6,670 matches
-
mi-a fost pur și simplu frică să deschid. De ce n-ați sunat, nu merge soneria? — S-a Întrerupt curentul Întrerupe-li-s-ar zilele c-am urcat pe scări pînă la dumneata; uite aici niște pomană pentru bătrîna și lasă-mă să șez nițel să-mi trag sufletul că nu mai poci. — Să-ți dau un pahar cu apă? Vrei și o linguriță de zahăr, face bine la inimă. — Săru-mîna, las că-mi trece. Dacă n-am murit io ieri că bătui tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
basmale negre ca la mort; Îngropa În moloz lumînări aprinse și făcea mătănii, fel de fel de lume bătea cu palmele și cu genunchii grămada aia de praf cît mai rămase din Sfîntă biserică. Nici nu vorbea unii cu alții. Ședea așa Îngrămădiți acolo, strînși laolaltă dă ziceai că-i la slujbă. Mulți Își mișca buzele fără să spuie nimic. Pasămite să ruga sau blestema. Poci să știi ce-i dă omului pîn minte cînd stă la căpătîiu unui mort și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
dă nu l-o dus pe fotograf cu pretenii lui să-i deie o masă la un restaurant fain, că s-ar fi dus un fîrtai din salar, și patru guri acasă mîncă mult. Da nici atîta minte n-are să șază unde Îi locu lui. GÎndesc că Îi și invidios și a căzut În plasă ca prostu c-a voit musai să fie ca ei, să vază și el cum Îi lumea asta care pușcă banu ușor și o ține tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Colegele mă așteptau În redacție. Se făcuse ora prînzului și Tiberiu care Învăța acum, după cutremur, la două stații de Casa Scînteii, la Liceul de poligrafie și operatorie cinematografică, scăpase mai devreme de la ore și venise să mă ia acasă. Ședea la biroul meu, cu părul lui castaniu buclat, cu aerul acela irezistibil de adolescent imberb care știe că femeile, indiferent de vîrstă, se simt bine În compania lui. Eva și Geta bănuiau de ce Întîrzii eu atît de mult la direcție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
el s-a decupat un alt Rudolf B. femeie fără barbă și cu sînii foarte mari. R.B. bărbatul a trîntit-o pe R.B. femeia În mijlocul curții pe asfalt și a Început să-i sugă sînii. Mai la o parte pe iarbă ședea Gerda și legăna un copil. Atunci din spatele școlii a apărut un domn scund și foarte slab, Într-un costum negru. Mergea fără să Înainteze - era domnul K. CÎnd m-am trezit mi-am mîngîiat mîna stîngă. Sărăcia congenitală a trupului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ardeau, rîdea din ce În ce mai tare, din ce În ce mai nerușinat, Încît nu mai distingeai dacă hohotele acelea erau de rîs sau de plîns. Anna a luat-o la fugă și nu s-a mai oprit decît În fața pavilionului 5 Psihiatrie. Pe băncile de la intrare ședeau niște pacienți În pijamale vărgate, unii erau În halatele șifonate ale spitalului, cîțiva jucau table sau vorbeau Între ei, alții tăceau și se uitau În gol. Nu știa cui și cum să se adreseze, după spaima de adineauri avea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cu care se adapta el la orice schimbare de direcție pe care o imprima ea discuției, o ajuta. — Spune-mi, cînd l-ai văzut ultima oară? Nu ți s-a părut nimic suspect În comportarea lui? Nu mai știu exact. Ședea ghemuit pe o scară, ținea În mînă fotografia unei femei cu părul blond, o ducea din cînd În cînd la frunte și bolborosea ceva indistinct. Cred că se ruga. Parcă făcea penitență — Era disperat, nu-i așa? — Nu, mai curînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
s-o fac?! Uită-te în ochii mei! am țipat eu. Află că nu vreau să devin un orfan etern! Vâsla se înmuia în apă. N-o mișca nimeni. Apoi s-a apropiat de mine, a desfăcut pătura pe care șezuse și m-a acoperit cu ea. — Acum arăți ca fratele meu orb. Care nu vedea nimic, dar credea că simte totul. De fapt n-a fost destul de atent, pentru că-i era teamă. — Ce caraghios. Vrei să-mi explici? — Sunt nevoit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Plin de iubire, Simon.“ Am adormit cu cartea pe piept, trezindu-mă după câteva minute adânci. M-am uitat din nou pe fereastră. Nunu și Simon erau beți criță, trântiți în scaunele de rafie. Pe capul, pieptul și brațele lor ședeau pescărușii. O imagine plină de vrajă. Ca și cum ei ar fi fost mult mai mult decât oameni și păsările mai mult decât păsări. Totul părea neclintit, o clipă care dura. M-am așezat din nou în pat. Am dormit până dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
