12,606 matches
-
și de alamă aurită. Ecoul pașilor noștri pe ciment. Pe acoperișul de oțel răpăie ploaia. — Nu vă simțiți, cum să spun eu, copleșit de istorie? zice ea. Scoate cu unghiile ei roz un inel de chei din geanta asortată în alb și galben. — Vă dați seama că, orice-ați face în viață, nu va mai avea nici un sens peste o sută de ani? zice. Credeți că peste un secol o să-și mai aducă aminte cineva de soții Stuart? Se uită la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
aflu cum i-a murit soțul. La un an după Patrick, a fost găsit zăcând în pat, fără nici un semn, fără nici un bilet, fără nici o cauză. Și Helen Boyle zice: — Cum l-au găsit pe șeful dumneavoastră? Din poșeta cu alb și galben scoate un cleștișor lucios, argintiu, și o șurubelniță, atât de curate și de ascuțite, că ar putea fi folosite pe masa de operație. Deschide ușa unui șifonier imens, sculptat și lustruit, și zice: — Țineți-o nemișcată, vă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
traversați. Trotuarul este închis. Se filmează, zice. Iute ca un junghi, cele opt versuri ale cântecului mi se derulează în minte, în timp ce mă zgâiesc la insigna lui. Ochii polițistului se dau peste cap până ce nu li se mai vede decât albul. Mănușa i se ridică spre piept, dar încremenește la jumătatea distanței; genunchii i se taie. Bărbia i se lovește așa de tare de marginea de sus a gardului, de se aude cum i se izbesc dinții. Din gură îi zboară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
își dă ochii peste cap. Zice în telefon: — Pe etichetă scrie șaptesprezece mii de dolari. Își scoate picioarele din pantofii verzi cu tocuri înalte și stă cu tălpile direct pe podeaua de ciment, în ciorapii ei albi, transparenți. Nu e albul acela care te duce cu gândul la lenjerie. E mai degrabă albul pielii de dedesubt. Din cauza ciorapilor, arată ca și cum ar avea degetele palmate. Fusta de la costumul pe care-l poartă e ajustată pe talie. E verde, dar nu verde-lămâie, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
mii de dolari. Își scoate picioarele din pantofii verzi cu tocuri înalte și stă cu tălpile direct pe podeaua de ciment, în ciorapii ei albi, transparenți. Nu e albul acela care te duce cu gândul la lenjerie. E mai degrabă albul pielii de dedesubt. Din cauza ciorapilor, arată ca și cum ar avea degetele palmate. Fusta de la costumul pe care-l poartă e ajustată pe talie. E verde, dar nu verde-lămâie, ci mai degrabă verdele unei prăjituri cu lămâie. Nu verde-avocado, ci mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de vin în mână, aproape gol; pe fund nu mai e decât o părere de roșu. Și Mona zice: — De unde-ai scos aia? — Băutura? zice Helen. Poartă o haină groasă dintr-o blană în diferite nuanțe de brun, înspicată cu alb. E descheiată și dedesubt se vede un costum albastru-stins. Soarbe ultimele picături de vin și zice: — De pe bar am luat-o. De-acolo, de lângă castronul cu portocale și statueta de alamă. Și Mona își înfige amândouă mâinile în codițele roșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
așa? zice. Chipul și mâinile-i sunt mânjite de sânge. Chipul diavolului. Șuvițele blonde de pe frunte îi stau în sus, ciufulite, țepene și roșii precum coarnele diavolului. Țăcălia lui roșie. Totul este roșu; doar ochi-i sunt albi. Nu acel alb al steagurilor albe, al abandonului. E albul ouălor fierte tari, al puilor ghemuiți în cuști suprapuse, al durerii, suferinței și morții din fermele industriale. — Ca Adam și Eva izgoniți din Grădina Raiului, zice. Stridie stă pe terasamentul de pietriș al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
mânjite de sânge. Chipul diavolului. Șuvițele blonde de pe frunte îi stau în sus, ciufulite, țepene și roșii precum coarnele diavolului. Țăcălia lui roșie. Totul este roșu; doar ochi-i sunt albi. Nu acel alb al steagurilor albe, al abandonului. E albul ouălor fierte tari, al puilor ghemuiți în cuști suprapuse, al durerii, suferinței și morții din fermele industriale. — Ca Adam și Eva izgoniți din Grădina Raiului, zice. Stridie stă pe terasamentul de pietriș al șoselei și se apleacă spre Mona, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cercei, și de coliere, și de inele. Detaliile în legătură cu costumul ei ar fi că are o culoare. E un costum. E distrus. Ține-mă în brațe, te rog, zice. Dincolo de geamul cenușiu, bebelușul desăvârșit stă pe o pernă de plastic alb, ghemuit pe-o parte, cu degetul în gură. Desăvârșit și străveziu ca gheața albăstruie. O iau pe Helen în brațe, și ea tresaltă. Genunchii încep să i se moaie, și o așez pe podea. Helen Hoover Boyle închide ochii. Zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
