9,824 matches
-
de tinichea ruginite și arțarii din cimitire îi depun cu evlavie la picioare stele mari de aur. Speriate de atâtea apariții bizare în jurul lor, frunzele salcâmilor se agită, se strâng cap la cap întro adiere de vânt și încep să șoptească până când unele, mai isterice, își pierd mințile, se desprind de ramuri și pornesc de-a dreptul spre Socola. Numai prin candelabrele castanilor mai spânzură până târziu câteva steluțe uitate de hârtie jilavă și cafenie. După ce toate frunzele au devenit artificiale
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
nu-mi fura timpul ca să-mi dăruiești zâmbetul unui copil fericit ... căci nu pot să râd ... Zâmbetul meu amar împreună cu ecoul se topesc în culorile asfințitului. Norii plutesc pe cer ca parașutele de mătase ale păpădiilor... Zadarnic te tânguiești, îmi șopti un glas al nimănui. Am rămas stingher... E o noapte adâncă ce mi se așterne pe suflet, grea și apăsătoare... Magdalena Bratu, clasa a VIII-a B O zi din viața unei frunze Se născuse dintr-un mugur firav, într-
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
-mi în ochi acea lumină dulce. Cerul era minunat, pudrat cu stele, care luminau vesel. Nu era deloc liniște, ci un freamăt continuu al adâncului. Pescărușii țipau, luna și stelele străluceau, marea cânta melodios din lira-i uriașă ca întotdeauna, șoptindu-mi parcă: Noapte bună!... Noapte bună!... Noapte bună! Antoneta Romila, clasa a VII-a A Priveliștile mării Într-una din vacanțele mele petrecute la mare, am observat că, cu toate că România este o țară de o rară frumusețe, vrăjmașa priveliște a
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
eu unul pierdusem orice nădejde. Paharele erau pline. Gheretă se ridică În picioare, luă ce i se cuvenea și, după ce Închină, dădu băutura peste cap. Se pregătea să iasă când o Întrebare de neocolit Îl opri În prag: Ceilalți știu? șopti Gheretă, privind precaut În jur. Fiecare trăiește și moare În lumea pe care o Înțelege, zise Dionisie Precup visător și Întinse mâna poștașului, fără să observe că acesta, ușor Înclinat Înainte, Își potrivea cu gesturi energice cureaua lata a genții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Înregistrase Întocmai gândurile, mai puțin bătăile grăbite ale inimii, sfiala, stângăcia și neîncrederea funciară În petecul de hârtie care tremura sub lampă În mâinile subțiri și vineții ale lui Cuceu. Vicele avea ochii umezi. Se apropie de Brândușă și Îi șopti gâtuit de emoții: Ce carevasăzică niște discuții libere! 21. Orice gest, cât de mărunt, capătă În aerul Înghețat al serii ceva din măreția misterioasă a nașterii Domnului. Doamna Moduna izbucni În plâns. Niciodată până acum soțul ei nu găsise cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
se făcu. Dar fără Încuviințarea sa: pătura cu care era acoperit, verde și roasă până la urzeală, Încât semăna mai degrabă cu o pânză de sac, Începu să se Înalțe puțin câte puțin deasupra pântecelui său: ca un palmier În deșert, șopti Amalia, ca o pagodă, ba nu, ca o catedrală, ca Turnul Ștefan, ca Dealul Florilor, ca Ignișul, șuieră Amalia, ca Moldoveanu, Negoiu și Omul, ca Mont Blanc. Amalia gâfâia. Încă puțin și iat-o pe Acoperișul Lumii! Abia mai respira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Petru, Întors și el spre bătrân, simțea În ceafă răsuflarea fierbinte a Simonei. Bătrânul venea spre el fără să se sinchisească de lacrimile care-i udau obrazul ridat Am ceva de plătit, domnișoară? Întrebă el absent. A plătit fiica dumneavoastră, șopti Încurcată fata care i-a adus Montrealul. Ah, da, am uitat că sunt „chematul”, Încercă bătrânul domn să glumească. Continuă mai mult pentru sine: Toți vom fi „chemați” pe rând... Nu prea ați vorbit, observă una pistruiată și cu nas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ar fi avut ceva important să mai comunice, sau să restabilească În ultima clipă un dialog compromis. Ascultă Încordat vrând parcă să audă mai mult decât vocea și respirația celuilalt. Sabina, mă auzi? Sabina, fata mea dragă... Vorbele sale, abia șoptite de această dată, abia auzite, păreau spuse la urechea unui copil pe care trebuie să-l scoli din somn. Pistruiata Începu să se smiorcăie: Io nu mai suport, fetelor! Cine dracu mai suportă? scăpă Sușu printre dinți. Petru simți nevoia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
