1,710 matches
-
că femeia are deja un serviciu, și acela este să aibă grijă de cămin și de familie. Dacă nu are un soț, atunci ar face bine să-și ia unul, dacă știe ce e bine pentru ea. Această logică este Înspăimântătoare. — Cum vă Întrețineți acum? — Muncesc un pic pe cont propriu. Dar chiar acum, ca să fiu sinceră, Herr Gunther, sunt lefteră, și de aceea mă aflu aici. Müller zice că faceți săpături după informații despre Hermann Six. Aș vrea să Încerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
ani. Dacă nu... dacă nu, spunea legenda, soarele nu va mai răsări a doua zi, așa cum se întîmplase de patru ori înainte. Prima oară, când oamenii au fost devorați de jaguari. A doua, când pământul a fost devastat de uragane înspăimîntătoare, iar oamenii au fost prefăcuți în maimuțe. A treia, când o ploaie de foc a pustiit totul și oamenii au fost transformați în păsări. A patra, când pământul s-a acoperit de apă și oamenii s-au transformat în pești
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
de mese ai cărei pereți de sticlă răsuceau din nou lumina lămpilor către interior, așa încît ardeau ca niște stele în bălțile galbene ale geamurilor, mă gândeam la tine, Victor, ghemuit acolo-n oglindă, în cămara ta, în debaraua aceea înspăimîntătoare, în zațul acela nocturn, și-mi închipuiam cum, în noaptea fără limite, în baia țărănească a lui Svidrigailov, se desprind din pielea ta 59 valuri-valuri de abur negru îndesind noaptea și enigma. Tu chircit acolo, tu cu mâinile la tâmple
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
un tors de pisică. Acum știam ce se află în centru. înaintam prudent, pas cu pas, iar când drumul a luat-o în sus m-am cățărat încet până la marginea cuibului, de unde doar ghearele din față ale păianjenului, cu căngi înspăimîntătoare, păroase, dar colorate floral, se puteau zări. Am rămas acolo, pe buza cuibului, adâncit într-un strat alb ca laptele de pânză proaspătă de păianjen. Animalul colosal fremăta, mormăia, își agita labele, făcând să se zgâlțâie întreaga plasă. Totul în
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
surprins de îndrăzneala cuvintelor mele, Aceasta va hotărî comisia, spune el rar, probabil Theo nu va fi de acord cu rezugrăvirea, Sunt convins de asta, părinte! și spunându-i aceasta, el îmi întoarce liniștit spatele, lăsându-mă singur sub privirea înspăimântătoare a lui Iisus Pantocrator zugrăvit în cupolă, XII 13 ianuarie, sunt câteva luni de când n-am mai făcut însemnări în acest caiet, am recitit paginile scrise în Italia și ceea ce se țesea nevăzut în jurul meu pe măsură ce intram în lectură era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
o pot părăsi, e altceva și nu știu ce, Dumnezeu? O criză religioasă? mă întreabă părintele abia șoptit, Și Dumnezeu, dar nu numai atât, părinte! E o forță în mine care îmi roade măruntaiele, ca și cum ar fi acolo un loc de o înspăimântătoare putere ce atrage spre el toată viața mea și-o înghite, și vrea mai mult, și mai mult, îmi înghite toate trăirile și mă împinge la altele, ca să aibă ce să înfulece, din cauza asta trăiesc într-o permanentă goană, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
pot avea urme de dinți. —Iisuse Hristoase, exclamă ea. Mai tare! Wayne adună forță și viteză, băgându-și șoldurile musculoase între ale ei. Cred că o să..., gemu el. —Ai face bine să nu, se enervă ea. Și era atât de înspăimântătoare, încât orgasmul lui iminent se retrase. La final, zăceau pe podea, încă gâfâind și gemând. Sedată pe moment, Lisa privea picioarele scaunelor care se aflau la nivelul ochilor ei. A fost minunat, se gândea ea. Exact ce avea nevoie. Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
sport? Nu, s-ar simți stupid în ei. Din toate hainele la modă pe care le cumpărase în ultima lună, astea fuseseră cea mai mare greșeală. Pentru un moment, norul de nesiguranță în ceea ce privește hainele a fost acoperit de un gând înspăimântător. Ce fac? Nimic, se gândi ea defensivă. Nu făcea nimic. Se întâlnea cu cineva la o cafea. Un prieten. Un prieten care se întâmpla să fie bărbat. Care era problema? Nu era într-o țară musulmană în care ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
îți rezolve afacerile murdare, sări Trix în sus. — Merg eu, spuse Jack, surprinzând pe toată lumea. Mai vrea cineva? Ashling? — Nu, mulțumesc, spuse Ashling încet, crezând că el râde de ea. —Sigur? — Foarte. — Nici măcar dacă îți iau felurile cele mai puțin înspăimântătoare și te învăț toți pașii? Nu. —Bine, am plecat, anunță Jack. Și ia-o încet, o sfătui el pe Lisa. Totul se leagă foarte frumos. Deși spusese tuturor că făcuseră o muncă de căcat și că revista lor arăta ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