fi auzit, femeia se retrage, lăsînd spațiu de trecere bărbatului. O altă Dacie, albastră, frînează lîngă cursă. Un bărbat la vreo 45 de ani, înalt atît cît să fie impunător, cu obraji rotunzi și rumeni, părul grizonat la tîmple, aproape alb o adevărată prezență în babilonul unei autogări -, coboară, ocolește botul mașinii, vine lîngă cel de la volan un tip mai tînăr și mai gras, aproape rotund -, se apleacă și-i spune: Mulțumesc, Corneluș! Și nu mă uita... Cu plăcere, dom' profesor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pagina revistei, se încruntă, apoi, ca sugrumat, pufnește un "extraordinar!", lovind cu dosul palmei pagina, închizînd revista, lăsînd-o pe brațe, să se poată ocupa de ziare. Vecina aruncă spre el un colț de privire dojenitoare, clintindu-și puțin capul în interiorul albului polar ce-i dă un aer de prințesă. Degetele actorului împăturesc febril ziarul, să-l poată ține mai comod, în timp ce se îndeasă cu umărul în fereastră, ferind pagina de privirea vecinei. Ei nu, au înnebunit! murmură, ridicîndu-și gulerul hainei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Brândușelor. De obicei, aici cursa face o haltă de cîteva minute. Dorește cineva să oprim? Nuuu răspund în cor pasagerii. Da, eu vreau... murmură neconvingător arhitectul, răsucindu-și gîtul să mai privească spre clădirea ce se pierde în urmă, în albul tot mai dens. Aici se bea o bere!... face Lazăr un gest de admirație. Vin cîteodată, vara, cu șefu', la un pește... Zău?! se miră ironic studenta. Ce-i șefu'? Pescar amator, cu noroc. A, și hîrtiile astea, cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
piatră cioplită; cîteva fotolii risipite prin colțuri, un bar de stejar în partea din spate, iar după bar, pe perete, întregesc decorul capetele cîtorva butoiașe, în care strălucesc robinetele din metal inox, bine șlefuit. Săteanu acționează luminile, pe rînd, de la albul viu pînă la clar-obscurul în care obiectele din jur par umbre. Trece în spatele barului și pornește magnetofonul, făcînd să răsune, din pereți, o melodie la modă apoi, de pe cealaltă pistă, acordurile unei simfonii. Apasă un buton și întreabă: Maria?, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
discipol. "Ce ușor e să vorbești acum, cu sînge rece, despre ce a fost în urmă cu douăzeci de ani! Mucosul ăsta era abia la descifrarea alfabetului, cînd alții întorceau pe șapte fețe fiecare cuvînt..." Și-n centrul zbuciumului, din albul zăpezii de dincolo de ferestrele mari crește chipul unei fete la brațul căreia a coborît scările de marmură ale Teatrului de Operă, îndreptîndu-se spre garderobă. Uite ce-i afară! a șoptit cu groază fata, arătînd prin ușa deschisă. Cum mai ajung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
vreme... pe mine... Să fi avut atunci mintea de-acum!... Chiar de-am s-o cunosc..., de-o să am putere să-i spun... E ridicol totuși; vii peste douăzeci de ani și spui : sînt tatăl tău..." Ochii lui, obosiți de albul din partea cealaltă a ferestrei, se închid, chemînd sub pleoape chipul răvășit al fetei ieșind de sub plapumă, în dimineața cu nămeți cît casa, cu camera inundată de lumina ferestrelor, în orbirea cărora ea zîmbea, chemîndu-l, cu brațele întinse lung. Peste un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de a-l avea soț și cu glumele răutăcioase la adresa Aurei. *** Așezată pe marginea patului liber, Paula supraveghează transfuzia, în timp ce colega sa potrivește mai bine perna femeii operate, ale cărei mîini mari, cu degete cărnoase, dezvoltate de muncă, stau pe albul cearșafului, zvîcnind uneori. Ochii și-i deschide rar, privește flaconul cu sînge, apoi sclipirea lor se stinge sub pleoape. Nu a venit cursa? șoptește, cînd întîlnește privirea Paulei. Încă nu, e zăpadă mare răspunde Paula. Bietul băiat!... murmură femeia, oftînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
că un tată mort, reabilitat, e mai sigur, mai de nădejde decît unul viu, supus greșelii încă... Ori... o fi aflat ceva, că de bănuit a bănuit mereu, dovadă ce mi-a șoptit atunci, la despărțire..." Ochii bătrînei, obosiți de albul zăpezii, pe care au stat înțepeniți pînă acum, caută în interior, spre mesele din jur. Imaginea profesorului o face să se cutremure. "Ce partidă ar fi făcut Maria! Cît de elegant și de manierat era în seara aceea, cu viscol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
