1,257 matches
-
tot felul de linii încîlcite din care anevoie pot închega imaginea unui urs. Animalul poartă în labe două gheomotoace de lînă, unul alb și altul roșu. Înțeleg aluzia la comportamentul meu ursuz. La 8 martie, în prezența soției care zîmbește amuzată, Costică oferă replica bărbătească celor mai tinere dintre colege: un album. Mai bine zis un carton tăiat și îndoit stîngaci în formă de tartaj. Celei care îl deschide, dintre tartaje îi apare un petic de lînă neagră din mijlocul căruia
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Furnica și fazanul, furnica și pisica și musca, furnica și câinele și vulturul, furnica și măgarul și șarpele și șarpele. În toate apare, până la urmă, chipul celui care caută, până la istovire, drumul spre inima furnicarului. Oamenii îl simpatizează pe caraghios, amuzați precum copiii în jurul lui August Prostul. Glumesc pe seama lui, îl ridiculizează pe acest pasionat al jocurilor, dedat inutilului, îl suspectează, încearcă să-l convingă, să nu mai dezlege enigme.“ Azvârle caietul, trage mânerul ferestrei, aduce mai aproape sticla fumurie, să
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
-și fălcile: la câte biserici, școli și poște le făcuse până la șaptezeci de ani, puteau și ei să rabde că se pune al zecelea la coadă, iar nu al patruzeci și șaselea, cum s-ar fi cuvenit. Îi arăta vânzătoarei amuzate marfa de care avea nevoie: nu aia, băi Ghiță, aialaltă - pâinea aia, sticla aia, paltonul ăla. Cu cârja i le arăta. Și dacă vânzătoarea se făcea că nu pricepe, agăța chiar el marfa cu pricina, cu capătul îndoit al cârjei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
o vestă de postav vânăt. Doar bocancii mei erau "citadini". Nu vroiam să intru în vorbă cu nimeni, deoarece remarcasem că accentul meu tărăgănat, cu inflexiuni curioase pentru urechea unui bucureștean, și cuvintele "exotice" pe care le foloseam stârneau zâmbete amuzate. Probabil, le păream noilor mei colegi din cale-afară de pitoresc cu aerul meu de mică sălbăticiune dezorientată, coborâtă din munții Făgărași și azvârlită, ca într-o grădină zoologică, într-un internat bucureștean unde trebuia să fie "educată" și "civilizată". Amestecul
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
unuia din pescari. A trebuit din nou să fug, altminteri muream înjunghiat. M-am întors la medicină și m-am angajat psihiatru într-un ospiciu aflat mereu în criză de doctori deoarece se găsea departe de orice localitate. Vorbea aproape amuzat, de parcă nu era el în cauză, iar fața roșie îi dădea ceva comic. ― Sincer să fiu, îmi e greu să vă imaginez în rasă de călugăr, a recunoscut Julius. ― Poate că nici nu eram demn de ea, a admis, după
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
de ajuns să mi-o spui. Nu mă supăr. Voi veni altădată. Vara e lungă, mai avem de înghițit praful ăsta blestemat. Cum avea, însă, poftă de vorbă, de fapt, iar Julius îi stârnise amintirile, se porni să-i povestească, amuzat, că în portul Rodos își ducea iubitele să le arate o casă unde atârna sub fereastră, scris cu litere mari, roșii, acest anunț: Dau lecții bărbaților timizi. N-am nici o rușine. " ― Eram tânăr, băiete, și încă nu înțelegeam aceste vorbe
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
de acest avertisment, a râs cu poftă și m-a asigurat că n-a interesat-o niciodată să facă victime. Nu i-au plăcut, însă, bărbații care i-au căzut în genunchi. ,, Fiindcă au fost și din ăștia, a adăugat- amuzată, or eu fac parte dintre femeile care respectă, mai degrabă, biciul". După care a redevenit serioasă, atrăgîndu-mi atenția, pe un ton aproape supărător de data aceasta, că nu recunoștea nimănui dreptul de a se amesteca în viața ei. "Nici chiar
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Sper că n-am făcut o greșeală, șopti mama, venind duminica. Ar fi îngrozitor dacă n-ar fi nimic deschis. Bunicul îl blagoslovi pe tata cu acele semne elocvente cu ochiul în care se împleteau o simpatie răutăcioasă cu recunoașterea amuzată a unui impas familial. — Se pare că iar te-a pus în încurcătură, spuse el. — Ia spune, sărbătoritule, rosti mama în timp ce îmi ștergea buzele cu un șervețel. De unde vrei să începem? Ne-am dus mai întâi la acvariu. Era probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și în același timp e făcut cu multă căldură și afecțiune. Este viu. — Da, cunosc lucrarea. Dar nu cred că aș recomanda-o ca investiție în momentul ăsta. Ascultă, spuse el, fixând-o pe Phoebe cu o privire pe jumătate amuzată, pe jumătate mustrătoare, sper că n-ai de gând să-mi vorbești despre pictură tot weekendul. De asta am parte tot timpul la Londra. Dar despre altceva să vorbim? Despre orice. — Eu trăiesc prin artă, respir artă, spuse Phoebe. Ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
