6,091 matches
-
voci, sfredelitoare și năvalnice, cam Îngînate; erau apostolii, cățărați pe cîte un butoi, propovăduind desăvîrșirea lumii și creația lui Dumnezeu. Așteptîndu-i să dispară, pitit la umbra unei colibe, Simon ieșea degrabă după ei, Înainte ca lumea să apuce să se Împrăștie. Atunci se pornea și el să propovăduiască, Înconjurat de alaiul său. Osteniți după Învățătura apostolilor, oamenii se adunau acum anevoie În jurul lui. „Adineauri i-am ascultat pe Pavel și Ioan“, ziceau ei, „vorbele lor ni-s de-ajuns pentru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pentru tăcerea ta de-acum, Îți vin cu tot soiul de făgăduințe, făgăduința unui viitor care nu există...“ Simon nu băga de seamă că nu-l mai ascultă nimeni, În afara ucenicilor săi, sau poate se făcea că nu vede lumea Împrăștiindu-se, În vreme ce Sofia, credincioasa lui Însoțitoare, Îi ștergea fruntea și-i dădea urciorul cu apă, acum călîie, deși un altul stătea adînc Îngropat În nisip. Sofia era o femeie cam de treizeci de ani, măruntă la trup, cu părul Învolt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
trupurile căsăpite ale unor bărbați, iar fetițe violate, cu ochi Înspăimîntați, priveau În gol, după draperiile sfîșiate. Scena era cît se poate de reală, la fel de reală ca și cadavrele. În această scenografie coșmarescă, doar zăpada era artificială. „Pe stradă erau Împrăștiate piese disparate de mobilier, oglinzi, veioze zobite, rufărie și veșminte, saltele, plăpumi de puf sfîșiate. Strada părea acoperită de nea, peste tot se așternuse puful penelor, chiar și În copaci.“) Lui Krușevan Îi va reveni faima publicării, pentru prima oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
tratament neomenos, bătuți, închiși, desconsiderați, jigniți, umiliți, să-și fi luat lumea în cap, să caute locuri mai bune de așezare și de trai. „Valahii (românii), se arată într-un raport al sașilor din Bistrița către dicta Transilvaniei, s-au împrăștiat foarte mult, așa că sate întregi au rămas goale. Deoarece ei locuiesc prin munți, pe pământ arid, trebuie să-și cumpere cerealele necesareî Chiar și cei care au mai rămas pe loc, la primăvară, vor pleca în altă parteî” O anchetă
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
și a lemn mucegăit. Cimitirul Cărților Uitate mirosea a mort mai tare ca oricînd. Nu-mi aminteam că ciocănelul de bătut era un chip de drăcușor. L-am apucat și am lovit În ușă de trei ori. Ecoul cavernos se Împrăștie În interior. Imediat am ciocănit din nou, de astă dată șase lovituri, mai puternice, pînă ce m-a durut pumnul. Au mai trecură cîteva minute și am Început să cred că, probabil, În locul acela nu se mai afla nimeni. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Pablo Cascos Buendía, care provenea dintr-o familie veche, proprietară a mai multor șantiere navale din estuare. Sublocotenentul Cascos Buendía, care Își petrecea o mare parte a timpului În permisii, mulțumită unchiului său din Guvernul Militar, umbla Încoace și-ncolo Împrăștiind perorații pe seama superiorității genetice și spirituale a neamului spaniol și a iminentei căderi a Imperiului bolșevic. — Marx a murit, spunea el solemn. — În 1883, mai concret, ziceam eu. — Tu să taci, nenorocitule, că-ți lipesc o labă de te trimit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Pepita cum a suportat? — Cu o prezență de spirit exemplară. Vecinele o țin dopată pe bază de duști de brandy, iar cînd am văzut-o eu căzuse răpusă de toropeală pe o sofa, unde sforăria ca un ciocan pneumatic și Împrăștia niște bășini care perforau tapițeria. — Năravul din născare... Fermín, am să te rog să rămîi dumneata astăzi În prăvălie, că eu mă duc să-l văd puțin pe don Federico. Mai apoi am stabilit să mă Întîlnesc cu Barceló. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
decât 3G, și cu acces la internet wireless în bandă largă îWiBro). Aceste infrastructuri informatice le vor permite și colectivităților să gestioneze mai bine securitatea urbană, aglomerațiile din transporturi și prevenirea catastrofelor. Această conectare la rețea a membrilor clasei creative, împrăștiați în mai multe locuri, va favoriza crearea în comun și la distanță, fără a fi nevoie să se întrunească într-o aceeași „inimă”, a programelor, serviciilor și producțiilor. Anumite limbaje vor permite scrierea programelor accesibile maselor și structurarea informației pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
