11,806 matches
-
amplifică și în poemul următor («Artur e mort și cântă la cele mai bune/ piane de dincolo») pentru ca apoi să cedeze locul îngrijorării, sfâșierii și chiar smintelii. Alienarea ființei determină răsucirea discursului și, vrând să-și camufleze tristețea, poetul practică vorbirea pe dos, la limitele inteligibilului: «Nici eu, dragă domnule Vincent, n-am dificultăți/ cu exprimarea singurătății, tristeții și absurdului/ Mai ales vineri seara când scribul a fugit în lume/ și uit tot ce n-am vrut să uit/ sau tot
Ioan Moldovan (scriitor) () [Corola-website/Science/333451_a_334780]
-
(sau dobrogean) este vorbirea tradițională, azi dispărută, a populației românești vechi din Dobrogea înainte de alipirea acesteia la Regatul României în 1878. Acest grai avea, conform studiilor lui George Vâlsan și ale altor lingviști, puternice influențe grecești și turcești, dar deasemenea ardelenești și moldovenești, din cauza
Graiul dician () [Corola-website/Science/330499_a_331828]
-
și Biegler, tocmai reveniți și ei la batalion. Multe dintre situațiile și personajele din roman sunt inspirate din serviciul militar pe care Hašek l-a efectuat în cadrul Regimentului 91 Infanterie din armata austro-ungară. Umorul este obținut și prin limbajul personajelor. Vorbirea stâlcită a cehilor în germană, a nemților și polonezilor în cehă, precum și expresiile din argou sunt greu de tradus. În afară de satirizarea autorităților habsburgice, Hašek relevă corupția și ipocrizia preoților catolici. Švejk este subiect de film, teatru, operă, muzical, cărți umoristice
Peripețiile bravului soldat Švejk () [Corola-website/Science/331218_a_332547]
-
de comunicare orale fără constrângeri importante: în familie, între prieteni, între colegi de muncă fără diferență de nivel ierarhic etc. Se caracterizează prin spontaneitate, modelul său fiind oral. În scris este folosit, inclusiv în literatura beletristică, numai pentru a reda vorbirea în același registru. Este influențat de un registru de limbă secundar, cel popular. Lexicul registrului familiar este format din cuvinte curente, putând să includă și cuvinte argotice sau vulgare. Din punct de vedere morfologic și sintactic, registrul familiar folosește mai
Registru de limbă () [Corola-website/Science/331279_a_332608]
-
își permite abateri de la standardul limbii. Vorbitorul caută să fie expresiv, folosind și perifraze, uneori hiperbole. Modelul acestui registru este unul scris. Acesta se situează la opusul registrului familiar, nu este spontan, ci îngrijit în mod conștient. Este folosit în vorbire în medii socioculturale elevate, în comunicări foarte politicoase, în discursuri etc., și este mult folosit în scris. Este un registru influențat de alt registru secundar, limba literară, care se deosebește de registrul elevat prin caracterul artistic. Lexicul acestui registru este
Registru de limbă () [Corola-website/Science/331279_a_332608]
-
dicționarele "Petit Dictionnaire Larousse" și "Micro-Robert plus", ce cuprind cuvintele din franceza curentă, s-au găsit 4.192 de împrumuturi, adică ceva mai puțin de 13 %. Acestea se repartizează în felul următor: Observații: Din punctul de vedere al părților de vorbire există o mare diferență cantitativă între substantive și celelalte cuvinte. Primele reprezintă 90 % din împrumuturi, pe când verbele 6 %, adjectivele 3 %, adverbele ceva mai puțin de 1 %, iar interjecții sunt numai șase. Cele mai vechi împrumuturi sunt date de suprastratul germanic
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]
-
