1,931 matches
-
textuale) și al stilului. De certă utilitate sunt considerațiile lui Alexandru George 93 referitoare la cele două etape ale scrisului publicistic arghezian, care constată o evoluție a stilului dinspre zona discursivității, accesibilității, pragmatismului imediat, raportării interesate la real spre poeticitate, alegorie, gratuitate, hedonism estetic etc. Astfel, criticul înțelege pamfletul arghezian drept "un moment extrem al creației sale artistice" și, ispitit și el de o abordare comparativă, va insista asupra afinităților psiho-structurale și de formație literară dintre autorul Agatelor negre și Mateiu
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
că e viu, că nu e un "capitol de istorie literară" clasat în formule definitive, oricât de pertinente și exacte ar fi ele". În efortul său, autorul mizează pe spectacularul aceluiași univers în alcătuirea căruia intră: "menajeria fabuloasă", grotescul portretistic, alegoria ca spațiu al libertății absolute de a recrea realitatea. În concluzie, interpretările care au ca obiect pamfletul arghezian fie ating, asimptotic, dimensiunea polemică, personalizând-o printr-o logică proprie care exprimă, în esență, genealogia critică a spiritului estetic, fie o
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
categorii. Agresivitatea lexicală rezidă și în selecția denominărilor peiorative: hoți, nebuni, isterici, imbecili etc., la care pamfletarul recurge deseori în ofensiva directă, combinând între ele figurile vehemenței cu cel mai înalt potențial afectiv: abominațio, cataplexis și ara. 2. Povestirea ficțională; alegoria ca substitut al agresivității; dimensiunea iconică a violenței; ficțiunea augmentativă sau dilatarea hiperbolică; recursul la anecdota polemică 198. În publicistica polemică, alegoria, prin intermediul căreia teme din realitatea curentă (îndeosebi de pe palierul politic și religios) sunt transpuse într-un univers fabulos
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
combinând între ele figurile vehemenței cu cel mai înalt potențial afectiv: abominațio, cataplexis și ara. 2. Povestirea ficțională; alegoria ca substitut al agresivității; dimensiunea iconică a violenței; ficțiunea augmentativă sau dilatarea hiperbolică; recursul la anecdota polemică 198. În publicistica polemică, alegoria, prin intermediul căreia teme din realitatea curentă (îndeosebi de pe palierul politic și religios) sunt transpuse într-un univers fabulos, cu personaje grotești și scenarii absurde, tutelat în întregime de spiritul omnipotent al creatorului, suspendă coerența și logica lumii reale, printr-un
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
fabulos, cu personaje grotești și scenarii absurde, tutelat în întregime de spiritul omnipotent al creatorului, suspendă coerența și logica lumii reale, printr-un paralelism revelator care, la Arghezi, este indisociabil de substratul etic. Polemistul exploatează din plin dublul sens al alegoriei: cel literal și cel figurat, mizând pe forța de sugestie și persuasiune a reprezentării iconice. El își disimulează, în fond, ideologia în spatele unei imagini cu mult mai grăitoare decât orice explicație sau descriere referențială. Astfel, imaginea șocantă a efectelor războiului
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
invoce, în numele "binelui" universal, morala divină: Cine își poate recunoaște dreptul mental de a ucide, de oriunde ar putea să-i vie avântul de moarte, mânjește cartea pe care se roagă și icoana la care a îngenuncheat"200. Dacă, în alegorie, realitatea obiectivă este complet suprimată la nivelul structurii de suprafață a textului, lectorului revenindu-i sarcina de a o recompune în funcție de un întreg complex de factori metadiscursivi (disponibilitate afectiv-intelectivă, nivel de instruire, cunoaștere a situației de enunțare etc.), în ficțiunea
