3,412 matches
-
al non-apartenenței „instituționale”6? Cine însă a fondat Biserica? Este, apoi, ceva nou în discreditarea postmodernă a temeiului, dacă ne gândim la poziția filozofilor sceptici în Antichitate? Am să încerc să răspund acestor întrebări în ordine inversă. Retorica întemeieriitc " Retorica întemeierii" Este notorie afirmația lui Platon 1 despre țelul filozofiei, reprezentat de cunoașterea primelor principii, de a căror demonstrabilitate Aristotel s-a îndoit, arătând caracterul vicios al regresului logic la infinit 2. Scepticii au mers mai departe, punând la îndoială posibilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
percepției. Prolepsis - sau prejudecata, în termeni moderni - a fost acceptată ca o componentă indispensabilă a oricărui discurs (la această concluzie revenind în secolul trecut hermeneutica fenomenologică)3. Clement Alexandrinul a văzut un simplu act de credință în recursul filozofilor la întemeierea principiilor ultime pe o percepție subiectivă 4. În polemica sa cu arianul Eunomie din Cyzic (†393), Sf. Grigorie de Nyssa își exprimă același scepticism cu privire la epistemologia fundaționalistă 5. În situl Revelației, se pare, dialectica nu are credit ultim: de aici
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Récit (vol. 3), nici măcar fenomenologia husserliană - gândită ca strenge Wissenschaft - nu poate evita recursul la figurile de stil. Pe scurt, nu există idealități descărnate, lipsite de un anume efect de limbaj, forjat într-o matrice istorică specifică. Nu există o întemeiere sau obiectivitate absolută, după rigorile rațiunii iluministe. Dacă nici științele exacte nu pot evita contingența paradigmelor incomensurabile (Th. Kuhn), atunci este cazul să ne întrebăm în ce măsură dispariția „marilor povestiri” - declarate moarte de J.-F. Lyotard în 1979 - este totuși o
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
științele exacte nu pot evita contingența paradigmelor incomensurabile (Th. Kuhn), atunci este cazul să ne întrebăm în ce măsură dispariția „marilor povestiri” - declarate moarte de J.-F. Lyotard în 1979 - este totuși o realitate. Într-o lume care nu mai crede în întemeierea dialectică a valorilor, prin apelul la autoritatea critică a rațiunii, oamenii vor rămâne captivi genului epic - el însuși profund transformat în formă și conținut. În orice caz, creștinii nu vor nega niciodată faptul că Evanghelia lor este o „metanarațiune”. Evanghelia
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
zi, an de an, se deapănă această povestire. Cadrul în care povestea Evangheliei continuă să fie spusă și ascultată este Liturghia Bisericii. Teologia narativă cere ca istorisirea poveștii revelației lui Dumnezeu să cuprindă atât kerygma apostolică, cât și dogma Bisericii. Întemeierea dogmelor nu se poate dispensa de recursul - complementar, firește - la istoricitate. Este imposibil de acceptat un discurs despre Sfânta Treime fără aproprierea subiectivă a revelației lui Hristos, percepută ca punct de acumulare a istoriei mântuirii. Sarcina teologilor este doar aceea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
povestea cu încredințare în adevărul mântuirii lor (Bessere Lieder müßten sie mir singen, daß ich an ihren Erlöser glauben lerne: erlöster müßten mir seine Jünger aussehen! - spune Zarathustra în „Ein Buch für alle und keinen”). Să revenim însă la problema întemeierii. „Trebuie să gândim creștinismul dincolo de ideea de temei ultim” (¬157), spune H.-R. Patapievici, pentru a afirma imediat orizontul pneumatologic al prezenței lui Dumnezeu în lume „după plac, în afara oricărui cadru instituțional imaginabil”. Mai întâi, insatisfacția exprimată de autor față de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
