1,872 matches
-
mult registrul propagandistic. Fără îndoială, nu există, până la Jenks, o luare de poziție explicită și radical polemică referitoare la lucrarea cercetătorului german. Aceasta însă nu înseamnă că toate numele citate de Jenks pot fi trimise într‑o imaginară boxă a „acuzaților”. În 1901, M. Friedländer publică Der Antichrist, în care folosește abundent literatura apocaliptică intertestamentară, compensând în acest sens una dintre lacunele - scuzabile, după cum am văzut - ale cărții lui Bousset. Cu toate acestea, „problema Anticristului” este secundară pentru Friedländer. Intenția sa
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
3, iulie-septembrie 1979, 246 p. 54 F. Adler, Le Procès de Moscou: un procès en sorcellerie, Paris, Ed. Nouveau Prométhée, 1936, 48 p. În această broșură, F. Adler arată în ce fel acuzațiile au venit din toate părțile și cum acuzații nu au putut să se apere, protestînd împotriva tentației guvernului sovietic de a-l priva pe Troțki de dreptul său de azil în Norvegia. Aceeași chestiune este pur și simplu trecută sub tăcere în timpul celui de-al 34-lea Congres
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
ale acestora. În schimb, consecința supărătoare a acestei alianțe de facto dintre puterea juridică și mass-media este supunerea oricărui caz examenului „tribunalului de opinie” înainte chiar ca instrucția să fi fost dusă până la capăt. Prezumția de nevinovăție la care orice acuzat are dreptul înaintea unei eventuale condamnări devine, în aceste condiții, o garanție derizorie. Convergența a intereselor dintre judecători și ziariști își are propria logică. Pentru a continua să beneficieze de sprijinul mass-media și de protecția astfel oferită, magistratul instructor nu
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
despre care vorbea Bahtin în legătură cu personajul dostoievskian. Spre deosebire de personajul lui Diderot, personajul dostoievskian se transformă într‑o instanță hibridă, care înglobează și calitatea de martor, și pe aceea de judecător. Din această punere judiciară în scenă lipsesc mai multe persoane : acuzatul, partea vătămată, procurorii și avocații. Firesc, este de presupus că funcțiile acestora sînt preluate de către cei prezenți. Într‑adevăr, personajul dostoievskian este o instanță completă ; singur la propria sa „judecată“ el este lipsit sau, mai degrabă, se lipsește singur de
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
Pitești și Gherla și extinsă la Târgșor, Târgu Ocna și în coloniile de muncă Peninsula și Poarta Albă, urma să fie extinsă și în alte penitenciare, dacă vigilența organelor de stat nu ar fi descoperit-o. În ceea ce privește activitatea individuală a acuzaților, despre Eugen Țurcanu se spune că s-a încadrat în mișcarea legionară din 1940 și a activat în Frățiile de Cruce (FDC) Câmpulung până în martie 1944, când s-a refugiat din Moldova, deși a revenit acasă în 1945, ajungând chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
a fost dată la București de către Tribunalul Militar pentru Unitățile MAI, prin completul de judecată format din general-maior Alexandru Petrescu, locotenent-colonel Gheorghe Eftimie, asesorii maior Teodor Vlase și căpitan Gheorghe Alexandru 1. În unanimitate, s-a hotărât că douăzeci dintre acuzați sunt vinovați și au fost condamnați la moarte, plus confiscarea averii personale pentru crima de acte de teroare în grup și crima de acte de pregătire la crima de uneltire contra securității interne a RPR. Separat, Zbranca a fost condamnat
[Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
Romanescu, Pop, Popovici, Zbranca, Voin, Cerbu, Gheorghe Popescu, Ionescu, Juberian, Livinschi, Păvăloaie și Sobolevschi. Vasile Pușcașu a făcut recurs, care i-a fost respins pe 20 iunie 1955, astfel că a fost și el executat pe 22 iunie 1955. Singurii acuzați care nu au fost împușcați au fost Alexandru Popa, Octavian Voinea, Aristotel Popescu, Pafnutie Pătrășcanu și Dan Dumitrescu. Recursul acestora a fost respins (dosarul 461/1957, decizia nr. 468 a Tribunalului Suprem al RPR, Colegiul Militar) pe 31 august 19571
[Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
bătut între ei, dar Pangrate a acuzat că intervenția s-a făcut pentru agresori; prin urmare, administrația cunoștea și susținea acțiunea. Studenții au fost reprezentați mai întâi de Tomuța și Barbă, care au fost întrebați numai dacă îi cunosc pe acuzați. Titi Stoica, primul dintre cei care trecuseră și prin Târgșor, a făcut un scurt rechizitoriu partidului, comunismului și URSS-ului, dar a fost scos din sală înainte de a termina. Maxim a fost întrebat și el pe care dintre acuzați îi
[Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
