7,971 matches
-
uscat era acela de a întâlni o nouă pistă care să-i conducă până la îndepărtată insula a brutalilor lor agresori. În fine, în una din acele nopți întunecoase în care Navigatorul-Căpitan petrecea ore întregi pe catarg, isi dădu drumul să alunece cu agilitate până pe punte și ordona de îndată cârmaciului să îndrepte vasul spre nord. La amiază zilei următoare, Omul-Memorie se grăbi să strige din toate forțele că zărise pământ. Adevărul este că nu era decât un mic atol, cu diametrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
explică Miti Matái răspundea unei logici elementare, chiar dacă această logică trebuia dublată, fără îndoială, de o mare experiență și de o capacitate aproape inumana de observație. Cum putea un om normal să-și dea seama că, între nenumărații nori care alunecau la orizont, era unul anume care nu se mișcă din loc? Și cum putea un om normal să-și dea seama că adâncimea și mișcarea valurilor s-au modificat? Era ceva ce ținea de vrăjitorie! Sau mai bine zis de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
verzuie, ce le conferea un aspect aproape supranatural. Insula, și oamenii ei odată cu ea, se încovoia sub forță vântului, a valurilor, a fulgerelor și a ploii torențiale, care, în scurt timp, transformară povârnișurile dealurilor într-un tobogan noroios pe care alunecau stânci și copaci în direcția lagunei, în timp ce colibele se dărâmau, acoperișul marelui Marae se năruia, iar pirogile trase pe plajă erau luate de ape, împreună cu vreo cinci-șase oameni, care încercau să le salveze. Din hambare nu mai rămăsese nimic, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
vreo sută de metri de dușmani, Navigatorul-Căpitan strigă din nou: —Toți la tribord! Cârmiți spre tribord!... Catamaranul începu să vireze într-un unghi de patruzeci și cinci de grade. Pierdea viteza văzând cu ochii, insă impulsul inițial îi permise să alunece că o pala de vânt prin fața furioșilor Te-Onó, care nu-și puteau crede ochilor. Cand se găseau la vreo șaizeci de metri în lateral și la vreo patruzeci de metri încă în fața provelor navelor inamice, căpitanul Mararei ordona din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
care le primiseră de la spanioli. Cand nu mai lipsea decât o jumatate de oră până la asfințit, înfipse în geamandura improvizată un ac subțire și îi ceru lui Tapú Tetuanúi să o așeze cu grijă pe apă. Încet, vasul începu să alunece către est, împins de curentul puternic, care îl purta mult mai repede decât pe greoiul catamaran și, când se convinse că urma direcția la care se așteptase, Miti Matái ordona zâmbitor: — Toată lumea la vâsle! Prova spre sud! —De ce-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
celest începea să semene din nou cu acela pe care-l cunoștea atât de bine, ceea ce, de fapt, însemna că se aflau exact deasupra liniei ecuatorului, împinși spre est de un curent lent, dar constant, care făcea că ambarcațiunea să alunece întruna spre babord, în încercarea lor de a se îndrepta spre sud. Oamenii vâsleau fără odihnă cu acele mișcări profunde și silențioase - la Râma - ce-i făcuseră faimoși pe vâslașii din Bora Bora, care, atunci când își propuneau, erau în stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ceva depărtare, Navigatorul-Căpitan le dădu voie să le urmărească, si nu puțini au fost cuprinși de fiori văzându-le cum se apropie la lumina lunii, care era deja pe punctul să dispară la orizont. Nu erau decât două pete care alunecau încet peste un ocean calm, insă Tapú Tetuanúi avea impresia că erau doi paianjeni uriași, cu niște picioare enorme, care se pregăteau să se arunce prin surprindere asupra victimelor, profitând de întuneric. Bietului băiat începuseră să-i transpire mâinile, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
valuri, iar ocupanții ei ajunseră și ei în apă, agățați de cele câteva obiecte care pluteau și privind îngroziți cum rechinii, care până în acel moment se dovediseră pașnici, începeau să dea tot mai multe semne de neliniște. —Octar!!... Urletul sfâșietor alunecă peste suprafață valurilor și se pierdu, fără ecou, în depărtare. Electrizat parcă de strigatul de durere al prințesei, Tapú Tetuanúi se opri din dânsul lui dezlănțuit și observa cu atenție acele ființe monstruoase, acoperite din cap până-n picioare de tatuaje
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
