3,383 matches
-
de inimă. Și mama s-a retras rănită, încuindu-se în iatacul ei. Se ridica împotrivă-i ceva mai mare, mai mult, mai covârșitor decât sultan Soliman. Soarta, cu ochii de ghiață verde ca și ai doamnei Roxelana, i se împotrivea, făcând altă rânduială viilor și morților. Lacrimile și strigătele nu folosesc la nimic. Unii filosofi apuseni au dovedit celor inițiați că Dumnezeu e o născocire pentru cei slabi, ca să-și poată suporta mizeria. Duhul pe care-l avem în noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a trecut. În acel ceas credinciosul Rustem a fost în primejdie să treacă puntea vieții. Mă duc eu însumi în Amasia, ca să judec acolo pe fiul meu. Roxelana s-a spăimântat, s-a zbătut, a încercat să vorbească, să se împotrivească. Împăratul i-a astupat gura încondeiată trandafiriu. N-a mai vrut s-asculte nimic. Râdea strâmb. A rămas neînduplecat. —Împlinește-mi măcar o rugăminte, prea iubite stăpâne, a îndrăznit într-un târziu Roxelana. Ia cu măria ta pe pruncul nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vină și legiunile de pe Danubius. Dar Otho nu dorește un război civil. Știu că a plecat deja de la Roma. — Se va opri, dacă ești dispus să negociezi. — De ce-aș face-o? întrebă Vitellius disprețuitor. Zeii înșiși i se vor împotrivi. A plecat de la Roma când salienii încă nu duseseră ancylae în templul lui Marte, iar în religia noastră așa ceva este interzis. Nu știu cum e în religia ta, adăugă batjocoritor. Antonius strânse pumnii. — Religia mea - îl fixă furios pe Vitellius... Nu despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
picioare i se căsca. Firele de păr îi erau ca niște frânghii. Metri distanță depărtare. Ea era o casă, o grotă zăcând roșie și fremătătoare înaintea lui, în timp ce perdeaua părului i se desfăcea. îi auzi vocea asurzitoare. — De ce să te împotrivești? spunea ea. Cedează, frățioare. Intră. Cedează. Intră. Cedează. Bărbatul se tărî până în grotă. Perdeaua căzu la loc în urma lui, blocând orice sursă de lumină. înăuntru... o strălucire de un roșu închis. Iat-o din nou: Prepelicar fugar, gonind către propriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cu voce tare înspre plajă. întors ca să facă un lucru pe care ar fi trebuit să îl facă cu mult timp în urmă, dar ei l-au împiedicat. De data asta o să aibă grijă ca ei să nu se mai împotrivească. Observă acum că nu era singur pe plajă. O femeie stătea la o oarecare distanță de el, pe nisip, lângă un balansoar gol, și privea fix stâncile. Cunoștea acel balansoar: era al lui Virgil Jones. O cunoștea și pe femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Aceasta este ultima mea poruncă, rosti Grimus. — Da, zise Prepelicarul și tresări. — Porunca este Finală, spuse Grimus. Prepelicarul se întoarse și se îndreptă către ușă. Vultur-în-Zbor se repezi în urma ei și o prinse de umeri. — Nu te duce, îi spuse. împotrivește-te poruncii. Spune nu. — Vreau să mă duc, răspunse încet Prepelicarul. Vreau să-l văd ucis. Grimus râdea fericit în spatele lor în timp ce Vultur-în-Zbor îi dădea drumul surorii sale. Aceasta ieși din cameră și închise ușa secretă în urma ei. Violența era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
seamă, către nonvalori și le ridică pe acestea la rang de artă. Negativismul din interiorul sufletului îl face pe om să-și creeze un mod de viață urât, să-l accepte ca pe o realitatate căreia nu i se poate împotrivi, să se conformeze acesteia și să-și îndrepte faptele și simțirile către un ideal eronat. Omul luptă să adune cât mai mult, să strângă cât mai multe „nimicuri valoroase”, o sumedenie de lucruri pe care le consideră utile, dar care
Un urât frumos în societatea contemporană. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Ionela Alexandra Răstoacă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_950]
-
răvășit, apropiindu-se de noi. —Sebastian, l-am strigat. Aici! Sebastian a avut bunătatea să se ofere să mă ducă acasă, i-am explicat lui David Stronge. Ar fi fost o mare plăcere pentru mine să... încercă el să se împotrivească. Se cam precipită treaba, nu, David? spuse Sebastian cu o îndrăzneală de lăudat. Ți-ai luat lucrurile, Sam? Da, mulțumesc. Mi-am încheiat nasturii de la jachetă și i-am întins mâna lui David. Mă bucur că te-am revăzut. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