din dormitoarele de sus. — Despre ce vorbești, omule? se răsti la el Thomas. — E adevărat. Întreab-o pe Tabitha: ea știe. Știe pentru că l-a folosit Lawrence în timpul războiului. — Ce tâmpenie! Se întoarse spre mătușa lui, care ascultase această conversație aparent amuzată. Ai auzit, mătușă Tabitha? — Da, am auzit tot. — Și ce părere ai? — Cred că a fost colonelul Mustard în bucătărie cu sfeșnicul. — Of, pentru numele lui Dumnezeu! spuse Hilary. Pierdem timp prețios. Dorothy n-a coborât de peste o jumătate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
lor surprindere, cel mai „matur” dintre ei a răspuns într-o românească stâlcită, dar românească: Noi eram o cumpanie care faci paza la gara, pod și șușă... Ia te uită, domnule! Ce fel de ruși sunteți voi? - a sărit sergentul, amuzat. Noi trăiam dincolo de Nistru. Aha! Sunteți transnistreni? Bineee. Atunci spuneți tot ce știți - a vorbit locotenentul. Apoi la gara mai apără și trinuri împotriva la samaliot. Unde sunt așezate tunurile antiaeriene? La amiază-zi. Spre România. Ce știți de podul de lângă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
și mie trăsnaia ceea... Nu-i trăsnaie, Marandă... Îi un gând al lui Gruia. Și ce gând! Când ai să-l auzi, ai să cazi ca frunza de pe copac la vremea brumei. Acum ești dumirită? Buștean! - a răspuns Maranda, privind amuzată, când la unul când la altul, doar-doar a ghici despre ce ar putea fi vorba... Nici pomeneală însă. Cei doi se priveau complice, gata să izbucnească din nou în râs. Gruia aștepta încuviințarea lui taică-său, dar acesta mustăcea a
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
rezonanță sinistră. Skorpius, se gândi Valerius înfiorându-se. Ce anume îi spunea numele acela? Încercă zadarnic să-și amintească. Încet-încet, se liniști, dar într-un colț al memoriei lui era ceva ca o prevestire. Îl abătu de la gândurile sale glasul amuzat al lui Maktor. Și când mă gândeam că sunteți ascunși chiar deasupra capului lui Vitellius... Mi se părea amuzant. Hangiul nu părea speriat, și nici nu era; Valerius îl convinsese că cel mai bun mod de a ascunde pe cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tradiții. Toți soldații știau că zeii intervin în bătălie și au putere asupra fiecărui luptător. Marte era prima armă a soldaților, înainte de scut și de sabie. Astăzi, în schimb, cum stau lucrurile? — Astăzi? întrebă Antonius scărpinându-și bărbia; un zâmbet amuzat îi lumină privirea: în tonul sever al lui Proculus se ghicea o notă polemică. Astăzi, zici? — Recunoști că un om oarecare vede într-o victorie doar meritul trupelor care ucid cu săbiile? Câți văd, în spatele măcelului, divinitatea ce conduce armata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui Vitellius, în scurtă vreme avea să lupte în arenă la Cremona. Proculus era singura lui speranță. Numai el putea să-l învețe să țină piept rețiarilor. Valerius se așeză lângă maestru. Marcus stătea în fața lui; îi aruncă o privire amuzată și îi zâmbi. — Mănâncă, zise Proculus. Împinse spre Valerius o felie groasă de pâine de orz și un vas plin cu apă. — Bea. Proculus avea în față tot pâine și apă. Valerius încercă să ridice vasul cu mâna stângă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ai văzut luptând de atâtea ori... După tine, care ar fi? — Nu urmează o tactică anume. De fiecare dată când îl privesc luptând, mă surprinde. — În asta stă puterea lui: își dezorientează adversarul. Valerius îi aruncă lui Marcus o privire amuzată. — Vrei să spui că Skorpius e invincibil, ca tine? — Cred că azi, mai mult ca niciodată, va trebui să-ți aduci aminte că ești medic. Lovește-l unde știi tu și cât de des poți. N-o să-l omori... Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
salutîndu-l, și mi-a zâmbit disprețuitor, iar d-na m-a privit cu o spaimă și o uimire pe care nu știam cum să le înțeleg. Singură Maitreyi și-a ridicat palmele în dreptul frunții și mi-a răspuns la salut, amuzată nespus de compania în care mă aflam și de fata pe care o țineam în brațe. Am încercat și eu să schițez acel salut indian, și am simțit, în acea clipă, cât de ridicolă era situația. Am avut atunci câteva