păr, dacă mai punea și imaginea băii masculilor la socoteală - era prea mult. —Bine atunci, oftă el, învins. — Nu seamănă deloc cu a noastră. Jack stătea în prag, privind în baia fetelor de parcă era ceva extraordinar și în același timp înspăimântător. Haide, spuse Ashling grăbită, încercând să ascundă faptul că se simțea ciudat. A luat furtunul din cauciuc de la duș, care fusese primit de la o companie producătoare de șampoane, și a încercat să îl pună la robinet, dar acesta se transformase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
la indigo în dosarul medicului legist, alte câteva formulare completate pentru înmormântarea ei în cimitirul săracilor. Singura bubă cu dorința asta a mea este că ea nu și-ar fi dorit așa ceva. Deși cele întâmplate au fost de-o atrocitate înspăimântătoare, ea ar fi dorit ca ele să fie aduse la cunoștința lumii întregi. Și, din moment ce i-am rămas dator și sunt singurul care cunoaște întreaga poveste, mi-am asumat sarcina de a așterne pe hârtie adevărul. Dar înainte de apariția Daliei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
alb, o imensitate de marmură întinsă pe șapte coline ondulate, pe malul unui râu de aur. Mai apoi, misterioasa lui familie - din care, practic, nu cunoștea pe nimeni - se prefăcuse într-o învălmășeală de fantasme, iar Roma devenise un loc înspăimântător, deasupra căruia se întindea, asemenea unui cer vestitor de furtună, puterea imperială. La fiecare popas, mulțimi de oameni adunate spontan îl aclamaseră pe tatăl său, dux Germanicus, pe nedrept destituit de Tiberius. — Lucrătura Mașterei, strigau. Totuși, cei mai mulți exultau: — Te-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fie sacrificați în cinstea lui Juppiter Capitolinus, simbol al profundei legături dintre religie și politică, ce avea să se transmită, de-a lunul secolelor, religiilor următoare. Și, în cele din urmă, apăreau vir triumphalis, eroul, în mijlocul unei bolgii delirante și înspăimântătoare, generalii lui mândri, și acvilele, însemnele, muzica, soldații cu superbele armuri de paradă, strălucitoarea cavalerie ușoară și greii cataphracti, oameni și animale acoperiți de fier, și auxilia, corpurile de armată aliate, de la numizi la parți, germani și iberi. Învăluit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cavalerie ușoară și greii cataphracti, oameni și animale acoperiți de fier, și auxilia, corpurile de armată aliate, de la numizi la parți, germani și iberi. Învăluit în pulbere și urlete, extrem de lent, cortegiul arăta trufaș Roma ei înseși. Și o înfățișa, înspăimântătoare, dușmanilor. În acea zi însă, legiunile, blocate pe Rhenus, au avut o participare restrânsă la triumphus-ul lui Germanicus. „Lui Tiberius i-a fost frică să le aducă la Roma“, comenta lumea. Amestecat în mulțime, un învățat palid, pe nume Cremutius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mama sa îi acoperea fața cu mantia ei, pentru că voma. Animalele simțeau mirosul violenței. „Violența miroase“, spunea Germanicus. Mirosul acru, insuportabil și amețitor al unei legiuni când, sub comanda centurionilor, înainta în fața dușmanului, în bătaia soarelui, fără zgomot, numai zornăitul înspăimântător al armurilor, bătaia armelor pe scuturi. Mirosul oribil, persistent al prizonierilor germani înlănțuiți, zăcând unii peste alții pe jos, care te priveau - pe tine, general roman - cu o ură mută și primejdioasă. Mirosul violenței, mirosul sângelui care țâșnește din venă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și vorbind grecește, Germanicus simți brusc o puternică indignare când descoperi că zidurile orașului închideau înăuntrul lor un infern. Populația acelui oraș faimos și evoluat era extenuată de spolierile fiscale și de foamete, din cauza câmpiilor devenite sterpe. Într-o liniște înspăimântătoare, sub porticurile grandioase zăceau cu sutele țărani și locuitori din afara zidurilor, epuizați de foame. Adăpostiți în colțurile umbroase, fără glas, fără să aibă puterea de a întinde mâna, agonizau în tăcere. Noaptea, grupuri de vigiles adunau cadavrele și le aruncau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
că Drusus, având cu puțin peste douăzeci de ani, se afla aproape fiindcă era închis în subteranele din Domus Tiberiana, unde o serie de încăperi secrete aveau să intre în istorie drept Carcer Palatinus. În casa Liviei, liniștea nopții era înspăimântătoare. Visele lui Gajus erau scurte și agitate, o adiere de vânt în canatul ferestrei le risipea. Atunci, să începi să te gândești era ca și cum ai fi tras de capătul unui ghem. Se perindau imaginea mamei care tremura sprijinită de perne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