comand mozzarella prăjită pentru început, iar apoi rizoto de praz cu crab la felul doi. Și o sticlă de Pinot Grigio. E bine alb, Sam? Am dat din cap, scanând cu disperare meniul ca să găsesc ceva care să nu se împotrivească vehement cusăturilor fustei. Am comandat la aperitiv o salată de arugula urmată de paste cu scoici (la dimensiuni de antreu) și mi-am petrecut următoarea oră încercând să nu salivez prea ostentativ în timp ce mă uitam cu invidie la fiecare îmbucătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
le fiu recunoscătoare, dar nu eram deloc. Joe s-a dus să pună ceainicul la foc cât timp eu am dus camioneta mai jos, în parcare. Paznicul de acolo mă cunoștea destul de bine, dar, deși un simplu angajat, s-a împotrivit să las dubița acolo, până când i-am sugerat să sune la biroul lui Sir Richard Fine. Apoi, fără nici o ezitare, mi-a înmânat cheile. Aceasta era pentru el o schimbare de atitudine așa de radicală, admițând că a greșit, la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
ca un birjar, dar mirosea ca prințesele din basme. Sau, cel puțin, așa mi se părea mie. Dar dumneata? Ce-ți amintești cel mai mult despre mama dumitale, Julián? Am șovăit o clipă, adunîndu-mi puțin cîte puțin cuvintele care se Împotriveau să capete glas. — Nimic. Nu-mi mai pot aminti de mama de ani de zile. Nici cum era fața ei, sau cum Îi era glasul, sau mirosul. Toate s-au pierdut În ziua cînd l-am descoperit pe Julián Carax
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
sau să-l conecteze la curent, cum au făcut de atâtea ori, Oliver va rămâne nemișcat pe scaunul lui. Nu, În orice caz, În pat nu. Refuzând pe moment să mânânce altceva decât propriile sale flori și frunze, Oliver se Împotrivea din răsputeri, apelând la tot felul de strategii, care de care mai sofistificate, să fie hrănit prin intermediul aparatelor. Și așa venele sale erau numai flenduri... Perfuzia ar fi avut consecințe dezastruoase atât pentru trup, cât și pentru suflet. Desigur, domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ușă, se răsucea pe călcâie În dreptul mesei și o lua Înapoi. Rondul acesta avea darul să pună și sângele, și mintea În mișcare. Acum, medicul era cât se poate de lucid. Pașii Îl mânau mereu spre dulap. Dar Noimann se Împotrivea tentației. Odată ajuns acolo, după salutul ceremonios, i-ar fi ieșit din nou În fața ochilor costumul bej și atunci n-ar fi avut scăpare. Drumul până la Corso ar fi fost ca și făcut. ...Tot meditând la agenda zilei care abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ras și nici nu se ocupa cu ginecologia. Domeniul său de acțiune era asfaltul. „O fi vreun frate sau vreun văr sau vreo rudă Îndepărtată... Vreo sosie... Par clădiți din același aluat”, Își spuse medicul. Noimann se gândi să se Împotrivească, dar curiozitatea Îl făcu să ia o atitudine indiferentă... În fond, ce avea să se Întâmple? O să-l caute În fund? Agitându-și ciotul În aerul Încărcat de tot felul de miasme grele, falsul Satanovski surâse enigmatic. Noimann se urcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
rezolva, o vom rezolva...” Și, În timp ce Noimann deschise gura să răspundă, ciungul Îi apucă degetul de la piciorul stâng și, ungându-l cu iod, Îl apăsă pe formularul pe care i-l Întinsese Între timp sub tălpi. Stomatologul dădu să se Împotrivească, dar simțurile nu-l mai ascultau. Picioarele i se făcuseră ca de cârpă. „Acum totu-i În ordine”, Îl informă acela, „așa că vom putea trece la treabă... Putem Începe sau v-ați răzgândit?” Noimann nu se răzgândise, deși, la drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ce-l Înconjurau...” Medicul simți cum din piciorul său drept se scurge un lichid urât mirositor. „Oricum, nu vă fie teamă, vom reuși să ducem treaba noastră la bun sfârșit, chiar dacă o parte din forțele ce ne ajută, deocamdată, se Împotrivesc...” „Vorbiți În dodii”, murmură Noimann, scăldat În sudori. „Poate”, răspunse celălalt. „S-ar putea ca tot ce vă spun să nu aibă la urma urmei nici o noimă. Poate că vă vorbesc așa, doar ca să vă abat atenția de la durerile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Noimann Însuși devenea și el lichid. Trupul său, pe măsură ce se umplea de tot felul de licori, se transforma Într-un șuvoi de haine umede, ce se zvântau fie stând pe scaun, fie mergând pe trotuar. Ce rost avea să te Împotrivești cursului general al vremii? Nu era mai simplu să te lași dus de curent, devenind o simplă părticică din acest tot șovăielnic și inconsistent ce Încerca să-și găsească identitatea, umplând până la refuz orice margine, pentru a se pierde fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
