2,942 matches
-
trasat căile spre adevărul numit Frumusețe și a ridicat ochii spre Absolut grație credinței care a întărit sufletul uman, însetat de Cunoaștere... mitul, inerent naturii umane, va fi întotdeauna tovarășul de drum de nedespărțit al omului și refugiul său în fața angoasei existențiale.", afirmă și Vasilis Vitsaxis, op. cit., p. 18. 432 Corin Braga, 10 studii de arhetipologie, pp. 6-18. 433 Lucian Boia, Pentru o istorie a imaginarului, pp. 28-36. 434 Cf. Jack Sage în J. E. Cirlot, A Dictionary of Symbols, p.
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
fapt care, în unele aspecte, primează. vezi Matei Cazacu Dracula. 911 Idem, Mit și istorie în conștiința românească, p. 227. Vintilă Mihăilescu era de părere că acest imbatabil "complex al strămoșului" de care suferă cultura română reprezintă o reacție la angoasa schimbării, și de aici "respectul tradiționalist, adesea egolatric" față de strămoșesc, iar figura dictatorului, subliniază Gabriela Adameșteanu, a fost abjurată doar în persoana lui Ceaușescu, și nu ca instituție ori soluție politică. în Raoul Girardet op. cit., p. xi. Lucian Boia mai
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
galanterie cam anodină, altele acuzând ecouri epigonice (o Agonie amintește de versurile lui D. Anghel). Notă aparte fac câteva texte în care erosul comun capătă irizații venind dinspre cel religios. În Cântece din amurg, eul liric dă rareori glas unei angoase a sfârșitului, încrezător fiind, pe de o parte, în supraviețuirea asigurată de poezie, pe de alta, în viața de apoi. Din acest ciclu, reține atenția mai ales Templul cu șapte statui, în care evocarea participativă a înmormântării maestrului adorat, Al.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288290_a_289619]
-
ieri și de azi, aici își are sursa: orașul apără, oferă certitudini, este un mediu familiar. Orașul, ca și peisajul construit de mâna omului, înseamnă un triumf al forțelor raționale asupra neliniștilor obscure. Pentru B., forma violentă de concretizare a angoaselor existențiale a reprezentat-o războiul. În literatura sa bazată pe teme compensatorii, panica reducerii la neant a ființei stârnește nevoia de statornicie în timp, gândul că pieirea individului nu poate fi iremediabilă. Echilibrul regăsit în maternitate, vindecarea de teamă prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285613_a_286942]
-
plural, el desemnează schismaticii care se situează în opoziție dogmatică cu membrii „dreptcredincioși” ai comunității. Așadar, „Anticristul” apare cu aceste însușiri: mincinos, fals profet, amăgitor. Spre deosebire de textele mesianice analizate până aici, epistolele ioanice nu sunt caracterizate de o atmosferă de angoasă eshatologică, ci vădesc o vie preocupare de ordin dogmatic. Autorul admite că proliferarea anticriștilor constituie un semn neîndoielnic al „ceasului de pe urmă”. El insistă asupra așteptării parusiei - chiar dacă nu se exprimă lămurit în acest sens - tocmai pentru a sădi în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
concentrat deja în cartea a III‑a (24, 2). Într‑adevăr, tema judecății finale este strâns legată de cea a temerii în fața morții și de cea a credinței care vindecă această teamă. Pentru Epicur, teama de moarte, sursa principală a angoasei noastre, izvorăște tocmai din teama de Judecată. Acest sentiment dispare însă dacă ajungem la convingerea că zeii nu se interesează de lumea pământenilor; lumea lor - și numai a lor - fiind complet separată de a noastră (dacă s‑ar interesa, răul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
generații (Meciul unchiului Petrică), sarcasticul peisaj al umbrelor (Carnavalul nemuritorilor) sau trăiri contradictorii de-un pitoresc donquijotesc (Surâsul cailor). în multe dintre textele sale domină multă durere și resemnare. Multe limite. De ce aceste limite, încorsetări și decepții? De ce stările de angoasă domină naratologicul? Sunt întrebări care nu-și pot primi răspunsul decât aflând condițiile prin care s-ar putea salva, cu dragostea sa, viața celui drag (Dragostea și cancerul). și-nțelegem perfect: numai frumusețea va salva lumea... (Iubitele noastre sacoșe) Frumusețea
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
Ceea ce este relevant (pare a ne transmite indirect scriitorul) este că depinde doar de noi să ne desprindem de aceste obscurități cotidiene. și credem că prin lectura acestui recent volum, cu certitudine, am avea șansa de a ne descărca de angoasele, neîmplinirile și înnegurările acestui timp tulbure. Norman Manea O voce a neîmpietririi E un mare privileJiu să te consideri fiu al mai multor patrii: cea a genezei tale, cea a afectivității sau cea în care ai văzut lumina zilei, acolo
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
prezență mă uimește în primul rând pe mine...”, spune personajul Ionesco, din piesa Improvizație la Alma. Prin toate aceste desene (prezente în volumul Albul și negru, ed. eumanitas, 2011) putem reconstitui lăuntricul contorsionat al omului, frământat de-atâtea „vise,, dorințe, angoase, obsesii...”, toate, „moșteniri ancestrale...” Impresionează nu desenele în sine, ci sinceritatea Părturisirilor: „desenând, încerc sau mă străduiesc să-mi eliberez mintea de tot ce-o stânjenește, de toate grijile, de toate deșertăciunile”. Omul are o singură dorință: Vă lase mâna
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
