11,044 matches
-
unii de ceilalți. Uniformizează complet personajele, expeditorul și destinatarul, parfumul fiecăruia și al relației lor. Nu ne putem privi desenul personal al scrisului, nu putem auzi ritmul respirațiilor, emoțiile sau absența lor, nu putem evada din tăceri. Sau poate mă înșel... La sfîrșitul anului trecut, în vîrful unui deal cuprins de melancoliile iernii și ale tentativelor de a mă regăsi a sosit din norii plumburii vestea morții lui Clody Bertola. M-a afectat mai tare decît am crezut. Am privit ore
Melancolii de iarnă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8917_a_10242]
-
unui Sens stabil, garantat gnoseologic. Dar, după cercetarea textelor și analiza lor strânsă, de close reading, criticul nu ajunge decât la identificarea nexului de contrarii; nu și la justificarea lui. Simptomatic, formule totodată sincere și vagi, ca "de nu mă-nșel", "n-aș putea da un răspuns clar", "o regulă care ne scapă", "tema rămâne deschisă", se înmulțesc pe măsură ce comentatorul se apropie de nucleul generator al operei lui Eugen Ionescu. Esența literaturii acestuia nu poate fi captată dintr-o imposibilitate obiectivă
Punctul pe i by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9793_a_11118]
-
obicei să dea în clocot cafeaua și apoi să-ncepem discuția. Ne așezam într-un colț al salonului, fotoliul tău era întors spre ușa dublă care dădea în grădină, al meu se afla în dreapta ta, lângă bufet. Dacă nu mă înșel, firește. Nu cumva eu ocupam locul din dreptul ușii? O lumină blândă se strecura prin perdelele de muselină și scălda covorul. Ușa batantă era larg deschisă. Perdelele ne fereau de privirea trecătorilor. Doar câțiva metri ne despărțeau de stradă. Beam
Vasilis Alexakis - Te voi uita în fiecare zi by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/9804_a_11129]
-
de față, împiedicându-ne nu numai să ne descoperim adevăratele trăsături, ci chiar să ne mai amintim dacă am avut vreodată altele. Bășcălia (o șmecherie care are în plus tupeul de a-și bate joc de cei pe care îi înșală) a devenit pentru români un fel de șperaclu bun de deschis toate porțile și de rezolvat toate problemele, un fel de perpetuum mobile care face să ni se învârtă nu numai soarta, ci și sufletul în gol. Bășcălia generalizată reușește
Bășcălia la români de la salvare la sinucidere by Ana Blandiana () [Corola-journal/Journalistic/9798_a_11123]
-
de lumea prosperă și puternică a Vestului. Credeți că mârâitorii de profesie tac? Vă închipuiți că mașinăria cinismului s-a gripat? Că pescuitorii în ape tulburi au înțeles ceva din eleganta lecție pe care ne-a dat-o istoria? Vă înșelați. Sentimentul că ni se cuvine totul, că e de datoria universului să vibreze la orice dorință a noastră, că nu avem obligații, ci doar drepturi, a ajuns, în timp record, să domine discursul public. Din nou suntem "cei mai viteji
Şnururile şubrede by Mircea Mihăieş () [Corola-journal/Journalistic/9862_a_11187]
-
din parc,/ Din întomnatul parc,/ Tăcerea putredă din parc/ A'ncremenit sub lună.// Și trece vântul, trist monarc,/ Și frunze moarte-adună." (Dincolo). Un cadru care explică o patimă... estetică, știuta, de la Bacovia, "vreme de beție". Titlul ciclului următor, Foi îngălbenite, înșală. Poetul se desparte, de fapt, de retorica ofilirii, recuperînd epica, fa-bula din vîrste mai vechi ale poeziei. Iată o imagine cu poantă a dimineții ridicate peste mahala care, cu tot derizoriu-i, scutește un final frumos: "Monopedul cerșetor/ Stă, cu
Soiuri busuioace by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9846_a_11171]
-