instituțional imaginabil”. Mai întâi, insatisfacția exprimată de autor față de un anumit limbaj propriu dogmaticii teologice trebuie salutată. Foarte frecvent, teologii moderni n-au știut să marcheze diferența radicală între conceptualizarea aristotelică a cauzalității și perspectiva creștină asupra logicii trinitare a întemeierii. Sf. Vasile cel Mare (329-379) vorbește despre monarhia divină a Tatălui, definit ca principiu sau „început - archy (Ioan 1, 1) - al Dumnezeirii”. Dacă metafizica greacă ar prescrie criteriile de inteligibilitate pentru dogma Treimii, atunci Fiul n-ar putea fi „născut
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
329-379) vorbește despre monarhia divină a Tatălui, definit ca principiu sau „început - archy (Ioan 1, 1) - al Dumnezeirii”. Dacă metafizica greacă ar prescrie criteriile de inteligibilitate pentru dogma Treimii, atunci Fiul n-ar putea fi „născut, iar nu făcut”. Dacă întemeierea ar fi, în sens metafizic, cauzală, atunci Fiul n-ar fi „de o ființă” (homoousios) cu Tatăl, ci doar un produs (ergon) al unei voinței arbitrare și, cel puțin pentru cei inferiori ontologic Tatălui, oarbe. Pentru gândirea metafizică clasică - aceea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
altfel, l-a fascinat pe Anselm de Canterbury în formularea argumentului ontologic - „orice cauză este superioară ontologic efectului”. Acest principiu cardinal pentru metafizica subîntinsă de „marele lanț al ființei” nu se aplică în cazul dogmei Sfintei Treimi. Cu alte cuvinte, întemeierea de tip cauzal - apropriată de metodologia rațiunii carteziene și refutată apoi în postmodernitate - nu intersectează aparatul conceptual al teologiei de la Niceea. Pe scurt, sensul teologic al „întemeierii” trinitare nu poate fi contestat cu premisele antifundaționaliste contemporane. Ceea ce cade mai ușor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
al ființei” nu se aplică în cazul dogmei Sfintei Treimi. Cu alte cuvinte, întemeierea de tip cauzal - apropriată de metodologia rațiunii carteziene și refutată apoi în postmodernitate - nu intersectează aparatul conceptual al teologiei de la Niceea. Pe scurt, sensul teologic al „întemeierii” trinitare nu poate fi contestat cu premisele antifundaționaliste contemporane. Ceea ce cade mai ușor pradă criticii contemporane este postulatul autorului, care propune un alt tip de inteligibilitate teologică - o raționalitate „care refuză să identifice temeiul în altceva decât însăși mișcarea Duhului
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți proroci mincinoși au ieșit în lume”. După care criterii epistemologice ar putea fi recunoscută mișcarea invizibilă a Duhului? Pe scurt, fără referința la Scripturi și la tradiție, noul tip de întemeiere propus de H.-R. Patapievici nu poate rezista criticii bazate pe perspectiva teologică antisubiectivistă a tradiției, dar și pe antimetafizica narativistă contemporană. Un asemenea creștinism va mai avea oare de istorisit vreo poveste ori de vestit vreo noutate? Pentru o
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Henry a numit-o „auto-afectarea Vieții” (și viața, cu majusculă, este Viața divină)2. Ancorată într-un praxis cotidian, nu prepară această vedere a purei gratuități și umilințe ascunse în faptul de a fi (perceput ca dar) chiar nevoia unei întemeieri, ulterior prelungită în liturghia 3 continuă a existenței? Smulsă din contextul ei de apariție, care este tradiția și încredințarea personală despre un adevăr întrupat, viu, lucrător, comunitar și universal - nu cumva credința subiectivă riscă să repete, în cel mai bun
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ghicitură”, ni s-a dat și un însoțitor. Dacă pe drumul spre Emaus, cei doi neștiutori s-au luminat de la însuși Învățătorul, în drumul spre Ierusalimul ceresc, alte vase de lut au primit suflarea Mângâietorului. De atunci, de la această nouă întemeiere a lumii, descoperim mereu - împreună cu H.-R. Patapievici - că fără Dumnezeu nu putem face nimic. Nihil sine Deo, așadar, întrucât ne știm vechimea, ca niște făpturi plăsmuite ex nihilo. Pentru buna folosire a maladiilor istoricetc "Pentru buna folosire a maladiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
