1,728 matches
-
și ea din cartierele Afganistanului: dacă cineva îndreaptă pistolul spre tine, ridici mâinile în aer și nu te mai miști. Dacă trebuie să vorbești, o faci foarte încet. Cu mâinile sus, Maggie se holba la țeava pistolului care era acum ațintită spre ea. În bezna aceea, nu vedea aproape nimic. Purtătorul armei își mișcă brusc brațul: Maggie se pregătea pentru glonț. Dar în loc să tragă, acesta se întinse spre stânga, apăsând cu mâna pe întrerupător. Într-o clipă ea îl văzu - iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
o parte într-alta, după care mâna începu să-i tremure ușor. Îți jur, altcineva a făcut asta. Nu eu. Încet, nu mai repede decât mișcarea secundarului unui ceas de mână, brațul se lăsă în jos. Pistolul nu mai era ațintit asupra ei. Dar nu avu curajul să se miște decât după ce brațul lui rămase coborât vreme de aproape un minut. Se apropie încet de el, privindu-l tot timpul în ochi. Apoi, spre surpriza amândurora, întinse brațele și le trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Acum îmi cereți prea mult, domnișoară Costello. — Asta înseamnă că nu vreți să ne spuneți sau că nu știți? Acesta era Uri, care acționa ca și cum el și Maggie ar fi fost colegi de ștafetă. Akiva îl ignoră, ochii săi rămânând ațintiți asupra lui Maggie. De ce nu acceptați sfatul cuiva care a stat în cartierul ăsta mai mult de patruzeci și opt de ore? Nu vreți să știți ce știu eu. Și, Uri, nici tu nu vrei să știi. Credeți-mă, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
nici o legătură cu negocierile de pace. Nu, dar ești israelian. Și știi cât de dement e locul ăsta: asta va fi considerată părtinire. — Presupui că lumea va afla. —O, ar afla. Încerca să se uite cât mai puțin la el, ațintindu-și în schimb privirea către podea. Se temea că dacă îl va vedea așa cum îl văzuse cu câteva momente în urmă, decizia ei se va clătina. Se ridică de pe pat și deschise ușa camerei de hotel, destul de larg încât amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
atât de proastă, atât de egoistă? Bineînțeles, nu a existat nici un plan. Uri a vrut pur și simplu să-i salveze viața: ea trebuia să iasă din mașină și să fugă, iar el să o acopere. Urmăritorii aveau să-și ațintească armele asupra lui, în timp ce ea se furișa, salvându-și propria piele. Își imagină trupul lui, nemișcat și însângerat, zăcând pe drumul prunduit și se cutremură din cap până-n picioare la acest gând. Știa că nu trebuie să facă zgomot, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Spune-i să sune la consulat! Nu încă. Te referi la asta? Ridică tăblița, ținând-o cât putea de dreaptă și de nemișcată. Ce poate fi atât de important la obiectul acesta mic, încât să pui șase oameni să-și ațintească armele spre mine, o femeie nevinovată - Maggie Costello, negociator pentru Departamentul de Stat al Statelor Unite? — Am mai discutat asta, Maggie. —E doar niște lut, domnule Miller. Nu e mai mare decât un card de credit. Ce poate fi așa important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Uită-te în ochii mei și spune-mi. —Să-mi fie rușine? Mă mândresc cu asta. —Bine. Îți dau tăblița, spuse ea, încercând să-și păstreze calmul din voce. Auzise ce avea nevoie să audă. Dar armele erau în continuare ațintite spre ea. — Totuși ar trebui să știi că vorbeam serios despre cameră, domnule Miller. Te filmează chiar acum. Sună la consulat. Spune-i cuiva să intre pe www.uriguttman.com. Și cere-i să descrie ce vede. Haide. Dacă mint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
organele vitale cu miros de mosc. La capătul de sus al stâlpului, aparatul de filmat se fixă asupra câtorva metri pătrați din tavanul ruginit al fabricii. Apoi Ignatius dădu aparatul unui muncitor și îi ceru să-l filmeze. În timp ce omul ațintea obiectivul spre el, Ignatius se încrunta și scutura pumnul, amuzându-i copios pe muncitori. — E de-ajuns, spuse el binevoitor, după ce luase aparatul de filmat înapoi și-l oprise. Să ne stăpânim pentru moment pornirile de răscoală și să hotărâm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
balu’ ăla, da’ tot mi-am păstrat onoarea, îi spuse cu grijă Darlene papagalului. — Maică Doamne! urlă Ignatius, incapabil să mai tacă. Cretina asta-i Harlett O’Hara? Papagalul reacționă înaintea lui Darlene, căci ochii lui ca niște mărgele fuseseră ațintiți pe cercelul ca un inel al lui Ignatius încă de când ajunsese în scenă. Când Ignatius urlă, pasărea zbură de pe brațul lui Darlene jos, pe scenă, apoi cârâind și săltând, se năpusti spre capul lui Ignatius. — Hei, strigă Darlene. E nebunu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