sunt eu, tata! E nebun, exclamă oficianta. Chipul i se destinse, brusc eliberată de spaime și presimțiri negre. La o adică știa ce are de făcut. Sabina, mă auzi? Ușa tremura În mâinile neașteptat de puternice ale bătrânului. Domnule profesor, șopti Șușu, ce bine că sunteți aici, v-am văzut de când ați intrat, dar vedeți cât am de lucru, faceți ceva cu omul ăsta, că ne lasă pe drumuri. Nebun? Eu, nebun? N-ați spus voi că fata mea e aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cu ochii lui când cu transferul de la chioșcul din gară, aici. Cu voia dumneavoastră Însă aș putea să aflu și, cine știe, s-ar aranja ceva... Domnul Petru a primit ordinul de chemare, anunță solemn domnul Zegrea. Nu se poate, șopti gâtuit de emoție librarul. Domnule profesor! Domnule profesor, suntem mândri de dumneavoastră! Să nu ne lăsați, domnule profesor! Cui să vă las? Întrebă buimac Petru. Între timp Îi trecuse furia și pierduse ceva și din nepăsarea gravă a celui care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
noi! Cam de la Înălțimea lui Dumnezeu, dacă ar exista... bun Înțeles. Că mori sus, că mori jos, până la urmă tot aia e... De fapt io nici nu cred că moartea are Înălțimi. Moartea, probabil nu, dar viața are cu siguranță, șopti Petru. Unele obișnuite, altele de-a dreptul amețitoare. Trebuie să fie și altceva decât bărăgan cât vezi cu ochii... Sunt și Înălțimi cu capul În jos, domnu’ Șendrean. Ca ale noastre, dacă vreți. Sunt bune și ele. Dovadă că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
nu va mai putea citi Realitatea evreiască la care era abonat Cain. Nu toți pleacă la momentul potrivit, admise Wenczel conciliant. Plecarea lui Cain Îl Întrista Îndeajuns pentru a evita orice dispută pe această temă. Se duce la ai lui, șopti Gheretă Îmbunat. N-avea nici un motiv să-i poarte pică lui Cain. Îi rămâneau câteva alte reviste de citit. Se ridică de pe bancă, făcu câțiva pași, se opri, Încearcă două, trei exerciții din “complexul g.m.a.” dar, pentru că În ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ați putea schimba firma, domnu' Brândușă, i-a sugerat Într-o zi un client mai perspicace și cu un dezvoltat simț al paradoxurilor. -Mă jicniți, domnu'! Înainte n-am fost tot io patronu' ? Io am fost dezident Încă de atunci, șopti Brândușă. Să mă dezleg de un trecut glorios? Havelul comerțului nostru, gânguri clientul-perspicace cu ochii umezi de emoție. Cam așa ceva, recunoscu Brândușă fără pic de emfază și fără să clipească, chit că nu auzise niciodată de Havel. Mărturisirea aceasta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ce răsuna domolitor În el și care Îi amintea că numai Dumnezeu poate ști “ Cine va trăi, cine va muri, Cine a ajuns la capăt, Cine n-a ajuns Încă”. Se uită la cușca lui Eustațiu: el a ajuns. Acum șoptește cu siguranță replici Îngerilor debutanți ori celor amnezici În vreun teatru de provincie din Raiul de Est. I se făcu frig. „Trebuie să pleci, dacă vrei să scapi de frig...” Nu se miră, nu tresări: cel ce Îi vorbea avusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
o să mai știm pe ce lume suntem, suspină o bătrână sub o umbrelă de soare. Cain Îți spunea oricând ora Londrei. Și a Europei centrale. Ca și Werner Filcz pe vremuri, Dumnezeu să-l odihnească. Contează doar ceasul istoriei naționale, șopti un bărbat, În vârstă și el. Rahat, șuieră un licean albinos În trecere pe acolo. Cum vorbești așa? Se stropși doamna cu ora Londrei. Shit, merde, atunci, se corectă liceanul plin de bun simț. Așa mai merge, consimți o voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de extracție dacică sau fino-ugrică, convertiți după Revoluție În traficanți de valută, dotați cu telefoane celulare și În relații excelente cu Poliția, care mișunau În Piața Carolina, răsucind pe degete grele de aur cheile mașinilor second, dar aproape noi, și șoptind oricui se afla În trecere pe acolo: Mărci, dolari, forinți. Vorbeau ca pentru ei, abia mișcându-și buzele, cum fac bătrânii când se roagă, sau când Își pierd mințile din pricina poștașilor care Întârzie cu pensiile. Cafeneaua era curată și bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
gând drumul Iolandei spre garsoniera ei confort mărit. Așteptă până aprinse lumina, apoi porni și el spre casă fără urmă de bucurie În suflet, consolat doar de stafia unui Pascal histrionic, În ritm de rap cu accent magrebin, care Îi șoptea Întruna la ureche: „notre nature est dans le mouvement. Le repos entier c'est la mort.” Sătul de citate, hotărî să ia viața pe cont propriu și se trezi strigând În gura mare, spre mirarea trecătorilor: La dracu cu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
