1,368 matches
-
credința, dar eu știu că poporul meu a băut vârtos și atunci când avea credință și se Închina lui Dumnezeu. Între acum și atunci, În acest sens, aproape că nu e diferență. - Luați, vă rog, și o bucățică de sălămior, Îl Îmbie Mașa, văzându-l Încruntat și ambalat În această discuție care nu prevestea nimic bun. Sau serviți măcar un ou... - Nu te deranja, Mașenca, spuse vizitatorul. Dacă o să mi se facă foame, am să mănânc și salam, deși eu, de felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Am crezut că veți dormi mai mult. Și apoi, m-am luat cu gândurile și nici n-am simțit cum trece vremea. Apoi, a mai apărut și Ippolit... Am avut un fel de halucinație... Dar așezați-vă, un pic, Îl Îmbie Mașa, Împingând un scăunel spre musafir. Nu vă grăbește nimeni. - Timpul meu e extrem de prețios, spuse oaspetele, așezându-se la Îndemnul femeii pe scăunel. Dar hai, fie, ai fost o gazdă atât de primitoare, Încât nu se cade să plec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
atunci, când putea să se dedice în liniște acestei delicatese canine, Milou își amintea, asemeni lui Haddock, de peripețiile trecute. Și, asemeni lui Haddock, o boare nostalgică îl învăluia, dar doar pentru puțină vreme. Căci osul dintre lăbuțele lui îl îmbia cu miresmele sale, făcându-l să uite de trecutele lui vieți de globe trotter. Și totuși, în acest eden din Moulinsart, o singură ființă tânjea neconsolată, ca și cum bucuria acestor după-amiezi calme și nesfârșite nu ar fi fost decât o succesiune
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
cu gândul la masa pe care o va pregăti Nestor. Din visul lui omenesc se putea trece, printr-o ușă modestă, în visul canin al lui Milou - un os uriaș își făcea apariția din pământ, iar vocea sa omenească îl îmbia pe cățel să se apropie de el. În vis fiind, Haddock și Milou erau amândoi ocrotiți ca într-un cocon de sunete și mirosuri familiare. Capitolul 4, în care se recapitulează datele unei evadări și se urmărește traseul unui submarin
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
operele sistematice reținem tot fragmente, acestea potrivindu-se mai bine la modul nostru de-a fi. În plus, fragmentul este aidoma felului de-a fi al conștiinței: discontinuu. În drumul spre noi înșine trecem prin diversele ipostaze spre care ne îmbie societatea. Regăsirea de sine este mediată de diversele rătăciri prin ceea ce ne propun alții. De unde știi când te-ai rătăcit? Aici e toată frumusețea vieții: nu știi! Poți doar să crezi. A gândi într-o anumită limbă însemnă a deschide
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
ca nu cumva Cecilia să se răzgândească și să coboare. Ajungând lângă parcul în care obișnuiau să se plimbe, oprește în parcare, o ajută să coboare și intră amândoi în parc. —De cine îți este rușine? De florile care te îmbie cu mireasma lor, de vrăbiile jucăușe care merg să se culce, de... — Ajunge! romanticule incurabil, îl oprește ea punându-i același deget cu drept de veto pe buze. De clarul lunii mi-e rușine. Mă prezint în fața ei, eu fată
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
de povara zăpezii care cade ca petalele albe ale florilor de cireș. Și ninge, ninge, ninge până totul se îmbracă într-o mantie albă, strălucitoare ziua, cu o sclipire mistică noaptea sub clar de lună. Prima zăpadă este curată, pufoasă îmbiind copiii să se afunde veseli ca pe o plapumă, lăsându-și forma corpului ca într-un mulaj. Când vântul o spulberă, pânzele rafalelor dansează după ritmul impus. Din măreția unui tablou de iarnă nu pot lipsi țurțurii de diamant ce
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
din magazinelor lor de aici, fiindcă se vedea că avea o lucrătură deosebită, 203 decoltată atât cât să permită strălucirea lănțișorului pe care uitase sau nu voise să-l dea jos înainte de culcare. Brațele-i dezgolite deasupra plapomei parcă l îmbia să se ducă lângă ea. Somnul dă oamenilor o undă de mister, de aceea când te trezești ai o altă alură decât în timpul cât ai dormit. Prin ochii lui și ai iubirii pentru Cecilia, Matei o vedea senină, proaspătă, senzuală
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
