8,468 matches
-
în vreo douăj’ de minute! - Mișto... - Mișto! Sorin i-a luat dup-aia costum și papuci de lac, l-a pieptănat frumos cu cărare, i-a zis lu’ mă-sa să-i caute-un parfum, îl ia cu el de-acuma, ei cântă și Domino dansează, o rupe dracu’ de-acu’ și pe englezește... E ochios, îi dau... Profesore, dacă faci meserie, tre’ să câștigi, altfel nu se merită. Ei, dacă ai americani și manglitori, e altă treabă... Ei aduc grosu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
încurcată... Mi l-a tăiat unu’ din altă gașcă, ne râcâiam între noi de mult, de la o mașină și-un cur... M-au prins mai beat într-o noapte și mi l-au retezat... Io nici nu mai lucrez de-acuma, că nu mai pot mișca fantele, da-i duc pe ăilalți. - Am ajuns, aici stau. - În jaful ăsta? Dup-atâta școală? - În ăsta... - Bine, profesore... Ne-om mai vedea noi. Și... aici n-ai grețuri, băieții știu că ești de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ne-om vedea într-o seară... - Ce mai zice? - A-nceput să-și facă casă cu piscină. Nu i-a ieșit de prima dată, a căzut de pe stâlpi când au intrat toți să se băiască... S-a răsturnat cu ei... Acuma tocmește zugravi. O să-i spun că te-am văzut. Hai, baftă! *** Carina nu s-a întors. Nu mi-a trimis nici SMS-uri, ceea ce-i neobișnuit pentru ea. Mai traduc vreo douăzeci de pagini despre traumele oamenilor. „Înțelegerea familiei contează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
că erai ținută În lanțuri de mine... Vreau ca tot ceea ce faci de acum Încolo să faci În cunoștință de cauză, pentru că-ți place și vrei asta... Își desfăcu pantalonii scoțînd la iveală imensul lui penis excitat și Îi porunci: Acuma suge-mi-o pînă Îmi dau drumul pe minunata ta rochie de dantelă... Înghițindu-și mînia și ura, dar supusă și mulțumită, Niña Carmen Îi dădu ascultare, cu toate că sîngele care continua să-i curgă din nas Îi intra și În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mi-a smuls tot maxilarul. Tot râd. am venit la spital, scriu. n-am murit. Râd. nu mi-au putut pune maxilarul la loc pentru că pescărușii îl mâncaseră. Și m-am oprit din râs. — Fato, scrii îngrozitor de urât, zise Brandy. Acuma spune-mi restul. Și-ncep să plâng. restul, scriu, e că trebuie să mănânc mâncare de bebeluși. nu pot să vorbesc. n-am carieră. n-am casă. logodnicul m-a părăsit. nimeni nu se uită la mine. Tot prietena mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
mă eclipsa de-a dreptul. — Mda, ziceam. El nu trebuia să facă nimic. Era așa ușor. Ajungea să fie tot ars și brăzdat de cicatrice și capta toată atenția. Evie îmi fura prim-planul și zicea: — Și unde-i el acuma, frate-tu, măcar știi? Mort, ziceam, și mă-ntorceam să mă adresez publicului. A murit de SIDA. Și Evie zice: — Ești chiar sigură? Și eu ziceam: — Evie! Nu, sincer, zicea ea. Întreb cu un motiv. — Pur și simplu nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
În portbagaj sunt o pereche de pantofi maronii de copil, un vătrai de argint, un curcan desenat cu macaroane lipite pe o coală de bloc de desen. — Știi, își trage Manus nasul și se șterge la el cu dosul palmei. Acuma sunt drogat, așa că-i în ordine dacă-ți zic asta. Manus se uită la Brandy aplecată deasupra lui și la mine ciucită în praf. — Întâi, zice Manus, părinții tăi, părinții tăi îți dau viață, dar apoi încearcă să-ți bage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
spunea lui un îngeraș la ureche că este vorba de ceva politică la mijloc, fapt de deosebită gravitate pentru doi oameni care au purtat uniformă militară. Uite-așa, li s-a năzărit babalîcilor să mute gardul cazărmii peste drum și acuma te pomenești că sapă la stîlpul porții! Spre seară ieșiseră, ținîndu-se pe după umeri, maiorul Stavri îl pupa țocăind pe obrazul său pistruiat, noroc de favorite, că altfel l-ar fi îmbălat cu totul, iar colonelul Stoicescu îl lămurea că "așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Solitare nu-i mai lipseau decât trei degete până să dispară de pe firmament, se convinserăcă monstruosul sălbatic nu va apărea, fiindcă în curând prima lumină a zilei avea să șteargă de pe cer stelele care încă se mai puteau zări. Și-acuma ce facem? întreba decepționat Chimé, când în sfârșit putură să-și vadă chipurile. Plecăm după el. — Fără