lui Juberian: „Să văd acum pe unde scoateți cămașa?”, însă acesta i-a răspuns că totul e o formalitate. Voinea nu a înțeles situația și i-a adus aminte lui Juberian de procesele comuniste sovietice ale lui Buharin ori Zinoviev. Acuzații au fost anunțați de la început că vor fi judecați în baza Decretului 199/1950, care prevedea pedepse de la 5 ani de detenție la moarte, și că pedepsele vor depinde de atitudinea din timpul procesului, sugerându-le că, dacă vor susține
[Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
depinde de atitudinea din timpul procesului, sugerându-le că, dacă vor susține varianta Securității, vor beneficia de clemență. Înainte de a începe procedura de judecată, Voinea s-a ridicat în picioare și i-a cerut președintelui să fie scos din boxa acuzaților și să fie chemat ca martor al acuzării. Martorii au fost de două tipuri: cei care erau instruiți să susțină varianta Securității și cei care relatau doar scenele de tortură. Fiecare inculpat avea cel puțin doi martori împotriva sa. Părintele
[Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
îngrozitor”. Voinea pretinde că Țurcanu a refuzat și în anchetă, și în proces să spună că a susținut o activitate legionară, clamând în schimb că a avut o misiune istorică de îndeplinit pentru Partidul Comunist. Procurorul a încheiat spunând că acuzații nu sunt oameni, că e prima oară când se întâmplă așa ceva în istoria omenirii și a penitenciarelor și că toți acuzații trebuie condamnați la moarte. În cuvântul final, Voinea l-a acuzat pe Țurcanu și a susținut că este o
[Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
decât atât, el a susținut în timpul anchetării sale că a încercat să oprească torturile, dar a fost „sfătuit” de ofițerii politici să nu se amestece. Rolul acestui proces este greu de intuit. Întrucât nu a fost un proces public, iar acuzații au avut mai degrabă roluri periferice în organizarea și punerea în scenă a crimelor, pare să fie vorba doar despre răfuieli politice și inventarea de țapi ispășitori. Nu există prea multe mențiuni despre destinul ulterior al celor cinci, deși se
[Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
deținuțilortc "Al doilea proces al deținuților" Pornind de la aceeași lipsă a logicii, comuniștii au organizat, în vara anului 1957, un al treilea proces al vinovaților (al doilea al deținuților), cu scopul de a mai condamna câțiva lideri legionari. În boxa acuzaților au luat loc Valeriu Negulescu, Constantin Oprișan, Dragoș Hoinic, Gheorghe Calciu, Iosif V. Iosif, Aurel Popa, Gheorghe Caziuc și Virgil Bordeianu, iar ca martori au fost aduși supraviețuitorii primului proces: Alexandru Popa, Octavian Voinea, Pafnutie Pătrășcanu, Aristotel Popescu și Dan
[Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
Gheorghe Caziuc și Virgil Bordeianu, iar ca martori au fost aduși supraviețuitorii primului proces: Alexandru Popa, Octavian Voinea, Pafnutie Pătrășcanu, Aristotel Popescu și Dan Dumitrescu. Spre deosebire de procesul lotului Țurcanu, acesta n-a mai putut fi exploatat de comuniști, din cauza opoziției acuzaților. Gheorghe Calciu s-a ridicat împotriva absurdității întregii mizanscene și a denunțat adevărații responsabili pentru demascări: Nicolschi, Dulgheru, Zeller, Dumitrescu, Marina și Avădanei 1. Calciu și Iosif V. Iosif au fost cei mai recalcitranți dintre acuzați, iar Dragoș Hoinic a
[Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
de comuniști, din cauza opoziției acuzaților. Gheorghe Calciu s-a ridicat împotriva absurdității întregii mizanscene și a denunțat adevărații responsabili pentru demascări: Nicolschi, Dulgheru, Zeller, Dumitrescu, Marina și Avădanei 1. Calciu și Iosif V. Iosif au fost cei mai recalcitranți dintre acuzați, iar Dragoș Hoinic a refuzat să vorbească la interogatoriu, pe motiv că sentința a fost stabilită dinainte. Octavian Voinea recunoaște că cedase torturilor și a recitat mecanic varianta Securității 2. Procurorul arătase printr-o declarație semnată de Costache Oprișan (sub
[Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
1957 și mărturisește că judecătorul respecta de formă procedurile legale, în sensul că lăsa martorii să vorbească 1. Sigur, acest amănunt se va dovedi a fi numai de fațadă, întrucât nu s-a ținut cont de afirmațiile acestora, potrivit cărora acuzații din boxă au fost schingiuiți și ei. Un caz special a fost cel al lui Gheorghe Caziuc, care fusese eliberat și apoi rearestat pentru acest proces. Deși între cele două arestări făcuse și un copil, acest lucru nu a contat
[Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
vocație, nici un episcop nu s-a întors spășit „la rugăciune și post” în mănăstire. După modelul politicienilor compromiși, ierarhii depun contestații, refuză confruntarea deschisă, se bâlbâie lamentabil și amestecă sistematic planurile. Unul dintre artificiile silogistice cel mai frecvent invocate de acuzați este apelul la efectele vindecătoare ale sacramentului „spovedaniei”. Se uită desigur faptul că Biserica timpurie a cunoscut mărturisirea publică („în adunare”, Didahia 4, 14) și că, dintotdeauna, „pricinile de sminteală” au fost mai aspru cântărite decât păcatele comise în sfera