cei slabi cu duhul, căci a lor va fi Împărăția cerurilor... Iată că acești doi nebuni Încercau să aducă fericirea din ceruri pe pământ...” „Ce-ar fi să ridicăm o ulcică de vin În cinstea Domnului?” se Înduioșă starețul Pafnutie, Îmbiindu-l pe Bikinski să intre În chilia lui. „Când dai un prânz sau o cină”, cită el În gând din Evanghelia lui Luca, „să nu chemi pe prietenii tăi, nici pe frații tăi, nici pe rudele tale, nici pe vecinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
vis? Oare și ăsta era tot vis, izul pământului care‑i umplea nările amorțite de atâta somn și lâncezeală, mirosul reavăn al pământului și al ierbii, binecuvântata suflare a luminii și a vieții care, după miasma mucedă a grotei, Îl Îmbia ca o mireasmă de măr? Oare și ăsta era tot vis? Binecuvântata licoare a spiritului și a trupului său, străfulgerarea de care nu se Încumeta să deschidă ochii, pentru că‑l pălea În frunte cu atâta silnicie, Încât văzul i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ducă renii, Prin aer ud, tot mai la sud, Ea poposi pe mușchiul crud La Crypto, mirele poienii. Pe trei covoare de răcoare Lin adormi, torcând verdeață: Când lângă sân, un rigă spân, Cu eunucul lui bătrân, Veni s-o-mbie, cu dulceață: - Enigel, Enigel,Ți-am adus dulceață, iacă. Uite fragi, ție dragi, Ia-i și toarnă-i în puiacă. - Rigă spân, de la sân, Mulțumesc Dumitale. Eu mă duc să culeg Fragii fragezi, mai la vale. - Enigel, Enigel, Scade noaptea
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
spre sfintele păduri Vor să-mplinești porunca? Dar încă nu te-nduri Și lași ținutul veșted al nunții de-altădată! Zorește, iar pe faldul ușor de hiacint Îmbracă-ntîi armura, și vechea ta mândrie Se-nalță spre uitatul regat, ce te îmbie, Statura ta turnată în luminos argint. Vei trece... Marii codri fremătători de plângeri, Înfiorați de cîte-un romantic hallalí, Își vor bolti frunzișul; o clipă vor cocli Și coif și scut, în jocul virilelor răsfrângeri; Zori neasemuite, apusuri de castele Aprinse
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
mare înăuntru. Era călduț, vitrina frumos împodobită cu 3 instalații, cu beculețe de diferite culori care clipeau și un brăduleț îmbrăcat în beteală argintie, pe care străluceau globuri colorate. Pe lângă toate acestea, mirosul aromat al cafelei răspândit în sală, te îmbia. Eva le-a servit cafeaua, privindu-i lung, mirată, pentru că nu-i mai văzuse o vreme împreună, doar de câte unul singur. Ea se așază la masă cu ei, ca de fiecare dată, și-i întrebă: -Ce mai faceți dumneavoastră
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
n-aude, iar Fermín se abandona, Într-o vagă bîțÎială, ritmului de dans, punctînd intervalele de publicitate cu anecdote despre aventurile sale la Havana. Ușa prăvăliei era deschisă și pătrundea o aromă dulce de pîine proaspătă și de cafea, care Îmbia la optimism. În cîteva clipe, vecina noastră Merceditas, care se Întorcea de la cumpărături din piața Boquería, se opri dinaintea vitrinei și Își făcu apariția În dreptul ușii. — Bună dimineața, domnule Sempere, fredonă ea. Tata Îi zîmbi, Îmbujorat. Mie Îmi făcea impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și barba argintii, ochii blânzi, adumbriți de niște sprâncene stufoase și acelea albe. Ușor adus de spate, parcă mereu are să-ți destăinuie ceva numai de el știut...Întreaga lui făptură revarsă bunătate și răbdare. Tot timpul ai credința că te îmbie să-l urmezi...Și pașii mă poartă cu grăbire spre culme. Merg ca purtat pe aripile unei păsări măiastre care nu are hodină. Urc, urc, dar ceva mi se pare că mă cheamă să întorc capul. Mă încăpăținez să n-
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
de spusele bătrânului, pentru că atunci când e vorba de laude el este foarte sgârcit...Stăm pe loc de o bucată de vreme. Pe mine mă fură viermuiala din cele două chervăsării, dar călugărul nu-mi dă prea mult răgaz și mă îmbie: Dacă nu ți-i cu spuărare, fiule, hai s-o cotim spre biserica Bărboi, care-i colea la doi pași. Avem vreun motiv anume să mergem într-acolo, părinte? Ia scormonește în mintea ta și ai să vezi cum găsești
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
cârciumei. O deschide și ne face semn să intrăm. „Înseamnă că sfinția sa părintele a mai trecut din când în când pe aici din moment ce se comportă ca și cum ar fi de-al casei” - gândesc eu. Când ne vedem dincolo de ușă, tânărul ne îmbie să ne așezăm pe o laiță ce stă pitită în spatele unei mese...Fără nici o vorbă, flăcăul cotrobăie într-un cotlon al încăperii, de unde scoate un ulcior astupat cu un ciocălău...De pe o policioară coboară două ulcele. Ni le așază dinainte
