12,381 matches
-
visau fiicele târgovețului evreu din Europa Centrală (de patruzeci și trei de ani) În prima zi a Înscrierii la gimnaziu și după prima Întâlnire cu lumea străinătății. Cu o altă lume. Căci n‑o plăcuseră deloc pe ruda lor mai Îndepărtată, după mamă, pe doamna Goldberg. Nu pentru că avea tulee (Hana Îi șopti soră‑sii la ureche „mustăți“), ci pentru că din prima clipă Își arătase severitatea. Și de fapt, fără nici un rost, când la masa de prânz le obligase să Întingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
deslușea câte‑o vorbă din torentul monoton al silabelor care Îi bubuiau În ureche precum răpăitul tobei. Timpul se oprise‑n loc. Trecutul, prezentul și viitorul se amestecaseră, Își simțea tâmplele zvâcnind din pricina pulsului agitat, iar tobele duduiau aidoma sunetelor Îndepărtate ale bătăliilor câștigate, ale convoaielor triumfale și ale asalturilor, aidoma bubuiturilor altor tobe Înfășurate În doliu, dar care pe atunci vesteau nu moartea sa, ci pe a altora. În pofida vârstei (părea mai degrabă un puștan decât un tânăr În toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
domnilor, ce fel de morală propovăduiesc ei.) În pauza așternută ordonanța va scutura cu mâna foaia de cort. Domnul X simți cum zăpada Îi alunecă În mâneca mantalei. Brusc se va dezmetici din mahmureală. Scena i se părea atât de Îndepărtată, de parcă s‑ar fi petrecut În vremuri imemoriale: stând lângă foc, undeva, Într‑o vâlcea carpatină, soldații se adunaseră În jurul ofițerului care le citea despre perfida conspirație Împotriva Rusiei, a țarului și a orânduirii statornicite. Acel ofițer era de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
orice tentativă de constituire a unei societăți secrete va fi instituită pedeapsa cu moartea. Acele societăți, care ne‑au slujit sau care ne slujesc Încă, vor fi desființate, iar membrii lor vor fi trimiși din Europa pe continente ceva mai Îndepărtate... Iar pentru a estompa nimbul proceselor politice, pe cei vinovați Îi vom așeza pe banca acuzării laolaltă cu hoții, asasinii, așadar, cu infractorii. Abia atunci În imaginea opiniei publice acest tip de delict se va asimila cu crima, față de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pentru a permite să se piardă într-un mod atât de stupid. — Încă n-am deslușit cea mai mare parte a misterelor pe care le ascund, spuse. Și vreau să-l iau cu noi, căci poate că locuitorii unor insule îndepărtate o să le recunoască. Știu că merită moartea mai mult ca oricine, adaugă. Dar ar fi o moarte pe care nu ne-o putem permite. —Eu refuz să lansez vasul fără un sacrificiu, afirmă cu încăpățânare Tevé Salmón. Dacă aș accepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
la bordul Mararei a uneia dintre pietrele sfinte din Marae, pentru cazul în care navă n-ar mai fi reușit să se întoarcă în Bora Bora, iar echipajul s-ar fi văzut nevoit să întemeieze o colonie într-o insula îndepărtată. Astfel, această piatră s-ar fi transformat în altarul noului Marae, ceea ce ar fi însemnat că, deși aflați dincolo de granițele celui de Al Patrulea Cerc, descendenții acestor temerari navigatori ar continua să rămână supuși ai insulei Bora Bora, iar inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Oceanul Pacific își respectase numele sonor și, desi deseori fragilă navă urca pe crestele unor valuri de șase metri, iar apoi cobora în vai de alți șase, era vorba în general de valuri nepericuloase, ce te duceau cu gândul la furtuni îndepărtate sau la mici cutremure care ar fi avut loc la mii de metri adâncime. Pentru Miti Matái, fiecare val, chiar și fiecare nuanță a apelor mării, părea să poarte un mesaj foarte explicit, care-i vorbea de cele ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
la memorie, la experiența și la acel inexplicabil al șaselea simt, care făcea din locuitorii primitivi ai Pacificului un fel de amestec de ființă omenească și pescăruș. Să te gândești că un val putea să se lovească de o insulă îndepărtată și să se-ntoarcă se mai încadra într-o logică acceptabilă, dar să determini la ce distanță se gaseste acel obstacol i se părea lui Tapú Tetuanúi mai degrabă vrăjitorie, decat artă a navigației. Starea lui de spirit din acele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o analizară cu multă luare-aminte, dar sfârșiră prin a recunoaște că nu mai văzuseră niciodată asemenea desene, desi Navigatorul-Căpitan al insulei lor- un batran coșcovit, care probabil că nu se mai îmbarcase de zeci de ani - își aminti că, în îndepărtată lui tinerețe, în timpul unei lungi călătorii către vest, auzise vorbindu-se despre niște ființe abominabile care - inca și mai la vest - își acoperă corpurile cu tatuaje oribile. Eu nu i-am văzut niciodată, recunoscu el, cu lăudabila sinceritate. Dar am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