proiect mi-a arătat drumul pe care îl urmez și azi. În deceniile care au urmat, m-am aplecat asupra găsirii de noi modalități de a „privi” în miezul viitorului. Aceasta nu înseamnă să spui vorbe liniștitoare sau să îți ațintești privirea asupra unui glob de cristal. Mă refer la abordarea unei perspective fundamentate și informate asupra viitorului care ne așteaptă, și bine și rău, și înfricoșător și sublim, și frumos și terifiant - pentru a identifica, alege și analiza inovațiile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
în care, mai mult decât oricând omenirea se va bizui pe rolul de leadership al SUA. Forțele îngemănate - din interiorul și din afara SUA - necesare pentru a pregăti SUA să răspundă provocărilor viitorului vor avea nevoie de leadership, fiind cu ochii ațintiți spre modul în care este modelat viitorul națiunii și al lumii. În viitorul extrem, acest leadership și soluționarea acestor provocări de care am vorbit, vor făuri sau vor distruge destinul națiunii. America nu poate fi puterea lumii care o reprezintă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
de la Centrul Medical al UCLA, în Los Angeles. — Cine era acest specialist? — Dr. Michael Gross. Cel de acolo. Tatăl ei arătă cu degetul spre acuzat, care stătea la masa alăturată. Alex nu se uită în direcția aceea. Își păstră privirea ațintită asupra tatălui ei. — Și ați fost examinat de doctorul Gross? — Da. — V-a făcut un examen fizic? — Da. — A făcut vreun test, la vremea respectivă? — Da. Mi-a luat sânge, a făcut radiografii și o scanare computer tomograf a întregului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
o alternativă utilă la pălăvrageala inutilă care nu ducea nicăieri. Când nu simțeau nevoia să facă conversație, Își alegeau o fotografie, În funcție de unghiul mesei la care stăteau și de locul În care vroiau să se piardă În ziua aceea. Apoi aținteau o privire Încețoșată asupra fotografiei alese, luându-și Încetul cu Încetul zborul spre acel tărâm Îndepărtat, dorindu-și cu ardoare să se afle altundeva, oriunde, dar nu acolo. În ziua următoare puteau călători În alt loc. Oricât de departe te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
privirii o vază spartă În mii de cioburi. Luase cu el În cameră castronașe și farfurii și le spărsese fără să facă zgomot, dar, spre marea lui dezamăgire, castronașele și farfuriile rămăseseră tot cioburi În ciuda privirilor supărate pe care le ațintea asupra lor. La doisprezece ani, reușise să-l Întîlnească pe Sabu care, după ce cunoscuse celebritatea În lumea Întreagă, fusese pînă la urmă nevoit să se producă la circ. La sfîrșitul spectacolului, sărise peste gradene și se strecurase În culise. Fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
avea o mantie lungă din cașmir de culoarea nisipului. Două femei În rochie de seară Îl țineau de braț. Exista oare o viață mai frumoasă decît aceea a lui Sabu? François Îi ceruse un autograf și rămăsese apoi cu privirea ațintită În urma trioului care se Îndepărta, urcîndu-se Într-un taxi. Fachirii nu erau deloc de compătimit. La douăzeci și patru de ani, se dusese să consulte un psihanalist, pe doctorița Jacqueline Marchal, căreia Îi povestise interminabila și casta lui logodnă, evocîndu-și totodată masturbările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mea - și mi-a spus: „Tații noștri nu aveau gusturi proaste“. După Assisi, viitorii mei părinți s-au dus la Verona, unde se oprise Sfîntul Francisc la Întoarcerea de la Veneția. Au urmat o procesiune, ținînd mătănii În mîini, cu ochii ațintiți asupra flamurilor și stindardelor pestrițe care te făceau să te gîndești la țesăturile orientale și care le aminteau că sfîntul voise să-l convertească pe sultanul Egiptului. Era mai puțin stingheritor să te gîndești la călătoria Sfîntului Francisc În Egipt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
