1,532 matches
-
roșcat. Pe mal, dădacele și bonele stau pe bănci și împletesc ciorapi, mamele citesc cărți, iar vântul mișcă umbra dantelată a frunzelor pe fetele, pe genunchii lor și pe nisip. Sunt însă bulevarde zgomotoase, pe care cântă fanfara militară; în alămurile ei strălucitoare se oglindesc tramvaiele care trec și urcă spre cer ca niște șopârle roșii; bulevarde pe care, în sunetul unui marș războinic, te simți puțin vinovat, iar picioarele îți intră, fără de voie, în ritmul de marș ca într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
câmp negru de-a lungul curții. Doar în locul unde sfârșește gardul grădinii totul este inundat de o lumină verde, sticloasă. În raza acestei lumini mi se face frig. După ce urc scările de la cerdac, mă opresc. Pe ușa grea, minerul de alamă strălucește orbitor. O fâșie îngustă de lumină cade pe treptele scării de pe una dintre fețele șlefuite ale sticlei de la ușă. Când, după o mică pauză, trag de miner, această fâșie tremură ușor: ușa e încuiată. Mi-e jenă să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
coardelor, picolă, două flaute, două oboaie, două clarinete, doi fagoți, un contrafagot, doi corni, două trompete, timpani și trei tromboni; aceștia din urmă intervin, ca și picola, numai la final. Mărirea numărului instrumentelor de suflat, în special al celor de alamă, corespunde necesității redării cât mai convingătoare a ideii de victorie, slăvită în final. Partea I ( allegro con brio ) este concisă ca un prolog ce precede desfășurarea unei drame. ,,Motivul destinului” este anunțat din primele măsuri: Din repetarea lui se va
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
caracter asemănător, apare apoi la oboaie, clarinete, fagoți și corni. Viorile cântă apoi o melodie dinamică ce se desfășoară ca un vârtej (tema II): Când este reluată de suflătorii de lemn, ea se suprapune ,,motivului destinului”, care deși cântat de alămuri, pălește în umbră. Bucuria se revarsă nestingherită. În expoziția finalului mai intervine o temă conclusivă, cântată de clarinet și viori. Ea se va auzi și în mișcarea presto de la sfâșitul simfoniei. Dezvoltarea se sprijină pe elemente din tema II, ce
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
II. Compartimentul instrumentelor de suflat, care se împarte la rândul său în două grupe, după materialul de construcție al instrumentelor: 1. Instrumentele pentru suflat construite din lemn: flautul, oboiul, cornul englez, clarinetele și fagoții. 2. Instrumentele pentru suflat construite din alamă: cornii, trompetele, trombonii și tuba. III. Compartimentul instrumentelor de percuție, alcătuit din acele instrumente care cântă prin lovire. Instrumentele de percuție: timpanii, toba mare și mică, tamburina, trianglul, xilofonul, clopotele etc. La toate acestea se mai adaugă harpa, pianul și
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
1 Psaltire, 1 potir de argint pe dinăuntru suflat cu aur, 1 discos tij ( de asemenea) de argint, 1 linguriță tij de argint,... 7 candele de argint, 1 cadelniță tij de argint,... 1 policandru mai mic de femei tij de alamă cu 6 fofezi,... 1 lacată mare la ușa bisericii, și o broască mare... 3 dugheni făcute în Târgul Făinii, cu loc cu tot”. Da’ de unde știi tu de „lipscan”? Acest lucru l-am aflat din „Aventarion (inventar) de toate lucrurile
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
lux sau cel puțin de muzeu. Într-adevăr, cratițele erau niște tingiri mari de aramă, cu capace conice ca niște scuturi. Numeroase tăvi de aramă, puse una într-alta, în ordinea mărimii, ibrice, căni, bizare piulițe, toate de aramă sau alamă, făceau din raft o vitrină de muzeu. Erau acolo, așezate în vrafuri, farfurii cu fine desene negre în tuș, semănând cu niște litografii. O serie înfățișa un soi de păuni zburători, amestecîndu-se cu fluturii în foile unor trandafiri. Marca de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Dumnezeule, o fi vreun incendiu sau ceva de genul ăsta ? Katie și cu mine Împingem ușile grele turnante de la intrare și, ne privim nedumerite. Toată lumea parcă a intrat În vrie. Oamenii se foiesc În toate direcțiile, cineva lustruiește balustrada de alamă, altcineva lustruiește plantele artificiale, iar Cyril, directorul administrativ, Îi gonește pe toți, făcîndu-i să intre În lifturi. — Toată lumea În birou ! Nu vrem să vă vedem că ardeți gazul pe la recepție. Ar trebui să vă aflați deja la voi la birou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
