89,143 matches
-
abordare capabilă să îi scoată cel mai bine sensurile în evidență. Privite foarte de aproape, unele dintre afirmațiile lui Liviu Antonesei sînt discutabile. Acesta este un fapt mai degrabă pozitiv pentru că vocația unei asemenea cărți este aceea de a pune întrebări și de a stîrni reacții, nu de a oferi comoditatea călduță a unor răspunsuri definitive, care nu lasă loc de discuții. În fond, este punctul de vedere al autorului care poate fi acceptat sau contrazis de cititorii cărții. Dincolo de aceasta
Întîlniri la Bibliotecă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12323_a_13648]
-
În rest, cu toată bunăvoința, doar personaje fără vitalitate, imaginație și dorință vizibilă de a participa la desfacerea blestemului pesedist. Faptul că mulți dintre oamenii de la vârf ai opoziției au făcut și fac afaceri cu statul-partid ridică serioase semne de întrebare privind decizia lor de a reforma din temelii sistemul politic și economic din România. Prea puțini liberali sunt cu adevărat liberali și prea puțini democrați sunt sută la sută democrați. Dacă ne prefacem că nu vedem aceste puncte nevralgice, dacă
Să nu ne iluzionăm by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12367_a_13692]
-
și înlocuirea ei prin universul concentraționar. Formula kitsch-ului totalitar exclude per se orice manifestare de independență de gîndire, orice distanță, orice îndoială, chiar sub formele benigne ale scepticismului și ironiei. în mentalitatea kitsch-ului totalitar, omul care (își) pune întrebări este dușmanul nr. 1. Cuvintele (limba de lemn) ascund contrariul lor, urîtul și tristețea poartă masca frumuseții și bucuriei, zîmbetul și cîntecul devin la fel de obligatorii ca și certitudinile absolute. Dacă ar fi să dau o definiție kitsch-ului politic, aș
Cîte ceva despre kitsch by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/12368_a_13693]
-
fiind totuși și unii care să-l iubească: "Chemat la Olteanu (și Florea de față). Primire prevestitoare. Mi se cere să povestesc ceva despre coloana a V-a pe care am semnalat-o în..." Puncte-puncte. Ale autorului, nu ale Cronicarului. întrebarea e: unde a semnalat Barbu chestia cu coloana? în jurnal? Nu se poate, jurnalul e jurnal, se ține acasă, pe fundul sertarului. E limpede unde: într-un memoriu adresat cui trebuie. Nici măcar Partidului (Olteanu și Florea sînt, ei, de la Partid
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12366_a_13691]
-
Universității "Spiru Haret"? Ba să se lase și fericit cu un titlu de două parale. Și, Dumnezeule mare!, să-i adreseze o scrisoare de mulțumire. Bondrea ca Bondrea, cum era să rateze el o asemenea ocazie? Dar Papa? Asta e întrebarea care cu adevărrat nu-mi dă pace. Dacă m-am deprins cu ideea că noi am fost, că sîntem manipulați de indivizi, nu, nu "dubioși" (adjectiv rezervat pentru Pleșu și ceilalți), ci perfect neîndoielnici, aproape străvezii, ca Aurelian Bondrea, cum
Dar Papa? by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12359_a_13684]
-
experiență cînd numea, nu demult, comunismul un rău necesar"? Să fi fost Aurelian Bondrea fantoma răului trimisă să bîntuie al 26-lea an de pontificat al unuia din cei mai mari Papi din istorie? N-am nici un răspuns la aceste întrebări care nu mă lasă să dorm. Orice aș face, mă întreb a nu știu cîta oară: noi ca noi, dar Papa?
Dar Papa? by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12359_a_13684]
-
scurtă, bine scrisă dealtminteri, dar care nu depășește un ton introductiv), faptul în sine e un eveniment. Un eveniment care poate fi pretextul descoperirii unui alt Gellu Naum: Gellu Naum autorul de teatru. De teatru suprarealist? De teatru absurd? O întrebare teoretic-necesară, care a fost pusă de mai multe ori. Răspunsul, cred, e un adevăr literar simplu care trebuie pînă la urmă formulat tautologic: teatrul lui Gellu Naum e teatrul lui Gellu Naum. Nimic nu face mai evident acest fapt decît
"E un joc monoton... Dar e bine ca e monoton..." by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12374_a_13699]
-
sufletul la gură nu reprezintă decît rodul unei convenții romanești, oricînd și în orice sens negociabile: Aici aș putea să mă bag și eu în joc... Căci, orișicît, știu mai multe decît bietul Iegor. Aș putea să-i pun cîteva întrebări la care să-i fie mai greu să răspundă. Cu privire la vultur? Nu neapărat. Nu, nu cred să-i fie teamă că va intra în debara și va descoperi vulturul. Nu, pentru că încuiase și pusese cheia într-o casetă pe care
Un șaizecist postmodern by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12370_a_13695]
-
și decât a celui ce crede ad litteram narația supremă. Pentru că, fără această Epopee a neamului omenesc, fără credința în ea, nici o înlesnire a Cunoașterii ulterioare pe toate planurile nu ar fi avut loc. Și că geniul omenesc, punându-și întrebări sub cerul înstelat, a întocmit Scriptura, care, până la proba contrarie, - dacă are vreun sens, - este necesitatea umană absolută înțeleasă și bine găsită... (Va urma)
Facerea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12403_a_13728]
-
se va supăra, a replicat prompt: "Dar ce! Și-a făcut cavou în versurile mele?!". Era, în fond, o replică la frecventele vizite - într-o vreme - ale "profesorului", care durau puțin, dar în timpul cărora el verifica prin tot felul de întrebări despre oamenii de odinioară memoria poetului, întrebări directe și uimiri tot atât de directe: "Ce memorie, dom'le! Ce memorie!" Pe Tudor Arghezi îl amuzau aceste examene! Mai bine zis, îi incitau maliția.