el, cu capul sus, pierzîndu-se după stivele cu saci și lăzi. Un fior de dezgust îl străbate pe Mihai din creștet pînă în tălpi, simțindu-l cum pune stăpînire pe el, ca o senzație permanentă, amplificîndu-se pe măsură ce, ajuns afară, în albul dominant, sub adierea vîntului, se depărtează tot mai mult de complexul alimentar. Își zice mereu că trebuie să se întoarcă, să-i ceară scuze dacă nu pentru propria-i demnitate, măcar pentru fată, care a adus în viața lui convingerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
să-l mănînce pe celălalt, într-un final. Așa-i, Mihai. Dar în realitate, femela își mănîncă întotdeauna perechea... Face un singur pas către el și-i șoptește: Cu bine, viscolul meu cu ochi albaștri, ce ești! Cu bine, crinule alb răsărit din zăpadă! Ai grijă să nu îngheți... îi surîde Mihai și iese domol din încăpere, pierzîndu-și pașii pe culoarul lung, la capătul căruia știe că este liftul de serviciu, cu care va coborî direct la parter. În urma lui, Maria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
așteaptă să merg cu el, să-l ajut la cumpărături. Mergem toți trei. Două fetițe... rîde Violeta încet, cu plăcere, pornind alături de Mihai să traverseze curtea autogării. Nu-i așa că-i grozav? Două fetițe!... Uite ce frumos arată orașul în alb!... Mi-ar plăcea să găsim garoafe albe, ce zici? Mihai răspunde că "da, dar și o vodcă i-ar prinde bine", fata întoarce privirea spre el din mers, izbucnesc amîndoi în rîs și-și continuă drumul spre centru. În urma lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
beat mort. Beat pulbere. Făcuse o tentativă șovăielnică să o convingă pe Carol că are nevoie de o palpare toracică, dar efortul fusese abia schițat. Când părăsise cabinetul, cu rețeta de linctus simplex strânsă între degete, recepționera vetustă, îmbrobodită în alb ca o măicuță, dar cu fața ofilită și ochii iscoditori ai unei procuroare napolitane, o privi pe Carol ca și cum era singura responsabilă pentru mirosurile fetide din încăpere. Evident, Carol nu se mai întorsese. Dar îl trimisese pe Dan. Asta după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
liber. Iar asta nu făcea excepție. Situația era cum nu se poate mai delicată. Numai că vaginul lui Bull chiar era drăgălaș. O cutiuță drăguță. Uite-atât avea labiile, uite-atât. Rozaliul perlat de la interiorul vaginului se topea treptat în alb, întâlnind pielea pistruiată de pe piciorul lui Bull, uite-așa. Labiile nu erau prea încrețite, clitorisul nu era nici el prea lung... În momentul acela, Margoulies testa dotarea neurală a orificiului. Atingea cu retractorul interiorul ambelor seturi de labii, clitorisul, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
care Alan era convins că le văzuse în mulțimea de la Unicorn. Salivau în fața unor saveloys când intraseră cei doi doctori. Așezați în spate, Krishna și Alan îi comandară mâncarea lui Tiresias însuși. Patronul arăta atât de apetisant cu șorțul lui alb, că Alan îl catalogase imediat în mintea sa drept candidatul ideal pentru o operație de liposucție toracică. Numai că mâncarea era neașteptat de bună. Și Alan, și Krishna comandaseră sarmale în foi de viță, lângă care goliseră două sticle excelente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
din orașul vechi, pavată cu plăci de piatră și care seamănă foarte mult cu așa-numitele curți pătrate cu patru rânduri de case (Siheyuan) din Beijing. Este construită din lemn și cărămizi, cu acoperiș din țiglă înnegrită, ziduri vopsite în alb și ferestre cu rame din lemn. În Fenghuang există opt obiective turistice importante, dintre care trebuie menționate: Colina Dongling, Muntele Nanhua, Templul Montan și lacul Longtan. În caz că vreți să vizitați această localitate, puteți lua avionul până la Jishou, provincia Hunan, și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
viitoarea sa soție, prințesa Wencheng din dinastia Tang. Situat pe versantul Muntelui Roșu din Lhasa, la o altitudine de 3.700 m, palatul are o suprafață de 360.000 m2 și este alcătuit din două palate, unul Roșu și altul Alb. În partea centrală a complexului de palate, pe punctul cel mai înalt al Muntelui Roșu, se găsește Sala Budistă sub formă de peșteră, unde sunt amplasate statuile lui Songtsän Gampo, a prințesei Wencheng, a prințesei nepaleze Bhrikuti Devi și a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]