tot pasul că e o creatură dependentă, trecătoare, născută să sufere, să rabde, să aibă stăpân. Omul de stânga crede în progres, îl cultivă, acționează în vederea construirii unei societăți comunitare, egalitariste, ieșită din menghinea abuzivelor elite. Dacă insul stingher se înșeală, rătăcind pe drumuri labirintic greșite, massele în schimb sunt infailibile, un instinct absolut le orientează întru salvgardarea propriilor interese. Ele făuresc istoria, preferând, ca mijloc de operare, revoluția - în față ies cei mai buni, care, adică îi reprezintă cel mai
Casa cu ferestrele deschise by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9861_a_11186]
-
cu dicționarul. Cum ne descurcăm mai departe? Cunosc multe persoane, inclusiv intelectuali, specialiști respectabili în domeniul lor, care au trecut onorabil prin școală și prin viață, dar nu au făcut față unor provocări de tipul menționat. Cred că nu mă înșel dacă evaluez la 80% partea din populație în fața căreia școala înregistrează un eșec. O situație asemănătoare are loc în ceea ce privește depășirea unor situații similare din domeniul matematicii și din cel al filozofiei. Atunci când Euclid ne ^pocnește^ de la început cu "numim punct
Zile Marin Sorescu by Solomon Marcus () [Corola-journal/Journalistic/9860_a_11185]
-
că am prins această încheiere. E un privilegiu rar, în felul în care decurg lucrurile la noi pe terenul restituirii operei marilor scriitori. Eugen Simion, în prefața de salut, Cuvânt de încheiere, remarcă situația de excepție: "Este, de nu mă înșel, prima ediție de autor care nu se pierde pe drum. O dovadă că Ťadamismulť nostru cultural nu este o fatalitate". Dintre marii scriitori interbelici, numai lui Mihail Sadoveanu i s-a mai îngăduit să proiecteze o ediție de autor, care
Istoria unei ediţii by Ion Simuţ () [Corola-journal/Journalistic/9865_a_11190]
-
și Adrian Maniu, Al. A. Philippide, I. Agârbiceanu. Cronologia acestor ediții are semnificațiile ei, în privința acceptării și promovării în epocă. Prima este seria de Opere ale lui Mihail Sadoveanu, care începe în 1954. A doua, cronologic, este, dacă nu mă înșel, seria de Scrieri în proză (I-V, 1956-1960) de Geo Bogza, fără incendiara sa poezie. Sintagma agreată în epocă era aceea de "scrieri alese". A treia ar fi seria de trei volume (1957-1958) de Scrieri din trecut de Mihai Ralea
Istoria unei ediţii by Ion Simuţ () [Corola-journal/Journalistic/9865_a_11190]
-
urmat", spune Alexandru Beldiman. Completîndu-mi și însușindu-mi vocabularul de specialitate și cu ajutorul "dicționarului" de la sfîrșit, luînd cartea splendidă ca însoțitor, am plecat la pas prin zona Ioanid, pe care mi se părea că o cunosc destul de bine. M-am înșelat. Mii de nunațe mi-au lipsit. Am privit, casă cu casă, element cu element, am citit, am închis ochii și am visat, uneori, la atmosfera de altădată. La tot ce s-a făcut aici după reguli extrem de precise, după un
Drama oraşelor româneşti by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9886_a_11211]
-
totul remarcabilă. Gustul pentru culori îndrăznețe și figurativ l-a făcut pe Vollard să aprecieze, pe lângă lucrările lui Van Gogh și Gauguin, pictura fovistă și creația lui Picasso din perioadele albastră și roz. Asta nu înseamnă că nu s-a înșelat de numeroase ori. A ignorat cubismul, mișcarea suprarealistă și, paradoxal, opera lui Matisse de după 1905. Mai mult, a promovat, în expozițiile pe care le schimba la fiecare câteva săptămâni, o serie de artiști astăzi total uitați. În 1898, de exemplu
Ambroise Vollard, doar un negustor de tablouri? by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/9882_a_11207]
-
filon manierist, fie și pentru că se află în puternicul siaj al componisticii britanice, dar mai ales, pentru că există un irepresibil sentiment al insularității, un instinct al experiențelor reiterabile, indiferent de împrejurări și imperative. Treptat mi-am dat seama că mă înșelasem, că între Dublin și Belfast să perpetueze o lume sonoră intens personalizată, fără a se scălda în sucul exotic tipic școlilor muzicale de mici dimensiuni. Mai mult chiar, am constatat că accentele neobișnuite, insolite, caracteristice exotismului, sunt inundate de vivacitatea