adânc În istoria națională retrasă prudent sub poalele Eleonorei. Iată-l În 1877. Coapsele Eleonorei erau semețe precum zidurile Plevnei. Acum ori niciodată, vorba imnului nostru, ce imn bun și frumos avem, zise Macavei. Steagul, fă ceva cu steagul, Îi șoptea Eleonora, gata să-și dea parcă sufletul, lasă imnul, l-om cânta mai târziu, știu toate cuvintele... Steagul, Înfige steagul, Îl Îndemna Eleonora, până În Marea Marmara, până În Baszforró... Atunci, Macavei Înfipse lancea tricolorului În inima de omidă a redutei. Eleonora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
orice s-ar spune. Și se spuneau destule. Rafinamentul ei, Însă, era mai presus de orice bănuială, una fiind curvăsăria, mai bine zis. Chiar așa stând lucrurile, Zorela merita un cuvânt mai Înalt, mai deosebit. Zi mai bine libertinaj, Îi șopti de sub pământ broasca țestoasă. Era un cuvânt subțire, transparent și fragil ca un pahar de cristal, ușor aburit de răsuflarea caldă a hoaștei care tocmai Își sărbătorea 800 de ani de serviciu În slujba pământului. 2. Nu erau mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
you, Bruno, zise o blondă slabă și nedormită de câteva zile, altfel boticelliană În toate. Un arbore genealogic de esență tare cum numai tu poți desena! Divin! Hai În codru cu verdeață, să ne-o tragem pân' la greață, Îi șopti ea la ureche vizionarului. Îl prinse de mână și Îl duse pe scara Îngustă și Întunecoasă care ducea la mansardă. Pe chiloții de un alb orbitor al fetei, se putea citi scrisă cu litere roșii fosforescente inscripția TOP SECRET. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
gândul la cuvintele pe care le datora celor ce Înțelegeau acum că În fața lor se afla un mare bărbat. Și cuvintele veniră de la sine: An Nou fericit și la mulți ani! Un toast mai potrivit nici că se putea imagina, șopti doamna Lapedatu unei femei tinere ce mai păstra parcă În păr și În haine aroma gerului de afară. Într-adevăr, dădu aprobator din cap tânăra femeie, invizibilă parcă până atunci, și, dintr-o dată, nu doar vizibilă, ci și de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Cain erau făcute de mîinile Marusiei. Ce mîini! Dar ce picioare! Ce ochi! Și ce buze! Dar văd că te-ai uitat bine la ea! Uiți că am fost și eu activ cîndva. Vă rog să mă iertați, tovarășe „colonel”, șopti Aladár, privind În jur cu precauție. I-am purtat fotografia În buzunarul de la piept ani În șir, chiar după trecerea mea În rezervă. Chiar așa de apropiată ți-a fost? Așa ceva nu se putea ține la distanță, mai ales cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
-mi scape, instinctul avea grijă să nu uit acest fapt fundamental. Trebuia să plec, să mă odihnesc, să-mi limpezesc gândurile și să gândesc. — O să trebuiască să mă întorc la hotel și să-mi strâng niște lucruri, apoi... Câte minute? șopti Nimeni, mușcându-și încheietura unui deget. Arăta îngrozitor acum. Cămașa îi era udă leoarcă și lipită de coaste și de stomacul scobit dureros. Părul îi era răvășit, pleoștit și fără nici o formă. Până și ochelarii mari de soare păreau vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și teama să se împrăștie. Tot ce puteam face era să stau nemișcat și să încerc să trec neobservat. O bufnitură înfundată răsună deopotrivă în mintea mea și înăuntrul spitalului. — Ludovicianul, murmură Nimeni. — Ai spus că-l poți captura, am șoptit, dureros de tare în tăcerea aceea. — Nu, zise el, nu fără... Am nevoie de-o echipă și de echipament. Nu e posibil fără... Cercul de lumină fu străbătut de valuri mici, precum ceaiul dintr-o ceașcă. Nimeni se întrerupse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
una. O altă mână se ivi din spate și-mi împinse o țigară aprinsă în gură. 16 Ludovicianul Mirosul puternic și înțepător de țigară mă scoase din starea de panică precum o palmă. Mâna de pe umăr mă strânse ușor. — Bun, șopti vocea de fată. Stai nemișcat și ascultă. Uite ce-o să se întâmple. După ce o să număr până la trei, o să alerg în cealaltă parte a camerei și o să iau unul dintre scaunele alea, apoi o să-l folosesc ca să sparg una dintre ferestrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]