-nvârte căutând feluri tot mai mișto să și-o facă. Se duce să-și cumpere un morcov și niște vaselină. Să facă niște cercetări pe cont propriu. Apoi își imaginează cum o să arate la casă, doar morcovul ăla și vaselina alunecând pe banda automată înspre casieriță. Toți ceilalți clienți așteptând la coadă, privindu-l. Văzând cu toții ce seară de pomină și-a aranjat el. Așa că prietenul cumpără lapte și ouă și zahăr și-un morcov, toate ingredientele pentru o tartă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Întins pe spate în pat, lucrurile merg atât de bine încât puștiul nu mai ține ceara sub observație. Mai trebuie doar să strângă o dată bine și-și dă drumul, când ceara nu se mai vede. Tija subțire de ceară a alunecat înăuntru. De tot. Așa de adânc încât nici n-o mai simte în uretră. De jos îl strigă maică-sa să vină la masă. Îi strigă să coboare la cină imediat. Puștiul cu ceara și puștiul cu morcovul nu-s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
restaurantele hotelurilor. Bând cockteil-uri la bar în aeroporturi private, așteptând următorul avion închiriat. Toți visători ăștia idealiști, ademeniți acum într-un joc de picioare profesionist. Mamele alea telurice, hippie, cu părul împletit în șuvițe, și golăneii ăia cu cioc care alunecau pe skateboard, îi auzi acum la telefon, dând ordine de vânzare agenților de bursă. Vârând bani în conturi offshore și în cutii de valori din Elveția. Tocmindu-se pentru diamante brute și monede Krugerrand. Băieți cu nume ca Păstrăv sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
o scară de la unu la zece. În fiecare zi testând o nouă versiune beta îmbunătățită a propriei persoane. Ajustând micile detalii pentru a urma trendul pieței. Îmbrăcămintea ei, mulată ca un costum de baie, strânsă pe corp, peste colanții ei alunecă imaginile unor femei pedalând înspre nicăieri cu o mie de calorii pe oră. — În secvența de Talent Personal a programului meu, spune ea, am să vă arăt cum să dați afară ce-ați înghițit. Un stomac plin cu înghețată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
au o cască minusculă în care primesc indicații și repere de la regizor. Dacă showul se lungește sau trebuie să dea legătura la un accident nuclear. Blonda noastră e în turneu cu un soi de roată de exerciții pe care tot aluneci înainte și înapoi ca să slăbești. E îmbrăcată cu un costum roz mulat și colanți violet. Mda, poți fi subțirică și blondă, dar cu cât fața ta are mai multe proeminențe, spune spilcuitul, cu atât dă mai bine pe ecran. De-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
în turneele de vânzări, și s-au tot întâlnit în camere verzi ca asta. Adevărul e că nu s-a însurat cu ea. A părăsit-o de îndată ce a aflat. Fiind însărcinată, a pierdut contractul de promovare a ciorapilor care nu alunecau niciodată. Și spilcuitul a crescut urmărind emisiuni precum Jos din pat, Boulder sau E vremea să te scoli, Tampa, încercând să-și dea seama care dintre bărbații ăia turuind zâmbitori era taică-su. — De-asta sunt în branșă, îi spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
rotind cablu tăiat, Bucătarul Asasin a spus: — Sper să fie cancer. Cu degetele încă în pantaloni, cufundat în pernele arabe, domnul Whittier se chircește cu capul între genunchi. Doamna Clark face un pas înainte, și zice: — Brandon? Și domnul Whittier alunecă pe podea, cu genunchii la piept, horcăind. Notăm cu toții în minte: „Brandon!”, pentru scena din film cu un actor celebru zvârcolindu-se în chinuri false pe covorul oriental roșu cu albastru. Doamna Clark se lasă pe vine ca să ia punga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
adună pe jos într-o băltuță. Fata asta, acum o franțuzoaică. O fată care s-a înecat. O victimă a ei înseși. Stau toți acolo, respirând în dosul mâinii sau batistei. Clipesc și le dau lacrimile de la miros. Gâtlejurile le alunecă în jos și le saltă înapoi în timp ce înghit și înghit, încercând să forțeze papara și șunca și cafeaua și terciul de cereale cu lapte și iaurtul de piersici și brioșele englezești și brânza dulce să le rămână în stomac. Tipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Veriga Lipsă, cu pădurea întunecată care i-a crescut pe obraji, cu țepii scufundați în canioanele adânci care-i traversează fața pornind de sub ochi. Ceva trebuie să se întâmple. Ceva groaznic trebuie să se întâmple. Și trosc. O piersică a alunecat și s-a spart pe podea. Arată