1,779 matches
-
câteva zile. Și am fost împreună. Aș fi știut dacă și-ar fi făcut vreuna. Oricum, era foarte atent, după cum am spus. Nu și-ar fi făcut în fiecare zi sau mai știu eu cum. Am remarcat că era părea îngrijorată să-și mai amintească cum vorbea de obicei, cu cuvintele-cheie accentuate și cu intonație nobilă. Îmi plăcea mai mult când era așa. — Vrei să zici, spusei eu încet, că probabil mai există încă în circulație două-trei seringi? —Cel puțin, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Baftă. Au luat-o prin mulțime, în direcția în care se afla Trevor Nunn, sporovăind cu glas tare, având grijă să nu se uite la el pe măsură ce se apropiau. Sophie o urmări cu privirea pe Violet, părând de-a dreptul îngrijorată. De fapt e tare de treabă, nu? zise Janey, uitându-se lung în urma ei. Cred că Helen a exagerat un pic în privința ei. Abia dacă auzeam ce spunea Janey. Mie îmi stătea gândul la agrafa cu steluță cu diamante care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
și mai atrăgătoare. Matthew coborî tropăind pe scări și o luă rapid către porțiunea pavată, cu MM pe urmele lui. Probabil că cineva îl chemase; la urma urmelor, el era gazda. — Ce s-a întâmplat? zise el, pe un ton îngrijorat. I s-a făcut rău lui Violet? — A atacat-o cineva, țipă Sophie, cu o voce subțire și pițigăiată, ca de pasăre. Se aruncă la pământ, lângă Violet. —Vi? Vi? Ce s-a întâmplat? Sunt eu, Soph. Te simți bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
sunt ca yubani-i! Albii nu-și îndeplinesc făgăduielile. Spun una și fac alta. — Tu ești alb? — Da, desigur. Sunt alb, dar mă țin de cuvânt. Indianul se angajă din nou într-o lungă convorbire cu ai săi. Nu păreau excesiv de îngrijorați, ca și cum ar fi fost convinși de puterea lor și de faptul că, numai să-și propună, și i-ar fi aruncat pe albi în râu. Își dădea seama că erau doar supărați și puțin descumpăniți. După o jumătate de oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
părinților sau la o notă proastă, poate... totdeauna îți amintești cu drag de-aceste clipe de vis. Oricât de trist și îngândurat ai fi, când auzi cuvântul copilărie și se ivește un zâmbet cald și luminat pe fața tristă sau îngrijorată. Viața unui copil e o perioadă măreață în care realizezi în ce lume minunată trăiești. Dar ce păcat că durează atât de puțin... cu etape atât de scurte precum anotimpurile bătrânului an care se îngemănează cu repeziciune, anotimp după anotimp
Mofturile copilăriei. In: ANTOLOGIE:poezie by Raluca Gavrilă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_678]
-
veneau o mie de gânduri care mai de care mai rele, așa că m-am strecurat afară. Dar nici n-am ieșit pe ușă ce scârțâia că am văzut-o pe Sară. Ce s-a întâmplat? mi-a spus ea puțin îngrijorată. Nu pot să dorm, i-am spus eu cu gândul la noaptea răcoroasă. Atunci, vino cu mine! mi-a spus Sară zâmbind. Am ieșit împreună afară, aerul rece era atât de plăcut. Mă plimbam în iarbă cea udă, când i-
Poveste pentru micul prinţ. In: ANTOLOGIE:poezie by Mihaela-Raisa Tofănel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_692]
-
era totuși o opțiune rezonabilă. Sherry a ieșit morocănoasă, iar Alice s-a ridicat ca să meargă în biroul lui Brant. Era limpede, uitându-te la fața lui, că Brant avea probleme serioase. Deși expresia lui era, în mod normal, una îngrijorată, acum chipul îi arăta și mai tensionat decât de obicei. Brant a privit-o pe Alice cu gravitate prin ochelarii cu rame subțiri. — Ce s-a întâmplat? l-a întrebat ea. —Amanda Hardwick, a răspuns Brant scurt. —Of, fir-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
De ce nu? Alătură-te și tu celorlalți. În clipa de față, toată lumea o dă în judecată. Frustrată, Alice s-a dat cu capul de birou. —Dumnezeule! Cine ar vrea să se facă avocat la o revistă? Sherry a privit-o îngrijorată. —Să știi că ai nevoie de o pauză. În ultima vreme, ai muncit de ți-au sărit capacele. —Știu, a bolborosit Alice cu gura în birou. Dar unde să mă duc? N-am energie să-mi aranjez nimic. Și, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
