1,700 matches
-
putere, căprioara se ridică și intră iar în apă. Șchiopătând ușor, numai în trei picioare, porni în copce scurte, domoale, în susul pârăului. Mergea la deal și picături de sânge se tot prelingeau în lungul piciorului stâng și se închegau în șuvițe roșii. În juru-i copacii stăteau neclintiți; tufe de ferigi pe maluri, se plecau în trecerea ei și iar se îndreptau cumpănindu-se; o pitulice țârâi ușurel un timp deasupra ei, apoi dispăru undeva. Vremea trecea. O aburire de răcoare începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
într-o roată de mesteceni, se strângea apa pârăului într-o baltă limpede. Cădea tremurând, lunecând pe mușchi de stâncă, se alina, se împrăștia, se liniștea într-o lumină care răsfrângea cerul și pletele luminoase ale mestecenilor, apoi iar strângea șuvițe și ieșea lunecând domol pe vale, cu murmur nesfârșit. Căprioara se opri între mesteceni, în iarbă naltă, într-o adiere de răcoare ce începea să alunge miresmele calde încă ale florilor sălbatice. Capu-i cu ochi negri dintrodată tresări în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
din luncă și veneam gânditor pe podul răsunător de fier. Apa râului curgea pe dedesubt largă și lină, cu strălucire întunecoasă. În stânga, pe malul dinspre Galați, o bulgărie își întindea răzoarele lungi și liniile negre ale șănțurelelor, cu sticliri de șuvițe de apă printre zarzavaturi. Stăpânul ei era un om cu mustățile mari, zbârlite, cu ochii abia zăriți sub sprâncenele late; un om negru și tăcut. Stăpân la podul umblător din susul liniei ferate, cunoșteam pe un moșnegel îndesat, cu mustăcioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aduce aminte de multe lucruri. Acolo era un sat mare; și veneau flăcăi la crâșmă, flăcăi frumos îmbrăcați și voinici, și petreceau. Ei îi era frică de dânșii și stătea într-un ungher privindu-i. Câte unul o apuca de șuvița de păr de pe frunte, îi zâmbea, și-i dădea o bucățică de covrig. Atunci îi trecea un fior prin vine și rămânea cu ochii ațintiți la chimirul sclipitor, plin de alămuri, care se mișca înaintea ei. Din când în când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vii? am întrebat-o înșfăcînd-o de mână. În ochii ei oblici și migdalați s-au aprins într-o clipă toate flăcările iadului. Mînie? Gelozie? Sau altceva? Niciodată n-am știut. Fapt e că mă înfrunta. Părul negru îi cădea în șuvițe rebele peste gulerul halatului și din toată atitudinea ei răzbătea o nerușinare provocatoare; râdea, dezvelindu-și dinții superbi, de fiară sănătoasă. Totdeauna mi-au plăcut femeile cu dinți frumoși, a fost o slăbiciune a mea, poate pentru că toată viața m-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pensie), îmbrăcat în costum din trei piese, care-și freacă fără jenă umbrela de blugii mei, într-un transparent act falic. Mă dau la o parte, scârbit, în timp ce venerabilul îmi dăruiește cu magnanimitate un zâmbet. Lângă mine, două punk-iste, cu șuvițele vopsite într-o sobră nuanță violet (părul tău auriu, Margarete...), își dau coate. Afară, în Orcus, cerberii, în fuste roșii sau galbene, străjuiesc neobosit bulevardul. Sendai, 2005, toamna. Frunzele de arțar (momiji) au însângerat deja intrările la temple, înlocuind hortensiile
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
decât mă așteptam și sin gurul lui costum, pentru interviuri. Toate au umplut o cutie. În cealaltă cutie pentru haine am pus adidașii. Am răs turnat aproa pe tot ce era în valiza colecțiilor în cutia pentru prieteni. Îmi așez șuvița rebelă după ureche. Sar pe pat și mă dez echilibrez puțin, dar nu înainte de a lua tabloul cu palatul Bruckenthal. De tine, tabloule, chiar n-o să-mi fie dor. Îl arunc cu entuziasm în cutia părinților. Mă uit la ceas
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
și dezdoia foarte încet degetele, urmărind cum se întind sau zvâcnesc tendoanele, cum se adună pielea în jurul nodurilor, iar venele palpită sub pergamentul uscat și îngălbenit; privea cutiile mari de lemn înșirate pe marginea balconului, așteptând să se oprească o șuviță de adiere în mănunchiurile stufoase de frunze verzi, mici și grase ale acelei plante al cărui nume nu-l cunosc, ce înflorește în buchete violete, ca niște bulgări, în târziul toamnei ÎDoamne, își zicea, mult mai este până la toamnă!). Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pași până la baie. Atunci a fost mai evident decât oricând cum ajunsese. Fusese o femeie micuță de statură, dar cu forme pline și firești. Devenise firavă, slabă, pielea străvezie părea lipită direct pe oasele subțiri, de parcă ar fi dispărut orice șuviță de carne. Nu era chiar scheletică, mai avea o fărâmă de forță în pulpele ce tremurau, iar pânteceul îi era ușor proeminent. Părul scurt, foarte rar și îngălbenit, i se lipise de transpirație de cap și de ceafă. Nasul părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
