1,331 matches
-
asamblajele "Merz" ake lui Kurt Schwitters - sunt fragmente de poezii dadaiste, transcripții extravagante sau descrieri banale, adeseori redactate în mai multe limbi. Max Ernst dezvoltă și alte tehnici semiautomate: amprente, zgârieturi ("grattage"), decalcomanii, fotomontaje sau "dripping"-uri (metodă constând în împrăștierea vopselei cu ajutorul unui bețișor pe pânza întinsă jos pe podea). Max Ernst nu a primit viză pentru a participa în 1921 la expoziția sa de la Paris organizată de André Breton, Franța fiind încă dominată după primul război mondial de sentimente
Max Ernst () [Corola-website/Science/300781_a_302110]
-
ulterior ajungeau în largul mării, sunt depuse în bancuri în imediata apropiere a gurilor și în lungul brațelor, formând grinduri longitudinale. Deltele se dezvoltă rapid când cantitatea de materiale aduse de fluviu este foarte mare, depășind cu mult puterea de împrăștiere și eroziune a mării. Un oarecare rol în formarea deltelor îl are și vântul. El acționează prin deplasarea maselor de nisip de pe grinduri, contribuind la colmatarea mlaștinilor, brațelor, lacurilor. De asemenea, o serie de operațiuni efectuate de om (dragaj, diguri
Relief litoral () [Corola-website/Science/300769_a_302098]
-
are aspectul unei curgeri noroioase. Prin eroziunea laterală a unor ueduri vecine se formează o întinsă câmpie de eroziune, acoperită cu aluviuni (glacisuri) pe care apele divaghează. Zonele din avalele acestor câmpii de eroziune se caracterizează prin predominarea conurilor de împrăștiere nisipoase, cu dune și brațe părăsite, unde stagnează uneori bălți, ("maaders", în Sahara). Relieful de acumulare este prezent în cuvete endoreice. Materialele cărate de șiroire și de ueduri dau naștere unor câmpii de acumulare. Acumulările constituite din materiale grosiere, ce
Relief deșertic () [Corola-website/Science/300768_a_302097]
-
vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (96,92%). Pentru 2,63% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Satele din zonă au început să capete configurația actuală începând cu sfârșitul Războiului Ruso-Turc din 1806-1812, care devastase zona și dusese la împrăștierea vechiului sat Glodeanu. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Glodeanu-Siliștea era inclusă în plasa Tohani a județului Buzău, fiind formată doar din satul de reședință, cu 1500 de locuitori ce trăiau în 321 de case. În comună funcționa o
Comuna Glodeanu-Siliștea, Buzău () [Corola-website/Science/300818_a_302147]
-
din 13 mai 1667 majoritatea a votat pentru schimbările cerute de Nikon iar biserică rusă s-a rupt în două: biserică oficială, dominantă, nikoniană și biserica creștin-ortodoxă de riț vechi, starobreadceskaia, supusă persecuției. Mișcarea protestatara a staroverilor a dus la împrăștierea celor de veche credință în toate cele 4 puncte cardinale: spre Finlanda și Marea Albă în Nord, spre Volga și Marea Caspică în Sud, spre Siberia și Sahalin în Est și, în sfârșit, spre țările dintre Marea Baltica și Marea Neagră. Ramură
Lipoveni, Suceava () [Corola-website/Science/301966_a_303295]
-
originală și încă larg utilizată produce filme prin impregnare argentică. În radiografia film-ecran un tub de raze X generează un fascicul de raze X, care este îndreptat către pacient. Razele X ce trec prin pacient sunt filtrate pentru a reduce împrăștierea și zgomotul, apoi lovesc un film nedevelopat strâns legat de un ecran de fosfori emițători de lumină într-o casetă fotosigilată. Filmul este apoi developat chimic și o imagine apare pe film. Înlocuind acum radiografia "film-ecran" este folosită "radiografia digitală
Radiologie () [Corola-website/Science/299143_a_300472]
-
făcând presupunerea că radiația electromagnetică are o structură corpusculară (1905). Această ipoteză a fost primită inițial cu ostilitate de lumea științifică, până când în anul 1923 ea a fost reluată de Arthur H. Compton și acceptată ca unică explicație posibilă a împrăștierii razelor X pe electroni atomici (efect Compton). „Cuantele de lumină” asociate radiației electromagnetice de o frecvență dată au primit în 1926 numele de "fotoni". Ecuația lui Dirac pentru funcția de stare relativistă a electronului (1928) admite soluții care corespund unor