Music from Ireland by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9926_a_11251]
-
după o localitate micuță, multă vreme celebră dintr-o schiță a lui Caragiale. Mare și tare fuse, o arată prea importantele slujbe avute. Și temut - e de presupus. Am în minte o relatare a dlui Dan Ciachir, dacă nu mă înșel, ce se plimba la șosea, acompaniindu-l pe Eugen Barbu, pietonal. O limuzină trecu pe șosea, una ministerială în care se afla, la vedere, Paul Niculescu-Mizil. Eugen Barbu fu cât pe ce să cadă pe spate de frică. O leonină
Fantoma de la Operă by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9933_a_11258]
-
a oligarhiei comod instalată în fotoliile de onoare. Sintagma "monstruoasa coaliție" n-a avut niciodată în istoria României o mai desăvârșită acoperire. Dacă liberalii își imaginează că în felul acesta își consolidează poziția pe tabla de șah a politicii, se înșală. După cum pediștii pierd enorm prin jocul ambiguu al păstrării unei iluzorii puteri politice, într-un moment în care ideile clocite luni de zile au început să fie puse în practică în forță. Ceea ce înțelege omul obișnuit din această sinistră răfuială
Etichete pe borcane goale by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9934_a_11259]
-
Joyce în Finnegans Wake, veghea pe care o invocă Ioan Lăcustă în cea mai recentă cercetare a sa are - din punctul de vedere al ușurinței de lectură - atributele imposibilului. Cu un titlu care atrage în primă instanță pentru ca apoi să înșele, cu șaizeci de pagini introductive acoperind bine contextul politic și istoric, cu o poveste care-o pune pe calea deturnată a romanului, Cenzura veghează e o carte care - practic - nu se poate citi. Se poate, bineînțeles, parcurge pe sărite, se
Romanul cenzurii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8956_a_10281]
-
timp pare a se da de partea muscalilor. înalt-Prea-Luminate (vorbește hanul), eu consider că n-ar fi bine în aceste vremuri grele, să fie lăsat domn în Muntenia, Brâncoveanu, ținând cont de faptul că el ar putea oricând să ne înșele și să provoace pierderi ireparabile oștilor împărătești. Părerea mea umilă este că acest domn, viclean și periculos, ar trebui prins, acolo, în țara lui, că el, de bună voie, la Poartă nu mai vine, știe ce știe... Mă va întreba
Prinderea lui Brâncoveanu by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8963_a_10288]
-
sau analitic, prin evenimente și personaje, amenințate de stereotipie și categorial. Amprenta contextuală, diferențiată, înainte și după dictatură, impietează asupra perspectivei și substanței romanești. În pofida elaborării intense, marcă a responsabilității profesionale, A. Blandiana este un scriitor stăpânit de spontaneitate, ușor înșelat de "trucuri" și "nesincerități" estetice. Concepția iese din limitele, destul de larg conturate, ale vocației ori talentului. Citim acum romanul a două stări care se caută cu dificultate. Codul romanesc rămâne unul greu de prins, fiind motivat de viziunea interioară excesiv de
Dincolo de poezie by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8990_a_10315]
-
curînd o față a unui umor rece sub care se ascunde un dezacord, o dizarmonie secretă a eului confruntat cu realul (căci la urma urmei orice creație reprezintă, prin însăși condiția imaginarului pe care o întrupează, un mod de-a "înșela" un real resimțit, fie și pe o cale difuză, drept nesatisfăcător). Nu spunea oare Breton că umorul apare atunci "cînd se ridică bariera rîsului contra unui sentiment de oroare"? Și tocmai pentru a combate această prezumată "oroare", Nicolae "Magnificul" încearcă
