119,673 matches
-
criticat boss fight-urile, el crezând că duc lipsă de varietate și noutate. Alte aspecte ale gameplay-ului au primit recenzii pozitive. Tyrrel a lăudat sistemul de modificare atât pentru Max, cât și pe cel pentru "Magnum Opus", de vreme ce opțiunile de modificare alese de jucători influențează gameplay-ul și fac experiența mai merituoasă. Acest lucru a fost aprobat de Kollar. Dificultatea a fost criticată de Brown din cauza lipsei de provocări sau a unui sentiment de împlinire pentru jucători. Brown crede și că sistemul de
Mad Max (joc video) () [Corola-website/Science/335280_a_336609]
-
începe în 2016. Peste cea mai mare parte a metropolelor Pământului apar uriașe nave extraterestre. Extratereștrii sunt numiți Overlorzi (Suzerani) și superioritatea covârșitoare a tehnologiei lor duce la încetarea imediată a tuturor conflictelor militare majore. Ca purtător de cuvânt este ales nu unul dintre liderii politici ci un muritor obișnuit, un fermier american Ricky Stormgren. Karellen, supraveghetorul Pământului nu se arată imediat oamenilor (acesta având o înfățișare asociată cu demonii) ci își explică intențiile prin Ricky: oamenii vor trece printr-un
Sfârșitul copilăriei (miniserial TV) () [Corola-website/Science/335321_a_336650]
-
de artă la Galerie naționale du Jeu de Paume. Valland s-a documentat în privința operelor de artă depozitate acolo și care au fost jefuite de naziști din muzee și colecții de artă particulare din întreaga Franța și care au fost alese pentru expediere în Germania nazistă în al doilea război mondial. În contrast cu acțiunea și dramă descrisă în film, transportul de artă pe care germanii au încercat să-l scoată din Paris la 1 august 1944 a fost oprit de Rezistență franceză
Trenul (film din 1964) () [Corola-website/Science/335308_a_336637]
-
textul publicat, inclusiv o discuție legată de modurile de rememorare a scriitorii decedați, care avea să se dovedească profetică. Evident, Hartinian și-a bazat scenariul pe ediția ei privată.” Piesa a fost regizată de Bill Raymond, soțul lui Hartinian. „Am ales "Lacrimi" ca răspuns la pierderea Lindei”, le-a declarat el celor de la Phoenix, „deoarece "Curgeți, lacrimile mele" este, de fapt, un roman despre mâhnire, jale, nu neapărat despre pierderea identității.” Piesa a fost jucată de către Mabou Mines în Boston și
Curgeți, lacrimile mele, zise polițistul () [Corola-website/Science/335319_a_336648]
-
cf. Clot) Tot Al-Manșūr va introduce funcția de vizir în cadrul administrației califale și numește un persan în această funcție, persan care îi va deveni mai târziu chiar și consilier. Conducătorul controlează strict administrația și își desemnează singur guvernatorii, aceștia fiind aleși chiar din familie. Totodată, înalților funcționari numiți de calif le sunt urmărite toate actiunile de o armată de spioni, trimisă de Al-Manșūr. Deși un conducător strict și dur, Al-Manșūr a reușit, prin demersurile sale, să asigure stabilitatea noului regim prin
Declinul califatului ommeyad și apariția califatului abbasid () [Corola-website/Science/335346_a_336675]
-
de frunte al comunității evreiești din localitate. Alături de dr. Adolf Vertes, președintele Comunității evreilor, și alții, a făcut parte din fondatorii și promotorii Liceului izraelit din Timișoara, care a luat ființă după unirea Banatului la România.În 1929 a fost ales membru al Societății literare maghiare „Arany János”. În calitatea de șef al departamentului cultural al comunității evreiești, Kastriener a cultivat tradiția iudaică și relații de colaborare cu comunitatea germană din oraș. A fost în anul 1932 unul din organizatorii jubileului
Samuel Kastriener () [Corola-website/Science/335358_a_336687]
-
numeric, numai bărbații, baladele fiind nelipsite din repertoriul lor. Ulterior, după Primul Război Mondial, au dispărut prejudecățile și obișnuințele locului, și pentru prima dată au apărut cântând în tarafurile din Tismana lăutăresele. Cântărețele au și diversificat repertoriul tarafurilor, interpretând mai ales melodii de dragoste și de dor. Cu timpul au apărut în zonă și alte instrumente muzicale precum chitara sau țambalul. În Tismana, la începutul secolului al XX-lea, cei mai vestiți lăutari au fost vioriștii Grigore Murgu (n. 1889 - d.