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
trei valori diferite, respectiv "red" ("roșu"), "green" ("verde") și "blue" ("albastru"), și că hadronii sunt „incolori” (adică quarkurile din componența unui hadron au culori diferite). Experimentele efectuate în anii următori pentru detectarea quarkurilor au avut rezultat negativ. Totuși, experimentele de împrăștiere inelastică la energii mari, efectuate la SLAC și CERN, au arătat că distribuția de sarcină în interiorul hadronilor era neomogenă, având un caracter granular, compatibil cu modelul quarkurilor. Aceste componente ale hadronilor, numite provizoriu "partoni", nu puteau fi detectate în stare
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
au provocat răspândirea lor prin schimburi de populație și emigrări în mai multe țări: în fosta Iugoslavie (în Macedonia, dar și în Voivodina), în Turcia, în România. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, modernizarea societăților a accentuat împrăștierea meglenoromânilor prin mutarea multora în orașe sau chiar emigrarea în Europa Occidentală, în căutare de lucru. Aceste fenomene au dus la asimilarea multor meglenoromâni cu populațiile majoritare, inclusiv prin căsătorii mixte. Despre numărul vorbitorilor de meglenoromână există o estimare referitoare
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
atomice. Pătrunderea neutronilor în nuclee are loc cu o probabilitate ridicată, mai ales atunci când energia lor cinetica este scăzută. Acest fenomen poate afecta stabilitatea atomului ("activare", "transformare" sau "stabilizare"). La trecerea neutronilor prin materie sunt posibile trei tipuri de interacții: "împrăștiere elastică", "împrăștiere inelastică" și "captura neutronica". Dacă un neutron se dezintegrează, acesta se separă într-un proton, un electron și un neutrin. Ajunși, prin ciocniri succesive, la energii joase și la un grad ridicat de împrăștiere, neutronii se comportă ca
Neutron () [Corola-website/Science/297812_a_299141]
-
neutronilor în nuclee are loc cu o probabilitate ridicată, mai ales atunci când energia lor cinetica este scăzută. Acest fenomen poate afecta stabilitatea atomului ("activare", "transformare" sau "stabilizare"). La trecerea neutronilor prin materie sunt posibile trei tipuri de interacții: "împrăștiere elastică", "împrăștiere inelastică" și "captura neutronica". Dacă un neutron se dezintegrează, acesta se separă într-un proton, un electron și un neutrin. Ajunși, prin ciocniri succesive, la energii joase și la un grad ridicat de împrăștiere, neutronii se comportă ca un gaz
Neutron () [Corola-website/Science/297812_a_299141]
-
trei tipuri de interacții: "împrăștiere elastică", "împrăștiere inelastică" și "captura neutronica". Dacă un neutron se dezintegrează, acesta se separă într-un proton, un electron și un neutrin. Ajunși, prin ciocniri succesive, la energii joase și la un grad ridicat de împrăștiere, neutronii se comportă ca un gaz molecular care difuzează. Materialele care încetinesc neutronii prin ciocniri elastice, fără a-i absorbi, poartă numele de "moderatori" (apă, deuteriu, beriliu, parafina, grafit). În 1931, Walther Bothe și Herbert Becker în Giessen, Germania au
Neutron () [Corola-website/Science/297812_a_299141]
-
un electron. După Modelul Standard al particulelor elementare neutronul ar fi compus din quarci. Distingerea între cele două modele se poate face prin predicțiile cantitative furnizate asupra valorii numerice a momentului magnetic. Interacțiile cu substanță amintite mai sus (captura neutronilor, împrăștierea elastică și inelastică) fac posibilă detecția lor. Surse de neutroni sunt reacțiile nucleare de fisiune sau produse de particule alfa. Fasciculele de neutroni sunt folosite la determinări de structură a stărilor de agregare prin împrăștiere elastică (difracție de neutroni) și
Neutron () [Corola-website/Science/297812_a_299141]
-
amintite mai sus (captura neutronilor, împrăștierea elastică și inelastică) fac posibilă detecția lor. Surse de neutroni sunt reacțiile nucleare de fisiune sau produse de particule alfa. Fasciculele de neutroni sunt folosite la determinări de structură a stărilor de agregare prin împrăștiere elastică (difracție de neutroni) și inelastică a neutronilor și producerea fisiunii nucleare.