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
Sunt ale lui Ianachi abăgerul. Acum însă vrei-nu vrei o s-o luăm la picior până pe Ulița Hagioaiei. De acolo mai vedem noi încotro ne-or purta pașii... Odată ajunși în Ulița Hagioaiei, o luăm spre soare apune, până ce la stânga ne îmbie Ulița Brăhăriei. Bătrânul mă fură cu coada ochiului, semn că are să-mi spună ceva. Și nu m-am înșelat, pentru că îndată am și auzit întrebarea: Ia spune-mi, nu-ți amiroase a ceva mai deosebit decât pe celelalte uliți? Chiar
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
Îl prețuiește fiindcă de câte ori îl întâlnește prin hotar sau pe ulițele satului îl ia în căruță și îl duce până în vârful dealului, acolo spre ultimele case, de unde poate ușor să se scoboare la vale să-și vândă măturoaiele. De câte ori îl îmbie pe Ilie cu un măturoi, acesta îl ia și îi dă de trei ori prețul pe el. De câte ori îl lua în căruță, de atâtea ori țiganul voia să-i dăruiască un măturoi binefăcătorului său, dar acesta îi spunea cu blândețe
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
care rămseseră acolo să trudească la pământ au primit-o cu fețele alungite de parcă ar fi murit. I-a copleșit cu daruri, dar aceștia se uitau la ele cu coada ochiului, fără să se atingă de ele. Ea insista, îi îmbia să se bucure, ei priveau în pământ de parcă ceva rușinos s-ar fi strecurat între ei. Până la urmă a aflat că oamenii din sat vorbesc despre ea că umblă prin târg pe la Năsăud să vândă flori, că în zadar a
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
om cumpănit și păstrător, măcar că și el e sămânță de sărman, neștiutor și leneș. Amânând să-și scoată mâna dintre bulendre răvășite și scule cu muchii tăioase împuținatele oseminte ale fostei sale agoniseli de fruntaș al Goldanei Petrea Păun îl îmbie pe Nicanor: Dă-te, mai aproape, măi băiete ! El, Nicanor, prăjină înaltă, încinsă cu centura lată de piele, își ținu pălăria cu mâna și, încrețindu-și fața de încordarea săriturii, zdupăi peste șanț, în drum. Păun trase mâna de sub așternuturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cu generozitate bustul și coapsele pentru experiment. Tavi parcă înoată pe valurile Dunării, matelot inspirat, și nu-l chinuiește deloc angoasa cărnii albe. Întinde brațele, se sprijină de umerii de halterofil ai întrupării de lângă el, artiștii încep să chiuie și, îmbiați de formele îmbelșugate, se avântă în cucerirea spațiului și a curburilor generoase. - Nu merge, nu pot să scriu, parcă-i brânză topită, telemea cu apă... Asta are carnea prea moale, se lasă, se-nfundă marcăru-n cute... - Încordează-te și tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
copiii, profesor de filozofie, singurul nebun cu mintea limpede. Ochi de vultur, de cățea gudurându-se la picioarele stăpânului, de păianjen ce sugrumă razele soarelui, ochi absenți de pește mort în acvariu, sticloși ca de șarpe, ochi de apă ce îmbie la înec. Matei, căzut pe gânduri, abătut, șters, absent, plănuia evadarea. Era noapte. De pe Bucium coborau mașini cu farurile aprinse, ochii de lup mușcau betonul, sticla, gratiile, carnea, întunericul. Fereastra luminată o rană în zid. Pese chipul lui Matei, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sulfine, pe cărări pe unde nimeni nu mai vine. F1: Dulce zumzet, somnoros și ireal, să ne cheme spre poienile din deal... B3: ...taina liniștii înalte să ne fure prin cotite luminișuri de pădure... F1: ...și la umbră să ne-mbie, mai târziu, o clopotniță de aur străveziu, legănând deasupra capetelor noastre licuricii înălțimilor albastre. B3: Fără gânduri, ca-ntr-un somn abia deschis, să trăim, în clipe lungi, același vis, foi uscate-n jurul tău să cadă rar, la ureche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
venin miere. Uiți unde te afli? SISOE (alungă viespea): Că bine zici! Nu-i chip! Mai ieri treceau pe-aici doi frați ai noștri întru neștirbită fericire. S-au oprit într-un dos de tufă, iaca acolo, și unul îl îmbia pe altul: "Rogu-mă sfinției tale, trage-mi un pumn în nas!" Care parcă n-ar fi știut că putea acela să-i tot tragă la bobârnace, n-ar fi simțit nimic măcar de i-ar fi cârmit nasul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]