1,838 matches
-
Și îndrugând verzi și uscate, a întins deodată mâinile și a pipăit-o pe Magda pe pântec și coapse. Ea a rămas ca trăsnită. Nu vreau neapărat să insinuez că i-a dat voie, era clar că era surprinsă, chiar îngrozită. A avut nevoie de o vreme până să înțeleagă ce i se întâmplă. Timp de câteva clipe, urmărind atent mâna bătrânului alunecându-i pe trup, Magda mi-a părut mai grasă decât mi-o închipuiam. În lumina palidă a unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
mai știe ce... se încurcă rău și nici că mai pot să mi-l curăț. M-am tras de o șuviță lungă, întunecată și ondulată, ca să-i arăt despre ce vorbeam. Și se mai și usucă iască. Sally părea cam îngrozit. —Și asta încă nu e nimic, îi spusei, rânjind la el. Acum câțiva ani am rămas fără câteva smocuri pentru că mi-au sărit scântei pe cap. Profesorii nu te avertizează. Poți să-i spui proba de foc. Odată, un coleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ocolind subiectul. Impresia că, într-adevăr, nu voia să vorbească despre Goa era foarte puternică. Nu te-ai prea bronzat. —Ah, păi nu ies niciodată în soare fără să-mi dau cu tone de cremă de plajă, spuse ea repede, îngrozită. Gândește-te ce dezastru ar fi! — Foarte înțelept din partea ta, o aprobă Hugo. Noi fetele trebuie să avem grijă de tenul nostru, nu-i așa, Bill? Bill, care-și turna niște cafea, mârâi ceva și plecă să vorbească cu Helen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
unde era atârnat acesta, chiar sub tavan. — Acolo se prind corzile, nu? Acolo sunt scripeții. Nu se poate întâmpla nimic, nu? zisei eu, încă pe jumătate amețită din cauza echilibristicii de pe schelă. —Adică să se agațe. Să se înțepenească. Bez părea îngrozit. — În nici un caz. Nu. Adică, spuse el, puțin mai prudent, dacă una dintre bare nu este prinsă corect, să zicem, ar putea să se agațe de o altă bară, sau de șină. Sau de un mobil, de o persoană? Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
la fund; cum frica naște monștri, cum începi să vezi pericole peste tot, care te secătuiesc strecurându-ți-se pe sub piele; o neliniște nedefinită, care crește cu fiecare gură de aer pe care o iei. În acel teatru erau oameni îngroziți. O simțeam. Și groaza lor îi putea face periculoși. Capitolul treisprezecetc "Capitolul treisprezece" —Shirley Lowell? zise Janey, pe un ton vag. N-am auzit de ea. Ai idee câte actrițe în devenire sunt pe lumea asta? Indiferent de moment, aproximativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
și mai mare insistență. Ridicai din sprâncene. Probabil că a aplecat de mult acasă. E aproape opt. Uite, voiam să vii aici pentru că Violet e într-o stare jalnică și tu ești prietenă cu ea. —Dumnezeule, aproape opt? spuse Sophie îngrozită. Și mai avem atâta treabă de făcut. Adică... Se opri, rușinată. —N-am vrut să spun asta, sunt așa de încurcate lucrurile. Ce s-a întâmplat cu Violet? Violet, care se lungise pe canapeaua lui Margery, tresări ușor la auzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Sophie era atât de atentă la Violet de parcă aceasta i-ar fi mărturisit nu numai că-l omorâse pe Philip Cantley, ci, pe deasupra, și pe Shirley Lowell. Adică i-ai dat din medicamentele tale? Insulina? Avea o voce atât de îngrozită încât Violet își acoperi fața cu o mână. Dându-și seama că nu era de ajuns pentru a o proteja, își trase și cealaltă mână, pe care Sophie încă o mai ținea într-ale ei, grijulie, și o așeză lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de rațional. Asta nu înțeleg eu. Ce s-a întâmplat? Nu se poate să fi fost un accident! Adică - Își lăsă mâinile să-i alunece pe piept. Se uita la mine și la Sophie cu ochii ei cei albastrupanseluță absolut îngroziți. Credeți... zise ea. Putem să ne întoarcem un pic? sugerai eu, adoptând tonul cel mai înțelegător, de om căruia îi poți spune orice, vorba ceea, doar eram sculptoriță. —Violet, tu luai insulină dintr-un motiv anume. Se ia insulină, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
