119,673 matches
-
Nevada. Unii dintre emigranți au recurs la canibalism pentru a supraviețui, hrănindu-se cu tovarășii lor morți de foame sau de boală. Pentru călătoria spre vest, în mod normal erau necesare între patru și șase luni, dar expediția Donner a ales să urmeze un traseu nou numit "Hastings Cutoff" (scurtătura lui Hastings), care traversa munții Wasatch și Deșertul Marelui Lac Sărat. Terenul accidentat și diversele dificultăți întâlnite în timpul călătoriei de-a lungul râului Humboldt, în actuala Nevada, au dus la pierderea
Expediția Donner () [Corola-website/Science/331237_a_332566]
-
la . Mergând într-un ritm de aproximativ 24 de kilometri pe zi, călătoria dura între patru și șase luni. Traseul urma în general cursul râurilor până la "South Pass", o trecătoare în Wyoming, relativ ușoară pentru căruțe. De acolo căruțele puteau alege diverse rute pentru a-și continua drumul. Unul dintre primii emigranți, Lansford W. Hastings, a plecat în 1842 în California, pe care o considera un „pământ al făgăduinței” ce nu fusese colonizat încă. Pentru a atrage coloniști, el a publicat
Expediția Donner () [Corola-website/Science/331237_a_332566]
-
îi va aștepta la Fort Bridger, pentru a-i călăuzi pe noua scurtătură. Ajunși la râul Little Sandy, cea mai mare parte a caravanei a hotărât să urmeze vechiul traseu, care trecea pe la Fort Hall. Un grup mai mic a ales să meargă la Fort Bridger și avea nevoie de un conducător. Majoritatea bărbaților grupului erau tineri emigranți europeni și nu erau considerați potriviți pentru acest rol. James Reed trăia de mulți ani în America, era mai bătrân și avea experiență
Expediția Donner () [Corola-website/Science/331237_a_332566]
-
pentru acest rol. James Reed trăia de mulți ani în America, era mai bătrân și avea experiență din armată, dar din cauza atitudinii sale despotice, nu era simpatizat în cadrul grupului, care îl considera un aristocrat arogant și infatuat. Astfel a fost ales Donner, care era născut în America, era matur, avea experiență și avea un caracter liniștit și binevoitor. Un ziarist, Edwin Bryant, a ajuns la Black Fork cu o săptămână înaintea expediției Donner. Văzând prima parte a traseului, a realizat că
Expediția Donner () [Corola-website/Science/331237_a_332566]
-
grupul plecase. Fără călăuza promisă, expediția trebuia să hotărască dacă să se întoarcă pe traseul tradițional, să urmeze traseul făcut de grupul Harlan-Young, s-au să-și croiască propriul traseu în direcția indicată de Hastings. La îndemnul lui Reed, au ales să urmeze traseul lui Hastings. Înaintau acum cu o milă și jumătate pe zi și toți bărbații apți de muncă erau obligați să taie copaci și să mute bolovani, pentru a putea trece cu căruțele. În timp ce își croiau drumul prin
Expediția Donner () [Corola-website/Science/331237_a_332566]
-
vedea Marele Lac Sărat, era deja 20 august. Au fost necesare aproape două săptămâni pentru a trece de munții Wasatch. Oamenii au început să se certe și au apărut îndoieli fățișe față de cât de înțelepți au fost cei care au ales acea cale, în special în privința lui James Reed. Proviziile familiilor mai puțin înstărite erau pe terminate. Stanton și Pike, care părăsiseră grupul împreună cu Reed, s-au rătăcit pe drumul de întoarcere și când expediția Donner i-a găsit, erau pe
Expediția Donner () [Corola-website/Science/331237_a_332566]
-
a scris: „durerea și suferința ce am îndurat-o în acea zi este dincolo de orice descriere”. Din cauza cangrenei care se întinsese pe tot brațul, George Donner nu se putea mișca. Dar de la ultima vizită nu mai murise nimeni. Au fost alese douăzeci și trei de persoane pentru a pleca cu expediția de salvare. În tabăra de lângă lac au rămas șaptesprezece persoane, iar lângă torentul Adler treisprezece. Salvatorii nu au povestit drama grupului plecat cu rachetele de zăpadă, spunându-le doar că
Expediția Donner () [Corola-website/Science/331237_a_332566]
-
înghețate și a adormit cu ele în foc. Când furtuna s-a oprit, membrii familiilor Graves și Breen care nu mâncaseră de câteva zile, erau prea istoviți și apatici pentru a continua drumul. Expediția de salvare nu a avut de ales și a trebuit să continue fără ei. Trei dintre membrii expediției de salvare au decis să rămână: unul lângă lacul Truckee, doi la torentul Adler. Totuși când unul dintre aceștia Nicholas Clark a plecat să vâneze, ceilalți doi Charles Caddy
Expediția Donner () [Corola-website/Science/331237_a_332566]
-