să ajungem la Kozelsk. Ulitin se uită în direcția indicată de Nikita, dar tot ce putea vedea în fața ochilor era dansul nebunesc al fulgilor. § Primiră ceai și ceva de mâncat la coliba Zemstvo din Kozelsk. În timp ce mâncau, își țineau ochii ațintiți la furtuna de afară care se întețea. Ulitin se întristă brusc și își ieși din fire. Își întoarse privirea de la fereastră și scoase telegrama pe care o primise în ziua anterioară. MERGI OPTINA PUSTIN ÎNTREABĂ P AMBROZIE VERIFICĂ OSIP MAXIMOVICI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
lift și se apropie cu un zâmbet larg. — Bună, sunt Dave Clarkson, avocatul lui Roger. — Bună, eu sunt Christina Roman. — Dă-mi voie să te conduc Într-o cameră unde Îți poți lăsa haina. — Mulțumesc. Traversând holul, simți o privire ațintită asupra ei. O femeie durdulie, cu un păr negru scurt și cârlionțat, se uita lung la ea de pe canapea. Purta o rochie colorată, marocană, și avea un aer oriental. Pe fruntea ei o duzină de coșuri păreau gata să explodeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
cei mai reci sunt și cei mai avizi de căldură sufletească. Matthew se uită la Kitty, așteptând să vadă cum avea să-și joace ritualul seducției. Era clar că jucase acest joc de sute de ori. Ochii lui albaștri rămaseră ațintiți asupra ochilor ei migdalați, așteptând. Mă conduci, te rog, În camera mea? Cea din aripa separată pe care mi-ai promis-o? zise ea zâmbind și ascunzându-și dezamăgirea. Sunt obosită, n-am dormit deloc noaptea trecută. Am nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
cu fetele. — A fost mișto. M-am distrat. Nimic special. — Imposibil! Pun pariu că ai tu o poveste interesantă de-acolo! Haide, trebuie să se fi Întâmplat ceva bun pe-acolo, zise Giulia calmă. Radiezi! Trei perechi de ochi se ațintiră asupra lui Kitty. Nu, era hotărâtă să nu spună nimic. — M-am Îndrăgostit nebunește, lăsă ea să-i scape aproape fără să vrea, roșind. Am Întâlnit un tip extraordinar. Vocea ei părea pe jumătate fericită, pe jumătate tristă. — Și... care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
a deschis una dintre aceste uși și m-am pomenit într-o încăpere ticsită de hârțoage, cu un miros insistent de praf stătut, cu o masă plină ea însăși de hârțoage, din spatele cărora un ins pirpiriu și negricios și-a ațintit, de sub ochelari, privirea rece și interogativă spre mine. I-am explicat ce căutam acolo și deodată, ca prin farmec, individul a început să-mi surâdă, prietenos, dezvelindu-și dinții galbeni și cariați. M-a invitat să iau loc. — A venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
tulbura pe cineva până la extaz și când spun asta mă gândesc la o dimineață anume. Pătura alunecase de pe mine, simțeam răcoarea dimineții la picioare, îmi era chiar frig, ceea ce era anormal în pragul verii, dar stăteam mai departe cu ochii ațintiți în tavan, fără să am puterea să fac ceva. Nu mă hotăram nici să mă scol, să închid fereastra, nici să mă învelesc. Parcă atârnam undeva între somn și trezie într-o piele de împrumut. Viața vuia în mine ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
De aceea Jacopo rămăsese țeapăn, insensibil chiar la căderea cartușelor trase care i se rostogoleau la picioare, nici nu-și pusese trompeta la șold, ci o ținea Încă la gură, cu degetele pe taste, În poziție de drepți, cu instrumentul ațintit În diagonală spre cer. El suna În continuare. Nota lui finală, foarte lungă, nu se Întrerupsese deloc: imperceptibilă pentru cei de față, mai ieșea Încă din pâlnia trompetei ca o suflare ușoară, un firicel de aer pe care el continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
sticlele cu apă minerală erau vârâte în serviete, numerele de telefon ale nefericitelor victime erau notate pentru a încerca să li se dea de urmă mai târziu de acasă. Miriam, care aștepta de o jumătate de oră încordată, cu ochii ațintiți asupra ușii închise a lui Jack, își luă inima în dinți și bătu. Am rămas ultimii, anunță ea. Vii la una mică? O bere, vreau să spun, adăugă ea, flirtând. Stând în prag, cu fața ei tulburătoare în formă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de asta. — Da, într-un azil. Dar eu personal nu sunt de acord cu soluția asta. Și știu că ultimul lucru pe care și l-ar dori tata ar fi să vindem ziarul fondat de el ca să facem asta. Își aținti privirea asupra maică-sii. — El unde e, apropo? Ai uitat să-i pomenești de întâlnire? Are și el drept de vot. Zău așa, Francescaă Maică-sa își răsucea nasturii de la taior, evitându-i privirea. — E mult prea bolnav ca să poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]