deprindă binele ori să îndrepte răul. Dacă viitorul ne dă angoase, iar prezentul ne confiscă într-o iresponsabilă uitare de sine, trecutul pare să aibă o și mai mare putere de seducție. De ce oare? Mai întâi, pentru că trecutul are vocația întemeierii. Într-un anumit sens, trecutul nu e niciodată consumat. El fie se ascunde în universul nocturn al viselor, fie ne asaltează diurn în reverii sau remușcări. Așa cum ne explică și gramaticile limbilor indo-europene, trecutul este timpul nostru perfect. Pentru că despre
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
expresie a revelației înțeleasă în sens maximal? Poate fi gândită revelația din perspectiva unei raționalități filozofice deschise? Nici un demers speculativ nu poate epuiza conținutul unei revelații - și, cu atât mai puțin, conținutul revelației divine. Dacă metafizica s-a ocupat de întemeierea lucrurilor sub umbrela categoriei de necesitate, fenomenologia privilegiază posibilul par excellence. Pentru a ieși din orice constrângeri ideologice - legate fie de un pozitivism empirist, fie de un dogmatism religios aprioric (cum este noțiunea islamică de revelație) -, fenomenologia întreține cu teologia
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
filozofice În căutarea firului pierdut. Lectura modernității în perspectiva lui H.-R. Patapievici 185 Nuanțe 185 Reușite 186 O noutate românească 188 Genealogia medievală a modernității 192 Modernitate și deicid simbolic 197 Soluția teologico-politică 202 Locul mărturisirii religioase 206 Retorica întemeierii 209 Pentru o poetică liturgică 213 Pentru buna folosire a maladiilor istorice 216 Timpul perfect 216 Un destin comun 218 Istorie și universalitate 219 Spirala istoriei sacre 220 Totalizarea mistică 223 Revelațiile orizontalei geografice 225 Limitele reprezentării 228 Ireductibilul poetic
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
două discursuri filozofice incompatibile: pe de o parte, teoria consensului rațional universal; pe de alta, proiectul coexistenței pașnice în societăți axiologic plurale. Oricine știe câte ceva despre utopie observă imediat, fără să recurgă neapărat la filozofia analitică, cât de dificilă este întemeierea societății bune pe fiecare dintre cele două concepții. Consensul rațional universal, care ar permite atingerea celei mai bune forme de viață pentru toți (în ultima vreme, din toată lumea, fiindcă utopismul modern este global, nu local), nu este altceva decât o
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
realizarea visului: Începutul vieții noi În gospodăria colectivă. Într-adevăr, În Temelia, visul pe care cu atâta freamăt Îl visau eroii Nopților din Iunie prinde ființă. (Ă). Satul Mălini pe care ni-l Înfățișează romancierul trăiește Înfrigurarea, frământările ce preced Întemeierea unei gospodării colective. (Ă). Această Înfrigurare se desprinde din paginile - foarte multe - Închinate ședinței furtunoase cu care Începe cartea, când trimisul C.C. Iordache, rostind cuvântul partidului, le arată țăranilor muncitori - singura cale. (Ă). Din romanul lui Camilar, participarea țărănimii mijlocașe
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
atât de vastă a colectivizării și a rolului partidului În legătură cu ea să reiasă În toată semnificația lor, acțiunea rezumându-se doar, la cele descrise de autor. Neglijând perioada de pregătire și lămurire dusă În satele noastre, frământările care au precedat Întemeierea gospodăriilor colective și În care s-au călit cadrele necesare pentru acest lucru, Camilar a lipsit cartea lui de o serie de fapte esențiale, sărăcind În același timp materia epică, ce i-ar fi dat densitate. (Ă). În satul Mălini