spui... că aici se depozitau cadavrele? i-a suflat ea fiică-sii. Alice a ridicat din umeri. —Și ce-i cu asta? Refolosim o clădire veche într-un fel inteligent. Cel puțin chiria e ieftină. Maică-sa a privit-o îngrijorată. —Sunt sigură că banii nu sunt o problemă pentru tine, draga mea, nu? Probabil că ai niște economii serioase, mai ales acum că ți-ai vândut apartamentul din New York. Alice a tăcut. Era adevărat că în urma vânzării apartamentului rămăsese cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
persoana de la celălalt capăt al firului. Alice s-a prăbușit disperată pe podea. Lacrimi de groază i-au inundat ochii. Dumnezeule! Oare coșmarul ăsta era chiar real? Apoi i-a venit o idee. — Vă simțiti bine, doamnă? a întrebat-o îngrijorată persoana de la celălalt capăt al firului. Alice tăcea. Era ocupată cu procesarea uluitoarei, minunatei și salvatoarei posibilități care abia îi venise în minte. —Ăăăă, așteptați o clipă, a murmurat ea. Oare calculele ei erau corecte? Te rog, Doamne, fă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Nu a ta. Doamna Duffield avea lacrimi în ochi. —Știu. Și n-aș fi spus nimic. Numai că te iubesc. Și tatăl tău te iubește. Crede-mă, draga mea, aș fi preferat să nu fi spus nimic. Dar amândoi suntem îngrijorați de ceea ce se întâmplă cu tine. —Ei, nu mai fiți îngrijorați! Mai bine să vă îngrijoreze planeta. Strângând-o pe Rosa în brațe, Alice a ieșit din baie. Dacă mama ei nu era în stare să înțeleagă nuanțele cruciadei lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
să înainteze de-a lungul raftului, luând fiecare al doilea borcan din șir. Când a ajuns la capătul rândului, o femeie a trecut prin fața lui. Era înaltă, slabă și blondă, cu o față prelungă, gânditoare și ochi mari, care scrutau îngrijorați lista de cumpărături. Un copil bine crescut se ițea din portbebeul care atârna pe pieptul femeii. —Alice! a exclamat Hugo absolut încântat. Coșul lui Alice, așa cum a observat Hugo, gemea sub greutatea numeroaselor legume proaspete. Fără îndoială că totul avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de transpirație. A deschis ușa și le-a zâmbit crispat celor două persoane - un bărbat vesel și o femeie- care stăteau în prag. Bună, noi suntem Sarah și Steve Buckley... ooo... vă simțiți bine? l-a întrebat femeia privindu-l îngrijorată. —Fine1! a spus Hugo cu hotărâre, încercând să-și țină sub control nervii zdruncinați. Adică, ha-ha, ăsta e numele meu. Care? l-a întrebat bărbatul. —Fine. Hugo Fine. Ăăă... intrați, a spus el, întinzând brațul într-un gest care știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
acestuia: un pat pe care Jake îl obținuse scoțând capacul unei canapele vechi pe care o găsise - unde altundeva? - la groapa de gunoi. Alice frecase cutia respectivă de mai multe ori, dar continua să i se pară, când o mirosea îngrijorată, că emana un iz mucegăit. Totuși Rosa părea fericită, așa că Alice s-a dus în baie să-și spele niște piure de legume de pe haine. A încercat să nu se uite la capacul canapelei. Acesta, cu suprafața lui hidoasă, căptușită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
douăzeci și cinci de ani, era agitat și foarte muncit, în timp ce femeia avea un păr lins și ochi încercănați. Noi nu ne putem permite realmente o casă în zona asta, s-a confesat femeia uitându-se la Hugo cu niște ochi căprui, îngrijorați. Dar ne-am gândit că am putea să cumpărăm un hambar și să-l transformăm. Sigur că da, i-a răspuns Hugo vioi privindu-i cum pășeau cu grijă printre dărâmături. Cei doi discutau cu voce scăzută, surâzându-și nesiguri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
divorțăm? Mușchii gâtului i s-au contractat nervos. E un gest cam drastic, nu? E puțin cam complicat. Suntem într-o situație destul de drastică și de complicată. Hugo și-a băgat furculița în plăcinta cu carne și a zâmbit expresiei îngrijorate a lui Alice. Nu e complicat dacă te gândești mai bine. De fapt, e chiar simplu. Eu sunt căsătorit cu cineva care nu e niciodată aici și care, în mod clar, nici nu vrea să fie vreodată, în timp ce tu ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de déjà vu. Inima îi bătea cu putere. Îi venea să vomite și-și frământa mâinile. A deschis gura, apoi a închis-o la loc. După care a deschis-o din nou. S-a uitat la Alice, care îl privea îngrijorată. — La gândul c-am să devin tată? s-a forțat el să rostească, deși gâtul îi era aproape înțepenit. —Exact, Yogi. Vreau să le spui celorlalți cum te simți. Orice griji ai avea, poți să ni le împărtășești. Hugo a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
