1,366 matches
-
rece, pe un podiș pustiu'de piatră, care, atunci când porniseră, își întindea liniile drepte până în zarea roșiatică. Dar vântul începuse dintr-o dată să bată și, treptat, înghițiSe întinderea nesfârșită. Din acea clipă, cei din mașină nu mai putuseră vedea nimic, amuțiseră unul câte unul, continuându-și drumul în tăcere, învăluiți într-un fel de noapte albă. Din când în când, își ștergeau buzele și ochii înroșiți de nisipul care pătrundea în mașină. - Janine! Tresări la chemarea bărbatului ei. Îi trecu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
la drum, cu'mâinile goale. Dar iată-l pe șofer întorcându-se, cu același pas sprinten. Numai ochii îi râd deasupra vălurilor sub care și el și-a ascuns fața. Îi vestește că sunt gata de plecare. Închise ușa, vântul amuți, și ploaia de nisip se auzi și mai deslușit izbind în geamuri. Motorul tuși, apoi se opri de-a binelea. Îndelung solicitat de demaror, porni în cele din urmă și șoferul îl făcu să urle, accelerând. Icnind puternic, mașina se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
făgăduită din totdeauna, și că totuși, niciodată, nu va fi a ei, doar, poate, în această' clipă trecătoare. Deschise ochii din nou către cerul încremenit și către valurile lui de lumină închegată, în vreme ce vocile care se înălțau din orașul arab amuțeau pe neașteptate. I se păru că timpul a stat în loc și că, din clipa aceea, nici un om nu va îmbătrâni și nu va muri. Pretutindeni, viața se oprise. Doar în inima ei cineva plângea, de tristețe și de uimire. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Aerul dens mirosea a fum și a apă. Se auzea vuietul foarte apropiat al pădurii uriașe și încremenite. Și dintr-o dată se înălțară în depărtare bătăi de tobă și cântece. La început surde, apoi deslușite, se apropiară din ce în ce mai mult, apoi amuțiră. Puțin după aceea se ivi o procesiune de tinere negreseâmbrăcate în rochii albe de mătase ieftină, cu talia foarte joasă. În urma lor mergea un negru foarte înalt, strâns într-o tunică roșie, peste care-i atârna un șirag de dinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cititorilor mei mă face să continui a transpune în vers surâsul și lacrima, iubirea și speranța, dorul și visul ce se nasc în casa sufletului meu. Tăcere Mă ninge o tristețe de dincolo de timp, Troiene înghețate pe-obraz mi-au amuțit, A mai murit o clipă, mai plânge-un anotimp, în noapte uragane tăcere’a asmuțit. în dans absurd, cuvinte în spirale mute Ar vrea să fie arabescuri de lumină, Dar vise-mi pribegesc pe drumuri neștiute Și sub povara renunțării
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Pământul. Mă sting între stâncile goale. Prin baia de culori O frunză îmbracă vorba caldă Ce în apus o răstignește Pe buzele de dor uscate. Un bici de jale o izbește Și din Sibilă cum era Un galben pal o amuțește. Cu pete sângerii din soare Ce în apus domol coboară Se crede frunza iarăși floare Plutind cu visele-i, ușoară, Și uită că un ger sticlos îi arde vorba pentru-a mia oară. Un vânticel de toamnă adie Și suflă
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
săptămâna viitoare. Bea își încrucișează brațele și se holbează la ea. Arată de parc-ar fi pe punctul s-o măcelărească pe Vivian membru cu membru. Mama și Lucille reapar în cadrul ușii, stupefiate. Tupeul lui Vivian a reușit s-o amuțească până și pe bătrâna Luce. — Vivian, rostesc eu foarte rar, eu mă mărit într-o oră. Mi-am amânat luna de miere ca să nu-mi abandonez responsabilitățile de la serviciu. Nu poți să aștepți până luni? Vivian se încruntă către mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
asta. Ea ți-a făcut oferta vineri. Azi e luni. Mai așteaptă puțin. Nu pot să exprim cât de tare mi-aș dori să-ți schimbi decizia. M-am cufundat în canapea. Rotițele creierului mi se învârteau la viteză maximă. Amuțisem. — Dar ce alternativă am? l-am provocat, finalmente. Întotdeauna mă bazasem pe judecata lui Jackson și nu mă simțisem deloc confortabil să acționez împotriva sfaturilor lui - dar poate că el nu înțelegea cât de pregnant fusese sentimentul meu de stagnare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
