iliescu, Rațiu și Câmpeanu. Mi-am frecat obrajii, cu gândul la alunița lui Grosescu. Mi-am imaginat că Maurer a știut toate astea, iar Ceaușescu s-a chinuit să-l elimine și să se ducă de unul singur înainte, împotriva curentului. Să câștige alegerile cu 99,99%, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
am îmbrățișat cu pasiune. Un gest rar, ca pe vremea când goleam sticla infectă de RDD. Îl înjuram pe nea’ Nicu onest, băuți, din tot sufletul. Mihnea merita toți banii. Mă uda cu haina lui fleșcăită, firele bărbii îmi înțepau obrajii, îi simțeam sub palme omoplații proeminenți. Eram vii, nevătămați, dintr-odată puternici. Dacă ar fi intrat și Maria pe ușă, totul ar fi fost aproape perfect. „Pe unde-ai umblat?“, l-am luat la întrebări, așezându-mă la loc pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]