119,186 matches
-
sub stogurile și căpițele de fân, prin livezi, vii și alte locuri similare. În munți se urcă până la o altitudine de 2000 metri deasupra nivelului mării. În Caucaz se întâlnește la înălțimi de până la 1500-1600 m. În România șarpele rău trăiește în silvostepă în locuri uscate și călduroase. Preferă liziera pădurilor, preajma tufișurilor, pantele sau viroagele cu loess sau stâncăriile, unde există o vegetație arbustivă sau arborescentă. Ca adăposturi servesc galeriile rozătoarele (popândăilor și gerbililor), fisurile solului, golurile din grămezile de
Șarpele rău () [Corola-website/Science/333912_a_335241]
-
o lungime de 22-23 cm (fără coadă) la eclozare. Maturitatea sexuală este atinsă la 3-4 ani. Au fost raportate cazuri izolate despre reproducerea acestei specii în captivitate. Este o specie specie politipică care include 2 subspecii: În România și Republica Moldova trăiește subspecia "Dolichophis caspius caspius". Specia "Dolichophis caspius" era inclusă în clasificările mai vechi ca o subspecie ("Coluber jugularis caspius") în specia "Coluber jugularis", care includea 4 subspecii: Șarpele rău aduce foloase pentru agricultură deoarece se hrănește cu rozătoare care provoacă
Șarpele rău () [Corola-website/Science/333912_a_335241]
-
tenie se găsesc în materiile fecale ale unui purtător al parazitului adult, o boală cunoscută sub denumirea de teniază. Teniaza este o boală diferită, care se dobândește prin ingestia de chisturi prezente în carnea de porc preparată necorespunzător. Persoanele care trăiesc împreună cu un purtător al parazitului prezintă un risc de cisticercoză mai ridicat. Diagnosticul se poate stabili prin aspirația unui chist. Metodele imagistice de diagnostic cum ar fi tomografia computerizată cerebrală (CT) sau imagistica prin rezonanță magnetică cerebrală (RMN) sunt cele
Cisticercoză () [Corola-website/Science/333922_a_335251]
-
în constituirea lor, cât și prin crearea de programe financiare capabile să intervină în sprijinul cooperării transfrontaliere. Circumstanțele complexe de formare a statelor din regiune au avut ca efect rămânerea unor importante minorități etnice în afara granițelor naționale, iar aceste grupuri trăiesc în zone de frontieră ale căror limite au devenit contestate în întreaga regiune. Moștenirea acestor probleme de delimitare teritorială precum și lipsa de cooperare transfrontalieră anterioară au influențat percepția despre scopul și efectele euroregiunilor în rândul statelor. În consecință, acestea au
Euroregiunea Prutul de Sus () [Corola-website/Science/333892_a_335221]
-
administrative. Deoarece România a fost interesată în existența euroregiunii unde etnicii majoritari erau români, liderii ucrainieni au fost preocupați de echilibrarea etnică din regiune, drept pentru care au făcut demersurile includerii în componența euroregiunii a provinciei ucraineane Ivano-Frankovsk, în care trăiește o majoritate ucraineană. Astfel, s-a ridicat participarea teritorială ucraineană la mai mult de 50% din suprafața totală a noii euroregiuni înființate. Primele dificultăți reale au apărut în perioada 2004 - 2005 pe fondul tulburărilor postelectorale din Ucraina, când practic euroregiunea
Euroregiunea Prutul de Sus () [Corola-website/Science/333892_a_335221]
-
Pașa, care a fost Mare Vizir din 1523 și a rămas în funcție timp de 13 ani, dar în 1536 a fost executat de sultan și proprietatea lui a fost confiscată de către stat. Cuplul a avut doi copii. Ei au trăit în palatul lor din Istanbul. Există speculații că Hatice s-a sinucis, din durere pentru pierderea soțului ei iubit. A murit în 1538, la vârsta de 42 de ani.