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
un bărbat inventează ceva pentru a seduce o femeie sau o fată. Deci, în mod firesc, fiecare poate să mărturisească fals dacă, spunînd adevărul, și-ar pune în pericol averile și viața. Dacă un rege, din neglijență, a condamnat un acuzat, sau fiind cunoscută asprimea lui, e de temut că o dispoziție adevărată poate duce la condamnarea la moarte a unui individ, minciuna este de preferat în locul adevărului. Și împotriva acelora care folosesc tortura pentru a afla locul unde sînt ascunse
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
intriga este bine condusă, potrivit regulilor genului. Nu lipsesc întâmplările și motivele obișnuite (magnetofonul folosit de criminal pentru a transmite somații și a reda zgomotul produs de o mitralieră), nici demersurile ingenioase privind descoperirea obiectului cu care fusese săvârșită crima. Acuzatul din camera 13 (1973) are în centru un paricid, vinovatul fiind, și în acest caz, descoperit după multe peripeții. SCRIERI: Consemnele necesare, București, 1969; Drumul spre solstițiu, Cluj, 1970; Asasinul coboară cântând, Cluj, 1971; Acuzatul din camera 13, Cluj, 1973
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289958_a_291287]
-
cu care fusese săvârșită crima. Acuzatul din camera 13 (1973) are în centru un paricid, vinovatul fiind, și în acest caz, descoperit după multe peripeții. SCRIERI: Consemnele necesare, București, 1969; Drumul spre solstițiu, Cluj, 1970; Asasinul coboară cântând, Cluj, 1971; Acuzatul din camera 13, Cluj, 1973; O ramură deasupra ierbii, București, 1975; Zăpada din anul o mie, București, 1981; Veacul de aur, Cluj-Napoca, 1984; Cerul senin al limbii române, București, 1985; Viața și extraordinarele prevestiri ale neasemuitului astrolog și profet Nostradamus
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289958_a_291287]
-
de care dădea dovadă prin astfel de intervenții nu-i împiedica pe adversarii politici interni ai lui I.C. Brătianu să-l prezinte în continuare pe acesta ca un lider cu un comportament politic anarhic, revoluționar 68. Din grupul mai mare acuzat că desfășura o politică anarhică făceau parte și Ștefan Golescu, C. Cretzulescu, C.A. Rosetti, I.C. Brătianu 69. Contrastând cu acuzele care i se aduceau, ultimul liberal muntean amintit prezenta, în preajma Adunărilor ad-hoc, ideea aducerii unui prinț dintr-o dinastie
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
Unele dintre ele au caracter economic, Împotriva așa-numiților „valutiști” implicați În schimburile valutare. Un val de astfel de arestări are loc În 1951, la xe "Satu Mare"Satu Mare3. Mai mult decât atât, În multe cazuri pedepsele se dădeau diverșilor acuzați evrei pentru delicte penale. Astfel, Într-un proces din 1955, Într-un lot mare de acuzați pentru „comerț ilegal cu ceasuri”, Tribunalul Teritorial xe "București"București Încadrează acuzații evrei, printre care și rabinul Halpert Bernard, la delictul penal de a
[Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
secretar-general al Partidului Comunist Cehoslovac și omul doi al regimului, după președintele republicii, Klement xe "Gotwald"Gotwald. El este acuzat, din inițiativă sovietică, și situat În fruntea unui grup de 13 Înalți activiști ai partidului, miniștri etc. Din cei 14 acuzați, doar trei nu sunt evrei. Grupul a fost numit oficial „centru conspirativ și antistatal”. Au fost acuzați de „spionaj, trădare și sabotaj”, precum și de „Încercarea de a răsturna regimul democrat-popular și de a rupe Republica Cehoslovacă de lagărul socialist și
[Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
trădarea s-au infiltrat În interiorul Partidului Comunist. Este sionismul. La ora actuală, sionismul reprezintă un dușman perfid și periculos”3. Caracterul deschis antisemit al procesului este subliniat și de faptul că În actul de acuzare e trecut numele evreiesc al acuzaților, sau pur și simplu se indică: evreu. „Rudolf xe "Slansky"Slansky, de origine evreu, dintr-o familie de comercianți, Bedrich xe "Geminder"Geminder, de origine evreu, fiu al unui comerciant și cârciumar” etc. Originea etnică și cea socială apar ca
[Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
medici proeminenți, toți evrei. Ancheta e destul de lentă, după criteriile organelor sovietice. Anunțul oficial apare În Pravda din 13 ianuarie 1953, cu un lung titlu acuzator: „Mizerabili spioni și asasini sub masca de profesori În medicină”. Articolul arată că scopul acuzaților era „de a atenta la viața conducătorilor xe "U.R.S.S."U.R.S.S. printr-un tratament nociv”3. Știrea a fost urmată de o campanie propagandistică fără precedent, ce friza isteria, atât În xe "U.R.S.S."U.R.S.S., cât și În
[Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]