2,613 matches
-
al istoriei, în Dumnezeu sau în puterea scrisului cartea-candelă propune un alt topos, sacru, al luminii străjuind gândul învățăturii 73 și un timp al arderii, al combustiei spirituale consacrate atingerii finalității cunoașterii de sine și de Dumnezeu, unde modelele umane întruchipate de scriitor ar fi, în termenii lui Balthasar Gracián, cel al discernătorului, dublat de al cuminecătorului.74 Opera ca răgaz simbolic al ospățului sapiențial și spațiu metaforic al mesei înțelepciunii, dublată de imaginea semnificativă a oglinzii (deschizând, de data aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
treia, diferită de aceasta, e democrația, iar a patra formă decăzută de constituție este „strașnica” tiranie, diferită de toate celelalte și „ultimul stadiu de boală a unei cetăți”. Aceste patru forme de guvernare se consideră că sunt suficiente pentru a întruchipa toate formele posibile sau existente, „căci principatele și regalitățile de cumpărat și alte asemenea constituții se află undeva între acestea” (544d). După cum puteam deja intui, Platon susține că aceste tipuri de constituții se nasc din caracterele de oameni „care, ca și când
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
leului și al bestiei. Kalipolis-ul (constituția cea dreaptă: regalitate sau aristocrație) reprezintă „imperiul rațiunii”, semnul omului, virtutea (înțelepciune, curaj, cumpătare) și armonia celor trei aspecte ale cetății și ale sufletului. Conducătorul este aici filosof, într-o formă sau alta, el întruchipează „omul regal”, iubitor de înțelepciune. Ea reprezintă formula unificată a omului și a cetății, și legătura cea mai strânsă cu realul modelului ceresc, pe care filosofii îl poartă în minte ca pe o idee de guvernare veșnică. Timocrația reprezintă „imperiul
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
privilegiat și inspirat la adevăr, a cărui importanță în simbolismul religios grec am amintit-o mai sus. Aceeași misiune a „conducătorului de suflete (yucagogo/j)”, rezultat din împletirea unor componente pe care îndrăznim să le numim „ahileice” și „odiseice”, dar întruchipat de această dată de un conducător politic, Pericle, reiese și din discuția ulterioară asupra retoricii: Platon însuși autorizează analogia dintre situația iubirii față de cel neîndrăgostit și situația mulțimii care îl urmează pe retorul care cultivă verosimilul. Astfel, el opune și
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
de sine a celuilalt înseamnă de această dată legitimarea morală a minciunii politice. Stăpânitor al adevărului, filosoful lui Platon propune o răsturnare de situație: dacă în analogia dintre Ahile și Ulise și accesul la adevăr și, respectiv la fals, Ahile întruchipa originar miticul stăpânitor de adevăr, așa cum sugera și textul lui Marcel Detienne, aici filosoful odiseic este noul stăpân al rostirii adevărate. Dar stăpânitor deopotrivă al adevărului și minciunii, filosoful poate recurge la fals, fiind singurul distribuitor al adevărului. Există, desigur
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
pune sub luptă patru metafore fundamentale, patru puncte cardinale ale poeziei lui Eminescu: gândirea, visul, cântecul și plânsul. Sunt examinate pe rând semnificații multiple, eseistul tălmăcind sau descoperind noi sensuri, cum ar fi gândirea echivalată cu nașterea, zămislirea, care se întruchipează în treimea demon, monarh, mag. De asemenea, visul este și el văzut ca un mod tipic de a crea, cu un rol precumpănitor în poezia erotică eminesciană. Muzica sau cântul îl conduce pe cercetător la considerații despre poezia orfică, așa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286151_a_287480]
-