Lăutarii de pe Valea Tismanei () [Corola-website/Science/335339_a_336668]
-
din 2011. Chokri Belaid a studiat dreptul în Irak iar mai târziu a urmat studiile postuniversitare la Universitatea din Paris - VIII, în Franța. În anii '80 a fost foarte activ în Uniunea Generală a Studenților Tunisieni în cadrul căreia a fost ales membru al consiliului exectutiv la al 18lea congres sindical. În 1987 este închis la Rjim Maatoug (Sudul Tunisiei ) sub regimul președintelui Habib Bourguiba, din cauza activismului său politic în cadrul universității, dar este eliberat după câteva luni când Ben Ali a preluat
Chokri Belaïd () [Corola-website/Science/335369_a_336698]
-
Alexandru Botez-Forăscu, cunoscut sub numele de sau Alecu Forăscu, poreclit și Tololoiu, (n. 1803, Forăști - d. 1869) a fost un mare boier moldovean, care a avut rangul de vornic și a fost ales deputat al Ținutului Suceava în Divanul Ad-hoc al Moldovei (1857), fiind un militant activ pentru Unirea Principatelor Române (1859). Provenea din familia boierească Forăscu, care stăpânea mai multe moșii în partea de nord a Moldovei, în apropierea orașului Fălticeni. Printre
Alecu Botez-Forăscu () [Corola-website/Science/335327_a_336656]
-
la 6 mai 1855 un act de plenipotență pentru administrarea moștenirii paterne, invocând „dragostea și încrederea ce de-a pururi a fost între mine și soțul meu”. Vornicul Alecu Botez-Forăscu a condus încă din 1856 comitetul unionist din Fălticeni, fiind ales cu o mare majoritate ca deputat al marilor proprietari din Ținutul Suceava în Divanul Ad-hoc al Moldovei (1857). După cum își amintea scriitorul Nicolae Gane, în casele vornicului Alecu Forăscu din Fălticeni erau organizate întruniri și baluri ale unioniștilor moldoveni. Deși
Alecu Botez-Forăscu () [Corola-website/Science/335327_a_336656]
-
interludii este, pe de-o parte, de a produce variații de timbru și sonoritate, necesare menținerii atenției ascultătorilor, iar pe de altă parte, de a puncta discursul poetico-muzical prin separarea diferitelor perioade. Baladele se încheie, de obicei, printr-un joc ales după inspirație din repertoriul obișnuit. Folcloriștii și etnomuzicologii de la Institutul de Folclor care au efectuat cercetări în această zonă au cules și înregistrat importante balade, în numeroase variante, de la rapsozi și lăutari, notabili fiind Marin Pînzaru din Giurgiu, Constantin Mustățea
Folclorul muzical din Vlașca-Teleorman () [Corola-website/Science/335373_a_336702]
-
mai înalte poziții care au fost acordate vreodată unui scriitor român, însoțite de beneficii materiale substanțiale. Scriitorul devine membru al Prezidiului Marii Adunări Naționale. A rămas membru al noii Academii a Republicii Populare Române, și, alături de alți intelectuali pro-sovietici, este ales în conducerea acesteia. După ce Societatea Scriitorilor a fost reorganizată în Uniunea Scriitorilor din România în 1949, Sadoveanu devine președintele de onoare al acesteia. Apoi, în 1950, este numit președintele ei, înlocuindu-l pe Zaharia Stancu. Între timp, Sadoveanu publică mai
Nada Florilor () [Corola-website/Science/335312_a_336641]
-
de demult”, și tinichigiul Alecuț, membru al Clubului socialist de la Pașcani, urmărit de jandarmi și refugiat în ascunzișurile de la Nada Florilor. El descoperă inechitatea socială, ascultând poveștile de viață ale pribegilor pripășiți în balta de la Nada Florilor, și are de ales între două atitudini protestare. Atitudinea uncheșului Haralambie (haiducia) fusese anterior singura forță de rezistență folosită de Sadoveanu împotriva nedreptății sociale. Personajul din "Nada Florilor" s-a opus scoaterii forțate la clacă și s-a refugiat în munți ca un haiduc
Nada Florilor () [Corola-website/Science/335312_a_336641]