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
că mi se pare murdară, ca orice indiană. Cu ce-și dă pa păr? Pe mine, lașitatea mă cuceri deodată. Începui să bârfesc și pe inginer, și pe Maitreyi, fără să cred un cuvânt din cele ce spuneam, dar ascultând amuzat cele ce-mi vorbeau fetele și Harold. Orice urmă de fascinație și respect pieri din conștiința mea. Mai ales că nu înțelegeam nimic din cele ce se petrecuseră. ― Hai să revedem lista, își aminti Geurtie. Cred că ar fi bine
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de dispreț. ― Pudra se spală. D-stră v-ați pudrat când erați mic? ― Nu, nimeni nu se pudrează când e mic... Mă privi fericită. ― Dacă vă pudrați, vă îmbolnăveați. Și Tolstoi spune așa. Iarăși mă mirai, și o priveam probabil foarte amuzat, căci numaidecîț deveni serioasă. ― Nu cunoașteți pe contele Lew Tolstoi (pronunță pe Lew în englezește: Liu), marele scriitor rus? Scrie foarte frumos; și a fost bogat, dar la bătrânețe a lăsat totul și s-a retras în pădure; parcă ar
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nu e floarea mea, spuse ea, foarte fericită. Probabil pălii puțin, căci mă privea biruitoare. ― Cum îți vine să spui asta? mă prefăcui eu indignat. ― Floarea aceea avea, împletit, un fir din părul meu... Mă privi încă o dată, pasemite foarte amuzată, și fugi. O auzii, până târziu după miezul nopții, cântând în odaia ei. VI Într-o zi, d-l Sen bătu la ușa mea. Ieșii în prag și îl văzui gata de plecare, iar pe Maitreyi înveștmîntată în cea mai
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
pot fi fericit decât într-o dragoste perfectă și nu găsesc asemenea dragoste decât aici, aici, în casa, în cartierul ăsta... Vorbisem aprins, sincer, revelîndu-mi mie însumi anumite gânduri, pe care nu le întregisem pînî atunci. Harold mă privea surprins, amuzat, stânjenit. Nu avea ce să-mi răspundă, pentru că nu pricepuse mai nimic din acea "moarte a continentului alb", care mă obseda pe mine de atâția ani, și apoi, nici nu avea chef de vorbă, nerăbdător fiind să plece și să
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
potolească bătăile inimii. "Domnul Orlando!" mai strigă o dată piccolo și se îndreptă spre una din săli, cea cu ușile larg deschise. Adrian îl ajunse din urmă. - Cine îl caută pe domnul Orlando? întrebă. Piccolo-ul îl privi cu un zâmbet secret, amuzat, apoi șopti: - Nu pot să vă spun. E o surpriză. Adrian îl bătu pe umăr și-1 lăsă să plece. Dar, de departe încercînd să nu se trădeze, îl urmărea. Auzindu-se strigat, un bărbat între două vârste, cu ochelari
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
știa să scrie; dar soțul ei era un filolog desăvârșit, vorbind și scriind perfect românește... Manole făcu câțiva pași spre ea și o întrebă, timid: - Dar soțul dumneavoastră? L-ați regăsit? Marina încercă să-și ascundă zâmbetul, melancolic și totuși amuzat. - Încă nu. El m-a așteptat zece ani. Tot atâta am să-l aștept și eu... Manole roși și începu să-și frece mâinile. - Atunci, să vă ofer ceva? O cafea? O dulceață? Îmi pare atât de rău că nici
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
personalitate s-a alcătuit treptat, în timpul convalescenței, din cele mai adânci straturi ale inconștientului. De câte ori își repeta această explicație, se auzea gîndind: "Foarte exact! Formula " dublului" e corectă și utilă. Dar nu te grăbi s-o comunici Profesorului..." Se întreba, amuzat și iritat totodată, de ce-și repetă mereu asemenea invitație la precauție, când se hotărâse de mult să nu atingă această problemă (de fapt, nici măcar nu fusese nevoit să ia o hotărîre: știa că nu putea face altfel). În convorbiri
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
e corectă și utilă. - Mai sunt și altele? întrebă. - Multe. Unele din ele anacronice sau ieșite din uz, altele încă destul de actuale, mai ales acolo unde teologia și practica creștină au știut să păstreze tradițiile mitologice imemoriale. - Bunăoară? întrebă, zâmbind amuzat. - Bunăoară, alături de îngeri și îngeri păzitori, puteri, arhangheli, serafimi, heruvimi. Ființe prin excelentă intermediare. - Intermediare între conștient și inconștient. - Evident. Dar, și între natură și om, între om și divinitate, rațiune și eros, feminin și masculin, întuneric și lumină, materie
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]