om sfârșit, pe care lăcomia excesivă îl făcuse să-și piardă prodigioasele facultăți care îl transformaseră, cu mulți ani în urmă, în Omul-Memorie cel mai respectat din insule, pe care veneau să-l consulte oameni din Rairatea sau chiar din îndepărtatul Tahiti, cu privire la istoria strămoșilor lor comuni, la acțiuni războinice sau la arbori genealogici. Memoria lui extraordinară îl ajutase să devină, totodată, unul dintre cei mai de încredere consilieri în probleme de stele și constelații, dar se părea că pasiunea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
sosise momentul să ridice moralul echipajului sau, însuși Miti Matái lua cuvântul într-o seară, pentru a face o relatare amănunțită a fabuloasei lui călătorii, pe care toți cei prezenți așteptau s-o audă de pe buzele lui încă din ziua, îndepărtată deja, cănd o-nfăptuise. — În ziua când bătrânul rege Matuá înțelese că în curând Taaroa avea să-l cheme la el, hotărî că sosise momentul să abdice în favoarea fiului său Pamáu, astfel că porunci să fie trimiși ambasadori la vecinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
din palme și ordonând: Iar acum, la vâsle! Vâsliră toată noaptea. Și următoarea. Și cea de a treia. Și cea de a noua. Vâsliră până pierdură noțiunea timpului, pătrunzând tot mai mult, cu fiecare mișcare a vâslelor, în cel mai îndepărtat, pustiu șinecunoscut dintre oceane, în același timp cel mai adânc și mai înfricoșător, chiar și pentru acești oameni care se născuseră iubind oceanele. Câteodată, atunci când întunericul era mai pătrunzător, din cauza norilor sau a unei ploi dese care totuși nu reușea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
piatră, la venirea iernii, nu e de mirare că nu-și făceau nici o grijă cu privire la supraviețuire, iar principalul motiv pentru care doreau să pună piciorul pe uscat era acela de a întâlni o nouă pistă care să-i conducă până la îndepărtată insula a brutalilor lor agresori. În fine, în una din acele nopți întunecoase în care Navigatorul-Căpitan petrecea ore întregi pe catarg, isi dădu drumul să alunece cu agilitate până pe punte și ordona de îndată cârmaciului să îndrepte vasul spre nord
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ar putea omorî doi oameni dintr-o lovitură, era un lucru pe care nu-l putea atribui decât puterilor magice ale acelor ființe care, în ciuda necazurilor și mizeriei lor, sosiseră de bună seama dintr-un loc aflat dincolo de cele mai îndepărtate stele. Totuși, atunci când erau întrebați, prin semne, de unde veniseră, niciodată nu priveau spre cer, ci, luând o nucă de cocos, indicau un punct, în care voiau să spună că se aflau acum, iar apoi o întorceau și arătau un alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
apărare și nu vor să afle și alții unde se gaseste. Cine ar putea să urce până la o stea, dacă chiar trăiesc pe una din ele? întreba Omul-Memorie. Sau cine ar putea visa să ajungă la o insulă atât de îndepărtată? — Nu știu, admise cu modestie Navigatorul-Căpitan. Dar trebuie să ne gândim că s-ar putea foarte bine să mai existe și alți oameni din aceeași rasă, care dispun și ei de pirogi uriașe cu care să poată ajunge oriunde. Ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pe fețele lor, care nu părea să se datoreze faptului că n-ar fi reușit încă să-și revină după ororile naufragiului, ci mai degrabă unei convingeri intime că nu vor mai reuși niciodată să se întoarcă în țara lor îndepărtată, aflată în cealaltă extremitate a planetei. Oamenii de pe Sân Juan Nepomuceno, majoritatea europeni, deși în rândurile lorse aflau o femeie și un copil născuți în colonii, știau că se găsesc aproape la antipozi față de locul lor de baștină, la mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se miră Tapú Tetuanúi, ai cărui excelenți ochi nu distingeau decât monotonia mării și a cerului, de un albastru uniform, pătat doar la orizont de câțiva nori albi. Maestrul sau îi arăta cu un gest plictisit unul dintre norii aceia îndepărtați, care se zăreau în partea stângă a vasului. —Acolo. — Dar eu nu văd decât un nor! protesta băiatul. Navigatorul-Căpitan îi adresa o privire lungă și mustrătoare: —Te-ai uitat bine la el? întreba. Celălalt se concentra și mai mult, mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