Sultana Hatice () [Corola-website/Science/333943_a_335272]
-
Balaurul sau balaurul dobrogean, șarpele cu patru dungi răsăritean, balaurul mare ("Elaphe sauromates", cu o denumire mai veche "Elaphe quatuorlineata sauromates") este un șarpe neveninos din familia colubride ("Colubridae"), care trăiește în stepă, deseori în apropierea locuințelor omenești, chiar în podurile caselor unde vânează porumbei. Este răspândit în sud-estul Europei (Albania, sudul-estul României, Republica Moldova, sud-estul Bulgariei, nord-estul Greciei, sudul Ucrainei, Turcia europeană), Asia Mică, sud-vestul Rusiei, Caucaz, sud-vestul Kazahstanului, nord-vestul Turkmenistanului
Balaurul dobrogean () [Corola-website/Science/333913_a_335242]
-
este bine pronunțat la exemplarele tinere și aproape se pierde pe un fond general pestriț la șerpii adulți, deoarece în mijlocul fiecărui solz al trunchiului de culoare deschisă se află o mică pată întunecată. Șarpele cu patru dungi ("Elaphe quatuorlineata"), care trăiește în sud-vestul Europei, dar nu se întâlnește pe teritoriul României și țărilor învecinate, are pe partea superioară a corpului patru dungi longitudinale brun-inchise, de unde și numele lui (în limba latină și română). Partea superioară a capului și ceafa la adulți
Balaurul dobrogean () [Corola-website/Science/333913_a_335242]
-
Măcin, Atmagea, Tulcea), Constanța (Gura Dobrogei, Cernavodă, Medgidia, Constanța, Valul lui Traian, Agigea, Tuzla), Buzău (Rezervația Naturală Vulcanii Noroioși Pâclele Mari). În Republica Moldova se întâlnește în regiunea cursului inferior al Nistrului și cel al Prutului, până la sectoarele Leova și Ștefan-Vodă. trăiește în regiunile de stepă și silvostepă, în semideșerturi pietroase și în pajiștile premontane și montane fiind găsit prin locuri pietroase și nisipoase acoperite cu plante, tufișuri, lunci, pe pante stâncoase acoperite cu arbuști, la marginea pădurii și în pădurile rare
Balaurul dobrogean () [Corola-website/Science/333913_a_335242]
-
octombrie în diferite părți ale arealului. Evită soarele puternic. Primăvara și toamna este activ în tot cursul zilei, iar în verile calde dimineața și seara, ascunzându-se pe la mijlocul zilei în galeriile rozătoarelor, scorburile arborilor și sub pietre. De obicei, indivizii trăiesc izolat. Se mișcă relativ lent. Se cațără și alunecă cu ușurință în arbori și tufișuri, aruncându-și partea anterioară a corpului cu 0,5 m de la o ramură la alta. În fața dușmanilor ia o postură amenințătoare - își ridică partea anterioară
Balaurul dobrogean () [Corola-website/Science/333913_a_335242]
-
Ablepharus kitaibelii") este o șopârlă ovipară din familia scincide ("Scincidae"), răspândită în sud-estul Europei și Turcia. În România a fost identificată în sudul Olteniei, în câmpia Dunării și în Dobrogea. Specia "Ablepharus kitaibelii" cuprinde 4 subspecii: cuprinde patru subspecii, care trăiesc în Albania, Bulgaria, Croația, Grecia, Ungaria, Macedonia, România, Serbia, Slovacia, vestul și centrul Turciei. În România a fost semnalată în sudui Olteniei, în câmpia Dunării și în Dobrogea. Lipsește în nord-vestul României, în Transilvania, Moldova și Bucovina. Șopârlița de frunzar
Șopârlița de frunzar () [Corola-website/Science/333935_a_335264]
-
în Albania, Bulgaria, Croația, Grecia, Ungaria, Macedonia, România, Serbia, Slovacia, vestul și centrul Turciei. În România a fost semnalată în sudui Olteniei, în câmpia Dunării și în Dobrogea. Lipsește în nord-vestul României, în Transilvania, Moldova și Bucovina. Șopârlița de frunzar trăiește în pădurile de stepă din regiunea de câmpie, ca și în cele din silvostepă, de obicei în porțiunile mai uscate și însorite, cu frunzar și vegetație ierboasă, în luminișuri, rariști sau la lizieră, de-a lungul potecilor. Uneori apare și