că rămânem fără Îmbunătățiri. Lumea izbucni În râs. Râdea și Brândușă. Sesizat imediat, amănuntul provocă un ropot de aplauze. Popularitatea sa creștea vertiginos. Modest din fire, se simți obligat să intervină pentru a preveni delirul. Ridică un braț și mulțimea amuți. Cuceu Începu să citească. Rar, apăsat, solemn. Se va Întări ordinea și disciplina după cum urmează: completarea la zi și ritmic a cărții de imobil. Propune domnul Brândușă. Mențin propunerea, interveni vesel Brândușă. Respectarea orelor de odihnă impune următoarele: covoarele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
adăugă Gheretă, cu oarecare neîncredere față de credincioșenia lui Brândușă. Dar mai ales... Chipul lui Brândușă arăta acum ca unul de „tov prim” de pe vremuri. Mai ales... Ce, dom' Brândușă? Coaie, Sebastiane, coaie! Să poți răbda până Îți vine rândul... Gheretă amuți de uimire. Brândușă În schimb izbucni Într-un râs ori hăhăit care nu sminti În nici un fel starea de visare În care Gheretă părea cufundat iremediabil. Și Zorela lui tot așa gândește. Cu aceleași cuvinte. Îi veni În minte un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pe singura fereastră a fațadei și am dat de un întuneric beznă. Apoi de dincolo de ușă se auzi o voce bărbătească și blândă: — Da? Cine e? — Poliția din Los Angeles, domnule Gilfoyle. În legătură cu Elizabeth Short. Fereastra se lumină, iar muzica amuți. Îmi deschise un bărbat înalt și durduliu, cu ochelari fumurii, care mă invită înăuntru. Tipul era imaculat. Purta o cămașă sport vărgată și pantaloni. Camera însă arăta ca o cocină: peste tot era praf și murdărie, iar o armată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
răni). Ea hotărâse de mult că eu aveam să învăț de la ea ceea ce ea învățase de la moașa Inna. Am stat acolo, sup copacul sacru, până când Zilpa s-a ridicat, a suspinat și a plecat. Am stat până când la corturi au amuțit toate zgomotele și toate luminile s-au stins. Am stat până când luna, în primul pătrar, s-a ridicat sus deasupra crengilor sub care stăteam și singurul sunet care se mai auzea era behăitul slab al vreunei oi. Atunci Rahela s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
am dat peste un râu foarte mare. Tata spusese la un moment dat că aveam să trecem o apă mare, dar nu mă gândisem prea mult la asta. Când am ajuns însă în vârful dealului de unde se vedea fluviul, am amuțit. Nu mai văzusem niciodată atâta apă și nici unul dintre noi nu mai văzuse, în afară de Iacob și de Inna. Fluviul nu era așa de lat în vadul pe unde aveam să-l trecem, sau să-L trecem, cum zicea Zilpa. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
întrebat tata. Pe cine acuzi, bătrân nebun? Te-am slujit douăzeci de ani fără plată, fără măcar să fiu respectat pentru asta. N-a existat nici un hoț în acest loc până când n-ai apărut tu să ne tulburi liniștea. Laban a amuțit la auzul tonului lui Iacob. - Datorită mie ai o bătrânețe ferită de nevoi, a mai zis Iacob. Ți-am fost cel mai devotat servitor. N-am luat nimic din ce nu era al meu. Nu am nimic aici în afară de ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ne despărțiserăm. Era cu o jumătate de cap mai înaltă decât mine și nu mai era nevoie să-și strângă hainele pe ea ca să i se vadă sânii. Când am văzut și centura care arăta că era deja femeie, am amuțit. Intrase în cortul roșu! Nu mai era copil, ci femeie. Mi-am simțit obrajii dogorind de invidie, în timp ce ai ei s-au înroșit de mândrie. Aveam zeci de întrebări să-i pun despre ceremonia ei și dacă lumea era diferită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Zabulon, Ahava, a dansat cu pântecul ei gravid pe ritmul bătăilor din palme. Am râs până când m-au durut fălcile. Am zâmbit până când m-a durut fața. Era bine să fii femeie! Apoi Rahela a adus terafim-ul și toată lumea a amuțit. Zeii casei rămăseseră ascunși până în acel moment. Deși eram mică când îi văzusem ultima oară, mi-i aminteam ca pe niște vechi prieteni: mama gravidă, zeița cu șerpi în păr, cel care era și femeie și bărbat, cu pieptul ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Voi sunteți vinovați dacă existența voastră nu e cum s-ar cuveni să fie, era avertismentul mut, permanent, al acelor stânci de marmură, singurul loc unde mi-a venit să plâng de evlavie. Căci era un spectacol în stare să amuțească pe oricine. Nu m-am săturat niciodată să admir dunele, îndeosebi la amiază când soarele făcea marmura să strălucească, aprinzând ruguri albe prin iarbă; ruguri pe care stropii azvârliți de valuri le ațâțau și pe care florile violete ale scaieților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