fel ca literatura. Un personaj-povestitor retrăiește sau recitește tot filmul în zece secvențe (câte etaje are blocul care îi servește drept scenă), căpătând o perspectivă distanțată asupra întregului. Căci pivnița clădirii, unde se preumblă, ca într-un coșmar lucid, protagonistul, întruchipează dedesubturile așa-numitei realități. În Uscătoria de partid (1997), cuprinzând tot proză scurtă, unitatea narativă minimală nu mai este secvența filmată, ci mai curând instantaneul de tip fotografic. Renunțând să se mai travestească în regizor sau în cameraman, povestitorul-reporter se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290279_a_291608]
-
Racle ce încap în ele fantezia unui Scald" " Și la vântul din pustie, la răcoarea nopții brună, Piramidele, din creștet, aiurind și jalnic sună; Și sălbatic se plâng regii în giganticul mormânt" (Memento mori) Înscrisă în simbolismul "movilei"1 piramida întruchipează o frână, o amânare, o "piedică" în calea timpului devorator. Fără a avea candoarea acelui autor arab din sec. al XVII-lea, care scrisese că "pe pământ toate lucrurile se tem de timp, dar timpul se teme de piramide", Eminescu
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
procesele disoluției și decăderii, legitimând gustul unor opere de artă contemporană pentru efemeritate. Fragmentaritatea afirmă arbitraritatea și contingența, operând atât după modelul palimpsestului, cât și după cel al progresiei matematice. Aceste modele recomandă preocuparea alegoriei pentru proiectarea structurii ca secvență, întruchipând astfel contra-narativitatea prin substituirea unui principiu al disjuncției sintagmatice în favoarea unei combinații diegetice și inducând o lectură paradigmatică. Propunând un raport de reciprocitate între vizualitate și verbalitate, pe baza observației că cuvintele sunt adesea tratate ca pure fenomene vizuale, în timp ce
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
acestui "proiect valiză" au fost propuse proiectul Coca-Cola și proiectul Cédula (Bancnota). Lucrarea se deschide cu un text scris de artist în aprilie 1970, potrivit căruia: 1) în societate există anumite mecanisme care permit circulația (numite circuite); 2) aceste circuite întruchipează în mod evident ideologia unui producător, însă în același timp ele sunt pasive când recepționează inserții în circuit; 3) și acestea apar oridecâteori le inițiază oamenii. De vreme ce un recipient duce întotdeauna cu sine o ideologie, o "inserție" într-un circuit
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
păreau să încerce, cu stângăcie, o ieșire din starea de război cronic, sinonimă, aici, cu istoria românilor. De altfel, primul personaj feminin distinct, strecurat în vârtejul bătăliilor, era o construcție simbolică, Dochia. Ea și-a câștigat dreptul la propria legendă întruchipând, la rigoare, virtuți masculine: curaj, rezistență, intransigență. Următoarele eroine ale povestirilor vor continua să puncteze istoria națională în același ton. Ilustrațiile secundare trimiteau la "dovezi istorice" binecunoscute, cum ar fi Columna lui Traian, stema Țării Moldovei, un tablou votiv cu
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
în instrucțiune morală. Putem distinge două părți: una, de morală individuală, și alta, de morală socială."27 În prima parte, Julie îl iubește pe Saint-Preux și este iubită de el dragoste naturală, nevinovată, a două ființe tinere și sănătoase. Societatea întruchipată de baronul d'Etange condamnă această iubire: o prejudecată artificială, inegalitatea din naștere și de rang, desparte pe cei doi îndrăgostiți uniți prin natură. Julie se căsătorește cu domnul de Wolmar. Ce portiță de scăpare îi oferă societatea? Ca și
by IZABELA NICOLETA DINU [Corola-publishinghouse/Science/974_a_2482]
-