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de enunțare etc.), în ficțiunea augmentativă polemistul păstrează contactul cu elementul real care a declanșat-o. Revenind la un exemplu invocat mai sus, vom preciza că ficțiunea augmentativă, realizată prin intermediul hiperbolei, joacă un rol-cheie în discursul polemic arghezian, fiind, alături de alegorie, una din digresiunile ludice favorite. Tendințele și pretențiile ideologice ale adversarilor (formulate și ca acuze tranșante, așa cum am văzut) devin, aici, pretextul imaginării celor mai cumplite orori ale holocaustului: "Pruncilor evrei trebuie să li se răsucească gâtul îndată după născare
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în care morala apare, ambiguizată prin poantă, de obicei, în final 202. Un astfel de text este Dialog 203, în a cărui dinamică actanțială, pamfletarul-narator, diferit de autorul real, își conduce receptorul către o lectură duală, ca și în cazul alegoriei, mizând însă pe imaginarea unei situații comice, de data aceasta la limita verosimilului, în care adversarul sau adversarii devin protagoniștii expunerii. Decodarea intenției polemice este mult mai dificilă, pentru că, în planul suprafeței textuale, implicarea polemistului este nulă. Forma incipitului trimite
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
vierme politic, în gândac puturos, în ploșniță cu târtița ardeiată, în păduche cultural, în cornută care gândește cu picioarele și tot cu ele scrie la gazetă..."208. Aici, vehemența se ascunde în spatele actului magic și nu hiperbola îl desăvârșește, ci alegoria, adică transferul de substanță semantică între două lumi paralele, dar intersectabile, prin similaritatea lor formală și structurală, în percepția afectivă a pamfletarului. În repetate rânduri, poetul însuși, fie în intervenții publicistice, fie în mărturisiri ocazionale, face referiri nuanțate asupra semnificației
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
rezidă tocmai în forța imagistică a hiperbolei, precum și în efectul frapant pe care-l produce oximoronul. Textul arghezian curge deseori imprevizibil, fie dinspre diasirm spre blam și imprecație, fie dinspre real-expozitiv spre ficțiune, fie rămâne cantonat în evenimențial sau e alegorie pură, dal capo al fine. Cert e că finalul rămâne o surpriză de foarte multe ori. 3. Textele propuse de noi spre analiză, "Unul din argumentele cele mai obicinuite"(1880)225 și "Cum polemizează domnul Iorga"(1937)226, departe de
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
mâinile tuturor plugarilor și muncitorilor, să părăsească bogățiile mincinoase de cari se bucurau până aci pe coaja pământului și să pornească cu totul sub pământ să caute aur și alte drăcii". Dimensiunea aluziv-ideologică e evidentă, însă, fiind "turnată" în forma alegoriei satirice, ea trădează, mai degrabă, intenția estetică, de transgresare ludică a realului, decât cea etic-punitivă. Totuși, formula ambiguizantă se comportă paradoxal: deconspiră, prin mistificare. Realitatea subiectivizată: inepția și ineficiența adversarilor politici, este sugerată prin înlănțuirea faptelor fictive în povestea neverosimilă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
a-l incita să formuleze el însuși acuzațiile. Evident, formula predilectă a atacului disimulat este ironia, dublu ipostaziată în text: sintagmatică (litota, antifraza, asteismul, diasirmul, charientismul), mizând pe figuri ale economiei lingvistice și pe forța lor de sugestie, și paradigmatică (alegoria, parabola, hiperbola, enigma)305, relevând abilitatea polemistului de a selecta, din tropologia polemică, figurile cel mai adecvate pentru a stimula latura imaginativă a receptorului. În discursul antiiorghist, disimularea argheziană este, de cele mai multe ori, sursa unui umor de o intensitate variabilă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