viața n-a fost ingrată cu sine. Dar nu-i desconsideram pentru bătrânețea lor. Cu excepția Mopsului, la început mi-au fost chiar simpatici și mă distra să le ascult poveștile. Domnul Andrei era dimineața vesel și sclipitor. După-amiaza începea să amuțească. „Nu sunt în formă după-amiaza, ne avertiza el glumind. Iar seara riscați să vă dezamăgesc”. Când era singur, adora să-ți vorbească în șoaptă, după ce se uita în toate părțile și se convingea că nu se afla nimeni prin apropiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Bătrânul era tot atât de singur ca Dumnezeu. Ba, odată a ținut să adauge că singurătatea lui Dumnezeu și a Bătrânului aveau aceeași cauză: vanitatea. Am asistat atunci la una din cele mai scânteietoare și nerușinate apostazii ale Călugărului, care i-a amuțit pe toți prin îndrăzneala ei nebunească. Susținea că apostolii l-au împins pe Isus pe cruce, nu dușmanii lui. Pentru că apostolii l-au silit să se creadă Fiul lui Dumnezeu și să-și piardă cumpătul. Din pricina lor, Isus n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu mâinile și cu picioarele și m-am umplut repede de zgârieturi. Înjuram de câte ori mă plezneau ierburile înalte peste ochi, dar îmi plăcea să mă simt ca un explorator; era, într-un fel, primul meu contact cu jungla. Uneori totul amuțea în jur; apoi sufla vântul și bălăriile se umpleau de zgomote suspecte, pe care nu le luam însă în seamă; mergeam cu capul în pământ ca să mă feresc de șerpi. Deodată, am înghețat. Undeva în fața mea lătrase scurt, furios, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
bună despre specia din care fac parte. Ba, au existat momente când am fost gata să cred că singura crimă a zeilor este omul, care nici pe marginea gropii nu încetează uneori să fie o canalie; face calcule murdare până amuțește cu un pumn de țărână în gură. Toate cuțitele cu care s-a înjunghiat au fost ținute de mâini omenești, toate plutoanele de execuție au fost formate din oameni, toți gardienii din închisori au fost aleși dintre oameni. Dar a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
amenințări pe patru labe și ne-am strâns tăcuți în jurul lui. Pilotul era singurul care nu părea îngrijorat. Se juca învârtind o nuia în foc. Atât ne-a spus: „Voi încerca să repar mâine aparatul de radio-emisie”. După care a amuțit. „Lei”, șopti deodată, tremurând, naturalista. Atletul, operatorul și producătorul îngălbeniră. Pilotul, calm, învârtea mai departe nuiaua, arsă pe jumătate, în foc. Am ciulit urechile. Undeva în pădure se auzea zgomot de crengi rupte și foșnet de frunze uscate strivite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Era atât de straniu și plin de taine acest sclav... Nu era mult de când soldatul se bucura că știe totul despre el și acuma tovarășul său de drum, pe care nu-l speria nici deșertul, nici răgetul leului, nici moartea, amuțise pe neașteptate și părea speriat. Și pentru o stea, tocmai el care se spune că le cunoaște pe toate! - Spune-mi, Auta, ce fel de stea e aceea? murmură soldatul, nemaiputând răbda nici tăcerea, nici taina. Și sclavul răspunse cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
trăiești poți nădăjdui. Poate că robia nu e veșnică. Poate că poți să scapi o dată de ea. Numai mortul nu mai poate nădăjdui nimic: după moarte nimeni nu mai face nimic, decât putrezește. Și aș mai spune ceva... Văzîndu-l că amuțește, Agbongbotile căută să-i dea curaj: - Spune, străinule, ce ai vrut să spui. De noi să nu te temi! - Uneori mă gândesc... nu știu cum să spun. Unii zic că omul se naște să fie rob sau om. Eu nu cred... Oare
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dacă iei tulpini bătrâne mai multe și le legi și le întărești, poți înjgheba o luntre ușoară de râu. Dar mai cu seamă din cozile de vacă, la care tu te uiți cu dispreț, se fac cărți. - Cărți?! Și Iahuben amuți cu gura deschisă. Aerul răcoros al nopții era jilav și înmiresmat. Îl respirau amândoi cu plăcere. Se apropiaseră de tabără. Câțiva soldați stăteau în jurul unui foc. Unul cânta. Ceilalți murmurau după cântăreț. Cântecul era trist: le era dor de Atlantida
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]