intră În goană. Puștiul Încercă să fugă. Jack Îl ajunse din urmă. Îi arse niște paturi de pistol În cap și puștiul Încetă să mai opună rezistență. Denton Îi prinse mîinile la spate cu cătușele. Jack Își puse boxul de alamă și strînse pumnul. — Leroy, Tyrone. Unde? Puștiul spuse printre dinții rupți: — Unu-doi-unu. Buzele i se umpluseră de sînge. Denton Îl trase de păr, ridicîndu-i capul. — Să nu cumva să-l omori, mama lui! spuse Jack. Denton Îl scuipă pe puști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
pe Hudgens. Sid știe de Malibu Rendezvous, deci probabil că și Dudley Smith știe. Motivul pentru care Marele Dud Îl Însărcinase cu urmărirea: White fusese extrem de afectat de uciderea unei prostituate. Reclamele la bere pulsau - monștri de neon. Boxul din alamă e În mașină. Poate că drăguțul de Sid se Înmoaie și reușește să plece cu dosarul personal. Jack plecă brusc și ajunse la locuința lui Hudgens. Luminile erau stinse. Packardul lui Sid parcat lîngă trotuar. La ușă un ciocan de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
e În mașină. Poate că drăguțul de Sid se Înmoaie și reușește să plece cu dosarul personal. Jack plecă brusc și ajunse la locuința lui Hudgens. Luminile erau stinse. Packardul lui Sid parcat lîngă trotuar. La ușă un ciocan de alamă cu aspect de box. Treizeci de secunde. Nici o mișcare. Jack Încercă ușa, care nu cedă. Împinse un umăr În țîțÎni și ușa ieși din balamale. Mirosul acela... Cu Încetinitorul: scoate batista, scoate pistolul, cotul pe perete, Întrerupătorul. Nici o amprentă. Întrerupătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
și le lua de-acolo: Noua lui insignă, cu numele „Sergent Wendell White“ și o fotografie a lui Lynn brunetă - adio Veronica Lake! O poză cu Brigada Anti-Mafia: el și Dud la motelul Victory. Diverse „specialități“ de la Anti-Mafia - boxul de alamă, bastonul cu bile de rulment... de ele se putea lipsi. Chestii de ținut sub cheie: Diplomele luate la cursurile de la FBI și de la Criminalistică. Moștenirea de la Dick Stensland - șase miare, partea lui din jaf. Ultimele cuvinte ale lui Dick, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Ușa deschisă. Înăuntru o fată făcea cafea. Bud intră. Fata Îl Întîmpină: — Da, pot să vă ajut cu ceva? — Șeful e p-aci? — Domnul Penzler vorbește la telefon. Pot să vă ajut? O ușă intermediară, cu inițialele „N.P.“ imprimate În alamă. Bud Împinse ușa. Un bătrîn zbieră la el: — Hei, vorbesc la telefon! Ce, ești vreun recuperator? Hei, Gail! Dă-i măscăriciului ăsta o revistă! Bud Îi flutură insigna. Omul Închise telefonul și se trase Înapoi de la birou. Bud spuse: — Dumneata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
inși îmbrăcați în frac, toți blonzi, cântând marșul din Aida, cu partiturile puse pe trepiedele aliniate la marginea trotuarului. E miezul zilei și sânt 30 de grade. Spectacolul unor oameni îmbrăcați în negru în plin soare, suflând de zor în alămurile strălucitoare, cu sudoarea curgîndu-le de pe față pe gulerul tare al cămășii și apoi pe papion are în el ceva deopotrivă ridicol și impunător. Cine sânt cei care vând muzică pe un trotuar parizian îmbrăcați ca în sala de concert? Mă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
situez scena Tenebrarium-ului pe care mi-o descrisese Fermín. Semiîntunericul Învăluia ceea ce, la prima vedere, mi se păru o colecție de figuri din ceară, așezate sau abandonate prin unghere, cu ochi morți și sticloși care luceau ca niște monede de alamă În lumina lumînărilor. M-am gîndit că, poate, erau niște păpuși sau rămășițe ale vechiului muzeu. Apoi am băgat de seamă că se mișcau, deși foarte Încet, parcă În secret. Nu li se putea distinge vîrsta sau sexul. Zdrențele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
voiam. Am petrecut noaptea treaz și am tropăit din picioare toată dimineața următoare. După-amiază ne ducem noi la Upim, și erau trompete de cel puțin trei feluri, fie că erau ele niște chestii de tinichea, dar mie mi se păreau alămuri demne de o fosă de orchestră. Era un gornet militar, un trombon cu tuburi mobile și o pseudo-trompetă, pentru că avea muștiuc și era aurită, dar avea clape de saxofon. Nu știam pe care s-o aleg și cred că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
numește fligorn contralt În mi bemol. E instrumentul cel mai stupid din toată fanfara. Face umpa-umpa-umpa-umpap când marșul are un tempo rar, iar după para-papa-papa-pa-paaa trece la timpul forte și face pa-pa-pa-pa... Însă se Învață ușor, face parte din familia alămurilor, ca și trompeta, și mecanica lui nu-i diferită de cea a trompetei. Trompeta cere mai mult suflu și o bună conformație a gurii - ați văzut, aceea ca un fel de bătătură rotundă care se formează pe buze, ca la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