fiindcă abia de curând morții din Occident mor pentru totdeauna) au precedat doctrinele supraviețuirii. Unde apare, în secolul al IV-lea, iconografia creștină, care nu era prevăzută în programul Părinților Bisericii? Pe sarcofage și în catacombe. Și ce relatează aceste alegorii încă abstracte? Triumful credinței asupra morții, învierea lui Christos, supraviețuirea martirilor. Primele imagini ale acestei credințe noi care afirma că refuză imaginea au fost stimulate de miturile biblice ale nemuririi sufletului. Ideea de nemurire nu este un dat imuabil, nici
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
general. Rar se întâmplă ca un artist, spre deosebire de "imagierul" medieval ori de un fotomontor à la Heartfield, să se folosească de o imagine pentru a "transmite" o idee. Această premeditare este astăzi caracteristică propagandistului sau publicitarului, iar ieri autorilor de alegorii. Totuși multe tablouri clasice Orion orb de Poussin, de exemplu, provenit dintr-un text al lui Lucian sunt puneri în imagine ale unor opere literare sau mituri scrise, preexistente. Fără îndoială, nu asta dă valoarea plastică a unui Poussin, Botticelli
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
un car, cu punere în scenă și în corp. Forța lirică a imaginii nu le scapă celor mai cerebrali dintre iacobini. A intra în arenă, în jocul de forțe înseamnă a remobiliza vechea armată a dorinței, eterna panoplie a delirului alegorii, prosopopee, embleme și portrete. De unde autodafeurile și războiul arsenalelor de glorie. Nu distrugi idolii regimului anterior decât ca să-i impui pe ai tăi. Leninoclaștii din 1989, de la Moscova, sunt basilatrii din 1992: în Occident, soclurile statuilor demolate nu rămân multă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
încă o variantă a acestuia). Automatismul îl plasează complet în afara lui. Pictura îi inspiră pe scriitorul și filosoful occidentali, deoarece continuă literatura (cum cinematografia, în felul ei, prelungește scrisul). Miturile și scrierile sacre au generat miriade de imagini manuale, în alegorie, emblematică, arta sacră sau pictura de gen. Între idee și transpunerea ei în imagine, între text și ilustrație, rămânem între oameni de spirit. Fotografia sau televiziunea repugnă, fiindcă ele restituie nu simboluri sau imagini mentale, ci lucruri în stare de
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
pe lângă care trece atât de des, l-ar deturna. Fără interes metafizic nu există imagine fizică. Satele sienneze ale lui Lorenzetti, în Buna și proasta guvernare din Palatul Public din Sienna, cele mai avansate în redarea "realistă", rămân indicații scenice, alegorii moralizante. Ele servesc la apologia unei politici, nu purei plăceri de a vedea și a înfățișa. Până atunci, pe fundalul retablurilor, frescelor și anluminurilor, un buchet sau un râu se indicau doar ca simboluri-repere, elemente de decor semnificative ale unui
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
timp cu informația, televiziunea arată că informația face evenimentul, nu invers. Evenimentul nu este faptul însuși, ci faptul așa cum este cunoscut. Sau "reluat". Condiția evenimentului nu este așadar faptul, abstracție lipsită de pertinență, ci divulgarea lui. De aceea un anchorman, alegorie vizibilă a redacției, este îndreptățit, din punct de vedere tehnic, să se creadă protagonist. Stăpânii ecourilor și ai percepțiilor sunt și stăpânii istoriei imediate. Cu viteza luminii, nu mai există înapoi sau înainte: circumferința e peste tot, iar centrul lumii
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
conform cu atributele tradiționale ale celor două divinități: Iunona le urează tinerilor o căsnicie onorată, spornică, mulți urmași, Ceres - rodnicia pământului. Aceste producții, destul de convenționale, ca toată masca de altfel, sunt, nu încape îndoială, concepute de Ariel. Tot el, pe lângă regia alegoriei, și-a asumat rolul lui Ceres, de unde opt versuri ale partiturii acesteia, față de numai patru pentru Iunona, lucru nu lipsit de haz. Cu atât mai mult cu cât, în timp ce juca rolul zeiței belșugului, Ariel era cu gândul la altele, la
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