Neutron () [Corola-website/Science/297812_a_299141]
-
al sistemului studiat, ci la un colectiv statistic alcătuit dintr-un număr mare de exemplare, aranjate în ansamblul statistic după anumite modele. Rezultatele ei nu sunt exprimate prin valori bine determinate ale mărimilor fizice, ci prin probabilități, valori medii și împrăștieri statistice. Două aspecte ale acestei descrieri, de o relevanță care le-a conferit rang de principiu, sunt noțiunile de "incertitudine" și "complementaritate". Relațiile de incertitudine pun în evidență existența unor perechi de mărimi fizice (cum sunt poziția și impulsul, sau
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
manifestă însă în procesul emisiei sau absorbției luminii de către materie. Acest caracter dual — corpuscular și ondulatoriu — al radiației este incompatibil cu fizica clasică. În teoria corpusculară a materiei, descoperirea electronului în razele catodice de către J.J. Thomson (1897) și cercetările asupra împrăștierii razelor "alfa" efectuate de Rutherford l-au condus pe acesta din urmă la elaborarea unui model al atomului (1911), constituit dintr-un nucleu de mici dimensiuni cu sarcină electrică pozitivă, în jurul căruia gravitează un număr de electroni. Însă atomul lui
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
formula 176 înlocuind variabilele canonice prin operatorii respectivi — cu precizarea că produsele de operatori necomutativi trebuie simetrizate. Conform interpretării de la Copenhaga a funcției de stare, mărimile fizice sunt distribuite statistic. Fluctuațiile unei observabile formula 35 în jurul valorii medii (32) sunt date de "împrăștierea statistică", sau "abaterea pătratică medie": Necomutativitatea observabilelor impune restricții asupra împrăștierilor statistice, cunoscute sub numele de "relații de incertitudine". În formalismul matematic al mecanicii cuantice, ele sunt consecințe ale inegalității Schwartz care are loc pentru orice pereche de vectori formula 1
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
de operatori necomutativi trebuie simetrizate. Conform interpretării de la Copenhaga a funcției de stare, mărimile fizice sunt distribuite statistic. Fluctuațiile unei observabile formula 35 în jurul valorii medii (32) sunt date de "împrăștierea statistică", sau "abaterea pătratică medie": Necomutativitatea observabilelor impune restricții asupra împrăștierilor statistice, cunoscute sub numele de "relații de incertitudine". În formalismul matematic al mecanicii cuantice, ele sunt consecințe ale inegalității Schwartz care are loc pentru orice pereche de vectori formula 1 și formula 183 din spațiul Hilbert. Fie formula 109 funcția de stare iar
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
poziție-impuls formula 191, care ascultă de relațiile de comutare (37), se obțin relațiile de incertitudine ale lui Heisenberg: Aceste relații de incertitudine arată că, pentru un sistem atomic, poziția și impulsul nu pot avea simultan valori oricât de bine determinate: produsul împrăștierilor statistice respective este mărginit inferior de constanta Planck. Noțiunea clasică de traiectorie, definită ca succesiune continuă de stări cu valori precis determinate ale poziției și impulsului, are sens numai pentru obiecte macroscopice, în cazul cărora constanta Planck poate fi asimilată
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
poziției, starea în care incertitudinea în poziție-impuls este minimă e descrisă de funcția de stare numită "pachet de unde minim". Utilizând în același mod inegalitatea Schwartz pentru observabila formula 116 și hamiltonianul formula 197 presupus independent de timp, se obține unde formula 200 este împrăștierea statistică a energiei. Definind un timp caracteristic prin din ecuația de evoluție în formularea Heisenberg (21) rezultă relația de incertitudine timp-energie În relația (52) timpul caracteristic a fost definit în raport cu o observabilă particulară, dar considerând valoarea sa minimă pe ansamblul
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
fost definit în raport cu o observabilă particulară, dar considerând valoarea sa minimă pe ansamblul observabilelor, el capătă o semnificație generală: formula 205 este intervalul de timp minim în care modificarea stării sistemului devine notabilă, în sensul că ea nu e mascată de împrăștierea statistică. Interpretarea inegalității (53) este că, pentru a reduce împrăștierea statistică în energie, sistemul trebuie să evolueze un timp suficient, din momentul preparării până în momentul măsurării; în particular, stările de energie bine determinată sunt stări staționare. Sensul relației de incertitudine
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
minimă pe ansamblul observabilelor, el capătă o semnificație generală: formula 205 este intervalul de timp minim în care modificarea stării sistemului devine notabilă, în sensul că ea nu e mascată de împrăștierea statistică. Interpretarea inegalității (53) este că, pentru a reduce împrăștierea statistică în energie, sistemul trebuie să evolueze un timp suficient, din momentul preparării până în momentul măsurării; în particular, stările de energie bine determinată sunt stări staționare. Sensul relației de incertitudine timp-energie este cu totul diferit de cel al relațiilor de
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
pătrat; normată la funcția delta, ea are forma Aceasta este "unda plană" postulată de De Broglie ca „undă de materie” asociată unei particule libere. Densitatea de probabilitate în poziție formula 228 e constantă în întreg spațiul: conform relației de incertitudine (49), împrăștierea statistică zero în impuls atrage după sine o împrăștiere statistică infinită în poziție. Ipoteza că particula e liberă să se îndepărteze la infinit e nerealistă din punct de vedere fizic; ea este cauza care produce o funcție de undă nenormabilă. Dificultatea
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
este "unda plană" postulată de De Broglie ca „undă de materie” asociată unei particule libere. Densitatea de probabilitate în poziție formula 228 e constantă în întreg spațiul: conform relației de incertitudine (49), împrăștierea statistică zero în impuls atrage după sine o împrăștiere statistică infinită în poziție. Ipoteza că particula e liberă să se îndepărteze la infinit e nerealistă din punct de vedere fizic; ea este cauza care produce o funcție de undă nenormabilă. Dificultatea matematică poate fi evitată limitând mișcarea particulei la un
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
armonic clasic. Stările excitate formula 250 prezintă un număr crescător de oscilații care, pentru un număr cuantic suficient de mare, tind să se grupeze ca oscilații în jurul densității de probabilitate clasice; e o ilustrare a "principiului de corespondență" formulat de Bohr. Împrăștierile statistice în poziție și impuls satisfac inegalitatea în acord cu relația generală (49), produsul de incertitudine își atinge valoarea minimă în starea fundamentală și crește treptat în stările excitate. În contrast cu unda plană, care descrie o stare de impuls bine determinat
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]