11,815 matches
-
caz, o îndoială ascunsă. S-a relevat, pe bună dreptate,că circumstanțele complicate ale vieții moderne îl încurcă și-l deprimă. Gîndirea s-a se mișcă mereu în jurul faptelor simple și multiple ale vieții. Atunci cînd a fost mutat din singurătatea sa, din ținuturile înalte ale Scoției, la Edinburgh și la Londra, l-a întîmpinat viața civilizată, cu întreaga ei varietate de informații și aspirații. Întocmai ca Rousseau 105, el se poziționa lipsit de înțelegere și rezervat față de cultura epocii. Dar
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
satire) este consacrată lui Bacchus, faptelor și alaiurilor sale. În poezia bahică a lui Horațiu a luat naștere amatorul de vin bun căruia îi place să sărbătorească evenimentul scoțând din pivniță o amforă și care cere vinului să-i alunge singurătatea: Îmi place vinul de Massica, cel care îmi aduce uitarea", scria el. De asemenea, odată cu Horațiu, acest poet al "après boire"-ului, dixit Rabelais, se conturează profilul bețivului, a celui îmbătat cu vin, pe scurt, apare ceea ce într-un mod
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
a scriitorului, apreciindu-i valoarea acolo unde este cazul, I. se arată sceptic față de calitățile epice ale lui Adrian Maniu, considerând că i-ar lipsi „capacitatea, absolut necesară unui prozator, a inventivității epice” și, de asemenea, „vocația construcției narative ample”. Singurătatea și tristețea oglinzilor (I-II, 2002), carte apărută postum, cuprinde cronici publicate de I. în periodicele anilor ’70-’80, a doua parte fiind constituită din articole și eseuri, unele inedite. Deși a scris și despre autori consacrați, au fost preferați
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287601_a_288930]
-
Stelian Gruia, Dragoș Vicol) pe care I. i-a comentat într-un mod „obiectiv” și „pozitiv”, crezând în „misiunea criticii care trebuie nu să distrugă, ci să îndrepte”. SCRIERI: Istoria literaturii române (1900-1944), I, Suceava, 1979; Adrian Maniu, Iași, 1979; Singurătatea și tristețea oglinzilor, I-II, Iași, 2002. Ediții: G. Topîrceanu, Pagini de proză, postfața edit., Iași, 1985; Ionel Teodoreanu, Fata din Zlataust, postfața edit., Iași, 1994. Repere bibliografice: Sorin Pârvu, „Adrian Maniu”, CL, 1979, 12; D. Micu, „Adrian Maniu”, LL
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287601_a_288930]
-
urmă în timpul celor mai importante sărbători ale calendarului creștin, ca mai apoi să ridice pe acele meleaguri capele din lemn și biserici din piatră intru slăvirea Izbăvitorului lor. Toate acestea s-au petrecut departe de grijile lumești, deoarece doar în singurătate puteau ei găsi înțelepciune și regenerare spirituală. Văzîndu-se izolat, lipsit de toate privilegiile sale regești, în acea cocioaba de pe cîmp, întrun moment de revelație, Lear pare a descoperi semnificația compasiunii și dragostei umane. În acel loc, pentru prima dată în
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
anumit aer de epocă [...] în atitudini și în limba încă nespecifică, impregnate de ecouri din Ioan Alexandru, Adrian Păunescu cel de atunci sau, mai general, din «noii tradiționaliști»”. Recuzita este păstrată în versurile din Viața și petrecerea (1969), Clar și singurătate (1972), în timp ce dicția se rafinează și își perfecționează originalitatea totuși minoră. În Viața și petrecerea poate fi găsit poemul modular Săptămâna firească, în șapte secvențe, probabil scrierea cea mai interesantă sau profundă a autorului. Iată secvența a cincea, Îngerul: „Fluturându
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289289_a_290618]
-