venea aici să se odihnească și să uite greutățile guvernării. Spuse, cu același glas monoton, că Augustus domnise mulți ani pentru că fiecare gest al său fusese gândit îndelung. — Germanicus, în schimb, a murit tânăr. În gura ei, cuvintele acelea erau înspăimântătoare. Gajus înțelese că ascundeau o amenințare mortală; într-adevăr, ea surâdea. Adăugă că Germanicus încercase să imite sublima artă a puterii practicată de Augustus, poate că înțelesese că era singurul mod de a o păstra și de a supraviețui. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu intra nimeni. — Dar nu vreau să te umplu de ură. Augustus a făcut ce-a vrut cu viața mamei mele, așa cum a făcut cu viețile tuturor femeilor din familie, iar ea nu i-a cerut niciodată nimic. Însă după înspăimântătorul cortegiu de la acel triumphus l-a rugat să i-i încredințeze pe copiii lui Marcus Antonius și ai reginei din Aegyptus. Augustus i-a dat imediat, împreună cu toți sclavii lor, gândindu-se că voia să se răzbune. Îmi amintesc că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
credea că încă o deține. Impasibil și dur, nu-i lăsă timp lui Sertorius Macro să-și revină din surpriza triumfală și imediat, fără să schimbe tonul, îi dădu o serie de ordine care altuia i s-ar fi părut înspăimântătoare. Dar Sertorius Macro era un om pe măsura misiunii ce i se încredința; la fiecare poruncă a împăratului încuviința, întipărindu-și-o în minte, fără să ceară explicații. Își alcătui repede o escortă de încredere și plecă imediat, refăcând în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să-i dea treburi umilitoare, care aveau să-i dezvăluie adevărata fire. Sclavul cel cult era cufundat în meandrele Villei Jovis. Însă - fiindcă, așa cum spunea Zaleucos, zeii se joacă cu destinele oamenilor - numele lui ieși la suprafață în ziua aceea înspăimântătoare, în timp ce Gajus încerca să-și impună, cu un efort atât de mare, încât i se părea că strigă, să nu ceară vești, să plece, să se închidă în camera lui. — Callistus spune că Sertorius Macro a venit aici azi-noapte, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
noaptea aluneca încet din cer în mare: în acea clipă, acea animula a ei, mică, prostuță, nevinovată, se prăbușea în întuneric. Ce zei aveau să o întâmpine și să o ducă de mână, așa cum spuneau preoții, ajutând-o să străbată înspăimântătorul râu subteran, până pe malul celălalt? Clătină din cap: în întunericul acela nu existau râuri, nici zei care așteptau. Iar ea, din cauza planurilor cinice pentru putere, nu ajunsese să împlinească cincisprezece ani. I se făcu greață. Tatăl ei, Junius Silanus, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de Foc, se întindeau de acolo până departe, la ultimele ramificații din Neapolis. Însă ultima gură a vulcanului, enormă, se transformase sinistru într-un lac întunecat și nemișcat, care scuipa vălătuci de ceață. Deși nu-l văzuse niciodată, Gajus recunoscu înspăimântătoarele descrieri ale poeților: „Lacus Averni, pădurea Hecatei, Acherusius de sub pământ“. Acolo, potrivit vechilor mituri, se întindea împărăția morților. — Privește acolo, pe promontoriu, îi zise ofițerul cu glas sigur, ca și cum i-ar fi arătat o țintă, vila care i-a aparținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
spunea. Imensul smarald indian pe care i-l dăruise Kotis. Chipul zeului Amon, de culoarea soarelui, deoarece fusese turnat în aur fără impurități. Împăratul își spuse că inerția venală a pretorienilor la moartea lui Macro fusese foarte utilă, dar era înspăimântătoare. Protecția lor era incertă, ba chiar inexistentă. „Tiberius se înconjurase de apele mării; eu stau aici și trebuie să-mi creez o gardă incoruptibilă.“ Continua să se plimbe. Recipiente pentru balsam, ampule de aur și sticlă în care introduceai bețișoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
liniștite, în care nu reușești să-i surprinzi privirea, din orice unghi ai privi. Ce consilieri își alesese? Puținii prieteni lipsiți de putere, numiți la Roma „grupul celor douăzeci“. Însă, la urma urmei, ei fuseseră doar doi: Marcus Agrippa și înspăimântătoarea Livia. Julius Caesar, în schimb, nu avusese pe nimeni și fusese ucis în public, chiar în Curie. Câți ani se trezise oare dimineața cu gândul morții care îl însoțea? Destinul îi trimisese însă niște semne: într-o zi, paloarea încruntată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]