ca un cuib din ace de sticlă. O grămadă de așchii albe. Imaginea noastră așa cum eram, grași, nu mai e. Contele Calomniei notează un rând în carnețel și spune: — Douăzeci și unu de becuri bune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ajute iar ea trebuia să învețe să meargă. Împinse, iarăși, "bolidul" de fier la deal. Se opintea la fiecare mișcare dar nimic n-ar fi putut s-o oprească din drum. Ema se întoarse cu bunica de mână. Luana tocmai aluneca la vale. Bica o privi cu seriozitate. Ai grijă, îi spuse. Ia-o ușurel. Acordul bunicii îi dădu și mai mult curaj. Văzând că metoda dă roade, Luana perseveră. Și în timp ce copiii își făceau cruce și se rugau pentru ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
și pândi retragerea unchiului Dali în curtea de alături. O zbughi afară și se piti în spatele gardului despărțitor al celor două gospodării. Stătea chircită, privind țintă printre scânduri. Muzica o învăluia, provocându-i nesfârșite păreri de rău. Rochiile lungi, sclipitoare, alunecau prin fața ochilor ei, ca într-o poveste cu zâne, făcând-o să se simtă mai năpăstuită decât Cenușăreasa. O văzu pe Sanda stând singură într-un colț, superbă în costumașul pe care îl îmbrăcase, siluetă de păpușă de porțelan cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ea ca la o arătare de pe altă planetă. Își apăsa fundele pe ascuns, în speranța că le va mai micșora, trăgea în toate părțile de acel obiect de tortură pe care toți ceilalți îl numeau guler, una din șosete îi aluneca la vale și la fiecare metru parcurs era nevoită să se oprească și s-o ridice. Din fericire, școala se afla în celălalt capăt al străzii, imediat după colț și drumul nu dură mai mult de cinci minute. O uimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
după aproape două ore de discursuri savante suportate de toată lumea în picioare, cu stoicism. Sanda se ținea scai în urma Luanei, sâcâind-o continuu cu indicații prețioase. Îi striga să se așeze în prima bancă, să-și ridice șoseta care-i alunecase dar fetița n-o mai luă în seamă. Grupați din mers doi câte doi, pășiră pragul clasei. Pe bănci îi aștepta abecedarul și o floare. Se așeză care cum apucă, cu ochii țintă la cartea frumos colorată. Fetițele se înghesuiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
pentru tine și-ai să le primești. Nu vreau. Ia-le înapoi. Băiatul se albi de furie. Smulse darul din mâinile fetei și-l trânti pe bancă. Îl privi cu ochi turbați. Cu un gest scurt îi făcu vânt. Cutia alunecă pe suprafața lucioasă și zbură în colțul celălalt al clasei. Damaschin se întoarse spre ea și șuieră printre dinți: Proasto! Pumnul Luanei îl lovi direct în nas. Îi dădu sângele și stropi mari, maronii, se lățiră pe suprafața băncii. * * * Chemată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Soveja nu vrea să scoată nici un cuvânt și doamna îl lasă în plata Domnului. Ana Lipșa e scundă și are rochia prea lungă. Pare un om de zăpadă care a început să se topească. Coronița din flori a Dorinei a alunecat, dar fetița nu are curajul s-o ridice. Stă cu ea căzută peste ochi ca la Baba-oarba. Textul scenetei este reușit, spectatorii sunt fascinați. România este ultima care vorbește. Luana declamă tare, clar, trăiește fiecare cuvânt. Ea joacă teatru și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
aia mică târâia din greu pantoful ce se încăpățâna să rămână în urmă. Agățate una de alta făceau un dans de balansoar, sus și jos. Oamenii de pe stradă priveau cu sprâncenele ridicate mersul ciudat al celor două. O dată ce ochii le alunecau în jos, se opreau în loc uluiți. Într-un picior un pantofior elegant, cu toc subțire, în celălalt unul sănătos, bine făcut, cu talpă joasă, încheiat cu șiret. Fiind dezvoltată, domnișoara Voch avea admiratori printre elevii mai mari. Un oarecare Săndel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
În momentul când credeai că sunt gata să reușească, le vedeai căzând grămadă pe spate. Se ridicau anevoie, icnind, cu mândria șifonată. Dar chinurile nu se sfârșeau aici. Urma coșmarul șpagatului. Picioarele se depărtau încet, cu o infinită grijă și alunecau ușor pe covor. În clipa în care "V"-ul întors pe care-l formau devenea dureros, chinul și dorința nu mai erau de nici un folos. Picioarele nu voiau să se depărteze mai mult de atât și pace. Îngrozitoare umilință, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]