năvălesc alții șchiopătând,/ ținând în cumpănire suliți/ scurt ucigându-se/ ori prefăcându-se în scârnă./ O ceață aromitoare/ afumă căpățâna lor/ și nici un sunet auzindu-se/ nervii felin se moaie/ ca de muzici.” După Utopia ninsorii (1975), incluzând „«descântece» despre singurătatea trupului și a sufletului în marele univers”, „«mituri» personale, discrete” (Petru Poantă), Spiritul însetat de real acutizează orientarea poetului (semnalizată în câteva rânduri anterior) către poemul cu înscenare similară parabolei. Ceea ce nu înseamnă că se amorsează un mesaj tranzitiv sub
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289289_a_290618]
-
text din deceniul al optulea, mărturisea că influențele care l-au marcat au fost haikuurile, teatrul lui Jerzy Grotowski și poezia lui G. Bacovia. SCRIERI: Ninge la izvoare, București, 1967; Viața și petrecerea, București, 1969; Mușuroiul, București, 1970; Clar și singurătate, București, 1972; Utopia ninsorii, București, 1975; Spiritul însetat de real, București, 1978; Autori și spectacole, București, 1980; Spiritul însetat de real, postfață Petru Poantă, București, 1980; Pielea minotaurului, București, 1982; Inimile de platină, București, 1984; Joc și înviere, București, 1985
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289289_a_290618]
-
Poantă, București, 1980; Pielea minotaurului, București, 1982; Inimile de platină, București, 1984; Joc și înviere, București, 1985; Ideogramă: arta insomniei, București, 1986; Poesii, București, 1996 .Traduceri: Jean-Paul Sartre, Greața, pref. Romul Munteanu, București, 1981. Repere bibliografice: Dana Dumitriu, „Clar și singurătate”, RL, 1972, 48; Caraion, Duelul, 133-135; Piru, Poezia, II, 407-409; Ciobanu, Incursiuni, 110-112; Raicu, Critica, 356-358; Al. Andriescu, „Utopia ninsorii”, CRC, 1976, 5; Aurel-Dragoș Munteanu, Cristalele de gheață ale poeziei, LCF, 1977, 50; Iorgulescu, Scriitori, 135-136; Raicu, Practica scrisului, 355-359
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289289_a_290618]
-
cele din urmă ontologice. Existent și viu ar fi doar ceea ce a fost povestit. Iar personajul mesianic, copilul nefericit, mort și înviat, e un povestitor, e povestitorul. El e desigur și „ultimul om” (asemenea „ultimului” Aureliano din Un veac de singurătate al lui Márquez), dar e și creatorul lumii prin povestire (ca Mircișor al lui Cărtărescu, din Orbitor). Se cuvine observat și că P. e, într-o oarecare măsură, un prozator neooniric de factură personală, care operează cu material așa-zis
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288924_a_290253]
-
de viață. În școala elementară din satul Gura-Văii învață - în clasa I-a - un singur elev. Întâmplarea nu este emoționantă din pricina rarității faptului, ci cauza însăși care a determinat-o este impresionantă: Horea s-a născut în anul dramatic 1943. Singurătatea lui Horea amintește de război, de moarte, de jalea femeilor lăsate acasă, de mizeria în care se scufundă cătunul. Poezia este centrată, așadar, pe ideea că războiul înseamnă moarte, distrugere: Și-n anii cei grei n-au venit pe lume
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
mișcarea colhoznică ridică minunate și capabile femei în conducerea gospodăriei. Astfel de femei avem și noi în gospodăriile noastre colective. Este oare și Viorica una din aceste femei? Viorica Cealca este văduva unui învățător. Neavând copii, chinuită de «gândul unei singurătăți fără ieșire», ea intră în gospodărie cu cele opt pogoane pe care le avea, aducând mai mult pământ decât toți țăranii înscriși în G.A.C. (...). Maria Rovan a denaturat în mod grosolan realitatea făcând ca partidul să fie substituit printr-
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