este ”ieșirea ” din gară. La un moment dat, observă că nu mai are bastonul, îl pierduse. Ce să facă, unde să-l caute în învălmășeala aceea! -Nu-i nimic!.. își zise el resemnat, de- aș găsi măcar ”ieșirea”... Fata mă așteaptă îngrijorată, acasă.. Doamne, ce se face Fata fără mine!”. Ceasul arăta orele trei si douăzeci... dimineața. Isi sterse lacrimile adevărate, cu dosul palmelor si se pierdu năpădit de gânduri. -Ce să însemne, oare, visul ăsta?!.. întunecime si ceață, învălmășeală de lume
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
ieșit În stradă, farmecul orașului avea să șteargă, mai de tot, neliniștea. A plecat spre seară, după ce și-a luat rămas bun de la cele două femei. Ann Întîrziase; de obicei, suna cînd se ivea ceva; Helga și Maricrisa erau puțin Îngrijorate. Mai puțin Thomas; Ann, doritoare, probabil că poposise pe la vreun drăguț de-al ei, avea cui să-i semene. Ingrid schimba des cearșafurile, era convinsă că patul este elementul esențial În bunul mers al unui cuplu. Al omenirii. În așternut
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
S-a aplecat mai mult asupra lui, privindu-l de la mică distanță, ținându-și mâna pe frunte și respirând rar și înăbușit. Era parcă încremenită în această poziție, când în salon au pătruns mai multe persoane grăbite, vizibil alertate și îngrijorate, printre care recunoscu doi vecini din blocul în care locuia: un medic cardiolog și un altul, neurolog. A rămas nemișcată, fără să clipească, de teamă să nu deranjeze, să nu i Tainicele cărări ale iubirii se spună să plece ori
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
secunde ori minute, dar nimeni nu putea afirma ceva, deși era îmbucurătoare manifestarea, pentru că nimeni nu observase acest fapt... Până spre seară, când Iulia se pregătea să plece, terminându-și programul de consultații, nu primise niciun telefon de la Ofelia. Era îngrijorată. Abia avusese timp să o sune pe mama sa. Așteptase ca aceasta să termine orele, să-i poată vorbi în voie, dar n-a fost să fie așa. Inamică de mică a minciunii, de data asta, după îndelungi căutări, a
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
dea vocii naturalețe și oftând dureros de adânc imediat ce închise telefonul. Iuliana era pregătită să plece. Își făcea planuri de dialog, acasă, cu mama sa, când a sunat telefonul introdus deja în geantă. L-a căutat în grabă, tare mult îngrijorată și chiar cu teamă în suflet. Era un număr necunoscut. Nu răspundea în așa situații, dar acea întâmplare nefericită cu fratele său a determinat-o să răspundă imediat. - Alo, da! - Sărut mâna, domnișoara Iuliana! Nu închide, te rog! Sunt doctorul
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
cu întreaga evoluție a fratelui, pacientului meu preferat. Mi-ați promis că-mi oferiți câteva amănunte referitoare la... - Da, am promis și o voi face, dar... știți...? Nu pot sta prea mult. Doresc doar să-l văd. Mama noastră este îngrijorată Tainicele cărări ale iubirii și fără să știe că... Am mințit-o, domnule doctor. Îmi este și frică... - Mda! Înțeleg perfect... Vă aștept la... intrarea principală în Universitate... Sunt cu mașina. Vă însoțesc eu acasă, domnișoară Iuliana, a decis Eugen
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Ce să mai zicem de generațiile anterioare!” Mai târziu, după încă o oră de chinuită așteptare, i s-a comunicat că numărul apelat nu este alocat și mai apoi telefonul a fost mut și mut a rămas. A adormit speriată, îngrijorată, obosită, cu aparatul în mână... Nopțile, diminețile, zilele ce au urmat, au fost pentru Laura o lungă așteptare, însă în sufletul ei se cuibărise cu încăpățânare speranța că, într-o zi, telefonul va suna. * * * Doctorul Tomescu conducea mașina cu viteză
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Ce este cu tine, domnule Eugen? Ai devenit gelos? Este grav, amice! Treci la treabă și lasă mutra asta de licean jignit!! se hotărî el, luminându-se la față. Iuliana a sosit după aproape o oră, destul de obosită și de îngrijorată, după cum arăta. El o așteptase afară, la intrarea în secție, încă nerăbdător, dar calm, cu zâmbet încurajator pe buze. - Bună! Am sosit, zise ea, când ajunse în fața lui. Este voie să intru? - Chiar te rog! Atâta doar că mai sunt
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]