1,506 matches
-
ne este mereu alături. Așa-i, părinte dar nu vă supărați dacă vă invit să mergeți în cancelaria mea de impiegat. Bine, fiule. Așa să fie. Domnul cu noi. Și au coborât împreună. În birou, după ce a mai pus câteva așchii de traversă în sobă, nenea Jan a construit din scaune și o ladă care era pe acolo un culcuș pentru preotul sau mai degrabă călugărul sărman care se întâmplase să fie. A mai dat o raită prin stație. Ningea bogat
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
munca. Așa că - după cei trei doctori - e acolo: Cu toți ceilalți inventatori de geniu. În spatele ușilor închise. Fără telefon. Pentru tot restul vieții. Dinlăuntrul vălului ei de insule private... de curse de cai... de licitații de proprietăți, Lady Zdreanță spune: — Așchia nu sare departe. Spune: Cu toții suntem... un soi de genii. Doar că, spune, unii dintre noi în alt fel. În mizerie O poveste de Lady Zdreanță După ce renunți la televizor și ziare, diminețile sunt insuportabile; prima ceașcă de cafea. Sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
-i traversează fața pornind de sub ochi. Ceva trebuie să se întâmple. Ceva groaznic trebuie să se întâmple. Și trosc. O piersică a alunecat și s-a spart pe podea. Arată ca un cuib din ace de sticlă. O grămadă de așchii albe. Imaginea noastră așa cum eram, grași, nu mai e. Contele Calomniei notează un rând în carnețel și spune: — Douăzeci și unu de becuri bune de rezervă... Sora Justițiară bate cu degetul în ceas și zice: — Trei ore și zece minute până la stingere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
al cioplirii, astfel pulsul dălții conturează, în însăși tăcerea pietrei, ascultarea propice primirii revelației-adevărului de un proroc dispus, cu tot riscul, să ducă mesajul către cei dintre semenii săi cu inima împietrită, rătăcită de ea însăși chiar. Pas cu pas, așchie după așchie, revenirea la sine... Identificăm, într-un astfel de aforism, demersul dramatic, uneori tragic, ce implică din partea subiectului asumarea lui a fi, a destinului chiar, dincolo de complicitățile oportuniste ale sumării lui a avea. Cioplireastilizarea, ajungerea la sine țin, prin
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
astfel pulsul dălții conturează, în însăși tăcerea pietrei, ascultarea propice primirii revelației-adevărului de un proroc dispus, cu tot riscul, să ducă mesajul către cei dintre semenii săi cu inima împietrită, rătăcită de ea însăși chiar. Pas cu pas, așchie după așchie, revenirea la sine... Identificăm, într-un astfel de aforism, demersul dramatic, uneori tragic, ce implică din partea subiectului asumarea lui a fi, a destinului chiar, dincolo de complicitățile oportuniste ale sumării lui a avea. Cioplireastilizarea, ajungerea la sine țin, prin excelență, de
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
de raze, spre apus, Părea un ochi cu fiere umplut și cu obidă; O brâncă înnorată luptă să ni-l închidă. Apoi, tihnita noapte a muls opal de sus. În trânta pătimașe, în strângerea virilă, S-au frământat oțeluri ca așchii de șindrilă, Și lupta geme încă sub aburii lăsați. Iar sus urcând, movilă, prin negurile plate, Morți goi ce-n sfori de sânge stau cobză înnodați Se-ntorc la orbul lunii căscând din beregate. GEST Toiagul vechi, pe care l-
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
pe străzi viii și morții își reluaseră forfota dintotdeauna, după treburile lor exacte. Domnul Sima privea în gol, arăta ca o dărâmătură, ca un câine mort, cred că îl obosise arșița crudă a soarelui. Cu unghiile de la mâna dreaptă smulgea așchii din scândura de sub noi. „Lemn putred“, spunea, „cadavrul unui cadavru...“. Mi se făcuse rușine, dar să lăsăm... (Învățasem singur să gândesc cu mâinile.) „Poate ar fi vremea să recapitulăm“, am spus. „De la gura unuia la urechea celuilalt se naște, vrând-nevrând
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
anume? Takuhiko Ōkuma, un bărbat cu ochelari fără rame, veni la biroul ei, cu batista la gură. El se angajase la firmă cu doi ani înaintea lui Tomoe și lumea știa că este nepotul baronului Ōkuma. Era slab ca o așchie, dar foarte pus la punct. Tomoe ar fi dorit ca și Takamori să ia exemplu de la el. De câte ori îi înmâna documentele pe care le termina de dactilografiat, el le primea cu o politețe exagerată. Își alegea până și cuvintele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