baraka" „a avea baftă”. La fel ca majoritatea limbilor europene, indiferent de familia din care fac parte, și franceza a adoptat numeroase cuvinte internaționale. Acestea aparțin unor domenii variate, mai ales științifice și tehnice, din care multe au intrat în vorbirea curentă: Sursa directă a acestor cuvinte poate fi limba în care au apărut inițial, de exemplu în cazul când reflectă o realitate specifică unei anumite țări (monedele naționale, "hamburger", "pizza") ori, în cazul termenilor științifici și tehnici, din limba descoperitorului
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]
-
originii lor, sunt asemănătoare în diferite limbi, fără să fie vorba de împrumuturi. Exemple de asemenea interjecții sunt în franceză "ah", "hé", "oh", "pst" etc. Pe lângă interjecțiile de acest fel există și unele create prin conversiune din alte părți de vorbire (vezi mai jos). Onomatopeele imită zgomote prin complexe sonore compuse din sunete ale limbii. Unele sună la fel sau aproximativ la fel în mai multe limbi, de exemplu "coucou" și "cucu" în franceză și română, dar majoritatea sună diferit, de
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]
-
o relație de tip familial între rude de sânge, rude prin alianță, soți sau concubini. Indiferent de factori ca etnia, mediul cultural de proveniență, educația, culoarea pielii, starea economică, femeile sunt victime predilecte ale violenței domestice, sintagma folosindu-se în vorbirea curentă pentru a desemna, de obicei, violența bărbatului împotriva partenerei sale. Violența domestică se poate manifesta prin: Organizația non-guvernamentală Human Rights Watch definește crima de onoare astfel: ”Crimele de onoare reprezintă acte de răzbunare, în general soldate cu moarte, realizate
Violența împotriva femeilor () [Corola-website/Science/335093_a_336422]
-
expresie idiomatică, expresie la modă, expresie perifrastică, expresie proverbială, expresii în limbi clasice, expresii în limbi moderne, formulă convențională, frazem, frazeologism, idiom, idiom funcțional, idiom lexemic, idiomatism, idiotism, izolare, izolare livrescă, locuțiune, locuțiune figurată, locuțiune proverbială, maximă, parimie, parte de vorbire cu determinare obligatorie, perifrază proverbială, proverb, sentință, sintagmă, unitate frazeologică, wellerism, zicală. Acestora li se adaugă „construcție idiomatică” și „entitate frazeologică”. În lucrări franceze, Kocourek (1982) a găsit 27 de asemenea termeni. Tot în limba franceză, diverși autori citează din
Unitate frazeologică () [Corola-website/Science/335187_a_336516]
-
le disting prin caracterul figurat al primei față de lipsa acestuia în cazul celei de-a doua, admițând că ambele sunt unități frazeologice, iar alții le disting excluzând totodată locuțiunile din domeniul frazeologiei, deoarece acestea sunt echivalente ale unor părți de vorbire. Diferiții autori sunt de acord cu faptul că tipurile de unități frazeologice diferă în primul rând prin gradul lor de fixitate. Acest grad depinde de frecvența folosirii îmbinării de cuvinte care îi stă la bază. Fixitatea este privită din trei
Unitate frazeologică () [Corola-website/Science/335187_a_336516]
-
zbate ca peștele pe uscat" (comparație cu ambii termeni figurați). Locuțiunea este o unitate frazeologică ce prezintă un grad relativ mare de fixitate semantică, lexicală și morfosintactică. În plus, din acest ultim punct de vedere, constituie o singură parte de vorbire, deseori sinonimă cu un cuvânt. Ea poate fi nefigurată, de exemplu "cine știe cine" = "cineva" sau metaforică "nod în papură" = "cusur". Printre unitățile frazeologice sunt și unele propoziții folosite aproape automat și în mod recurent de către vorbitorii nativi ai unei limbi. Acestea
Unitate frazeologică () [Corola-website/Science/335187_a_336516]
-