tinere în lacrimi. Aveau nevoie de el! Fără nici o îndoială. - Dar cum o să descurc cu toate trei? - E demn și plăcut să încerci să faci lucruri grele. - Sigur, chiar glorios. - Fii liniștit! - Da, o să fiu cât se poate de liniștit. Ședea pe parchet cu picioarele încrucișate, dând drumul unui rotocol de fum și privindu-l intens cum plutea prin aer. O adevărată operă de artă, a nimicului. Vorbise singur? Cu o voce venită din cap? A râs, ca să-și audă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
de ea ca și tine. Inima mea întinerește numai când îi aud numele. Uită-te la dreapta ta, acolo o avem pe Tamara noastră! Între timp a învățat arta de a fi suedeză. Feifel se uită la dreapta lui - acolo ședea o femeie blondă, cu ochelari negri. Doamne, ce schimbată era, cum ar fi putut s-o recunoască? - A devenit și ea o falsă blondă, îi șopti Feifel vecinului său. - Numai la suprafață, i-a răspuns medicul. Înțelegi, Tamara are nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
numai ca să-l critice pe el. Înainte de „nebunia cu sulul“, Noah fusese un pasionat colecționar de cărți rare. Cumpăra cărți rare numai pentru plăcerea de a se pierde în ele, privindu-le. Acum simțea că Judit se înfuriase prea mult. Ședea disperat la masa de lucru, exersând cu mare răbdare, ca un copil conștiincios. - Alef, bet, Atotputernice Dumnezeu, ghimel, dalet, o, Milostive! Cerneala neagră lucea puternic ca lumina. Către miezul nopții, când începuse să moțăie, i se păru că aude pașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
genunchii moi, ca de cauciuc, căzu pe asfalt într-o parte, cea a inimii. Cartea de rugăciuni căzu deschizându-se, amintind de un mic acordeon de circ, calota albastră se rostogolise și se oprise la picioarele unor necunoscuți. Numai mezuza ședea fixată ferm pe fruntea lui, ca și șalul de rugăciuni peste umerii slabi. - Repede, chemați salvarea, a strigat un om în vârstă, care știa cât de ușor e să mori când ești bătrân. - Nu sunt mort, aștept să mă însor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
respirăm un timp într-o asemenea țară, ca să ne vedem viața și greutățile din alt unghi. Ziua următoare, dis-de-dimineață, ne-am îndreptat spre aeroportul Arlanda. Înainte de a închide ușa de la apartamentul nostru, am aruncat o privire în colivia lui Sucki - ședea pe pixul negru. Și ca și cum asta n-ar fi fost de ajuns, pixul era „pictat“ recent cu pete albe și gri de pe pântecul lui misterios. La aeroportul din Milano ne aștepta prietenul nostru, Franco Bonelli. Am remarcat imediat că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
și ouă. N-a trebuit să așteptăm prea mult înainte de a vedea cu ochii noștri acea faimoasă fermă de găini - căci signor Fumo fusese predestinat să fie vestit chiar și ca vânzător de ouă și găini. În mijlocul sutelor de păsări ședea chiar signor Fumo în persoană, dându-le tuturor de mâncare. Nu erau numai găinile lui, ci și păsări venite dinspre mare și din pădurile din apropiere; toate se aflau sub protecția lui. El însuși avea aerul unei ființe extraterestre - pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
față de porc, pipernicit, slăbuț și mereu nemulțumit. Atât de nemulțumit și de ofticat, încât pufnea și trosnea continuu, într-o mișcare ciudată care îl făcea mai-mai să se prăbușească de pe scaun, deși el ar fi vrut din toată inima să șadă. Era îmbrăcat nici mai mult, nici mai puțin decât în pijama. Ochelarii îi săltau de pe nas până în creștetul capului, apoi coborau până la bărbie, pentru ca în cele din urmă să revină din nou la locul lor obișnuit. - X! X! țipa domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
înghețate, becurile din vagoane se văd ca niște piersici strivite. O grapă atârnând în spatele tramvaiului brăzdează zăpada, ridicând în urma ei un vârtej alb. Îmi imaginez cum în vagonul trosnind de ger, în vagonul în care miroase a stofă udă, oamenii șed și stau în picioare înghesuiți unul în altul, învăluindu-și vecinii în aburul respirației matinale, urât mirositoare. În fața mea merge un bătrân cu un baston. Se oprește des, se sprijină cu pieptul în baston, după care tușește răgușit și îndelung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
