2,094 matches
-
chiar și o ușă mare spre spațiul de dincolo. Un spațiu plin de promisiuni, de taine, altele decât cele ale sălii de față. Deocamdată, din spațiul de dincolo răzbate, statornic și mizer, vacarmul șantierelor. Răzbate mai ales torentul de urlete, înjurături, cântări lălăite, chemări și invective cu care șantieriștii români își însoțesc cele ale muncii de peste zi. Intenționam, cândva - unul dintre cele multe proiecte pe care nu le voi mai duce până la capăt -, să descriu românul prin locul său de muncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
adus în viața șantieristului român (șantieriști fiind toți cei nevoiți să muncească pentru a-și ține cât de cât viețile) ceva autentic, a fost sila profundă față de muncă. Pentru că permanent era un altul, pe umerii săi, care îi indica, cu înjurătura de rigoare, ce să facă, cum să facă, ce să gândească și cum să-și proptească gândurile în cât mai multă minciună, spre a-i fi ușor, comod și cu profit. Socialismul ne-a învățat că se poate trăi bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mustoasă, zemoasă. Îmi dispăruse scârba. Mă aprinsesem. Am vrut să mă retrag, să o trag peste mine, să intru cu toată setea în ea. Nu mă lăsa. Se aplecase peste mine, cufundându-mă în ea. Începuse să vorbească dezlânat, chicoteli, înjurături, alinturi, vorbe fără șir. Când n-a mai putut, a început să bolborosească scurt, de parcă clocotea un cazan imens în pântecele ei. Mi-a dat drumul, descătușându-se cu un geamăt grozav, ca un horcăit. A stat câteva clipe prăbușită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
eu să plătesc. O merit poate. Dar El nu mă poate ierta că am făcut-o la ordin? El chiar nu mai știe că a fost ordin? Nu mai înțelegi nici tu? Ce să mai înțeleg? Le-am tras o înjurătură, poate chiar două, și am plecat. Coborând spre Cișmigiu, încercam să-mi revin. Să-mi înfrâng frica prin gândul că, de fapt, nu avea de ce să-mi fie teamă. Îmi repetam că e o prostie, o țicneală de-a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vreme de cincisprezece ani: Julián Carax. 44 Am ajuns În piața San Felipe Neri odată cu căderea nopții. Banca unde o zărisem pentru Întîia oară pe Nuria Monfort zăcea sub un felinar, gol și tatuat cu briceagul, cu nume de Îndrăgostiți, Înjurături și promisiuni. Mi-am ridicat privirea spre ferestrele căminului Nuriei Monfort de la etajul al treilea și am zărit o luminiță arămie, șovăitoare. O lumînare. Am pătruns În grota Întunecată a camerei portarului și am urcat scara pe bîjbîite. MÎinile Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
niște clopote, ce se clătinau amețitor În bătaia vântului de seară. Pentru a scăpa de sâcâială, Bikinski se metamorfoza În piatră kilometrică, călcând cu pași mari și crucea ridicată deasupra capului pe mijlocul șoselei, surd la zgomotul claxoanelor și la Înjurăturile pe care șoferii i le aruncau din goana automobilelor pe geam. Adevărul ultim al unei astfel de ființe se ascundea fie În pudrieră, fie În cizma Înaltă sau În pachetul de țigări Pall Mall. Pentru orice eventualitate, Bikinski ocolea de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
e ușor de ghicit că În cameră nu doarme decât un singur elev. Grințu se apropie tiptil de capul acestuia și-i toarnă dintr-o dată toată apa din cană pe față. Saltul plin de furie și oprirea la jumătate a Înjurăturii elevului, zâmbetul albastru pe care acesta și-l confecționează În timp ce se șterge cu mâneca pijamalei pe față, cuvintele lui de reproș blând, respectuos (Hai, tov pedagog, că m-ați și speriat, zău!), toate acestea l-ar amuza pe Grințu dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
petru că le auzeai ciocnindu-se Între ele. Apoi a căzut, cu sticle cu tot, de pe scara pivniței În pivniță și ai avut emoții: dacă i se Întâmplase ceva. Ai ascultat mai atent și odată cu mormăitul lui, compus desigur din Înjurături, i-ai auzit pașii. Nu-și rupsese deci nici gâtul și nici un picior! „Cel care suferă de amnezie totală este aceeași persoană cu aceea care «El» era Înaintea pierderii continuității memoriei sale?“ Lumina de afară scăzuse brusc și mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