Un nou avatar al avangardei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9029_a_10354]
-
apoi de amărăciunea devenirilor, poetul face parte largă simțurilor secundare. Nu numai văzul și auzul sînt puse la contribuție (prin mijlocirea lor au loc inclusiv experiențele cele mai decepționante), ci și gustul și mirosul, afirmîndu-se net: "Cu luare aminte, sunetul înșeală, - parfumurile nu, deși par fumuri" (Il est de forts parfums...). Exultanța trăirii primordiale e aci izbitoare. Senzorialitatea ființei la treapta sa aurorală ori (chiar) animalieră e împinsă în față: "Glicinele, pe care le culege de pe rețeaua gardului de sîrmă sau
Dureroasa caligrafie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9052_a_10377]
-
puțin spus - mașina, cardurile, identitatea agentului de vânzări elvețian și se repede dezinvolt către Europa vestică. Ceea ce pare o escrocherie banală, însă, are stil și șarm. Scrisoarea de adio are aparența unui eseu adnotat: "Fii binevenit, Godot! Beckett s-a înșelat. Câteodată așteptarea nu e zadarnică. Ai venit tu. Plecăm cu mașina ta în Elveția ca s-o vedem cu ochii noștri, cu ochii lui Marius, vreau să spun. Se zice că medicii de acolo sunt foarte buni, băiatul ăsta are
Un final românesc by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9115_a_10440]
-
tăind de data aceasta în carnea unei sensibilități de sorginte hiper-romantică. Fiecare salvă s-a dovedit a fi aidoma unei clipe care, ca și lui Goethe odinioară, mi-a apărut drept "un fel de public pe care trebuie să-l înșeli lăsîndu-l să creadă că faci ceva: atunci te lasă în voie și vei putea, continuînd în taină, să înfăptuiești lucruri de care se vor minuna nepoatele ei" (ale clipei sau ale salvei...). în tot ce face, Remus Georgescu dă senzația
La o aniversară... by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9147_a_10472]
-
de a face cu Alexandru Paleologu îi va recunoaște trăsăturile definitorii. Se poate vorbi de un brand Alexandru Paleologu, excelent creionat încă de la primele rânduri ale cărții sale se debut: "Lenea favorizează viciul; lectura, acest viciu pe care Valéry Larbaud, înșelându-se, îl credea nepedepsit, îndeamnă la confidență și complicitate. Paginile acestea cuprind confidențele unui maniac care simte nevoia să se întrețină cu alții despre slăbiciunea lui. Autorul lor nu are firea unui cărturar, și spiritul său e departe de a
Școala (auto)ironiei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9231_a_10556]
-
destinat, o să râdă toți și de tine și de el, spuse Galateia. - De ce să râdă, mă rog? se miră Zorbas. Kazantzakis se gândi câteva secunde, își privi pipa și apoi pe Zorbas, vrând parcă să se asigure că nu se înșela. - Ce-nseamnă că nu face? Eu o să-l plăsmuiesc astfel încât să pară adevărat. Apoi o să eroizez pe altcineva. Pe tata poate. O să-l botez căpitan Mihalis, dar n-o să fie negustor sau proprietar de pământ, ci comandant de luptători în
Filippos Filippou Moartea lui Zorbas by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/9260_a_10585]
-
finalul Istoriei sale pe Constantin Crețan. Dar ei nu mai sunt de câțiva ani cei mai tineri scriitori. Speranțe sunt, dar poate că tinerii scriitori nu beneficiază de suficientă încredere. Nu sunt suficient de mult doriți. Dar poate că mă înșel. Editorii caută scriitorii tineri și îi promovează (îndeosebi pe prozatori), dar cititorilor le este indiferentă vârsta autorilor. De altfel, cititorul nostru de proză română contemporană plutește în ceață. Cine îl ajută să nu se rătăcească sau chiar să nu se
Starea prozei (file dintr-un carnet) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9309_a_10634]