le disting prin caracterul figurat al primei față de lipsa acestuia în cazul celei de-a doua, admițând că ambele sunt unități frazeologice, iar alții le disting excluzând totodată locuțiunile din domeniul frazeologiei, deoarece acestea sunt echivalente ale unor părți de vorbire. Dificultățile amintite sunt reflectate și de lipsa unității terminologice. Pentru diversele îmbinări de cuvinte parțial sau total fixe se întâlnesc o mulțime de termeni. Pe de o parte, sunt folosiți mai mulți termeni pentru același tip, pe de altă parte
Frazeologie () [Corola-website/Science/335184_a_336513]
-
expresie idiomatică, expresie la modă, expresie perifrastică, expresie proverbială, expresii în limbi clasice, expresii în limbi moderne, formulă convențională, frazem, frazeologism, idiom, idiom funcțional, idiom lexemic, idiomatism, idiotism, izolare, izolare livrescă, locuțiune, locuțiune figurată, locuțiune proverbială, maximă, parimie, parte de vorbire cu determinare obligatorie, perifrază proverbială, proverb, sentință, sintagmă, unitate frazeologică, wellerism, zicală. Acestora li se adaugă „construcție idiomatică” și „entitate frazeologică”. Printre toți acești termeni sunt unii care denumesc anumite tipuri de îmbinări de cuvinte, de exemplu „citat celebru”, alții
Frazeologie () [Corola-website/Science/335184_a_336513]
-
după Primul război mondial de către lingviștii din Cercul lingvistic de la Praga. Or limba comună prezintă diferențe mari față de limba literară, mai ales în fonetism și în morfologie. De exemplu, în declinare, câteva desinențe sunt diferite în cele două variante. În vorbire, și persoane cu un nivel înalt de instruire amestecă formele literare cu cele comune. În aceste condiții, Schmiedtová propune stabilirea standardului pe baza „Corpusului național ceh”, o bază de date la care se lucrează incluzând cărți/texte ce se bucură
Limbă literară () [Corola-website/Science/335230_a_336559]
-
dar în ele trăsăturile comune sunt relativ numeroase. Deși primele opere literare nu sunt scrise în acesta, unul dintre dialecte, numit "françois", vorbit în regiunea din jurul Parisului, corespunzătoare aproximativ domeniului regal, câștigă prestigiu. Trăsăturile comune încep să se răspândească în vorbire datorită prestigiului dialectului "françois", de asemenea formându-se și răspândindu-se treptat o limbă scrisă comună, deoarece începe să fie folosită și în administrația regală, pe lângă latină. De aici încolo, istoria limbii franceze va fi cea a răspândirii și impunerii
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
și lexicul ajunge să țină pasul cu necesitățile limbajelor de specialitate. Este perioada în care, datorită prestigiului culturii pe care o poartă, franceza este limba de comunicare internațională a elitelor politice și intelectuale, dar încă nu se impune majoritar în vorbirea curentă din provinciile Franței, unde domină idiomurile locale. În secolul al XVIII-lea, franceza intră în perioada sa modernă. Revoluția franceză de la sfârșitul secolului face din franceză o limbă națională, pe care caută să o impună în mod autoritar în
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
de derivare a adverbelor din adjective, cu cuvântul (ablativul lui „minte”) devenit sufix: „în mod individual, izolat” > fr. mod. "seulement" „numai”. Din cauza reducerii numărului de cazuri la două, nominativ și acuzativ, ba chiar a confuziei dintre acestea prin dispariția din vorbire a desinenței de acuzativ -m ( > , ca nominativul „trandafir”), ia amploare folosirea prepozițiilor: pentru dativ și acuzativ ( > > fr. mod. "je vais à Rome" „merg la Roma”), pentru genitiv. Tot din cauza reducerii formelor cazuale, topica propoziției se schimbă așa cum va fi moștenită
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