În primul rând. Eu stăteam În Întuneric, genis Între genisuri. Cât despre cei doi mizerabili, n-au devenit niciodată autonomi. Eu nu m-am Întors niciodată la trompetă. Războiul s-a terminat, m-am Întors În orașul meu, am părăsit alămurile, iar de Cecilia n-am mai știut nimic și nici măcar de numele-i n-am mai aflat”. „Tu, biată stea”, zise Lorenza, venind pe la spate și Îmbrățișându-l. „Eu Însă Îți rămân”. „Credeam că-ți plac saxofoniștii”, zise Belbo. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
pentru că așa avea timp să-l ajute pe domnul Mundy să ajungă la un scaun și să se plimbe liniștit prin hol, trecîndu-și privirea peste tot și toate. Admira balustradele frumos răsucite și vergelele de la treptele scărilor, cu capetele din alamă, care-și pierduseră lustrul. Îi plăcea mînerul din filedeș decolorat al uneia dintre ușile dulapului și vopseaua plintei care dădea impresia de lemn. Dar În fundul culoarului care ducea la subsol era o masă din bambus pe care se aflau diverse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Începu să se dezbrace. Camera era mică - una de băiat, chiar Încăperea În care domnul Mundy Însuși obișnuia să doarmă cînd era tînăr și locuia În casa asta Împreună cu părinții și sora lui. Patul era Înalt, victorian, cu măciulii de alamă lustruite la fiecare colț; odată, Duncan deșurubase una și găsise o bucată de hîrtie Înăuntru, mîzgălită cu scris de copil: Mabel Alice Mundy douăzeci de blesteme oribile pe capu’ tău de citești asta! Cărțile din bibliotecă erau povești de aventuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
alt scop decât acela pe care i-l va da ea. Focul trosnește și-i usucă pielea, ea îl dezbracă de haine, iar el nici nu se mai miră că se află într-un loc cald, prăfuit, cu urcioare de alamă și o stivă de vreascuri îngrămădite lângă un perete. Afară, furtuna își face de cap, iar în peșteră mâinile ei mici se încolăcesc pe penisul lui și-l împing pe podea într-o zvârcolire confuză de picioare. Potopul mătură totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
lasă loc dimineții și un soare portocaliu, răsare vag peste câmpurile aurii. Pran se ridică să se uite la băieții așezați pe câmpuri, la femeile care-și spală părul la fântână sau își unduiesc trupurile, purtând pe cap vasele de alamă, la bărbații care merg în urma plugului, lovind bivolii îndărătnici pentru a o lua prin lanurile de orez, înalte până la fluierul piciorului; toți se opresc un moment să urmărească trecerea supranaturală a trenului, care le tulbură lumea și viața ce merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
belșug în piatra scumpă importată. În interior se află (desigur) un labirint de coridoare spațioase, ca înr-o cursă infernală de șoareci, cu diviziuni și subdiviziuni ce șerpuiesc printre acele cavități reci, întunecate, și sfârșesc în alcovuri, uși cu benzi de alamă sau pereți albi care cu siguranță ți-ar putea revela ascunzători secrete, dacă ai ști unde să apeși. Femeile hijra îl conduc pe Pran printre gărzile în livrea, care moțăie sprijinite în vârful sulițelor de modă veche, urcă niște trepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
palatului, în jos, spre câmpurile uscate acum, iarna. Un chip ofilit, ridat, înfășurat într-un sari decorat cu fir de aur. Își face un paan după o rețetă ce pare complicată. În fața lui se află o tavă cu intarsii de alamă, pe care se găsesc ingrediente, fiecare în bolul său. Alege o frunză moale peste care presară puțin de ici, puțin de colo; puțină pastă dulce de nucă de cocos, puțină lămâie. Apoi, după ce așază niște bucăți suculente de betel deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
este construită în stil tradițional mugal, stilul fondatorilor acestui mic regat. Pereții de marmură albă, rece, sunt întrerupți pe o parte de un rând de ferestre arcuite prin care adie un vânt ușor, făcând să pâlpâie flacăra unei lămpi de alamă, frumos ornamentată, suspendată în tavan. Lumina ei își joacă umbrele tremurătoare peste fețele celor cincizeci și mai bine de curteni adunați aici, strângându-și șalurile în jurul umerilor și tragând meditativ din narghilea. Servitorii așteaptă în umbră cu cărbuni aprinși, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]