11,877 matches
-
Elenă a plecat într-o expediție la Ierusalim, pentru a găsi Sfântă Cruce pe care fusese răstignit Iisus Hristos. Sfinții Constantin și Elenă: În acele vremuri, Ierusalimul se află în reconstrucția începută de împăratul român Adrian, după dezastrul produs de revoltă iudaica din anul 70. Împăratul Adrian construise la mormântul lui Iisus Hristos, aproape de Golgota, un templu păgân închinat zeiței Venus. Sfinții Constantin și Elenă. Locul era cel mai indicat pentru începerea căutărilor, așa că Elenă, însoțită de Macarie, episcopul Ierusalimului, au
Sfinții Constantin și Elena. Ce nu ai voie să faci în această zi by Crișan Andreescu () [Corola-website/Journalistic/102033_a_103325]
-
în practică în perioada următoare. Am fost foarte dezamăgită. Eu am plecat de la B1 TV într-un moment de vârf al carierei mele. Am fost nemulțumită, la acel moment, de modul în care arată presa. A fost un gest de revoltă. Așa am simțit eu nevoia să le spun oamenilor că este anormal ce se întâmplă", a punctat Mădălina Pușcalău. Promit că voi face emisiunea pe care mi-o doresc. Voi promova oameni de adevărată calitate profesională. Nu exclud posibilitatea ca
Mădălina Pușcalău, dezvăluiri la lansarea "Înfruntarea finală". Mama jurnalistei, copleșită de emoție - exclusiv by Anca Murgoci () [Corola-website/Journalistic/102066_a_103358]
-
mercenari vikingi plătită să-l apere pe împăratul Bizanțului. Ei au fost recrutați la finele secolului al X-lea când l-au servit pe împăratul Vasile al II-lea. Garda s-a dovedit foarte utilă, reușind să pună capăt unei revolte. Ei au fost trimiși ulterior să apere Constantinopolul, misiune pe care au avut-o vreme de 200 de ani. Cine dorea să facă parte din această companie trebuia să își dovedească valoarea în luptă, dar și să plătească o mică
Cinci armate legendare de mercenari () [Corola-website/Journalistic/102086_a_103378]
-
772, soldată cu distrugerea unui sanctuar religios al saxonilor. Aceștia au cerut de mai multe ori pace, au dat ostatici, au primit botezul și s-au obligat să accepte activitatea misionarilor, dar de fiecare dată când vigilența scădea, se iscau revolte. În cele din urmă teritoriul saxonilor a fost cucerit treptat, prin expediții periodice: 774, 776, 778,780 și 782. În anul 785, căpetenia saxonă Widukind a prestat jurământ, fapt interpretat de Carol drept o supunere completă. În urma acestei supuneri Carol
Carol cel Mare: asasin, creștin, învingător - File de istorie () [Corola-website/Journalistic/102096_a_103388]
-
emis un capitular prin care interzicea saxonilor să-și practice religia. De fapt, saxonii sunt supuși unei evanghelizări obținute prin teroare: orice refuz de botezare, orice violare a bisericii sau orice atentat neînsemnat la adresa religiei creștine erau pedepsite cu moartea. Revoltele au continuat, saxonii fiind integrați definitiv în regatul franc abia în 797. Eginhard afirmă că pentru a eficientiza acestă integrare, zece mii de saxoni, cu femeile și copiii lor au fost răzpândiți pe tot întinsul Germaniei și al Galiei. Ultimii amintiți
Carol cel Mare: asasin, creștin, învingător - File de istorie () [Corola-website/Journalistic/102096_a_103388]
-
Răscoala de la Tatarbunar se referă la o revoltă țărănească armată de inspirație bolșevică care a avut loc în zilele de 15-18 septembrie 1924, în împrejurimile localității Tatarbunar din Bugeac, Basarabia de Sud. Pe atunci, aceasta făcea parte din România, iar în prezent este parte a Regiunii Odesa din
Planul de invadare a Ucrainei, STRATEGIE SIMILARĂ exersată în România () [Corola-website/Journalistic/102255_a_103547]
-