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Aurel Martin. - Petru Dumitriu: „Nopțile din Iunie”. În: Almanahul Literar, Cluj, nr. 6, mai 1950. 19. Vera Călin. - Petru Dumitriu: „Nopțile din Iunie” În: Viața românească, nr. 5, mai: „Așadar, În Nopțile din Iunie e Înfățișată viața unui sat În preajma Întemeierii gospodăriei colective, e Înfățișată lupta dusă de țărănimea muncitoare călăuzită de partid pentru a pune bazele acestei gospodării.(...) Lucrându-și petecul de pământ Avram cercetează șoseaua pustie. Pe acolo trebuie să vină trimișii partidului cu ajutorul cărora se va Înfăptui marea
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Să așteptăm, să vedem, poate că e adevărat». Desigur că țăranii muncitori care ceruseră aprobarea puteau să creadă că lucrul este adevărat. Cititorul se Întreabă, cu legitimă mirare, care a fost rolul organizației de partid În perioada de pregătire a Întemeierii gospodăriei agricole colective În răstimpul care a dus la redactarea cererii adresate de țăranii muncitori. (Ă). A fost remarcat faptul că În nuvelele de până acum ale lui Petru Dumitriu În timp ce eroii negativi trăiau intens, fiind puternic conturați de scriitor
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
sine și în același timp în locul altora și să poată găsi pentru toți modalitatea adecvată de expunere. Există doar un singur Mendelsohn! Ceea ce l-a preocupat pe Kant pare să fi fost nu atât accesibilitatea, cât coerența întregului. După apariția Întemeierii metafizicii moravurilor, dar înainte de publicarea Criticii rațiunii practice și a celei de-a doua ediții a Criticii rațiunii pure, el îi scria, în septembrie 1785, cu un anumit sentiment de neliniște discipolului său Christian Gottfried Schütz: „Trebuie să-mi țin
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
lucrări din literatura pe care am studiat-o. februarie 2005 Autorul PRESCURTĂRI ALE TITLURILOR UNOR LUCRARI ALE LUI KANT IN TRADUCERE ROMANEASCA CRP - Critica rațiunii pure Pr - Prolegomene la orice metafizică viitoare care se va putea înfățișa drept știință Imm - Întemeierea metafizicii moravurilor Pmsn - Principiile metafizice ale științei naturii Crp - Critica rațiunii practice Cpj - Critica puterii de judecare Rlrp - Religia în limitele rațiunii pure Mm - Metafizica moravurilor Pmtv - „Principiile metafizice ale teoriei virtuții”, a doua parte a Metafizicii moravurilor CUPRINS 1
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
contesta că aceste două interese se regăsesc în opera de maturitate a lui Kant, în filosofia lui critică. Ne putem, prin urmare, întreba: care sunt acele elaborări teoretice prin care a dat Kant curs acestor interese? Care este relația dintre întemeierea kantiană a metafizicii și elaborarea principiilor metafizice ale științei matematice a naturii? Răspunsul la prima întrebare este simplu. Legitimarea metafizicii ca știință a fost înfăptuită de Kant prin elaborarea filosofiei sale transcendentale, expusă în Critica rațiunii pure (prescurtat CRP) și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Cohen potrivit căruia tocmai cercetarea fundamentelor metafizice ale științei newtoniene ar reprezenta poarta de intrare în filosofia transcendentală a lui Kant. Obiectul examenului său critic îl constituie câteva supoziții. În primul rând, supoziția că autorul CRP și-ar fi propus întemeierea fizicii newtoniene. În al doilea rând, sugestia că punctul de plecare și de sprijin al „Analiticii” ar fi fost așa-numitele principii metafizice ale științei naturii și că, prin ele, filosofia transcendentală ar fi legată de știința matematică a naturii
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]