nu execută stai, Dacă nu execută stai tragem în aer, Și dacă, cu toate acestea, avansează, Atunci intervine o secție a poliției de ordine publică care ne-a fost subordonată, Și ea cum va reacționa, Asta depinde, domnule președinte, fie împrăștie gaze lacrimogene, fie atacă cu tunuri de apă, aceste acțiuni nu sunt de competența armatei, Mi se pare că observ în vorbele dumneavoastră un anumit ton critic, Chestiunea e că în opinia mea acestea nu sunt modalități de a face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
nici nu era de așteptat să aibă vreodată. Cei trei polițiști dădură o raită cu mașina prin oraș ca să treacă timpul până la prânz. Nu aveau să mănânce împreună. Aveau să parcheze automobilul aproape de o zonă cu restaurante și să se împrăștie fiecare la restaurantul său, ca să se întâlnească din nou după exact nouăzeci de minute într-o piață puțin mai îndepărtată, unde comisarul, de data asta la volan, avea să-și culeagă subalternii. Evident, nimeni pe aici nu știe cine sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
vedere pare să nu se observe, sau maschează bine, ceea ce, bineînțeles, îl face de două ori periculos, nu încape îndoială, trebuie să am foarte mare grijă cu el, să-l tratez cu atenție, să împiedic ca treaba asta să se împrăștie, și alții s-au aflat în situații asemănătoare și cu rezultate catastrofice, nu știu cine a fost cel care a spus că ridicolul de o clipă poate ruina cariera de o viața. Autoflagelarea necruțătoare îi făcu bine comisarului. Văzându-l zdrobit, doborât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
speriat și, din clipa aceea, s-a ținut departe, până În noaptea incendiului. Dante era perplex. Inelul lui Satan... Se uită din nou spre pădurea de stâlpi carbonizați care se ridica În jurul său. Un codru infernal lovit de mânia lui Dumnezeu. - Împrăștiați-vă, strigă el spre oameni, care se opriseră În așteptare. Și căutați. - Ce trebuie să căutăm? Întrebă unul din ei. - Nu știu. Orice. Orice lucru neobișnuit. Oamenii pătrunseră precauți În zona incendiului, atenți să nu calce pe vreun cărbune Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
supraveghere de la ziduri a semnalat grupuri de oameni În marș spre oraș, pe drumul spre Prato. Ne cer să fim gata pentru orice eventualitate. - Ce fel de oameni? - Păi, ar putea fi pelerini În drum spre Roma, saltimbanci sau soldați Împrăștiați din milițiile de la Imola. Se pare că acolo trupele nu Își mai primesc solda de câteva luni și că au dezertat, iar acum jefuiesc ținutul și au apucat-o spre Apenini. Dar suntem toți foarte Îngrijorați, adăugă omul, apropiindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Luă o bucată lată de pergament și Începu să traseze o serie de linii, cu ochii mijiți, ca și când ar fi căutat prin adâncurile memoriei. Apoi se opri, contemplând rezultatul. După un moment de reflecție, mai adăugă și alte amănunte, apoi Împrăștie peste hârtie niște praf absorbant și i-o Înmână lui Dante. - Asta am văzut eu, cu mai bine de cincizeci de ani În urmă. Priorul ieși din sediul breslei cu puține certitudini În plus. Sau poate cu nici una. Cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Se uita țintă În față, perplex: mai mare decât un turn, din crater se ridicase uriașul bărbos, cu două fețe, de pe corabia morții. Și În fiecare gură frământa, cu colții leviatanului, trupul unui om, scuturându-și capul cu violență și Împrăștiind În jur sânge și fâșii de carne. Cu scârbă, Își dădu seama că cele două trupuri erau Încă vii și se zbăteau În agonie, scoțând niște țipete sfâșietoare. Doi bărbați Încoronați cu aur, doi regi. Un tată și un fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Piero, Încă flancat de ruinele caselor ghibeline distruse cu furie, după Înfrângerea acestora din 1266. Acolo, Încorporând largi porțiuni din vechile ziduri În noua construcție, se clădea viitorul Palat al Prioratului, cu turnul său nesfârșit. Dar, deocamdată, oficiile Comunei erau Împrăștiate prin căsuțele din jur, Închiriate În acest scop. Secretarul Comunei locuia la primul etaj al uneia din ele, chiar la Începutul străzii ce dădea către Piață. Sub el, ca și la subsol, zăceau arhivele orașului, unde actele și dispozițiile, Împreună cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lor. O cupă Îți va scoate praful din gât, și poate și amărăciunea din suflet. Chilia lui Arrigo era mobilată cu aceeași simplitate ca aceea a poetului. Dar, spre deosebire de aceasta, era plină de codice prețioase. Vreo cincizeci de volume erau Împrăștiate pretutindeni, În parte aliniate pe un raft din lemn de stejar, În parte pe masa de