era jos și s-a lovit cu capul de el de câteva ori. Până la urmă, ca să se protejeze, și-a dus mâinile la frunte. Era miros de igrasie în cămăruța de șase rogojini din capul scării. Un bătrân slab ca așchia stătea pe o plapumă jerpelită din care ieșeau câlții. Era rezemat de perete, cu picioarele întinse. Avea pantaloni pe el, dar în loc de cămașă purta un pulover de damă roșu, zdrențăros. — Atunci noi plecăm acasă, spuse femeia. Bătrânul nu i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
fără nici un rost dacă vrei să te descurci în viață. Asta-i tragedia unei țări sărace. Domnule Gas, noi nu suntem săraci în sensul concret al cuvântului. Japonia e săracă spiritual. Pe când rostea aceste cuvinte, trupul lui slab ca o așchie s-a cutremurat tot de indignare. S-a scuzat că s-a lăsat copleșit de sentimente și l-a întrebat pe Gaston: — Domnule Gas, ce gânduri ai? Gaston surâse vag și răspunse: — N-am unde să stau. Îmi iau câinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
în mâini. Deși cam nătăfleț, realiza totuși în ce situație se afla. Gaston a închis ochii și dincolo de pleoape au început să se deruleze o mulțime de imagini. Femeile care-i dăduseră de mâncare. Bătrânul ghicitor Higurashitei, slab ca o așchie. Lichidul negru care se scurgea când trecea un tren. Și apoi figura jalnică a lui Napoleon, cu mersul lui ciudat, alergând după mașină. În toiul nopții, străzile ude de ploaie erau de un negru strălucitor. I-au depășit niște mașini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
stătea la Tomoe. Avea probabil acest vis înspăimântător din pricina plapumei japoneze care i se lăsa greu pe piept. Ba nu, era chiar în cămăruța lui Higurashitei. Uite, bărbatul care respira greu lângă el era pustnicul Orientului, vlăguit, ofilit, ca o așchie. Dar bărbatul care respira lângă el nu era nici Higurashitei, nici Takamori. Era un ucigaș cu mâna pe pistol. Gaston mai ațipea câte un pic, apoi deschidea iar ochii și îi arunca o privire bărbatului de lângă el. Începură să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
unul că poate face minuni, nu-l bagi în cămașă de forță? Și dacă povestește că e cel care-a cioplit crucea, știa de ce-o face și dădea cu rindeaua să fie netedă, își trecea buricele degetelor să simtă așchiile și nodurile din lemn, asta este pedeapsa lui, să știe și să nu moară... *** Pe Anatol e mai greu să-l găsești treaz. Poate să nu fie foarte beat și-atunci e ursuz, melancolic. Ultima dată, când am rămas la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
pielea albă, atât de palidă, că aș fi putut ghici pe chipul lui Întreaga hartă a sistemului său sangvin. Era rotofei la față și arăta ca un butoi umflat, din care ieșeau două mâini și două picioare subțiri ca niște așchii - pe scurt, era genul de tip pe care Fellini l-ar fi angajat bucuros ca figurant Într-un film. Avea un neg micuț ce de-abia se zărea sub o ureche, părul ras la zero lăsând să se vadă pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
castanilor, galbenă, violacee. Venele statuilor, precum șanțurile pe timpul ploii. Pașii celor care au trecut de mult peste pașii celor de ieri, peste alte și alte intenții de pași, pașii stropeau felinarele cu o lumină roșie, lichidă mir-ungere peste pleoapele cerului. Așchii de viață pe toate aleile, pe bulevard, în grădina publică, în curtea liceului, în gară (atenție la lina întâi), așchii sub roțile trenului, așchii sub tălpile îngerilor, așchii pe prispa casei îndoială, bob sosit în icoană, bob sosit în grădina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ieri, peste alte și alte intenții de pași, pașii stropeau felinarele cu o lumină roșie, lichidă mir-ungere peste pleoapele cerului. Așchii de viață pe toate aleile, pe bulevard, în grădina publică, în curtea liceului, în gară (atenție la lina întâi), așchii sub roțile trenului, așchii sub tălpile îngerilor, așchii pe prispa casei îndoială, bob sosit în icoană, bob sosit în grădina cu mușuroaie, bob sosit în paginile acestea necitite de carte, bob sosit! Doamne, eu... nu se poate, nu, Doamne! Chemați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