poetul trebuie să fie și personal. Noi luptăm împotriva concepției burgheze cu privire la personalitatea scriitorului, împotriva individualismului respingător, împotriva teoriilor retrograde care cer poetului să se retragă în turnul de fildeș, departe de frământările sociale, dospind propriile sale himere, preferând trista singurătate. Critica presei noastre de partid a combătut înrâurirea concepției burgheze în unele versuri ale poeților Maria Banuș, Mihu Dragomir sau Nina Cassian, caracterul individualist, tendința de izolare de realitate, vizibilă în unele poezii (...). Acest fel de a înțelege prezența personală
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
Poezia ca spațiu ocrotitor: George Almosnino, VR, 1984, 5; Grigurcu, Existența, 381-383; Florin Mugur, Schițe despre fericire, București, 1987, 278-280; Roxana Sorescu, Între mărturisire și tăcere, LCF, 1995, 38; Dicț. scriit. rom., I, 60-61; Constantin Abăluță, George Almosnino: baroc și singurătate, CNT, 1997, 36, 37; Aurelian Titu Dumitrescu, Viață și seducție, CNP, 2000, 1-2; Mariana Marin, Un senior al discreției, CNP, 2000, 1-2; Octavian Soviany, Vis cu domnul Nino, CNP, 2000, 1-2; Zona Almosnino [Convorbire între Nora Iuga, Valeriu Mircea Popa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285309_a_286638]
-
Zegreanu, Petre Paulescu, V. Spiridonică, Constantin Virgil Gheorghiu (Mucenica) ș.a. Se publică proză de C. Gane, Iordache Răducu, Ion Țolescu-Văleni, Victor Papilian (Fotografia). Eseuri și articole diverse scriu Ion Codrea (Epicureism), Petre Paulescu (Autohtonism), Vladimir Dogaru (Latențele dacismului), C. Moraru-Balș (Singurătatea creatoare), V. Oprescu-Spineni (Tematica poetică a lui Sfarmă Piatră), V. Copilu-Cheatră (Visătorii moților). Ion Potopin semnează un necrolog Gib I. Mihăescu. Revista găzduiește și cronici la cărți recent apărute: Emil Botta, Trântorul, Ion Șiugariu, Trecere prin alba poartă, Vasile Băncilă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288302_a_289631]
-
Iliescu are peste 80%, toți cei din jur au început să chiuie, eliberându-și bucuria complet. Surprins, am văzut atunci cât de singur eram, la primele alegeri libere din viața mea. Am mai trăit momente cumplite, dar totala inadecvare și singurătatea de atunci parcă nu le-am mai conștientizat atât de dureros niciodată. Voiam să fiu solidar cu oamenii din jur, la primele alegeri libere. Știu că am luat-o pe jos, încet, absolut singur, strecurându-mă printre semenii mei bucuroși
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
mai puțin de 400 de pagini. Și, dacă mă gândesc la Frații Karamazov, de 1000 de pagini, și care era abia prima parte a unei plănuite trilogii, la Idiotul, la Adolescentul, la Învierea și Anna Karenina, la Un veac de singurătate și Război asupra sfârșitului lumii, la În căutarea timpului pierdut ori Ulise, la Magicianul ... parcă nu era chiar în afara adevărului! Este adevărat că O zi din viața lui Ivan Denisovici mi se pare a avea, în acest context, cam 1500
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
i-a stat alături în acele grele împrejurări. N-am amintit asta pentru a critica neapărat odată mai mult biserica strămoșească, ci numai pentru a omagia, la plecarea sa dintre noi, memoria unuia dintre cei demni și pentru a semnala singurătatea apăsată a acestuia în păstrarea acelei demnități. Dorin Popa: Era 1979, când l-au rearestat. Părintele Gheorghe Calciu a stat în detenție politică între anii 1948-1964 și între 1979 și 1984. Acele predici, șapte, cuvinte către tineri, au fost rostite
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