omul tocmai mișca drugul Încuietorii și scârțâitul care se produse acoperi cuvintele. Celălalt intrase În gheretă și tocmai răsturnase ceva, o găleată sau o foaie de tablă proptită de perete. Cam așa suna zgomotul care fu urmat imediat de o Înjurătură scurtă și de lumină. Cel dinăuntru găsise În sfârșit ce se dusese să caute, comutatorul. Deci aveau posibilitatea să aprindă lumina și preferau să stea pe Întuneric. Era Încă aprilie și deci nu se temeau de țânțari; Popescu ghici ă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
dumneavoastră, domnu’ Grințu? - Întrebă „le maâtre d’hotel“. — Da, nea Gicu, sunt băieți buni, prietenii mei! — Mă iertați, n-am știut, mai zise el și plecă nu Înainte de a-i adresat lui Zare un zâmbet care semăna perfect cu o Înjurătură de mamă.) Dar ce Înseamnă când răspunsul unui filosof la problemele vieții constă În porunca tăcerii decât recunoașterea falimentului filosofiei sale? (G. Lukacs despre Wittgenstein, În Ontologia existenței sociale, vol. 1, p. 93, Editura Politică, București, 1982) ( Se mutară apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
va fi trimis În linia Întâi. Mai multe sute de soldați care nu se prezentaseră la apelul de seară se strânseseră În fața postului de gardă În care se refugiase căpitanul Cros; timp de o oră Îi strigară cele mai murdare Înjurături și amenințări. Pentru a-l Înfricoșa și mai tare, un exaltat trăgea din când În când focuri de revolver În aer. Pe 30 mai, la prânz, avu loc și o ședință În afara satului pentru constituirea, după modelul rușilor, a unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
în lanțuri între ei primeam cele mai multe ciomege căci nu numai că nu puteam fugi ca cei tineri, dar eram vizat că sunt în lanțuri și sunt un mare bandit; mă loveau de pe ambele părți ale podețului mai puternic, slobozind și înjurături. Acum eram în tranzit, în drum spre Pitești, tărâm apocaliptic unde mă așteptau corbii reeducării. Aici, la Jilava, am încropit și câteva versuri anticipând fenomenul Pitești: „Pitești, Pitești infern ce tulbură orice minte Ca un șuvoi de ape, un timp
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
știa cum poate reacționa locotenentul la cele ce ar fi vrut el să spună. ― Hai, spune. De ce te-ai oprit? ― Mă gândeam că până să termin eu de raportat cum s-au petrecut lucrurile s-ar putea să primesc destule înjurături și zile bune de arest. ― Și? ― Din cauza fricii, rămăsesem cu biciușca „la picior”, ca și cum aș fi ținut pușca. Norocul meu că n-a durat prea multă vreme până a apărut ofițerul de serviciu... Că altfel cădeam din picioare de ud
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
noastră în comun. Din fericire pentru noi, blocul în care locuim se află într-o zonă rezidențială, cu proprietari stilați, cu o educație urbană și mai puțin rurală. Poate și din această cauză în situațiile conflictuale, inevitabile în aglomerările umane, înjurăturile sunt ceva mai puțin pitorești și folosite în cazuri extreme, ca de pildă când te trezești cu gunoiul în cap, aruncat pe geam de la etajele superioare. Drept e că mai apar și unele etichetări destul de blânde, cu nume de animale
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
clipă care trece. Moti Lal ține umbrela deasupra englezului care își fixează cortul în piroane, destul de aproape de el încât să-i stea în drum, fără însă a reuși să-l ferească în totalitate de ploaie. Lui Forrester îi scapă o înjurătură, gâfâind, și prin minte îi trece un singur gând: care va să zică, e tânără! Picăturile de ploaie se preling din tavan și-i cad în poală, lăsând pe mătasea roșie urme negricioase. Amrita își ridică fața în sus și scoate limba. Ploaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ar trebui să asculți ce-ți spun. Fac apel la tine să fii mai ferm. Dacă te vei lăsa condus de partea albă a sângelui tău, n-ai cum să dai dai greș. Maiorului îi vine o idee. După ce proferează înjurături și bombăne, începe să scotocească în jurul biroului, apoi se îndreaptă de spate și se duce spre un raft cu cărți. Proptindu-se de perete, găsește ce căuta: un volum albastru, subțire. I-l aruncă lui Pran. — Citește cu voce tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Acela este jocheul lui, Elvin, care este steward la Gymkhana și... — Și femeia care este cu Torrance? — De ce te interesează? — Ce-ți pasă dumitale! Miss Garnier lasă să-i scape un „Oh!“ ofensat și se răsucește pe călcâie. Scăpând o înjurătură. Bobby o apucă de braț. Ea se întoarce și-l privește furioasă. El încearcă să afișeze o privire cât mai impresionantă. — Îmi pare rău. — Dă-mi drumul. — Îmi pare rău. N-am vrut să fiu necioplit. Încăpățânarea ei este pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