cu [e] și mai lung decât la "amie". Nu se pronunță r final nici la verbe precum "courir" „a alerga”, dar nici în cuvinte ca "mouchoir" „batistă”, și nici alte consoane finale, precum l în "il" „el”. În schimb, în vorbirea populară acestea se pronunță, iar în secolul următor se reintroduc în limba standard, de data aceasta sub influența grafiei, în afară de r-ul terminației de infinitiv -er. Nu se pronunță nici é-urile și e-urile în silabă neaccentuată: "désir" [dzir] „dorință
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
neaccentuată: "désir" [dzir] „dorință”, "secret" [skrɛ] „secret”. Fostul diftong transcris oi se pronunță [wɛ] ("boire" [bwɛr] „a bea”) sau [we] ("roi" [rwe] „rege”) în pronunțarea aristocratică, dar deja [wa] în cea populară ([bwar], [rwa]). Vocala [ə] se mai menține în vorbirea populară în situațiile în care astăzi cade, dar pronunțarea ei este criticată. Vocalele nazale nu mai sunt variante combinatorii, ci foneme, adică după ele consoana nazală scrisă nu se mai articulează, iar dacă aceasta este urmată de o vocală, vocala
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
nazală scrisă nu se mai articulează, iar dacă aceasta este urmată de o vocală, vocala nazală se denazalizează: "bon" [bɔ̃n] > [bɔ̃], "bonne" [bɔ̃nə] > [bɔn] „bun, bună”. Reducerea lui [ʎ] la [j] este deja răspândită în vorbirea populară, dar criticată de specialiștii limbii. În structura morfologică, repartiția substantivelor pe genuri este fixată de către Vaugelas în secolul al XVII-lea și în general așa va rămâne și în franceza standard actuală. Încă se mai folosește pronumele demonstrativ neutru
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
modernă a conjugării franceze se definitivează la sfârșitul secolului al XVII-lea. Perfectul compus abia începe să fie folosit în locul perfectului simplu. Gramaticile îl limitează pe primul la acțiunile care au loc cu mai puțin de o zi înainte de momentul vorbirii. Condiționalul trecut este încă rar în secolul al XVII-lea în locul subjonctivului mai mult ca perfect cu aceeași valoare, dar îl va înlocui în mare măsură în a doua jumătate a secolului următor. Dacă până atunci negarea simplă a verbului
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
mijlocul de comunicare cotidian. Deși astăzi franceza s-a impus pe tot teritoriul Franței și în țările francofone, ea nu se vorbește la fel în toate regiunile. Variantele regionale ale francezei sunt influențate de trăsături ale idiomurilor locale chiar în vorbirea celor care nu le mai cunosc. În secolul al XIX-lea, franceza se răspândește și în lume prin extinderea imperiului colonial francez în Africa, Asia de Sud-Est și Oceania, în cadrul unei pretinse „misiuni civilizatoare” a Franței. Începând cu anii 1960, când coloniile
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
unele consoane finale nepronunțate până de curând au tendința de a fi pronunțate. Dicționarele indică pentru ele ambele pronunțări: "mœurs" [mœːr] sau [mœrs] „moravuri”, "août" [u] sau [ut] „august”, "but" [by] sau [byt] „scop”. În morfologia verbului, au dispărut din vorbire perfectul simplu, subjonctivul imperfect și subjonctivul mai mult ca perfect. Perfectul simplu se mai menține în narațiunea literară scrisă, dar ultimele două sunt foarte rare și în limba literară. Folosirea acestor forme verbale nu mai este cerută de standard. Regulile
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
simplu se mai menține în narațiunea literară scrisă, dar ultimele două sunt foarte rare și în limba literară. Folosirea acestor forme verbale nu mai este cerută de standard. Regulile acordării participiului trecut este de respectat în scris, dar dispare în vorbire în puținele cazuri când se aude în mod normal. Astfel, dacă se scrie "les fautes qu’il a faites" „greșelile pe care le-a făcut”, unde "faites" trebuie să se audă [fɛt], în vorbire se aude din ceea ce mai frecvent
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]