acestei armate, care în câteva zile a restabilit ordinea în cele câteva sate ocupate și terorizate de bande...” Discursul publicat sub numele „Internaționala a III-a și Basarabia”, rostit în Adunarea Deputaților la 9 decembrie 1925, expunere amănunțită a chestiunii revoltei de la Tatar Bunar. Pentru a înțelege modul în care cele două momente istorice sunt asemănătoare, vă prezentăm modul în care s-au desfășurat evenimentele din 1924 de la Tatarbunar. Astfel, veți putea trage singuri concluzii. Context istoric După primul război mondial
Planul de invadare a Ucrainei, STRATEGIE SIMILARĂ exersată în România () [Corola-website/Journalistic/102255_a_103547]
-
continuat în jurul comunei toată ziua. În zorii zilei de 18 septembrie, trupele române au luat cu asalt Tatarbunarul - centrul răscoalei, supunând localitatea unui atac de artilerie. În urma luptelor, Armata a reușit să captureze 120 de rebeli. În același timp, liderii revoltei, Nenin și Iustin Batișcev, au fugit cu un automobil, pe care l-au abandonat dincolo de Galilești. S-au ascuns într-o porumbiște, dar Batișcev l-a părăsit pe Nenin în timp ce acesta dormea, luând cu el și cei 200.000 lei
Planul de invadare a Ucrainei, STRATEGIE SIMILARĂ exersată în România () [Corola-website/Journalistic/102255_a_103547]
-
de lupte în care au murit sute de rebeli (potrivit unor surse peste 3.000) și au fost arestați 489 (287 dintre aceștia fiind judecați) Kliușnikov și alți lideri ai rebelilor au fost uciși în timpul luptelor cu trupele românești, iar revolta a fost înăbușită. După alte patru zile, au fost stinse și celelalte focare ale răscoalei. Urmări Ca urmare a eșecului tentativei de lovitură de stat din Basarabia, conducerea URSS a hotărât la 12 octombrie 1924 înființarea pe malul stâng al
Planul de invadare a Ucrainei, STRATEGIE SIMILARĂ exersată în România () [Corola-website/Journalistic/102255_a_103547]
-
ducii celor patru națiuni ale Germaniei: ducatul Franconiei, ducatul Svabiei, ducatul Saxoniei si ducatul Bavariei. O scrisoare a papei Urban IV sugerează ca șapte principi electori au dreptul să aleagă regele. În 1621 electorul Palatinatului, Frederick V care participase la revolta din Boemia a fost suspendat din colegiul electoral. Locul său a fost oferit ducelui de Bavaria. Atunci când războiul de 30 de ani s-a încheiat, un nou electorat a fost create pentru contele Palatin. Contele de Bavaria și-a păstrat
Prinț elector () [Corola-website/Science/337559_a_338888]
-
ca pe "dezvoltarea de" nevinovăție - maturare în ea - ca rezultat al depășirea lui Oedip și/sau depresive poziție. Mai eclectic, Eric Berne a văzut Copilul ego stat, și de vocabular, ca reflectând trei posibilități diferite: clișee de conformitate; obscenități de revoltă; și "dulce fraze de fermecătoare inocență". Într-o destul de diferite formulare, Christopher Bollas folosit termenul Violente de Nevinovăție' pentru a descrie un fix și încăpățânat refuzul de a recunoaște existența unui punct de vedere alternativ - ceva asemănător cu ceea ce el
Inocență () [Corola-website/Science/337625_a_338954]
-
Siriei Seleucide între anii 175-164 î.Hr. El a fost fiul lui Antioh al III-lea, cunoscut și ca Antiohie cel Mare (Antiohos Megas) În timpul domniei sale principalele evenimente au fost campania sa în Egipt, persecutarea evreilor din Iudeea și Samaria și Revolta Macabeilor. A fost cel dintâi rege seleucid care a bătut monede cu epitete divine alăturate efigiei sale, poate inspirat de regii elenistici bactrieni sau de cultul personal instituit de tatăl său, Antioh al III-lea. Epitetele pe care le-a
Antioh al IV-lea () [Corola-website/Science/337629_a_338958]
-