cel mai apropiat de natură este posesorul idealului neîntinat, pur, al armoniei, al adevărului, al frumosului și al binelui. Sarcina educatorilor reiese de la sine: protejarea acestui fond primordial de influențele păgubitoare ale societății. "Și pentru Rousseau și pentru Tolstoi, copilul întruchipează un tip ideal de umanitate, un Eden pierdut spre care se îndreaptă cu invidie privirile omului adult. Cei doi se opun orientării pedagogice clasice care vede în copilărie nu o vîrstă privilegiată, cu valori autonome, ci o simplă prefigurare a
by IZABELA NICOLETA DINU [Corola-publishinghouse/Science/974_a_2482]
-
o făptură semisălbatică și de stirpe joasă, vine la Iași în fruntea mârzacilor săi și pradă cetatea. Îl ucide însă un tânăr moldovean, Bogdănuț, care o îndrăgise pe domniță. Aici, îndărătul personajelor și împrejurărilor istorice reale, intervine mitul dragonului. Timuș întruchipează monstrul căruia i se dau jertfă fecioarele, iar Bogdănuț este un alt Perseu, salvator al Andromedei. Cu conștiința unor asemenea analogii, S. traduce sugestiile lor în amănuntele realiste ale narațiunii, fără să îi trădeze nicăieri verosimilitatea. Trimiterea la arhetipuri nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
nuvelei, tribunul Numa, un personaj complex, pozitiv, obsedat de menținerea purității morale a revoluției române (el va merge până Într-acolo Încât se va sinucide atunci când va constata că idealurile pentru care a luptat au fost Întinate), pare să Îl Întruchipeze tocmai pe Iancu. De altfel, știm că Jókai a reușit să Îl și Întâlnească pe acesta, cu ocazia celui de-al doilea drum efectuat În Țara Moților, În 1858, când va Încerca, fără succes, să stea de vorbă cu legendarul
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
predică necesitatea ridicării națiunii sale prin școală și cultură, prototip al intelectualului român fidel cauzei naționale; tânărul Makkabeszku Pável, Întreprinzătorul activ din lumea unui sat Încorsetat Încă În prejudecăți și tradiții; ciobanul Iuon Táre, adversar tenace al lui Față Neagră, Întruchipând simplitatea, curajul și cinstea omului din popor, așa cum o fac și Onuc, Anica, Marioara, personaje de aceeași factură. În general, romanul este plin de referiri la viața cotidiană a țăranilor români, la obiceiurile și tradițiile acestora, Într-o viziune umanizată
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
MARIN În exercitarea prerogativelor de primar al comunei Podu Turcului, județul Bacău, nu putea să scape atenției mele un aspect devenit de notorietate, cel puțin pentru ultimele trei decenii, respectiv viața, activitatea și opera unui prestigios vlăstar al comunității locale, întruchipat în personalitatea domnului profesor doctor Dumitru V. Marin, născut la data de 28 aprilie 1941, în satul Giurgiuoana, fost reședință de comună, actualmente sat din componența comunei Podu Turcului, județul Bacău. În satul natal, a urmat cursurile școlii primare, fiecare
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
care, Încetul cu Încetul, a ieșit la suprafață. Nu cred că varianta Băsescu s-a produs neapărat pe fond de conflict, ci pe cel al dezvoltării și al punerii accentului pe ideea de pragmatism, pe care Petre Roman nu a Întruchipat-o deloc. E adevărat că s-a ajuns ulterior la sentimentul de trădare, subliniat de Petre Roman cu fiecare prilej. În același timp, nici una din intervențiile publice ale lui Băsescu nu au Încercat să-l distrugă, să-l elimine definitiv
[Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
înrâurirea inspirației divine. Sfinții Părinți sunt cei mai fideli păstrători și tălmăcitori ai acestui adevăr, pe care Domnul Hristos l-a transmis, apostolii l-au propovăduit, sfinții l-au păstrat, iar mucenicii l-au întărit prin sângele lor. Sfinții Părinți „întruchipează persoana lui Hristos, deopotrivă delicată și puternică, încât sfaturile primite de la ei devin adevărate porunci pentru noi”<footnote Preot Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Rugăciunea lui Iisus și experiența Duhului Sfânt, Cuvânt înainte de Arhim. Gheorghios Grigoriatul, Edit. Deisis, Sibiu, 1995, p.