alte intenții de pași, pașii stropeau felinarele cu o lumină roșie, lichidă mir-ungere peste pleoapele cerului. Așchii de viață pe toate aleile, pe bulevard, în grădina publică, în curtea liceului, în gară (atenție la lina întâi), așchii sub roțile trenului, așchii sub tălpile îngerilor, așchii pe prispa casei îndoială, bob sosit în icoană, bob sosit în grădina cu mușuroaie, bob sosit în paginile acestea necitite de carte, bob sosit! Doamne, eu... nu se poate, nu, Doamne! Chemați salvarea! Ajutați-mă, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pașii stropeau felinarele cu o lumină roșie, lichidă mir-ungere peste pleoapele cerului. Așchii de viață pe toate aleile, pe bulevard, în grădina publică, în curtea liceului, în gară (atenție la lina întâi), așchii sub roțile trenului, așchii sub tălpile îngerilor, așchii pe prispa casei îndoială, bob sosit în icoană, bob sosit în grădina cu mușuroaie, bob sosit în paginile acestea necitite de carte, bob sosit! Doamne, eu... nu se poate, nu, Doamne! Chemați salvarea! Ajutați-mă, poate trăiește! Să mă ajute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Petru zidea tot mai sus: Cine se crede drept să ridice piatra și să o arunce! Smulgi splintul cu dinții, eliberezi pârghia focosului, dai coastele la o parte, o așezi cuminte precum oul sub cloșcă, apoi aștepți. Libertatea se rupe așchii, se împrăștie în sânge, se divide precum omida în trupul frunzei. Frunza de dud, casă și pâine; frunza de om, temniță și gratii. Lacrimile se rostogoleau granule de sare peste biserica de sare. Biserica creștea până mai sus de zborul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
trage, bă, a căzut de bătrână prostănacule... Acum, gata, la masă, în careu adunarea, masca pe muian! Poftă bună! Respiră și înghite, oștean! Pâine neagră, uscată, secară necernută, nedospită, mestecată ca o gumă cu aromă de cartofi înăcriți, deasupra câteva așchii de margarină râncedă, înghețată, ce nu se lasă întinsă și o jumătate de lingură cu gem de caise. În stomac cârtițele făceau tumbe. Gata, bă, auzi? Sărut mâna pentru masă, tovarășe sergent! Așa, așa, încă o dată, mâna mea este ulucul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ușii, rece, livid, rigid, vânăt, lignificat, o ultimă explozie de sânge în orbite. Altfel ar fi trebuit să se întâmple. Însă paznicul, fost subofițer în garda personala a doctorului Petru Groza, a intuit intențiile dezertorilor. Ceașca de ceai covor de așchii albe. Pardoseala pătată de somn actualiza un vis despre o primăvară sosită în tocul ferestrelor. Pastilele lichide de diazepam adormeau ferestrele. Dumnezeul mamii voastre de căcăcioși! Ați vrut să mă otrăviți, las' că va dau eu în primire! Bă, Chelemen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ușă." Cine nu există și nu visează își proiectează timpul ca pe o ceață în oglindă. Cu un foarfece de lumină, decupezi conturul cât să motivezi intenția de a respira; în rest, inima piatră de moară, sângele mlaștina melcilor, oasele așchii de cruce, ochii în icoană și cam atât; sunt în gând cât nu încap în ființă, sunt în vis ce dă pe dinafara gândului, sunt în imaginație ce rebutează visarea. Pentru vise nu trebuie să inventăm incubatoare. De la noapte, visele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cu o dublă de rom. Tu să nu bei, auzi?! Nu-mi plac femeile care beau, am o alcoolică acasă, îmi ajunge. La 5 dimineața, paznicul atârna de tocul ușii ca o păpușă din cârpe. În jurul lui, fluturi, precum niște așchii de lună, dansau a grădină părăsită, zorii subțiau zborul, noaptea se ascundea în buzunarul cămășii. Pufoaica mirosea a pământ neînceput. 47. Era într-o zi de octombrie, când Petru, evadatul de la balamuc, a bătut la poarta schitului "Piatra Fântânele" și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
două emisfere identice, toaca, precum o bătaie în poarta sfinților, striga sinaxarul. Umbra săruta pământul ca o confirmare a secundei, tot mai proaspete erau mormintele însemnate în inimă. La miezonoptică, moartea ascuțea săgeți din lemn de paltin în clopotnița bisericii, așchii de oțel spintecau liniștea. Noaptea era ca un cadavru, avea culoarea pământului, vorbea numai prin glasul corbilor, vedea, auzea, mirosea, pipăia, gusta cerul odată cu păsările care-i ciuguleau întunericul. Despre viețuirea de obște, Petru nu avea știință. Rugăciunea, Tatăl Nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cocea spic în poala cămășii, aureole de rouă împodobeau creștetul îngerilor, cerul își rupea apele peste tâmplele munților. Noaptea, în prag, cântec de bun sosit: cămașa, o maternitate plină de prunci. Cercuri de fum creșteau copaci în cer precum oamenii; așchii de lumină, peste brazi de Crăciun. Noaptea, rugăciunea lui Petru, apă tulbure. Aleluia! 51. A adormit pe la 3. Chilia sărăcăcioasă, dar curată; un pat din trei scânduri îndrepta oasele, peste ele o pătură din lână pliată pe din două; perna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]