Ridicola obstinație by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/12377_a_13702]
-
ce! Și-a făcut cavou în versurile mele?!". Era, în fond, o replică la frecventele vizite - într-o vreme - ale "profesorului", care durau puțin, dar în timpul cărora el verifica prin tot felul de întrebări despre oamenii de odinioară memoria poetului, întrebări directe și uimiri tot atât de directe: "Ce memorie, dom'le! Ce memorie!" Pe Tudor Arghezi îl amuzau aceste examene! Mai bine zis, îi incitau maliția.
Ridicola obstinație by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/12377_a_13702]
-
mediul academic să predea literatura ebraică. La 30 de ani debutează ca scriitor în ivrit - "limba maternă adoptivă" - și cărțile lui devin repede cunoscute în lume. N-am loc aici să intru în detalii, dar răspunsurile lui Aharon Appelfeld la întrebările avizate puse de doamna Minh Tran Huy, redactor-șef adjunct la "Le Magazine littéraire", sînt extraordinare în sobrietate și modestie, te incită să-i citești romanele. Un lucru e clar după ce termini revista: redacția condusă de domnul Hue și doamna
"Le Magazine littéraire" by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/12383_a_13708]
-
de librărie. O explicație la îndemînă ar fi că publicul caută să-și confirme (sau să-și "creeze") gusturile proprii preluînd argumentele, mai mereu devenite clișee, ale criticii de verdict. O alta, propusă, bunăoară, de Stanley Fish, ca răspuns la întrebarea "de ce (mai) citim critică?", este prejudecata, într-un fel, că înțelegi mai bine un text, extrăgînd din el mai mult sens, dacă parcurgi "părerile despre". Critica e văzută, în ambele cazuri, ca un manual al bunului cititor, cu deosebirea că
O ușă mereu întredeschisă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12401_a_13726]
-
și dornică să pecetluiască sentințe cot la cot cu Perjo. Perjo cel talentat, cel răzvrătit, cel neliniștit, cel grafician, cel trist, cel limbut, cel cu Lia, cel cu atelierul de lîngă Bitzan, cel mut, cel scriitor, cel observator, cel cu întrebări, cel cu insomnii, cel în alb și negru, cel cu Veneția, cel cu Românica. "Pur și simplu" "Eram în spatele unui tip de vreo 60 de ani, cînd a aruncat tacticos pe trotuar ambalajul napolitanei pe care și-o îndesa acum
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12392_a_13717]
-
au dat colțul înainte de a-și expune opiniile, odată ce chemați să dea pe față dedesubturile unui regim, au preferat să pună în aplicare teoria părților bune și a celor rele, într-un cocteil de idei umaniste. Cu mii de menajamente întrebările moderatorilor, spre a-i aduce mai încoace, nu-i înturnau de pe șleaul acelor esențiale realizări ale căror părinți fuseseră - cu incursiuni în mica anecdotă, întru descrețirea frunților. Bătrâni, dar vioi, destul de bine conservați - cel puțin Maurer, în bilghere canadiene și
Partea cea bună a părți rele by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12418_a_13743]
-
Nu i se înmuiau genunchii lui Eugen Barbu, când îl vedea, trecând în limuzină, la Șosea, pe Paul Niculescu-Mizil? Pauza de publicitate - ultima din acest veac - îi taie avântul: la reluare va arăta șters, tern, terminat. Așadar și prin urmare, întrebări binevoitoare, răspunsuri măsurate, câte un detaliu care promite ceva - un spectacol, la urma urmei. Unchiul din America. Ultimul mohican. Mortul din ladă. Insul se recomandă așa cum își închipuie că este, cu fapte bune, din care, ca tot omul a avut
Partea cea bună a părți rele by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12418_a_13743]
-
Galați în zori, cu un tren împuțit și rece, nu-i dă mîna oricui... În trenul acesta ultracivilizat, lumea se-ncinge la discuții iute după plecare. În stînga mea stau două femei. Se tatonează reciproc. Una ca să se năpustească cu întrebările, cealaltă, ca să vadă cui întoarce răspunsurile. Timp de trei ore cred că s-a spus tot. De ce a plecat fata în Suedia, fata e frumoasă, ce diferență e între ei, prăjituri ca la mama acasă, se mănîncă în avion, serios
Și în chioșc fanfara cînta by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12432_a_13757]
-