-
în primejdie pentru a organiza revoluția anticapitalistă. Uncheșul Haralambie este o forță a trecutului ce se îndreaptă spre amurgul său inexorabil, în timp ce militantul socialist Alecuț este o promisiune a viitorului. Iliuță ezită la început între cele două atitudini protestare, dar alege în final calea viitorului. Celelalte povești social-politice prezentate în roman, precum sfârșitul chinuit al poetului socialist Solomon Cornea, nu au o suficientă forță literară și trec pe un plan secundar. Narațiunea sadoveniană se caracterizează printr-un stil predominant oral, asemănător
Nada Florilor () [Corola-website/Science/335312_a_336641]
-
se obține la naștere sau individual, atunci când un individ împarte mâncarea cu un membru al clanului sau acceptă să sugă câteva picături din sângele acestuia. Clanul este reprezentat de șeic, conducătorul sau, care își exercita autoritatea prin sfaturi și este ales de către membrii clanului în funcție de vârstă și merite personale. In interiorul tribului cortul și obiectele de uz casnic sunt proprietate individuală, în timp ce apa și terenurile erau proprietatea comună a tribului. Din perspectiva lui Muhammad Abid al-Jabiri perioada jăhiliyya a constituit un
Jahiliyya () [Corola-website/Science/335400_a_336729]
-
tragedie a perioadei jahiliyya pentru femei. Din perioada literaturii din epoca jahiliyya s-au păstrat proverbe, legende și numeroase poezii care au fost consemnate în scris în vremea islamului. Atât bărbații cât și femeile compuneau poezii în această perioadă. Bărbații alegeau să scrie în toate genurile, iar femeile scriau elegii pentru partenerii lor căzuți pe câmpul de luptă. Qașida, cel mai popular gen poetic, este un poem împărțit în trei părți. In prima parte este descrisă suferința poetului care a fost
Jahiliyya () [Corola-website/Science/335400_a_336729]
-
31 martie 1893, a Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR), din a cărui conducere a făcut parte, alături de Vasile G. Morțun, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Ion C. Frimu, Mihail Gheorghiu-Bujor, Cristian Racovski, Dimitrie Marinescu, Gheorghe Cristescu și Ilie Moscovici. A fost ales ca deputat socialist în Parlamentul României. O parte din conducătorii socialiști (așa-zișii generoși), printre care și Vasile G. Morțun, au părăsit mișcarea socialistă la 9 februarie 1899 și au trecut la Partidul Național Liberal, dându-și seama că nu
Ioan Nădejde () [Corola-website/Science/335394_a_336723]
-
ocupă funcția de al doilea secretar la „Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român” (ASTRA) Sibiu (1904-1905), apoi de secretar la banca „Ardeleana” Orăștie. În 1906 după practici succesive la bănci din Sibiu, Cluj, Budapesta și Viena, este ales director al băncii Ardeleana. În 1911 devine director al proaspăt înființatei „Bănci Generale de Asigurare” Sibiu. După refugiu (1916 -1917) și după perioada dedicată activităților politice, a fost numit în ianuarie 1922 profesor titular al Catedrei de finanțe publice și
Ion I. Lapedatu () [Corola-website/Science/335360_a_336689]
-
la care a devenit mai târziu președinte al consiliului. Din 1928 până în 1944 a fost director, apoi Vice-Guvernator și în final Guvernator al Băncii Naționale a României (BNR). Ion I. Lapedatu a dovedit talent politic încă din anii studenției. În 1902, a fost ales Președinte al Societății Academice „Petru Maior”, societatea studenților români de la Budapesta care afirma cultura și limba română prin conferințe, serbări, dezbateri, evocări de personalități, editarea de lucrări, a revistei „Roza cu ghimpi” (1876 --1894) și a „Almanahului Societății” (1885, 1901
Ion I. Lapedatu () [Corola-website/Science/335360_a_336689]
-