din calea lor, recunoscând o ceată pusă pe harță. Jonathan se îndreaptă spre Turl, făcându-și loc printre cumpărătorii uluiți, împingând un bătrân și decrepit profesor de la universitate în ușa unui croitor. Bătrânul se dezechilibrează, apoi își recapătă poziția, proferând înjurături în latina vulgară, pentru ca apoi să fie spulberat de hoardele de jucători de crichet, iar servieta sa cu traduceri nevăzute și etrierele de bicicletă să sfârșească laolaltă pe trotuar. Imediat, doi buldogi ai universității, foști soldați, cu pălării civile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
nebun, zice acesta, când Jonathan îi spune unde se duce, dar suspiciunea lui este mai puternică decât frica. Vin cu tine, se hotărăște. Presupun că nu vor fi probleme. Am arma. Se bate cu palma pe suportul armei, scapă o înjurătură și se duce s-o ia de la latrină. Urcă amândoi povârnișul pe fondul bătăii tobelor, croindu-și drumul în lumina lunii. Ritmul tobelor îi atrage, îi face să mărească pasul. Este imposibil de spus câte tobe se aud: când muzica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
se sinucide era una din calitățile lui Bridgeman, nu a sa. În disperare, își vâră degetele în buzunarul de la pieptul cămășii sale safari și scoate inelul de logodnă cu Star din locul acela secret de lângă inima sa. După ce scapă o înjurătură și urlă de durere, îl aruncă la distanță. Se întoarce și-i descoperă pe cei trei însoțitori pe jumătate adormiți, privindu-l cu ochii împăienjeniți. Încercând să-și recapete calmul, le spune să se culce la loc și clătinându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
teribile de intestine cu senzația alarmantă de lichefiere, ceea ce înseamnă că ambele toalete sunt folosite aproape permanent. Gradul de ocupare fiind de nouăzeci la sută, nici unul nu este dispus să-l elbereze pentru colegii săi în nevoie. Gălăgia la ușă, înjurăturile și chiar amenințările devin lucru obișnuit. Degenerarea spre sălbăticie este rapidă și culminează cu momentul în care Gregg zboară ușa secundului cu revolverul, scoțându-l de acolo pe Gittens îngrozit, baricadându-se înăuntru. Marchant trebuie să-l convingă să iasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
îmi arde iar norocul ... Clipește lumânarea de-atâta ură-n noapte Și ruga mea se stinge și pleacă mai departe. Se-acunde în morminte sub rădăcini de taină Și-o lacrimă desprinde un ochi cusut în haină ... Și tremură pământul de-njurături, sudalme; Cuvântul a murit și cântecul mai doarme Ce rânjet diabolic se naște-n umbra hâdă! Grimasele dansează și-ncep, pe rând, să râdă ... Mă doare iar cum seara se pleacă peste zi Și mă aduni din vise, tu noaptea
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
dar, odată cu venirea lor, cererile începură a curge. Cine le intra pe mînă afla cum se pune iscălitura pe hîrtie, dar, să-l fi picat cu ceară, nu sufla o vorbă despre asta. Curiozitatea sau furia nevestelor erau potolite cu înjurături. Îndărătnicii se lămureau după ce erau aduși la școală. Aici, doi din cei patru aveau la dispoziție o sală de clasă evacuată de copii. Sub protecția echipelor locale, ceilalți doi umblau prin sat. Ziua, oamenii se ascundeau în zăvoaiele de pe malul
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Împotrivi cu nici un chip ispitei de a Închide ochii, Îi ardea o palmă celui de veghe. Ăla se oprea din sforăit și ridica, de unde se tolănise, o față dobitoacă și plină de suferință. Când izbutea să-și descleieze limba, slobozea Înjurături de-a valma, Întâi așa, către nimeni, apoi țintite către cel care-l pocnise și-i stricase bunătate de vis. Se Întâmplau, destul de rar, și accidente. Drumurile erau drepte, fără ridicături. Când adormea câte unul la volan, hărăbaia ieșea Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Începură să mânjească de sânge pereții de carton ai barăcii, un caporal sări Între ei și-i despărți. „Gata!” Le turnară apă din găleți să se spele. Printre șiroaiele ce li se scurgeau În chică și pe fețe Își aruncau Înjurături și amenințări, dar nu făcură nici o mișcare spre a porni din nou bătaia. Soldatul Cătănuță nu se clintise din patul lui, cu toată vânzoleala din jur. Își proptise mâinile sub cap și privirile În tavan. La lumina chioară a unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]