în afara Europei. Cine știe unde. - Dar viața literară franceză cum ți se înfățișează? Este frenetică, așa cum mi-o imaginez eu de la București, sau agonizează? Este înregistrată de conștiința publică sau trece neobservată? Care sînt vedetele momentului? Care sînt discuțiile cele mai pasionante? - întrebările unui critic mă îndeamnă înainte de toate să definesc conceptul. Dar o expunere în doar cîteva cuvinte e imposibilă. Prin ,viață literară" francezii înțeleg tot ceea ce apare la un moment dat în librării sau prin nenumăratele reviste, tot ceea ce se manifestă
Dinu Flămând și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12381_a_13706]
-
în vreme ce condotierii postmodernismului rămăseseră singurii, chipurile, să sape cu furia lor strict instinctivă la temelia comunismului. E un proces de intenție patent și o gravă deturnare a însăși naturii ficțiunii. Discuția serioasă, ce ar trebui să înceapă prin a pune întrebarea cît mai credem în literatură și de ce (sau: unde ne aflăm? - vezi severul bilanț făcut de Culianu), este coborîtă, iată, la nivelul resentimentelor naționale recente. Nu ai fost postmodernist? Afară! Culmea este că postmodernismul literar românesc arată, în bună măsură
Dinu Flămând și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12381_a_13706]
-
evoluția ta ca scriitor? Ce experimentezi în prezent? Unde vrei să ajungi cu scrisul? Și, înainte de toate, mai contează scrisul pentru tine atît de mult cum conta pe vremea cînd ne-am cunoscut, în 1970? - Am să încep cu sfîrșitul întrebării. Literatura este tot ceea ce pot să pun eu mai bun în viața mea. Nu spun că este mai importantă decît, să zicem, relația mea umană cu cei apropiați sau decît relația mea anamnezică cu cei dispăruți. Eu am încercat și
Dinu Flămând și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12381_a_13706]
-
de ce nu mă consider un sarcastic, deși unele accente de disperare sau cruzimea autoscopiei ar justifica, pe alocuri, și această impresie. Mă întrebi, Alex. Ștefănescu, unde vreau să ajung cu scrisul. Fiecare vers al meu vrea să răspundă la această întrebare. Să nu crezi că mă laud, că pozez în Prometeu înlănțuit de Caucazul inexprimabilului. Îmi cunosc limitele și încerc doar să le depășesc propulsat de un soi de lene alertă. Experimentez deci o iluzorie dilatare a timpului, în oazele de
Dinu Flămând și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12381_a_13706]
-
ro). Atributele caracteristice ale prostiei în viziune națională par a fi acumularea inerțială, masivitatea gregară, sintetizate și în formula făcut grămadă / sau pur și simplu în uzul adverbial al lui grămadă: "eu mă întreb oare de ce ți-am răspuns la întrebări, că tu tot prost făcut grămadă rămâi!" (fanclub.ro); "Vai săracu..., trebuie să fii prost grămadă dacă nu reușești să scoți un cinci" (facultativ.home.ro). O serie bogată și deschisă o constituie propozițiile consecutive cu valoare superlativă; și aici
Prostia Comparată by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12452_a_13777]
-
capacitatea abstracțiilor (umanitate, libertate etc.) de a mobiliza conștiințele și chiar de a trimite oamenii să moară pentru ele în războaie. Este firesc acest lucru? Este bine ce se întâmplă? Nu aduc răspunsuri, a spus Lobo Antunes, ci numai pun întrebări. Jonathan Coe (Marea Britanie) a vorbit despre forța acaparatoare a televiziunii în fața căreia devenim pasivi. Ne stăpânește și ne iluzionează, ca de altfel tot ce primim prin mass-media. Despre supremația media și despre "homo tehnologicus" a vorbit și Abdelazis Kacem (Tunis
Singuri în satul global by Reporter () [Corola-journal/Journalistic/12441_a_13766]
-
stîrnesc întotdeauna curiozitatea, a căutat Ideile joi - așadar la două zile după lansare - pe la chioșcurile de ziare bucureștene, de la Bulevardul Elisabeta pînă la Gara de Nord (unde a trebuit să-și cumpere și bilet de peron). Din păcate sau din fericire, la întrebarea Cronicarului: "Aveți Idei în dialog, revista asta... nou apărută..." răspunsul vînzătorilor a fost același: "N-o mai avem, s-a terminat!". "Cum se poate, a spus Cronicarul destul de supărat, doar e o revistă lunară?" "Au testat și ei piața!" a
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12439_a_13764]
-
Tudorel Urian Cum sunt românii? Iată o întrebare la care îți poate răspunde fără probleme parlamentarul în costum Armani, abia coborât din Mercedes, și cerșetorul ce străjuiește intrarea magazinului de pîine. Securistul în cămașă care, cu sticla în mînă, urlă la chefuri din toți bojocii "noi sîntem români
Mesaje din România reală by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12443_a_13768]