cu resturile copilului său mort, iar Eddy i-a jurat că dacă îl va întâlni în viitor, îl va ucide. La tabăra de lângă torentul Adler, George Donner și una dintre fiicele lui Jacob Donner trăiau încă, iar Tamsen Donner a ales să rămână cu soțul său chiar și după ce a fost avizată că nu vor sosi în curând alte ajutoare. Foster și Eddy au plecat cu patru copii, Trudeau și Clark. Au fost pregătite alte două expediții de evacuare a adulților
Expediția Donner () [Corola-website/Science/331237_a_332566]
-
crimă. Nici Eliza Donner Houghton nu-l credea vinovat pe Keseberg. Îmbătrânind, Keseberg a dus o viață foarte retrasă, fiind considerat un fel de paria și primind des amenințări. I-a spus lui McGlashan: „Deseori cred că Atotputernicul m-a ales, dintre toți oamenii de pe fața pământului, pentru a vedea câte greutăți, câtă suferință și câtă nefericire poate îndura o ființă umană!” Dincolo de dramatismul faptelor, episodul expediției Donner nu a avut un impact la nivel istoric; dar datorită faptului că în
Expediția Donner () [Corola-website/Science/331237_a_332566]
-
din 1332 până în 1360. Magnus s-a născut în Norvegia, în aprilie sau mai 1316 și a fost fiul lui Eric, Duce de Södermanland și a soției sale Ingeborg, fiica lui Haakon al V-lea al Norvegiei. Magnus a fost ales rege al Suediei pe 8 iulie 1319 și a fost aclamat ca rege ereditar al Norvegiei la adunarea din Haugating în Tønsberg în luna august a aceluiași an. Magnus a fost declarat rege la vârsta de 15 ani, în 1331
Magnus al IV-lea al Suediei () [Corola-website/Science/331296_a_332625]
-
iubit Geatsul de Vest mai mult decât ceilalți supuși ai săi" și se laudă a fi un arcaș măreț. Nu se cunosc foarte multe despre viața sa. În lucrarea lui Adam de Bremen, el este raportat că ar fi fost ales rege după moartea celor doi pretendenți, însă a fost demis după o scurtă perioadă de timp. El a condus, împreună cu fratele său, Inge și au avut un sprijin printr-o scrisoare papala în 1081, de la Papă Grigore al VII-lea
Casa de Stenkil () [Corola-website/Science/331293_a_332622]
-
de conți. Mai multi membrii ai familiei au fost Episcopi de Linköping, cel puțin în secolul al XIII-lea. Episcopia acoperea zona Östergötland. Episcopii din Linköping a fost adesea implicați în activitățile de est. Valdemar, fiul contelui Birger a fost ales rege al Suediei în 1250. Membrii Casei de Bjelbo s-au căsătorit treptat cu toate dinastiile rivale din Suedia, producând în cele din urmă un moștenitor care le lega pe toate. Când regele anterior, Eric, a murit fără moștenitori, fiul
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]
-
numele de Eric al XI-lea al Suediei. Mama lui Valdemar a fost fiica regelui Eric al X-lea al Suediei și a prințesei Richeza de Danemarca. Când regele Eric al XI-lea a murit în 1250, Valdemar a fost ales rege. Chiar și după ce Valdemar a împlinit vârsta majoratului în 1257, Birger a deținut un loc puternic în țară. După moartea lui Birger în 1266, Valdemar a intrat în conflict cu fratele său mai mic, Magnus Birgersson, Duce de Södermanland
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]
-
de la Hova din Tivede pe 14 iulie 1275. Magnus a fost susținut de fratele lui mai mic, Eric Birgersson, Duce de Smaland și de regele Eric al V-lea al Danemarcei, care i-a furnizat soldați danezi. Magnus a fost ales rege sub numele de Magnus al III-lea al Suediei. În 1275, Ducele Magnus a început rebeliunea împotriva fratelui său cu ajutorul danezilor, alungându-l pe acesta de pe tron iar Magnus a fost ales rege. În 1276, el s-a căsătorit
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]
-
a furnizat soldați danezi. Magnus a fost ales rege sub numele de Magnus al III-lea al Suediei. În 1275, Ducele Magnus a început rebeliunea împotriva fratelui său cu ajutorul danezilor, alungându-l pe acesta de pe tron iar Magnus a fost ales rege. În 1276, el s-a căsătorit cu a doua soție, Hedviga, fiica lui Gerard I de Holstein. A fost emisă o anulare papală și o dispensă pentru a doua căsătorie zece ani mai târziu, în 1286. Hedviga a acționat
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]
-
-l în locul său pe fiul său mai mare Eric ca rege, însă Eric a murit de ciumă în 1359, împreună cu soția sa, Beatrice de Bavaria și cei doi fii ai lor. În 1343, Eric și fratele său Haakon, au fost aleși moștenitori ai Suediei și Norvegiei. În timp ce Haakon a preluat tronul Norvegiei în 1355 (cauzând uniunea dintre Norvegia și Suedia), Eric nu a primit nici o poziție în consiliul suedez, ceea ce l-a determinat să aleagă să conducă o revoltă împotriva tatălui