a încercat a o cârmi; aceasta porni cu o forță amețitoare, neoprindu-se decât la un mal îndepărtat acoperit de o pădure deasă și plină de întuneric. Aici, Rinaldo, împresurat de altfel de vrăji, decât de acelea cărora li se împotrivise cu puțin înainte, a fost aruncat într-un șanț adânc, ce se afla sub zidurile acelui castel numit Altaripa, care avea capete omenești spânzurate de jur împrejur și era vopsit în roșu cu sânge. În vreme ce paladinul privea această scenă împietrit
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
a aflat că mai exista o ieșire spre sud, dar că pentru a ajunge acolo trebuia să treacă un lac în care se afla o sirenă, cu glas atât de amețitor încât, acela care o auzea nu i se putea împotrivi. Dar cartea îl învăță cum să se păzească de această primejdie. Urmându-i sfaturile , el a strâns în drum o sumedenie de ierburi umplându-și urechile cu ele; apoi a ascultat la cântecul păsărelelor și constatând că, deși, le vedea
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
întors pe drumul pe care venise el. Nu a trecut mult și au ajuns în câmpia cu giuvaieruri. Rinaldo, când s-a văzut în mijlocul atâtor bogății și-a amintit de sărăcia garnizoanei sale din Montalban, și nu s-a putut împotrivi ispitei de a lua ceva cu el. Un lanț gros de aur încrustat cu diamante mai ales, a fost prea mult pentru rezistența lui, astfel că s-a aplecat și l-a luat, fără a se sinchisi de mustrările lui
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
contra lui Carol Magnul și că el nu a fost în stare, până atunci, să șteargă pata înfrângerilor din trecut. De aceea el propunea acum să pornească cu război împotriva Franței. Sobrino, cel mai înțelept dintre sfetnicii săi, s-a împotrivit acestui proiect, arătând cât era de pripit; dar Rodomont, tânărul și iutele rege al Algerului, a declarat sfatul lui Sobrino ca inspirat de micime și lașitate, arătându-se nerăbdător de a porni în această expediție. A luat apoi cuvântul regele
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
mișcările cu încordare, de cum îl văzu lângă ea, a sărit în sus, l-a înșfăcat vârtos trântindu-l la pământ și cu același laț, pe care vrăjitorul îl pregătise pentru șa, l-a legat cobză, fără ca el să se poată împotrivi câtuși de puțin. Cun glas plin de deznădejde, vrăjitorul exclamă: Ia-mi viața, tinere! Numai că Bradamanta nu era de loc pusă pe așa ceva. Dorind să cunoască numele vrăjitorului și cu ce scop ridicase el cu atâta meșteșug această fortăreață
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
și-a găsit nașul cu mine! - a sărit unul dintre concentrați, care - se vedea bine - a avut plosca cu rachiu cam mare și nu s-a zgârcit la a o da de dușcă... ― Păi tocmai asta-i, că nu se împotrivește nimeni. Toți suntem numai urechi. Și dacă putem spune așa, și „ochi”, fiindcă fiecare dintre noi o vede pe hangiță cu ochii închipuirii. „Ochi” care la unii pot fi chiar mai de năpaste decât era realitatea... Așa că, dă-i înainte
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
fi chiar mai de năpaste decât era realitatea... Așa că, dă-i înainte, fratele nostru - a convenit profesorul. Se vedea de departe că povestea a început să-i prindă în mrejele ei pe toți cei din vagon... ― Dacă nimeni nu se împotrivește, am s-o depăn așa cum am auzit-o de la camaradul meu. Apoi, șeful lotrilor venea la han doar când știa că nu-l paște nici o primejdie. Și cine credeți dumneavoastră că îl trimetea mai des pe feciorul hangiului după lotru
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
se mai întoarcă vreodată. Meeks, ce ai? Nu îmi place deloc când te văd așa. Buzz o propti de ușă, fixând-o acolo, și îi prinse fața între palme. Când văzu că fata n-avea de gând să i se împotrivească, palmele i se înmuiară. — Furi de la Mickey și îți închipui că n-o să afle și că n-o să-ți facă nimic chiar dacă află, iar acum eu trebuie să te protejez, fir-ar al naibii, pentru că ești atât de tâmpită când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]