general al resortului finanțelor în Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului și Ținuturilor Românești din Ungaria. Între contribuțiile sale se numără propunerea de a înființa o Bancă Agrară, adoptată prin Decretul-lege 4167 din 12 septembrie 1919. Între 1909 și 1920 este ales în repetate rânduri deputat în sinodul arhidiocezan de la Sibiu (1909-1911; 1915-1917; 1918-1920) și în congresul național bisericesc (1917); el a funcționat ca asesor (consilier) in senatul epitropesc al consistoriului arhidiocezan (1912-1921) și din 1921 ca consilier in consistoriul mitropolitan al
Ion I. Lapedatu () [Corola-website/Science/335360_a_336689]
-
arhidiocezan de la Sibiu (1909-1911; 1915-1917; 1918-1920) și în congresul național bisericesc (1917); el a funcționat ca asesor (consilier) in senatul epitropesc al consistoriului arhidiocezan (1912-1921) și din 1921 ca consilier in consistoriul mitropolitan al Ardealului. Între 1919 și 1931 este ales în circumscripțiile Nocrich și Crasna-Sălaj ca deputat in Parlamentul României unite, patru legislaturi ca membru al Camerei Deputaților și două legislaturi ca Senator. Ion I. Lapedatu a făcut parte din Partidul Național Român din Ardeal, pe care l-a părăsit
Ion I. Lapedatu () [Corola-website/Science/335360_a_336689]
-
România”, apoi în „Prima Ardeleană”. Ion I. Lapedatu a făcut parte din delegația României la Conferința Internațională de la Bruxelles din 1920. În martie 1920, Ion I. Lapedatu a fost numit președinte al "Comisiunii de Lichidare la Budapesta", fiind autorizat să aleagă componența comisiei după necesități, cu scopul de a lichida chestiunile publice și private dintre România și Ungaria ivite în urma integrării Ardealului în România. În martie 1921, comisia a devenit "Misiunea Financiară și Economică la Budapesta", încheindu-și lucrările în mai
Ion I. Lapedatu () [Corola-website/Science/335360_a_336689]
-
al publicației în 1906-1907. Ion I. Lapedatu a publicat 18 carți de specialitate; 2 monografii; 298 studii, informații, analize economice generale și rapoarte; 20 articole și foiletoane; 13 intervenții pe probleme economice, sociale și politice. Ion I. Lapedatu a fost ales membru de onoare al Academiei Române pe 25 mai 1936; calitatea i-a fost retrasă în august 1948 ca urmare a epurării instituției, fiind repus în drepturi în iulie 1990. Pasionat turist, a fost peste 20 de ani membru la „Siebenbürgischer
Ion I. Lapedatu () [Corola-website/Science/335360_a_336689]
-
Române de la Brașov, Școala centrală comercială superioară din Brașov, catedrala ortodoxă din Orăștie, ridicarea monumentul soldatului necunoscut de la Săcele, ca și restaurarea patrimoniului istoric incluzând Mănăstirile de la Curtea de Argeș și Aninoasa sau ansamblul arhitectural de la Golești. Ion I. Lapedatu a fost ales, alături de Valeriu Braniște, Ioan Lupaș, Octavian Goga și Ion Agârbiceanu, în epitropia „Fundațiunii pentru ajutorarea ziariștilor români" înființată în 1911 de dr. Ioan Mihu. El se angajează cu succes în colectarea de fonduri, câștigând donatori importanți, dar și consituind „fondul
Ion I. Lapedatu () [Corola-website/Science/335360_a_336689]
-
a autorităților publice, beneficiază în egală măsură de toate drepturile social-economice și politice și de libertățile proclamate și garantate de Constituție și de alte legi, de acordurile internaționale la care Republica Moldova este parte. Numai cetățenii Republicii Moldova au dreptul de a alege și de a fi aleși, de a ocupa funcții ce implică exercitarea autorității publice și de a participa la referendum, în modul stabilit de lege. Statutul juridic al cetățenilor străini și al apatrizilor este stabilit de lege și de acordurile
Legea cetățeniei moldovenești () [Corola-website/Science/331534_a_332863]