era nimic de văzut; Janey se întoarse spre mine, perplexă. După care, capul Tabithei se ivi deasupra mobilului. — Și eu, zise ea, cu o ușoară urmă de disperare în voce. — Dumnezeule, zisei eu. S-a înțepenit. — Înțepenit? șuieră Janey. Din ce în ce mai îngrozită, mi-am dat seama că nici unul dintre duhuri nu poate practic s-o vadă pe Tabitha de jos, decât dacă se așezau exact sub mobil; era foarte bine ascunsă, astfel că numai publicul o putea vedea. Din fericire, scena era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mai probabil să ți se ofere o substanță din Clasa A1 decât un taxi. De fapt, dacă mă gândeam bine, lucrul ăsta era valabil indiferent de oră. În mod previzibil, șoferii de taxi erau întotdeauna surprinși la început și apoi îngroziți văzând unde locuiesc, dar cel din noaptea trecută îi întrecuse pe toți. Bănuiesc că de vină era contrastul dintre adresa din Chiswick de unde mă luase și destinația din Holloway, ca să nu mai zic de rochia mea elegantă și etola din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
nici alte Clarence, nici alte Etukos... Prefera să-și ducă mai departe singurătatea, pentru că doar în această singurătate înceta să mai lupte cu sine însuși. Piá a venit să-l ia în caiac o oră mai târziu, cu toate că o vedea îngrozită din pricină că înaintase până în apele adânci, pe tărâmul acelor Taré, dușmani ai neamului ei. Un yubani care moare noaptea, departe de focul protector al colibei, sau se îneacă, este condamnat să rătăcească sute de ani prin tărâmurile reci ale nopții și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
culorilor. Pentru o indiancă înspăimântată de superstiții și care nu știa să înoate, să înainteze adânc în lagună pe o ambarcațiune șubredă era cea mai mare aventură a vieții ei. Când ajunse la mangrove, se agăță de crengi și rămase îngrozită până când el sări la bord, făcând ca apa să lingă aproape marginile ambarcațiunii din pricina greutății lui. Închise apoi ochii și nici nu respiră măcar pe când el vâslea încet spre mal, tresărind la fiecare clătinare, lăsând să-i scape, din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
știu. Sunteți în război? — Albii îl vor... De cincizeci de ani, yubani-i n-au mai micșorat capete. Ritualul este aproape uitat și doar Xudura, cel mai bătrân dintre vraci, jură că și-l amintește. — O să micșorați capetele astea? întrebă el, îngrozit. Îi veți transforma pe nenorociții ăștia în „tzanza“, pentru ca albii să aibă dreptate când spun că yubani-i sunt niște animale care nu merită respect? — Albii nu respectă animalele, dar nu-i respectă nici pe „civilizați“. Eu știu și știi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lumină în tabără. Nici un zgomot, nici o umbră care să se miște, nici o țigară prost ascunsă. Încercă să și-i imagineze și aproape că îi putu vedea ghemuiți în spatele mitralierelor și al puștilor, apărați de lăzi și de mașini, încordați și îngroziți, gata să apese pe trăgaci. Trebuie că le e mai frică decât nouă... Nu primi răspuns. José Correcaminos, „Curierul lui Dumnezeu“, nu mai era lângă el. Dispăruse, înghițit parcă de selvă și se simți mai singur decât oricând. Căută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ținea acolo, strigându-i În față Într-o arabă isterică, tocmai când Brunetti intrase să ceară un dosar. Își trecuse brațul brusc pe după gâtul bărbatului și-l strânsese până ce-i dăduse drumul Anitei, care căzuse pe scaunul de la birou, plângând Îngrozită. Nimeni nu se mai referise la acel incident de atunci, dar el știa că putea Întotdeauna găsi ceva de mâncare În pupitrul ei. — Mulțumesc, Anita, zise el și luă o pară. Îi smulse coada și mușcă din fructul pârguit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
îmbrățișau oamenii veniți să ne acorde primul ajutor mă orbi preț de o secundă, făcându mă să-mi șterg ochii înlăcrimați cu mâinile mele rănite. Sunetul asurzitor al sirenelor de poliție creau un ecou în mintea mea, amplificându-se. Priveam îngrozită scena din fața mea, mintea mea cedând la impulsurile ce le simțeam străpungându mi coloana. Doamne, te rog, te rog, te rog mult Doamne... Repetam fără oprire acele cuvinte, te rog. Am închis ochii, lăsând întunericul să-mi fie Prieten. M-
Un înger păzitor. In: ANTOLOGIE:poezie by Dora Maris () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_682]
-