Șopârlița de frunzar () [Corola-website/Science/333935_a_335264]
-
("Zamenis longissimus", cu o denumire mai veche "Elaphe longissima longissima") este un șarpe neveninos din familia colubride ("Colubridae") răspândit în centrul și sudul Europei (inclusiv în România și Republica Moldova), în jurul Mării Caspice, în Turcia, Armenia, Caucaz. În România trăiește în toate provinciile țării, acolo unde găsește condiții favorabile de trai și este ocrotit prin lege. Îi place căldura. Preferă pădurile cu teren uscat și porțiunile însorite, rariștile de foioase cu luminișuri, coastele stâncoase cu tufișuri, ruinele invadate de vegetație
Șarpele lui Esculap () [Corola-website/Science/333940_a_335269]
-
său. este reprezentată adesea cu un șarpe (șarpele lui Esculap) încolăcit în jurul corpului și ținând în mână o cupă din care bea șarpele, cupa Higiei cu șarpele încolăcit a devenit simbolul farmaciilor și produselor farmaceutice. Higia învăța oamenii cum să trăiască sănătos, în timp ce sora sa, Panaceea, zeița vindecării, îngrijea de ei cu ajutorul leacurilor și simboliza medicina curativă. Higia veghea asupra stării de sănătate a animalelor și a oamenilor, prevenea bolile, alinând sau vindecând suferința și durerea. Ea a arătat rolul alimentației
Higia () [Corola-website/Science/333947_a_335276]
-
lacomul avocat Anghel Ciuflea. A vândut o parte din moșii, a desființat grajdurile și a interzis prezența la masă a rudelor coanei Mița. Între Amelica și Matei Sântu apar neînțelegeri cauzate de legăturile adultere ale medicului, iar cei doi soți trăiesc despărțiți. După finalizarea studiilor liceale, Ionică Sântu se înscrie la Facultatea de Drept (urmând în paralel și Facultatea de Litere), împreună cu prietenii săi, cu excepția lui Toderiță Clement care se înscrie la Școala de Poduri și Șosele. Procurorul Clement se transferă
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
Ordinul Coroana României în grad de cavaler și invitat la balul de Anul Nou de la Palatul Regal. În urma unei crize suferite în Parlament, baronul Barbu este diagnosticat ca bolnav de cancer, iar medicul afirmă că nu mai are mult de trăit. O anchetă dispusă de intransigentul și ambițiosul procuror Hangiu pe baza informațiilor oferite de Jurubița și de ziaristul Potamiani, precum și a denunțului lui Ivanciu (instigat de Jurubița), evidențiază falsul în acte realizat de Manolache Târcă, amenințând să-l trimită la
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
a realiza câteva proiecte ambițioase de investiții. Femeia devine tot mai obraznică, iar, după o ceartă aprinsă cu Bubi, Jurubița îl părăsește definitiv și pleacă din țară împreună cu Gună, fiind urmăriți de baron până la granița de la Predeal. Bubi începe să trăiască tot mai retras, iar averea lui se micșorează tot mai mult ca urmare a datoriilor făcute de cei în care avusese încredere. În același timp, doctorul Matei Sântu, care-l îngrijise pe conu Barbu în ultimele săptămâni de viață, este
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
științei și culturii în păstrarea și înmulțirii averii prin afaceri grandioase, ca și în ascensiunea pe plan politic. Scopul său este crearea unei independențe materiale urmașilor săi direcți, care să-i pună la adăpost de greutățile pe care le-a trăit el. Astfel, el încurajează apropierea între fiica sa, Amelica, și medicul Matei Sântu, sperând că generațiile sale următoare vor fi mult mai pregătite pentru a face față vremurilor noi și a realiza saltul social pe care el nu-l poate
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