parter. Aici, dintr-un hol destul de amplu, se deschideau mai multe uși. Sufrageria era chiar lângă capul scării în dreapta. Aici, era așezată masa în jurul căreia toată familia se adunase deja. Un bărbat cu părul grizonat, îmbrăcat în uniformă de polițist ședea în capul mesei. În stânga lui era o femeie tânără, cu părul blond cânepiu strâns într-o coadă împletită, încolăcită într-un coc mic în creștetul capului. Doamna Maria tocmai se întorcea de la bucătărie cu o supieră aburindă în mână. Bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
am venit și eu ieri la secție unde am aflat de dispariția copi lului. Iaca, se pare că găsiră ceva! îl făcu atent Vasilică. Unul dintre bărbați ieșise din apă cu tipsia în mână și se apropia de bătrânul ce ședea așezat pe un scăunel cu trei picioare foarte aproape de mal. Acesta examină talerul pe care i-l arăta bărbatul și scoase de la brâu un săculeț mititel de piele. Desfăcu cu grijă băierile și deschise larg gura punguței. Apoi, cu vârful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
blestem este așezat asupra noastră din vremuri pe care nu și le mai amintește nimeni. Putem scoate aurul de oriunde ne dorește inima, numai de la Scaunul Dracului nu. Să nu crezi cumva că acolo se află un scaun pe care șade Scaraoțchi și păzește muntele. Numele i se trage de la filoanele orizontale care se găsesc sub munte și care se numesc scaune, explică Calistrat intuind nedumerirea inspectorului. Cele mai bogate zăcăminte de metal prețios sunt la Scaunul Dracului și mulți au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
plasă la nesfârșit. Nu uita că e destul de puternică și ar putea rupe plasa. Ca să nu mai spun că, cel puțin deocamdată, nu avem această plasă ori poate o ai tu ascunsă în buzunare? Nu, n-o am. No, atunci șezi colea și ascultă-mă și pe mine puțin! Crezi că merită să ne chinuim cu o plasă? N-ar fi mai bine să facem o cutie? Nu mai trebuie decât s-o convingem să intre în ea. Nu, spuse Cristian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
un lavabou de faianță de un alb sclipitor și un bocal falnic cu toarta alungită. Lumina rozalie a lămpii se reflecta În lustrul țesăturii paravanului, Încît irișii păreau cenușii, ca și brocartul vișiniu al sofalei din centrul vitrinei pe care ședea Doamna. Era așezată spre privitor În semiprofil, iar În faldurile rochiei se reflecta lumina purpurie a lămpii. Ținea picioarele Încrucișate, iar În mîini avea o Împletitură. Andrelele erau Înfășurate În Împletitură. Văpaia părului lung Îi cădea pe umerii dezgoliți, pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
descoperit titlul imprimat cu litere aldine: Contele de Monte Cristo). Era Într-o rochie de culoare Închisă, cu guler alb de dantelă, ea, o curvă de garnizoană arătînd ca o studentă de la Heidelberg... Apoi o zări pe ea, pe Marieta. Ședea cu picioarele Încrucișate, ca și celelalte, cu posteriorul revărsat, cu o țigară-n mînă, Într-o rochie de atlaz azuriu, numai că-n atitudinea ei, În Înfățișarea ei din lumina aceea rozalie În care părea cufundată ca-ntr-un acvariu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
mici. (Daca nu erau chiar ochii ei Înspăimîntați.) Atunci alergă la dulap. Se auzi clinchetul cristalului. După care, zgomot de sticlă spartă. Doamna Brener se Întoarse ținînd În mînă o sticluță cu oțet sau apă de colonie ori săruri. Fetița ședea pe pat, trupșorul ei era convulsionat de spasme, ochii-i priveau În gol. Fetița Își privi năprasnic mama de parcă o vedea pentru prima oară În viață. „Toți sînt morți“, zise cu o voce aproape străină. Domnul Martin Benedek, primarul, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
doamna gândului, senină, Tu regina sufletului meu. Când lipsești, mi-i inima pustie; Când apari, mă simt un semizeu, Vino, dragă, fii pe veșnicie, Curcubeul sufletului meu. în grădina dorurilor mele, Doamne, să n-arunci cu nici un nor. Să tot șadă luna între stele, Mândra mea, regina viselor. 1930 Adio, tu Adio tu, căsuța noastră dragă, în care m-am născut și am crescut De care, amintirile mă leagă, Că am trăit la tine, cum am vrut. Adio voi, ogradă și
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]