i s-a insinuat printre gânduri. — Ei, oricum, e foarte interesant, Amanda. Mulțumesc. Amanda s-a așezat pe scaun și l-a săgetat pe Hugo cu o privire furioasă. Apoi, Hugo a văzut că Amanda se holba la reverul lui. Îngrozit, Hugo a realizat că pe ecusonul plasat într-un unghi câș, mai exact pe hârtia albă și mototolită, scria numele „Yogi“. Era clar că Lotti înțelesese greșit „Hugo“. Probabil că în Olanda nu găseai prea mulți Hugo. — Yogi! a ciripit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cervixului. — Iar aici, a adăugat ea, rotindu-și degetul arătător în cadrul celui mai mare cerc, sunt cei zece centimetri de dilatare necesari pentru ca pruncul să se poată naște. S-au auzit mai multe gâfâituri. Hugo s-a aplecat în față îngrozit. — E imposibil! a exclamat el, dându-și seama mult prea târziu că vorbise cu voce tare. —Dovada că nu e imposibil se află peste tot în jurul tău, a remarcat Jake înțepat. Hugo l-a ignorat. Prima lui impresie despre Jake
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
mai presus de orice, de rahianestezie. Alice își va petrece perioada de început a nașterii în propriul pat, apoi, când va sosi momentul, se va muta la perdeaua de duș...“ Perdeaua de duș? Doamna Duffield a privit-o pe Alice îngrozită. Draga mea, doar n-o să naști în picioare, în baie! — Sigur că nu, a zis Jake nerăbdător. Perdeaua de duș va fi lipită de podea ca să adune orice... — Am înțeles, l-a întrerupt grăbită doamna Duffield, întorcându-se la planul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
i s-a înverzit de scârbă. Apoi a așezat ghemotocul pe suprafața de plastic a perdelei de duș care, dacă tot nu fusese folosită la nașterea Rosei, ținea acum loc de față de masă festivă. Mama lui Alice și-a privit îngrozită fiica. —Scuzați-mă, a bolborosit ea împingându-și scaunul și repezindu-se în sus, pe scări, către baie. La Fitzherbert Place, lucrurile nu mergeau deloc bine pentru Hugo. De exemplu, în dimineața de față. Amanda intrase ca o furtună în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ochi care îi dădeau fiori pe șira spinării. Hugo a ridicat din sprâncene, a scos limba și-a dat din urechi. Copilul a început să plângă. În timp ce o legăna pe Rosa, încercând s-o liniștească, Alice i-a zâmbit stânjenită. Îngrozit, Hugo a încetat să se mai maimuțărească. — Deci, ăăă, Rosie are patru luni, așa ai spus, nu? —Rosa, l-a corectat Alice privindu-l pe deasupra buzei largi și groase a ceștii de cafea. Iar acum are deja cinci. —O, Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
umeri. —Din dragoste? a sugerat el îmbujorându-se ușor. Evident, e cea mai veche scuză de pe fața pământului. Dar e totuși cea mai bună. Adică, uită-te la mine! Am crezut c-o iubesc pe Amanda... Hugo s-a oprit îngrozit. Menționarea numelui Amandei în fața lui Alice nu era niciodată o idee bună. Dar Alice medita. — Din dragoste. A zâmbit tristă. — Da, am fost îndrăgostită. Foarte îndrăgostită. Chipul i s-a îndulcit când s-a uitat la copilul care-i dormea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
și diversele trucuri pe care voise să le folosească înainte de incidentul cu câinele. Hugo s-a perpelit puțin sub privirea lui Alice. A, ia uite, a exclamat el recunoscător. Vine mâncarea! Și asta nu e totul, s-a gândit el îngrozit o secundă mai târziu, când o femeie cu nas mare și tocuri înalte a venit înspre ei, clămpănind pe podeaua holului. —Huuuuuugoooooo! a exclamat Laura, învăluindu-l într-un sărut elaborat. Hugo mai curând simțea decât vedea uluirea lui Alice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cratița pătată cu roșu. Femeia s-a holbat nevenindu-i să creadă. Oare era posibil ca Hugo să fi amestecat... Tocmai atunci, undeva, deasupra ei, a explodat o serie de lătrături care-ți spărgeau timpanele. Theo a început să urle îngrozit. A urmat o bufnitură, un trosnet și ceva care aducea cu o luptă. Se auzea ca și cum cel mai mare, mai zgomotos și cel mai feroce câine din lume își făcea de cap în camera lui Theo. Farfuriile au alunecat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
urechile decorate cu perle, la doar două birouri depărtare. —Am fost la o lansare de parfum, a zis Amanda cu detașare. N-a fost nimic important, nu? Hugo era pe punctul să-i povestească despre erupție, spital și cât de îngrozit fusese. Dar urechea mereu ciulită a Shaunei l-a făcut să se oprească. Și mai avea vreun rost să intre în detalii? Până la urmă, totul se terminase cu bine. —Important? Ăăă, nu. Nu foarte. Dacă Amanda avea să insiste, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]