confuzia creată depindea succesul sau eșecul acțiunii lor. Nici un Te-Onó nu și-ar fi putut imagina că, după trecerea groaznicului taifun care le devastase complet casele, aveau să-și facă apariția niște războinici setoși de răzbunare, sosiți de pe o insulă îndepărtată de care nici măcar nu auziseră până atunci, si cu atat mai puțin ca aceștia s-ar fi putut ivi din desișuri, purtând propriile lor tatuaje. Surpriză și deruta lor erau atât de mari, încât atunci când reușeau să-și dea seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
proviziile insulei, împreună cu pirogile cu care locuitorii ei obișnuiau să pescuiască dincolo de recif. Nici apă potabilă nu abundă în partea aceea a insulei, astfel că se vedeau nevoiți să le permită femeilor să meargă s-o aducă de la un izvor îndepărtat, cu toate că, din când în când, câte una se hotăra să nu se mai întoarcă. Se părea că pe femeile Te-Onó nu le interesa că-și abandonau copiii, care apoi plângeau ore întregi, ceea ce ii enervă și mai mult pe cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ajunge să ai credință. Navigatorul trebuie să știe totul despre ocean, iar oceanul este prea mare și prea adânc. Văzul, auzul, mirosul, pipăitul, inteligență și memoria ta trebuie să fie consacrate pentru ceea ce faci și, dacă ceva te distrage, trebuie îndepărtat. Atunci, tu nu-ți iubești soția? Ba da, o iubesc mult, recunoscu celălalt. La fel de mult cum o iubești și tu pe Maiana, însă eu m-am obișnuit să nu mă gândesc la ea decât în momentele de odihnă. —Dar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
donator. Tapú Tetuanúi se arătă tot mai dornic să le primească, insă începuse să se teamă că l-ar putea pierde pe maestrul lui. Tot restul zilei nu se zări nici urma de navele dușmane și nici de vreo pasăre îndepărtată, care s-ar fi putut hrăni cu resturile de pe o navă, ceea ce contribui la scăderea tensiunii la bord, desi spre seară avu loc un eveniment care îi deprima și mai mult. Una din fetele salvate dădu naștere unui copil. Toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Îl lașară așadar să gândească. După ce coborî pe uscat și parcurse cu pas lent întregul perimetru al insulei, Navigatorul-Căpitan indică o insulița care n-avea nici șaptezeci de metri diametru și care se înalță în unul din colțurile cele mai îndepărtate ale recifului. —O sa ne-ascundem acolo, spuse. În insulița aia? se miră Roonuí-Roonuí. Acolo nu-ncape nici Marara și, dacă ar încăpea, s-ar vedea. — Exact asta este ceea ce vreau să creadă, răspunse. Te-Onó n-ar bănui niciodată că într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
vedere cât se poate de clar, și fără nici o posibilitate de discuție, că nimeni nu avea dreptul să le deranjeze pe cele care arătau că nu vor să fie deranjate. Cât despre prințesa Anuanúa, aceasta se retrăsese în cel mai îndepărtat colț al insuliței, cu fața spre ocean, și-și petrecea orele acolo, la umbră unui palmier, privind orizontul, ca și cum ar fi așteptat, în orice clipă, să vadă apărând navă salvatoare a adoratului ei Octar. Părea cu zece ani mai bătrână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nu era deja o problemă care ieșea din atribuțiile lui. Probabil că Tané îi trimisese deja un ultimatum. Cand se convinse că totul era pregătit pentru a-i întâmpină pe Te-Onó, Miti Matái hotărî să se retragă în cel mai îndepărtat colțișor al insuliței, unde petrecu ore lungi, punându-și sufletul în pace în fața zeilor, pregătindu-se pentru momentul când ei vor decide să i-l ceară. El știa mai bine ca oricine că insulița aceea pierdută în ocean marca hotarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
existau lacrimi care să poată domoli o durere atât de profundă, nici nu se inventaseră cuvintele care să-l consoleze după așa o pierdere, astfel că singurul lucru pe care-l putea face era să se retragă în cel mai îndepărtat ungher, pentru că Niho-Nui ai suferinței să-i roada sufletul că pe o scândură slăbită a unei nave. Nimeni nu veni să-l consoleze, pentru că toți aveau nevoie de consolare. Nimeni nu păru să înțeleagă că se simte orfan, pentru că deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]