călătoria. Să-l aștepte la ora 7 la poșta din sat. O să ajungă mai devreme, dar n-are rost să-l aștepte mai devreme. I s-a părut că râde la capătul celălalt al firului, și-o imaginează ridicându-și șuvițele de păr care-i cad pe frunte cu mâna liberă și transpirată brusc de emoție, incapabilă să mai spună altceva, înainte ca aparatul automat să-i înghită toate fisele. Rămas în mână cu receptorul în care țiuie tonul, simte un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
strigătele de plăcere și rămânând apoi cu capul într-o parte, cu brațele întinse într-o poziție nefirească, cu trupul ușor ghemuit, ca un pescăruș rănit sau frânt de oboseală și de sub ploapele coborâte peste culoarea alunei se strecurau două șuvițe subțiri de lacrimi înfierbântate și a oftat, dar n-ar fi fost în stare să spună motivul, doar se simțea fericită, era sigură că e fericire ce simte, a deschis ochii umezi și atunci a văzut că el nu observase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
privit-o. Îl urmărise tot timpul cu ochii încă foarte vii, acum aștepta să-i spună ceva. S-a întors cu greu pe o parte, a încercat să-și așeze altfel perna în care i se îngropa capul, a renunțat. Șuvițele de păr rar și îngălbenit în ultima vreme i se lipeau de pielea capului, transparentă ca un pergament. Pielea feței i se zbârcise, era străvezie. Pomeții și oasele capului i se conturau foarte limpede, părea un craniu învelit într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nu e nimic cum ar trebui să fie și... hai, să nu exagerez, îmi pierd răbdarea pentru că lucrurile ar putea fi altfel decât sunt și nu facem decât să despicăm firele astea stupide în șapte și în o sută de șuvițe și mă întreb cu ce-am greșit și ce păcate oi fi având că trebuie să le ispășesc acuma și că n-am să mai apuc odată ziua cu soare în care să nu mai simt gheață și iarnă în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
răspunzi, nici nu vreau să știu la o adică“, spunea din nou. „Da’ poți să crezi că mă bucur că te văd.“ „Și eu.“ Ridica spre el o față speriată: vorbește serios, râde de ea? Își înlătură cu mâna o șuviță de păr care îi cade pe frunte. O undă de bucurie și teamă îi sclipește în priviri. „Ar trebui să-ți mai spun că nu credeam că-mi vei deschide“, zice râzând. „De ce?“ „Nu știu“, și ridica din umeri. „Credeai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să-l lovesc și eu, e beat și habar n-are ce face, nu trebuie să-l lovesc, n-a vrut să facă asta“, pipăindu-și obrazul și buzele zdrobite, simțind un gust sărat, privindu-și degetele mânjite de o șuviță de sânge, uitându-se la bărbatul mic și îndesat și cu ochii tulburi cum îl privește prostit, cu o mână sprijinindu-se în tăblia mesei, peste pata de cafea, cu cealaltă atârnându-i inertă pe lângă trup. În acea clipă, femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
o sfătuise și pe măsura ce-și amintea, se înfuria și era mai intolerant. Când și-a dat seama că ridicase glasul, s-a oprit brusc. Îl privea surprinsă, cu buzele întredeschise și umede, și-a îndepărtat cu o mână șuvițele căzute pe frunte și a sorbit din cafea. Era surprins și el, nu pricepea ce l-a apucat, s-a ridicat să caute o țigară în pachetul de pe masă și a tras adânc în piept. „Iartă-mă“, a spus. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mormântului său, a „movilei funerare sacre” înălțate deasupra acestuia, loc al posibilei sale apariții. Încă de la prima invocație a lui Oreste, textul tragediei spune limpede că, sub movila aceasta, Agamemnon poate auzi cuvintele fiului său, poate primi ofranda adusă - o șuviță tăiată din părul lui. În prima invocație a Electrei, adresarea către părintele mort se dezvoltă în jurul temei întoarcerii răzbunătorului, astfel încât s-ar zice că scena recunoașterii fraților, ce pare să o întrerupă pe aceea a invocațiilor, face de fapt parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