niciodată. Neavând nici cea mai mică orientare în cultură, necunoscând faptele, evoluțiile, nuanțele, legăturile, și desfacerile ideilor, și puterea, și schimbarea ce se desprind din ele, el simțea cartea ca pe o hotărâre bună de luat pentru viitor. Iancu Urmatecu trăia acum una din acele clipe atât de însemnate pentru un neam ca al lui, ce-și caută un loc mai bun în lume! De-acum încolo Urmatecu avea să recomande cartea tuturor, ba, ceva mai mult, avea să o ceară
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
timid din stirpea prințului Maxențiu (personaj al romanelor Hortensiei Papadat-Bengescu) sau a lui Pantazi (din "Craii de Curtea-Veche" al lui Mateiu I. Caragiale). El consimte tacit la fărâmițarea propriei averi, fiind preocupat doar să-și întrețină amanta de lux. Personajul trăiește o letargie vegetativă, fiind însuflețit doar de afecțiunea pentru domnița Natalia și pentru cățelușa Fantoche. Fiul baronului, Bubi, pare o variantă mai tânără a acestuia, având o fire de artist. Deși la început lansează ideea unei fabrici și încearcă să
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
numai pe o singură latură, de-a lungul căreia se înșirau câteva locuințe răzlețe”". Bucureștiul lui Ion Marin Sadoveanu nu seamănă cu cel din romanul "Craii de Curtea-Veche" al lui Mateiu Caragiale, fiind descris cu „voluptatea celui ce i-a trăit cu plenitudine metamorfozele, care i-a cunoscut cu o participare sufletească nedisimulată devenirile identificându-se cu ele”. Dacă abundența descrierilor amintește de ciclul "Comedia umană" al lui Balzac, stilul elaborat, meticulos și precis are o tentă mai curând flaubertiană. Eugen
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
(Coronella austriaca) este un șarpe neveninos din familia colubride ("Colubridae") răspândit în Europa centrală, de nord și de sud-est și regiunea ponto-caspică. În România și Republica Moldova trăiește subspecia "Coronella austriaca austriaca". În România se întâlnește pretutindeni unde găsește condiții bune de viață și este ocrotit prin lege. Este un șarpe mic, zvelt, cu o lungime de până la 70—80 cm, coada de lungime mijlocie. Longevitate 8-10 ani
Șarpele de alun () [Corola-website/Science/333954_a_335283]
-
i constituie o ramură a romilor răspândită în mai multe țări din Europa Centrală și de Sud-Est. În funcție de regiunea în care trăiesc, se denumesc pe ei înșiși și/sau sunt denumiți și cu alte etnonime, dintre care cel mai răspândit este cel de rudari. i se caracterizează în principal prin faptul că limba lor maternă este româna în toate țările în care
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
se denumesc pe ei înșiși și/sau sunt denumiți și cu alte etnonime, dintre care cel mai răspândit este cel de rudari. i se caracterizează în principal prin faptul că limba lor maternă este româna în toate țările în care trăiesc. Ocupația lor tradițională era mineritul (băieș inseamnă miner în româna medievală) dar astăzi se ocupă cu confecționarea de obiecte pentru gospodăria rurală. Este vorba de o așa-numită „minoritate discretă”, adică o etnie ce nu a devenit națiune, nu este
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
Stephan Ignaz Raicevich, aflat în slujba curții imperiale austriece, îi semnalează într-o carte în limba italiană pe lingurarii din Țara Românească și din Moldova. Un autor sârb, Spiridon Jović, într-o carte apărută în 1835, relatează despre țiganii care trăiau în regiunea graniței militare din Slavonia a Imperiului Austriac, și dintre care o parte făceau obiecte din lemn, mai ales albii. Termenul „băiaș” tradus printre altele cu "Löffelzigeuner" „țigan lingurar”, apare și în 1836, într-o lucrare a preotului luteran
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]