să dormim? —Ai o viață-ntreagă ca să dormi, îi aminti Tapú. Iar eu n-am nici cea mai mica intenție s-o fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să-și câștige respectul vecinilor. Făcu o scurtă pauză, fiindcă era foarte bătrân și avea nevoie de timp ca sa-si tragă răsuflarea. După ce-și fixă privirea pe discul soarelui, care era pe punctul de a dispărea la orizont, continuă: — Acuma, însă, niște barbari au reușit să ne răpească întreaga noastră mândrie: l-au atacat și l-au ucis pe înțeleptul rege Pamáu, ne-au furat centura de pene galbene, simbolul independenței noastre, precum și Marea Perla Neagră, pe care toți o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
reuși să se elibereze, n-o să te mai poți ascunde de el nici în gaura de șarpe. — Nu mă-nfricoșează, replică băiatul, mințind cu nerușinare. Nu m-a-nfricoșat nici în noaptea aia, nu va reuși să mă-nfricoșeze nici acuma. Dar acolo sus, pe creasta, mai-mai c-am făcut pe noi de frică, recunoscu celălalt cu dezinvoltura. Eu încă mai am coșmaruri. Tapú Tetuanúi ar fi vrut să admită că și el mai avea, dar era convins că dac-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în clipa în care vasul va traversa strâmtoarea și va ieși în larg. Până atunci, obligația mea este să mă supun. Făcu o nouă pauză, apoi adaugă, apăsând cuvintele: Că și a ta. —Dar... Îl întrerupse cu un gest autoritar. Acuma du-te. Trebuie să meditez. Dacă te accepta Consiliul, te-accept și eu. Încă nu pot să-mi dau seama dacă ai să devii un Om-Memorie sau ai cu adevarat stofă de navigator, dar pentru asta primul lucru pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Bine-nțeles. — Și totuși se gândește să plece? Un navigator nu se teme niciodată de moartea pe mare, fiule, răspunse bătrânul cu calm. Singurul lucru de care se teme un navigator este să nu rămână tras pe uscat, ca mine acuma. Și-atunci ce mai contează dacă iau parte la expediție, de vreme ce nu-mi va fi frică de moarte? — Contează, căci în fond tot de-o moarte moare și lașul, si viteazul. Zâmbi cu căldură. Și-n plus, mai ai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
că este o singură bucată de lemn, iar pescarii din Bora Bora afirmau că pirogile „cusute“ în atelierele din golful lui Farepíti suportau loviturile marilor valuri care se sparg de recif fără să se zdruncine măcar. Dar ceea ce se construia acuma nu era o piroga mică și compactă de pescuit, ci un imens catamaran, ale cărui carene aveau treizeci de metri lungime, doi lățime și trei înălțime fiecare, ceea ce, daca ne gândim la lungimea scândurilor din care erau făcute, presupunea sute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în cele din urmă reuși să-i convingă. Trei zile mai târziu, când membrii Consiliului erau reuniți în ruinele marelui Marae, cei trei băieți se prezentară în fața lor și cerură permisiunea de a-și expune o doleanța. Ce naiba mai vreți acuma? se supără Roonuí-Roonuí. Nu vedeți că avem chestiuni importante de discutat? Tapú Tetuanúi se mulțumi să arate cu o miscare din cap spre bestie. —Rugăm respectuos Consiliul să ne înapoieze prizonierul, răspunse cu un calm prefăcut. —Prizonierul? se miră Căpetenia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nu i-l putea da și, în cele din urmă, aprobă, ca un deținut care acceptă o condamnare grea. Asta niciodată! exclama. O să fiu Omulîntoarcere. —Bine! interveni venerabilul Hiro Tavaeárii, considerând problemă încheiată, cu multă satisfacție în ceea ce-l privește. Acuma plecați de-aici, ca mai avem multe de discutat. Cei trei băieți se înclinară în semn de respect față de hotărârea Consiliului și se depărtară cu toata demnitatea pe care trebuiau s-o arate trei membri ai echipajului Mararei, însă după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
după ce depășiră cotul plajei și se știură feriți de privirile celor care rămăseseră în Marae, începură să chiuie de bucurie, îmbrățișându-se, îmbrâncindu-se și trântindu-se prin nisip ca niște copii neastâmpărați. Am reusit! Am reusit! strigau întruna. De-acuma suntem bărbați! Când reușiră în sfârșit să se liniștească, se așezară roată, privindu-se fericiți, dar nevenindu-le încă să creadă că era adevărat. —O să mergem!... exclama până la urmă Tapú Tetuanúi, ca și cum încă ar mai fi fost în tranșă. Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