Biserica Ortodoxă Română by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/120_a_155]
-
călăuzească Biserica. Lectura și aprofundarea operelor patristice se impune prin continui identificări și creații spirituale actuale ca: „1. Adoptarea erei actuale (creștine), respectată de toată planeta, eră elaborată de daco-romanul Dionisie cel Mic. 2. O nouă viziune în istoria lumii, întruchipată în speranță, muncă, rugăciune, creație și progres (epectasis). 3. Sfinții Părinți prețuiesc popoarele zise barbare, cărora le creează cultură prin invenții de alfabete și literaturi naționale (Ulfila, Mezrob, Pahomie etc.). 4. Literatura patristică cultivă un ecumenism real, promovând apropierea Bisericilor
Biserica Ortodoxă Română by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/120_a_155]
-
din cracovia era singura unde „se mai preda cabala...”. lojele poloneze reprezentau cele mai cosmo polite centre din Europa de Est. Din 13 ianuarie 1774, la varșovia funcționa o autoritate provincială a francmasoneriei. XVI.6. Francmasoneria în România În imaginarul social, francmasonul întruchipează de cele mai multe ori negativitatea. Crucea și icoana i-ar face rău. Rezultă de aici relația adversă cultivată și mediatizată în timp dintre Biserică și francmasonerie. După Rudolf Suțu, autorul lucrării Iașii de odinioară, „cea dintâi lojă masonică ar fi fost
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
astfel: * Nigredo. „Este vorba de constituirea, prin operații complexe, a unei substanțe care se structurează pe fundul creuzetelor, retortelor sau în cuptor.” Se mai numește massa confusa, dissolutio, putrefactio. Simbolismul ei este dublu. „în primul rând - pe plan macrocosmic -, el întruchipează haosul primordial, premateria, începuturile cosmogoniei.” Pe plan microcosmic, amestecul simbolizează „stadiul prenatal al ființei umane, epoca sa embrionară, acel regressus ad uterum”. În joc este pentru neofit o adevărată moarte inițiatică, în sensul coborârii în infern, al anihilării Eului, al
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
eroic de către cineva capabil să trezească valorile primordiale dar ațipite ale poporului său, să le "cheme din nou întru ființă"; aceasta este direcția în care a evoluat lumea modernă: naționalismul, mai cu seamă când este concentrat într-un lider unic, întruchipând Sufletul poporului și idealizat până la o statură eroică. Cele două "deschideri majore disponibile așadar mitului în lumea modernă", procedurile psihologice și naționalismul, au eliminat alte posibilități. Reforma liberală sau radicală a fost preluată de către miturile seculare precum marxismul sau de către
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
scop, în trei faze ale evoluției civilizației (teologică sau fictivă, metafizică sau abstractă, științifică sau pozitivă), Fourier cu falansterele sale țintea la o nouă ordine cosmică, prin reîncarnări și ascensiuni spirituale, Hegel percepea istoria drept "drumul progresiv spre libertate", perfect întruchipată în statul prusac, iar Marx adoptă același traseu al istoriei, cu ținta însă în societatea comunistă, secolul al XIX-lea impunând ca regulă simplificarea deductivă a istoriei, reducerea acesteia la un traseu unic și cauzal, uniform, jalonat de determinismul geografic
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
identifică cu comunitatea pe care o reprezintă.453 Dacă mitul este "dorința colectivă personificată", cea mai laconică și mai puternică expresie a acestei dorințe este, conform lui E. Doutté, ideea modernă de dictator. În perioadele de criză, dorințele colective se întruchipează în lider, care face inutilă orice altă reglementare, devenind o combinație de homo magus cu homo faber și preluând funcțiile magice și profetice.454 Michel Cazenave atrage însă atenția că entuziasmul mitic pe care îl suscită un dictator, "dincolo de un
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]