ascundă plăcerea. Era frumoasă așa cum își strânsese părul, chiar foarte frumoasă. Mai lipsea totuși ceva. Neliniștea, impactul unui element de surpriză. Discret, desigur, dar esențial. Și, când Mariam veni lângă el, o sărută, apoi îi desprinse cu două degete o șuviță și i-o trase ușor. Da, cu acel zbeng pe obraz era într-adevăr pe gustul lui. Printr-un joc fericit al întâmplării, unchiul își depășea doar cu câțiva ani nepotul. Iancu marca întotdeauna acest lucru folosind, atunci când se aflau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
deodată privirea lui Mariam. Soția prințului avea o expresie înțelegătoare, ca și cum tocmai i-ar fi citit gândurile. Făcu un gest prin care îi indică locul de alături. Era ceva fragil și deopotrivă puternic în alcătuirea acelei femei, cu o singură șuviță rebelă pe liniștea castă a obrazului. Un cârcel de viță sălbatică pe o tulpină de viță nobilă. Ce idee! zâmbi Marioritza, intuind că singura strategie prin care i-ar fi putut câștiga încrederea era sinceritatea. ― Tocmai vă admiram soțul, Alteță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
aproape dezbrăcată și cu părul despletit. Semăna cu o gorgonă infernală înconjurată de entități fioroase cu clești de fier înfipți în tăvi cu jar, de unde îi ridicau rotindu-i și clămpănindu-i amenințător prin aer, înainte de a-i înfige în șuvițele de păr ale gorgonei, ca să le ruleze apoi până la rădăcina părului, cu un sfârâit sinistru. ― Toinette!... Vreau să știu de când a ajuns omul meu servitorul tău. Julien lucrează numai pentru consulatul francez. De câte ori este nevoie să-ți repet asta? De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cât o cristelniță. Altele aduceau și întindeau fel de fel de bucate pe ștergarele întinse peste rogojini și covoare. Când cele două femei ieșiră din ascunzătoarea lor, Nicolae le zări primul. Înaintau ca într-un dans, cu mantiile fluturând, cu șuvițele de păr despletite și umede. Râdeau și vorbeau. Aveau aura luminoasă, intangibilă și sălbatică a unor nimfe. Nicolae uită de foame, uită de icrele și măslinele dulci de Tesalia, de sarmalele cu mămăligă fierbinte, de curcanul umplut cu castane servit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
zâmbeau sub voaluri pastelate de cadâne. Obrajii lui Stimo, secretarul marelui dragoman Dimitrie Moruzi, răsăreau rumeni din barba inelată a lui Darius, regele perșilor. Se „nimerise” alături de Marioritza.. Locul era extrem de strâmt, așa că el o ținea pe după umeri. Fluturarea unei șuvițe de păr îi mângâia ba obrazul, ba fruntea și îl făcea tot mai conștient de prezența ei și de setea lui tot mai nesățioasă de fericire. Simțea că era genul de femeie care i-ar fi putut debloca toate resorturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
niște cizme soldățești. Alături erau Paolina și Elisa, surorile tânărului Napoleon. Încă de pe atunci Marioritza avea o mare influență asupra lui. Tendința de a se face temut și ascultat, instinctul de dominare cedau în fața ei. Cu părul fluturând mereu în șuvițe rebele pe frunte, cu privirea unui leopard tânăr, deosebit de agil, gata să atace, cu obrazul palid ușor înclinat spre ea, se lansa într-o convorbire pasionantă. Îi acorda o încredere totală, se deschidea, îi împărtășea speranța că va ajunge, cândva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
el nu-i acordă nici o atenție. Ascuns în spatele stâncilor, privea fascinat spre perechea din poiană. Urmărea prin pulberea cascadei cele două trupuri goale, arzătoare, strâns încolăcite; sânii femeii ridicate ca o coloană în brațele bărbatului. Simțea pe propria lui piele șuvițele lor ude, răsucite ca niște liane. Și, ori de câte ori femeia deschidea ochii, îl străfulgerau imagini dintr-un paradis verde-albăstrui. Dante Negro uitase pentru ce venise. Trăia intens fiecare moment, de parcă ar fi fost direct implicat în acea dezlănțuire a împerecherii. Medicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
nu te mai obosești să cotrobăi. ― Ce? Ce spui? ― Da, dragul meu! Am făcut-o! ― Nu înțeleg! ― Dar este mai mult decât evident. ― În dormitorul nostru? urlă Ledoulx. După o pauză în care se auzi doar fâșâitul pieptenelui trecut prin șuvițele de păr, veni și răspunsul, pe un ton lejer, de salon. ― Dar unde, dragul meu? Toinette se răsuci cu fața spre el și îl privi oarecum de sus, deși continua să stea jos. Degeaba ai fost înnobilat prin decret imperial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]