i-a oferit acestuia în mod formal o putere executivă asupra Comitetului, fiind instaurată astfel o dictatură efectivă a lui Robespierre. Execuția lui Robespierre în iulie 1794 a produs o mișcare reacționară la adresa Comitetul Salvării Publice, cunoscută sub denumirea de revolta thermidoriană deoarece căderea de la putere a lui Robespierre a avut loc în timpul lunii Thermidor din calendarul republican. Influența comitetului s-a diminuat, iar acesta a fost desființat în anul 1795. În 5 aprilie 1793 generalul Charles François Dumouriez, comandant militar
Comitetul Salvării Publice () [Corola-website/Science/337631_a_338960]
-
Paris, existând temerea că Franța va fi ocupată cât de curând de austrieci și de aliații lor. Se răspândise în acea vreme credința că Franța revoluționară se afla într-un pericol imediat, amenințată nu numai de către armatele străine și de revoltele contrarevoluționară recente din Vandeea, dar și de agenții străini care complotau pentru distrugerea națiunii. Trădarea guvernului revoluționar de către Dumouriez a întărit tot mai mult această credință. În lumina acestei amenințări, liderul girondin Maximin Isnard a propus crearea unui Comitet al
Comitetul Salvării Publice () [Corola-website/Science/337631_a_338960]
-
de Ville, încercând să provoace o insurecție. În cele din urmă, bănuind că va fi arestat, Le Bas s-a sinucis. Saint-Just, Couthon, Maximilien și Augustin Robespierre au fost arestați și ghilotinați pe 28 iulie. În perioada care a urmat revoltelor, numită Reacția Thermidoriană, au fost abrogate multe dintre legile nepopulare ale regimului Terorii și s-au redus puterile Comitetelor Salvării Publice și Siguranței Generale. Cele două comitete au încetat să mai existe prin prevederile existente în Constituția anului III (1795
Comitetul Salvării Publice () [Corola-website/Science/337631_a_338960]
-
regelui, președintele Consiliului de Miniștri Casimir Pierre Périer, pe 16 mai 1832. Înmormântarea generalului Jean Maximilien Lamarque i-a scos din case pe revoluționari, care au început să protesteze și să ridice baricade în fața forțelor de ordine. a reprezentat ultima revoltă violentă care a avut legătură cu Revoluția Franceză din iulie 1830. Scriitorul francez Victor Hugo a descris rebeliunea în romanul său "Mizerabilii", care a inspirat un spectacol de teatru muzical și mai multe filme artistice. În perioada Revoluției din iulie
Rebeliunea din iunie 1832 () [Corola-website/Science/337634_a_338963]
-
regelui Ludovic-Filip, care devenise guvernul clasei de mijloc, era atacată acum din două părți opuse. Înainte acestor două decese, au existat două mari rebeliuni. În decembrie 1831 a avut loc în al doilea oraș ca mărime al Franței, Lyon, o revoltă a muncitorilor cunoscută ca revolta canuților, cauzată de greutățile economice. Au fost trimise acolo trupe de represiune după ce membrii Gărzii Naționale au trecut de partea rebelilor. În februarie 1832, la Paris, susținătorii Bourbonilor — numiți de adversarii lor cu apelativele de
Rebeliunea din iunie 1832 () [Corola-website/Science/337634_a_338963]
-
clasei de mijloc, era atacată acum din două părți opuse. Înainte acestor două decese, au existat două mari rebeliuni. În decembrie 1831 a avut loc în al doilea oraș ca mărime al Franței, Lyon, o revoltă a muncitorilor cunoscută ca revolta canuților, cauzată de greutățile economice. Au fost trimise acolo trupe de represiune după ce membrii Gărzii Naționale au trecut de partea rebelilor. În februarie 1832, la Paris, susținătorii Bourbonilor — numiți de adversarii lor cu apelativele de legitimiști sau carliști — au făcut
Rebeliunea din iunie 1832 () [Corola-website/Science/337634_a_338963]
-
până în 1833. După aceasta, legitimiștii au renunțat la război și au început să folosească presa ca pe o armă politică. Republicanii erau conduși de societăți secrete formate din membrii cei mai hotărâți ai mișcării lor. Aceste grupuri plănuiau să provoace revolte similare cu cele care au condus la Revoluția din iulie 1830 împotriva miniștrilor regelui Carol al X-lea. „Societatea pentru drepturile omului” a fost una dintre cele mai active. Ea era organizată ca o armată, împărțită în secțiuni de câte