conform cu atributele tradiționale ale celor două divinități: Iunona le urează tinerilor o căsnicie onorată, spornică, mulți urmași, Ceres - rodnicia pământului. Aceste producții, destul de convenționale, ca toată masca de altfel, sunt, nu încape îndoială, concepute de Ariel. Tot el, pe lângă regia alegoriei, și-a asumat rolul lui Ceres, de unde opt versuri ale partiturii acesteia, față de numai patru pentru Iunona, lucru nu lipsit de haz. Cu atât mai mult cu cât, în timp ce juca rolul zeiței belșugului, Ariel era cu gândul la altele, la
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
cunoașterii lui Dumnezeu, putem preciza că cel dintâi care l-a urcat pe acesta este Moise. Acest urcuș duhovnicesc al celui ce dorește să ajungă la unirea cu Dumnezeu este în Hristos și cu ajutorul lui Hristos. După cum spunea Dodds, dacă alegoria „a oferit singura evadare posibilă din tirania literei”, atunci Sfântul Grigorie a evadat și s-a răzbunat. Lucrarea omite numeroase episoade narate de Moise în Biblie<footnote De exemplu, povestea lui Ietro în Exod 18, evenimentele prezentate în Numeri 9
Învăţătura Sfântului Grigorie de Nyssa despre întunericul luminos al prezenţei ascunse a lui Dumnezeu. Referire specială la cartea De vita Moysis. In: Din comorile Teologiei Părinților Capadocieni by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/151_a_441]
-
a fi. În cursul unei conferințe 35, în 1963, la Universitatea din Sidney, Arrabal s-a explicat asupra termenului care începea să se răspândească în exteriorul grupului inițial. El definește acolo temele și polii de interes ai "omului panică": "eul, alegoria și simbolul, misterul, sexul, dragostea, umorul, crearea de himere, realitatea care merge până la coșmar, murdăria, sordidul ca și memoria, întâmplarea, încurcătura". Începând din 1962, publicațiile, expozițiile, scurtmetrajele grupului se succed. 2.2. Stanislavski sau arta "retrăirii" Pentru Constantin Stanislavski (1863-1938
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Caragiale, direct sau prin reminiscențe afective. Creația amândurora se intersectează în spațiul omologiilor tematice: familia, triunghiul conjugal și tipologice: "amici", "moftangii", "savanți", individul "mecanomorf" ș.a. În schimb, nivelul stilistic integrând deopotrivă, în forme inuzitate, "parodia, comicul absurdului, caricatura, grotescul, ironia, alegoria, paradoxul, comicul derivat din onomastică, aluzia, concizia, neutralitatea și detașarea" rămâne profund individualizat. Reluând deosebirile dintre cele două universuri ficționale, Loredana Ilie se desparte, motivat, de opiniile lui Nicolae Balotă și George Pruteanu. Universul antropologic imaginat de Caragiale se raportează
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nici viața, nici arta.48 Mai clară este filiația în cazul Tabletelor din Țara de Kuty (1933), care au fost adesea raportate la Călătoriile lui Gulliver, ignorându-se textele caragialiene Cronica fantastică și Cronica sentimentală, în care satira lua forma alegoriei pentru a implica, în lipsa comentariului direct, "chinizarea" sau "tâmpenia" contemporanilor. Și la Arghezi diatriba indirectă este avantajul vădit al alegoriei, menționat cu satisfacție în formule de genul: Pentru că ne găsim în Kuty, putem vorbi pe șleau"49. Mai pregnant însă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
adesea raportate la Călătoriile lui Gulliver, ignorându-se textele caragialiene Cronica fantastică și Cronica sentimentală, în care satira lua forma alegoriei pentru a implica, în lipsa comentariului direct, "chinizarea" sau "tâmpenia" contemporanilor. Și la Arghezi diatriba indirectă este avantajul vădit al alegoriei, menționat cu satisfacție în formule de genul: Pentru că ne găsim în Kuty, putem vorbi pe șleau"49. Mai pregnant însă decât în Cronica fantastică a lui Caragiale, unde ironia este suverană, absurdul devine cheia descifrării satirei la Arghezi: Miniștrii aveau
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]