scris sau Îngrămădite pe jos, asemenea unor turnulețe de Înțelepciune. De cum trecu pragul, Dante se repezi să le examineze, cuprins de o poftă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care Îl acoperea până În partea de jos a figurii. Purta pe cap o pălărie de paie, ca de țăran, coborâtă pe frunte În așa fel Încât să lase la vedere numai ochii. Totuși, cu toate că mica torță abia de reușea să Împrăștie puțin bezna din galerie, priorul Îl recunoscuse imediat pe neobișnuitul vizitator, care Îl fixa fără să ia În seama tăișul de oțel ce Îl amenința de la câteva degete depărtare. Monerre se apropie, oprindu-se la un pas de el. - Știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Însă gândurile lui erau prea captivate de ultimele Întâmplări din noaptea precedentă. Începuse să cerceteze o urmă care Îi fulgerase prin minte, dar imediat firul se rătăcea Într-un hățiș de ipoteze neconcludente. Adunarea se prelungea de câteva ceasuri bune, Împrăștiate asupra unei multitudini parcă nesfârșite de deliberări nesemnificative. Însă, de câteva momente, ceva Începuse să Îl deranjeze, ceva ce se insinua În toate acele discuții ca un sunet distonant, strident. - Ar fi de semnat actul... auzi răsunându-i În urechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
superstițiile. Mult mai important era ceea ce se petrecea acum la abație. Ieșind de la San Piero, nu observă nimic deosebit față de obișnuitul du-te-vino al negustorilor și artizanilor care se Îndreptau către Ponte Vecchio. Din fericire, vestea părea să nu se fi Împrăștiat Încă. Poate că nu era Încă prea târziu să ia din nou frâiele În mână, În ultimele ceasuri ale autorității sale. Da, avea să Încerce să-l oprească pe bargello, făcând apel la interesele superioare ale Comunei. Astfel, avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
scări. Sus, mai rămăsese doar cercul de creneluri carbonizate, o vatră enormă din care ieșeau fum și flăcări roșiatice, aidoma fălcilor unui balaur care Încerca să muște cerul. Intuind prăbușirea, asediatorii se retrăseseră, lăsând pradă focului și surpării trupurile victimelor Împrăștiate prin curte. De acum, nu mai exista nici un dușman de ucis, iar incendiul curmase orice posibilitate de jaf. Fără să aștepte vreun ordin, companiile din armata permanentă se adunau voluntarii, În schimb, deja se risipiseră. Câteva grupuri de soldați trecură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pomenim că însoțim niște sicrie, ceea ce nu ajută prea mult într-o conversație. Am privit sicriul lui Barbe în timpul înmormântării de parcă aș fi vrut să găsesc acolo niște răspunsuri, dar nu era nimic altceva decât lemn lustruit în jurul căruia preotul împrăștia fumul de tămâie și cuvintele rugăciunii. Mergând spre cimitir împreună cu micul grup de voci tremurătoare, m-am întrebat dacă nu cumva își râsese de mine Barbe, cu poveștile ei în care Destinat nu mai mânca și se juca de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de pământ aruncate în groapă mi-au reîntărit hotărârea. Mormântul a fost acoperit. Barbe îl reîntâlnise pe Grav al ei pentru eternitate. Preotul a plecat împreună cu cei doi copii de cor, ai căror saboți bocăneau prin noroi. Credincioșii s-au împrăștiat ca niște sturzi pe un câmp cu grâu verde, iar eu m-am îndreptat spre mormântul lui Clămence, mustrându-mă că nu vin mai des. Soarele, ploaia și anii au șters fotografia pe care o așezasem într-un medalion de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
el era cel care... — Da, mi-a răspuns înainte să apuc să rostesc cuvântul. Mi-am dres glasul și am spus: — Nu ați găsit nimic? A privit încet lucrurile din jur dulapul, scaunul, comoda, măsuța de toaletă, buchetele de flori împrăștiate peste tot, ca niște santinele parfumate, noaptea grea și fierbinte forțând ferestrele, perdeaua, patul, la căpătâiul căruia un ceasornic micuț își mișca limbile pentru a face timpul să treacă, apoi s-a uitat din nou în ochii mei. — N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Prurion avea un cap de ploșniță, și picioare strâmbe, o răsuflare rău mirositoare, de țap, tot arsenalul celor care își scuipă fierea și își îndulcesc apoi acreala prin berării pustii, holbându-se la picioarele ospătăriței extenuate care spală pe jos, împrăștiind rumegușul. Dacă acest Prurion nu mai trăiește astăzi înseamnă că e un gunoi mai puțin pe pământ. Dacă n-a murit, nu cred că e un om prea frumos. Ura e o marinată care nu iartă: dă cărnii o aromă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]