Rebeliunea din iunie 1832 () [Corola-website/Science/337634_a_338963]
-
a izbucnit o tulburare în rândul mulțimii și au avut loc schimburi de focuri cu trupele guvernamentale. Marchizul de Lafayette, care a ținut un discurs de laudă al lui Lamarque, a făcut apel la calm, dar tulburarea s-a răspândit. Revolta ce a urmat a făcut ca cei aproximativ 3.000 de insurgenți să preia pentru o noapte controlul unei părți importante din cartierele centrale și estice ale Parisului, între Chatelet, Arsenal și Faubourg Saint-Antoine. Unii protestatari au cerut atacarea Palatului
Rebeliunea din iunie 1832 () [Corola-website/Science/337634_a_338963]
-
aproximativ 3.000 de insurgenți să preia pentru o noapte controlul unei părți importante din cartierele centrale și estice ale Parisului, între Chatelet, Arsenal și Faubourg Saint-Antoine. Unii protestatari au cerut atacarea Palatului Tuileries, în acea seară. Cu toate acestea, revolta nu a reușit să se răspândească în continuare. În noaptea de 5-6 iunie 1832 miliția Gărzii Naționale din Paris formată 20.000 de persoane a fost întărită cu aproximativ 40.000 de militari din trupele armate aflate sub comanda contelui
Rebeliunea din iunie 1832 () [Corola-website/Science/337634_a_338963]
-
să se arate în stradă pentru a confirma că forțele sale stăpânesc capitala. Întorcându-se la Paris de la Saint-Cloud, el și-a întâlnit miniștrii și generalii la Palatul Tuileries și a declarat stare de asediu, apoi a mers în zona revoltelor, în aplauzele trupelor. Lupta finală a avut loc la Cloître Saint-Merry, continuând până în seara zilei de 6 iunie. Pierderile totale cauzate de rebeliune au fost de aproximativ 800 de oameni. Armata și garda națională au avut 73 de morți și
Rebeliunea din iunie 1832 () [Corola-website/Science/337634_a_338963]
-
instaurată legea marțială. Guvernul, care venise la putere în urma unei revoluții, s-a distanțat de propriul său trecut revoluționar, înlăturând pictura "Libertatea conducând poporul" a lui Delacroix, care fusese comandată pentru a rememora evenimentele din 1830. Potrivit lui Albert Boime, „după revolta de la înmormântarea lui Lamarque în iunie 1832 ea nu a mai fost niciodată expusă public de teamă că va da un exemplu rău”. Un tânăr pictor, Michel Geoffroy, a fost acuzat că a declanșat rebeliunea prin fluturarea unui steag roșu
Rebeliunea din iunie 1832 () [Corola-website/Science/337634_a_338963]
-
cea de-a Doua Republică Franceză a avut o viață scurtă. În Revoluția de la 1848, Friedrich Engels a publicat o retrospectivă în care a analizat erorile tactice care au dus la eșecul rebeliunii din 1832 și a inspirat lecții pentru revolta din 1848. Principala greșeală strategică, a argumentat el, a fost faptul că rebelii nu au plecat imediat în marș către centrul de putere, Hôtel de Ville. Pe 5 iunie 1832 tânărul Victor Hugo scria o piesă de teatru în Grădinile
Rebeliunea din iunie 1832 () [Corola-website/Science/337634_a_338963]
-
până în martie 1932, când s-a închis ca urmare a scandalului Cernov. În ultimii săi ani, revista a susținut Opoziția de dreapta și Planul Cincinal, pe care le-a văzut ca o dovadă a normalizării sovietice și o speranță pentru revolta eserilor. Lebedev a susținut chiar că a călătorit în Uniunea Sovietică. Slonim a rămas sceptic cu privire la acest „misticism”, în timp ce a remarcat că extinderea regimului stalinist s-a datorat industrializării. Articolele sale au apărut în mod regulat în alte publicații ale
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]