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]
-
și fratele său Haakon, au fost aleși moștenitori ai Suediei și Norvegiei. În timp ce Haakon a preluat tronul Norvegiei în 1355 (cauzând uniunea dintre Norvegia și Suedia), Eric nu a primit nici o poziție în consiliul suedez, ceea ce l-a determinat să aleagă să conducă o revoltă împotriva tatălui său, în 1355. În 1357, rebeliunea l-a forțat pe Magnus să împartă Suedia cu fiul său care avea să conducă aproape toată partea de sud a Suediei și Finlanda. Suedia s-a reunit
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]
-
Deletant scria că: „[m]embrii Frontului îi amenințau pe muncitorii de la principalele fabrici din București și din alte localități cu arestarea de către armata sovietică, în cazul în care re-fu-zau să desființeze prin vot vechile comitete de uzină și să-i aleagă în locul lor pe reprezentanții Frontului Na-țio-nal Democrat. Noile comitete au preluat apoi cantinele muncitorești și procedurile de raționalizare, astfel încat o mare parte a industriei a ajuns curând în mâna Frontului Na-țional Democrat, forțându-i pe muncitori să se supună
Frontul Național Democrat () [Corola-website/Science/331308_a_332637]
-
Casa de Holstein-Gottorp a fost o ramura a Dinastiei Oldenburg care a guvernat Suedia din 1751 pana in 1818 si Norvegia din 1814 pana in 1818. In 1743, Adolf Frederick de Holstein-Gottorp a fost ales print al Suediei ca o concesie suedeza pentru Rusia, o strategie pentru realizarea pacii dupa un razboi dezastruos. El a devenit regele Suediei in 1751. Regele Gustav al III-lea al Suediei, fiul cel mare al lui Adolf, a fost
Casa Holstein-Gottorp () [Corola-website/Science/331304_a_332633]
-
regala de Vasa. Din 1727 până în 1750 prințul Adolf Frederic a fost prinț-episcop de Lübeck și administrator de Holstein-Kiel în timpul minoratului nepotului său, Ducele Karl Peter Ulrich, care a devenit Petru al III-lea al Rusiei. În 1743 a fost ales moștenitor la tronul Suediei de către facțiunea Hat pentru a putea obține condiții mai bune la Pacea de la Turku cu împărăteasa [Elisabeta a Rusiei]], care își adoptase nepotul ca moștenitor al ei. Adolf Frederic a devenit rege la 25 martie 1751
Casa Holstein-Gottorp () [Corola-website/Science/331304_a_332633]
-
El a fost aliat cu Henric al III-lea, Împăratul Roman, împotriva lui Baldwin de Flandra, în 1049 și Svend l-a asistat pe cumnatul său în Războiul Civil din Liutizi, din 1057. După moartea tatălui său, Harald a fost ales rege în concurență cu fratele său mai mic, Knut, la Adunarea de la Isøre, aproape de Odsherred. În scopul de a fi ales, el a depus jurămintele numite "legile lui Harald", declarând voința sa de a menține statul existent de drept. În timpul
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
a asistat pe cumnatul său în Războiul Civil din Liutizi, din 1057. După moartea tatălui său, Harald a fost ales rege în concurență cu fratele său mai mic, Knut, la Adunarea de la Isøre, aproape de Odsherred. În scopul de a fi ales, el a depus jurămintele numite "legile lui Harald", declarând voința sa de a menține statul existent de drept. În timpul domniei sale, Harald a întâlnit o opoziție a fraților săi, probabil fiind inclus și Knut, care a apelat la sprijinul lui Olaf
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
de invazia lui Henric al cărui dușman, Rudof de Rheinfelden, se refugiase în Danemarca. Războinicii flotei, în mare parte alcătuiți din țărani care aveau nevoie să fie acasă pentru sezonul de recoltare, au obosit să mai aștepte și l-au ales pe fratele lui Knut, Olaf pentru a le susține cazul. Acest lucru a ridicat suspiciunea lui Knut, arestându-l pe Olaf și trimițându-l în Flandra. Revolta a fost în cele din urmă dispersată și țăranii s-au întors la
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
sa. Eric a rămas la ferma roială în loc să-l însoțească pe Knut la St. Albans în Idense, unde Knut a fost ucis. Când a aflat vestea, el a plecat de la fermă și a fugit în Scania, fratele său Olaf fiind ales rege. După scurta domnie a lui Olaf, Eric a fost ales rege în mai multe adunări în 1095. Acesta era dorit de oameni și foametea care afectase țara în timpul domniei lui Olaf îi înecase. Pentru mulți părea că Eric este
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]