filonul transilvan, justițiar, combatant, vizionar. De la primul volum, Poezii (1911), până să-și găsească sunetul propriu, de portavoce a mulțimilor, de tribun și moralist implicat în cotidian, lui C. i-au trebuit două decenii. Inițial, poetul filosofează sceptic, își etalează singurătatea, călătorește pe mare (în Grecia), jertfește erosului, e noctambul, copleșit de „doruri” și obsedat de „cântec”. Notabile ca dicțiune, dintre textele de acum rămân doar câteva sonete. Schimbarea de orizont din Sărbătoarea morții (1915) ținea de experiența de front „în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
însă e vorba de a evoca priveliștea siberiană, C. Stere capătă un patos extraordinar. Fără ca paleta să-i fie bogată și vocabularul afară din comun, el are o înfricoșare religioasă de geologicul pur, care-i dă o percepție halucinatorie a singurătăților virgine. G. CĂLINESCU SCRIERI: În voia valurilor (Icoane din Siberia), București, [1916]; Patru zile în Ardeal, București, [1916]; România și războiul european, Iași, 1915; Marele război și politica României, București, 1918; În literatură, Iași, 1921; Un caz de conștiință, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289921_a_291250]
-
din narațiunea tradițională. Tradiția basmului era tradiția aventurii. Literatura Desperado e un jurnal al resemnării. Eroii lui Kazuo Ishiguro, de pildă, îndură toate eșecurile la care îi supune destinul lor: o mamă japoneză are două fiice care o lasă pradă singurătății (una se sinucide, cealaltă pleacă de acasă fără explicații); un majordom englez ratează "ziua" și rămâne cu rămășițele ei, de care nu știe să se bucure; un pianist e asediat de o realitate absurdă și rămâne împietrit în fața ei; un
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
în propriul lui roman. Mai e de dorit acest lucru? Ultimele cuvinte ale lui Ackroyd sunt: Când îi fu găsit trupul în dimineața următoare, Chatterton încă surâdea. Pe de altă parte, Charles moare trist și apăsător, într-o lume de singurătate și false speranțe. Chatterton e o prelegere despre demascare. Intriga este un șir de falsuri legate între ele. Toate personajele sunt ipocrite, cu excepția lui Vivien și Edward, care alcătuiesc singurul fundal afectiv. Cei doi romancieri sunt ratați, și nici Philip
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
spune lui Mathew, care e îngrozit, că nu există case bântuite, "doar ființe bântuite". Nu ne e dat să aflăm dacă și Clement Harcombe e o astfel de ființă bântuită. Peste micul lui grup de adepți, peste fiul lui, plutesc singurătatea și frica. Clement nu e descifrat niciodată, el rămâne un mister în viață, dar și după aceea. Tim învață de la tatăl lui că lumea cea mare, lumea cealaltă, e o lume a iubirii. Clement îl întreabă pe Tim dacă mama
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
zgârcenia cu care se implică în text. Există în principal în roman "mânie și frustrare", multă stângăcie, irosire de vreme și idealuri, care sunt în fond false idealuri abia ghicite (dar pe care un est-european le urăște dinainte), o imensă singurătate. Aici duce drumul romancierului Brownjohn: fiecare cu lumea lui. Ne simțim însă direct amenințați atunci când Tony intă în marș și își descrie astfel înrolarea: Te angajaseși, nu mai puteai da înapoi, fiindcă se uita lumea la tine. Te simțeai periculos
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pe stâlpi sociali, creând familii pentru indivizi (v. Forsyte Saga de Galsworthy). Bernard Marx, exact ca Winston Smith din 1984 de Orwell, caută însingurarea, iar John, odată luat din rezervație, se sinucide din cauza presiunii sociale, total opuse înclinației lui Shakespeariene. Singurătatea e un timp necesar de gândire, iar pentru autorii Desperado ea e un lucru de la sine înțeles. Huxley o pune pe primul plan într-o vreme când romancierii o suspectează și o dau deoparte. Iată unul din motivele pentru care
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]