legile sunt exact așa cum am zis eu. Zâmbi emoționat. Singurul care probabil că știe este Hiro Tavaeárii, dar eram convins că nu va interveni, nici în favoarea noastră, nici împotriva. — Și dac-o face? — Dacă ar fi făcut-o între timp, acuma eram deja băgați la apă. Dar merită riscul! murmura Chimé. Sigur că merită!... Intenționa să mai adauge ceva, dar nu o făcu, pentru că ochii i se opriseră pe incomparabila silueta a spectaculoasei Maiana, care se apropia de ei mișcându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
care se află pe buzele tuturor: — Cât timp o putea trăi un om jupuit? Habar n-am, recunoscu ea, cu un glas în care se putea citi repulsia. Dar oricât ar fi, va suferi cât n-a suferit nimeni până acuma. Ofta adânc. Mă-ndoiesc că o navă care se naște sub auspiciul groazei ar putea avea un destin fericit. Îl mângâie cu tandrețe. Mă tem pentru tine. —Doar pentru mine? — Mă tem pentru toți, răspunse cu sinceritate. Pe vasul ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
erau tăiați peștii mai mari, înainte de a fi aruncați pe punte, ca să nu o murdărească de sânge, iar alteori era folosită pentru a purta discuții mai lungi, fără să-i deranjeze pe cei care dormeau. Se pare că asta dorea acuma și Miti Matái, căci, deși era imposibil să-l audă cineva, coborî și mai mult vocea când începu să-i vorbească noului său discipol: — E timpul să-ți începi ucenicia... Făcu o scurtă pauză și arată cu mână de jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
s-au lovit de o insulă pe care nu poți s-o vezi, iar acum se-ntorc... Îl privi cu atenție. Ai înțeles? Tapú Tetuanúi statu câteva minute, cugetând la cele ce-i spusese, cercetând valurile, ascultându-le ecoul, care acuma într-adevăr i se părea slab, ritmic și profund și, în cele din urmă, aprobă, cu aerul unuia care tocmai asistase la un surprinzător miracol: — Cred că da, bolborosi. Cred c-am înțeles. —Bine! Ai fi în stare să calculezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
schimbarea emisferei, deoarece din fața ochilor lui dispăreau, încetul cu încetul, acele Avei’á pe care lecunoștea atât de bine, iar despre noile constelații care puneau stăpânire pe bolta cerească în fiecare noapte nu stia aproape nimic. Ce trebuie să fac acuma? întreba Tapú Tetuanúi, nedumerit, căci i se părea absurd să studieze în continuare niște stele care nu-i mai foloseau la mare lucru. Le învăț în continuare sau aștept să ne-ntoarcem în Al Patrulea Cerc? Așteaptă să ne-ntoarcem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
efect al acestui ultim procedeu fu acela că, pentru câteva minute, agresivii băștinași ramaseră că trăsniți, însă imediat după aceea lansară asupra navei o adevarată ploaie de pietre, precum și câteva sulițe, care, din fericire, nu-și atinseră țintă. Ce facem acuma? întreba Vahíne Auté. Se pare că nu vor să știe nimic de noi. — Asta este clar, admise Miti Matái. Dar e la fel de clar că nu au nimic în comun cu sălbaticii care ne-au atacat. Sunt mai închiși la piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
legea... Ce lege absurdă mai e și asta? întreba cu agresivitate prințesa. Să vină Omul-Memorie și să mă lămurească! Bătrânul Oripo a murit, ucis de Te-Onó, replică Vetéa Pitó cu un calm surprinzător, în timp ce arată cu degetul către prietenul lui. Acuma Tapú este cel care se pricepe cel mai bine la legi și ce zice el, ăia contează. Depărta mâinile într-un gest cu care părea că vrea să explice totul. Era discipolul preferat al lui Hiro Tavaeárii... —Ei bine, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
-nvățaseră niciodată să trăiască altfel, în timp ce micuța Curcubeu fusese educată în spiritul iubirii și al respectului față de ceilalți. Un giulgiu de amărăciune și decepție se întinse peste catamaran, și nici măcar credincioasele stele nu-i mai însoțeau, căci cele care străluceau acuma deasupra capetelor lor n-aveau nimic în comun cu cele care, de atâtea ori, le alinaseră suferințele. Erau singuri. Singuri cu tragedia lor absurdă, în mijlocul unor ape necunoscute. Atunci când, aproape de zorii zilei, Anuanúa se retrase din nou în ascunzătoarea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]