răspuns fie la un impuls personal, fie la vocile fluctuante ale contemporanilor săi”. Individul extro-determinat „învață să reacționeze la semnalele” unui mediu social mult mai larg decât acela al părinților și al apropiaților săi. Principala sa pârghie psihologică este „o angoasă difuză” față de solicitările de tot felul a căror țintă este (ibidem, pp. 49-50). În acest context nou, instituțiile altădată centrale și-au pierdut ascendentul asupra individului. Grupul său de apartenență devine instanța cea mai influentă, fapt care duce direct către
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
accente psihoterapeutice. Ea vine în întâmpinarea nevoilor de a avea încredere în sine, în capacitatea de a soluționa orice fel de probleme asigurând o devenire mai puțin dureroasă, chiar dacă nu comodă, formând „priceperea de a trăi” într-o lume a angoaselor majore, a dilemelor și a sentimentului existențialist al „aruncării în lume”. Ea poate cultiva „pasiunea schimbării”, gustul inițiativelor, al riscului și al experimentelor rapide. Orice act trebuie să devină semn de inițiativă și de implicare a persoanei. Cunoașterea inovatoare presupune
Creativitatea – fundamente ştiinţifice şi psihopedagogice by Lupaşcu Andreea Milena Neagu Nicoleta () [Corola-publishinghouse/Science/717_a_1059]
-
răutatea. Pentru viziunea misticului, este posibil, totuși, ca într-un final, acest eu demonizat să ajungă la poarta ispitirii sale. Dar, odată deschisă, el nu va cunoaște splendoarea promisă de înșelarea șoptită voluptos, ci golul abisal și rece al eternei angoase crepusculare. Aici iluzia hipnotizantă se spulberă de ciocnirea cu duritatea unei revelații prea-târzii, cu adevărul unei lucidități ce zguduie neconsolator și ireversibil. Din căderea în prăpastia întunericului fără limită, eul negativ ce devine suflet damnat zărește demonul care-i surâde
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
întâlnirea cu „Ozana cea frumos curgătoare”. Am contemplat în schimb urâtul deghizat în hărnicie. Pentru tot ceea ce a însemnat deceniul opt, „macarale au râs în soare” cu tonul sinistru bine-cunoscut. Blocurile - numite de ardeleni „golumbării”- scufundau cartiere întregi în bezna angoasei difuze și în noroaiele spaimei. Țara avea nevoie de proletari și suflete moarte. Un cantor al unei biserici din Zărand își putea cu greu învăța nepoții de ce trag clopotele la sărbători sau ce înseamnă Crezul rostit la liturghie. Zilele de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
primatul literei). În arta religioasă, Reforma renunță nu doar la tabloul perspectival consacrat mai întâi în Biserica Romano-Catolică, ci la orice formă de reprezentare vizuală a sacrului. Simbolismul naturalist și arta decorativă își fac simțită prezența. Dezrădăcinarea nu mai creează angoase. Inculturarea noului se dispensează de lecția trecutului. După Reformă, puțini europeni mai cred că ar mai fi ceva de învățat din tradiția eclezială a primului mileniu creștin. În filozofie, metoda radical-dubitativă de gândire aspiră la nimic mai mult decât autofondarea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
negoț cu originile. Parțial amnezie, parțial aroganță, kitsch-ul este un defect în arta interpretării. Istoria artei francmasonice rămâne cel mai bun exemplu în acest sens. Dacă kitsch-ul ilustrează incertitudinile relației cu trecutul, utopia se naște dintr-o profundă angoasă în fața viitorului imediat. Erudiții au văzut în utopie un simplu camuflaj ideologic al ereziilor gnostice din vechime. Prezentul apare ca un scenariu avortat al unui Trickster inuman. Ulcerată de resentimente și ispitită de reverii adamice, utopia a încercat - de la Campanella
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pronunță verdictul crizei și are ca marcă distinctivă retorica discontinuității. Temporalitatea catastrofică a unui secol marcat de două conflagrații mondiale și un paralizant Război Rece a slăbit încrederea în categoria cauzalității eficiente sau finale. Cultura fragmentului nu poate reprima însă angoasa izolării sensului ființei de sfera cunoașterii. Nici o integrare a totalității nu mai este posibilă în epoca perspectivismului. În eseistica filozofică recentă, fărâmițarea epistemologică a subiectului postmodern se exprimă prin recurgerea la calambur, fracțiuni și extrase. Cărțile bine vândute - cum sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
îndemnau doar comentariile postului de radio Europa Liberă; cei foarte norocoși aveau privilegiul de a citi cărți rare sau chiar interzise, sub formă de copii xerox. În acest climat, duelurile verbale cu informatorii Securității s-au întețit, iar suspiciunile și angoasa au crescut de ambele părți. Tristețile solitare ale adolescentului - blocat între instinctul de conservare și disprețul total față de sistem - s-au adâncit în anonimat din cauza mizerabilului decor urban al supraviețuirii. Viața de cartier în anii „construcției socialismului”, când terenul viran
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Melancoliile sau nevrozele sunt tot atâtea tonalități afective marcate de o distorsiune a experienței timpului. La cealaltă extremă, în regimul vid al unei tautologii atemporale, nimeni nu este capabil să deprindă binele ori să îndrepte răul. Dacă viitorul ne dă angoase, iar prezentul ne confiscă într-o iresponsabilă uitare de sine, trecutul pare să aibă o și mai mare putere de seducție. De ce oare? Mai întâi, pentru că trecutul are vocația întemeierii. Într-un anumit sens, trecutul nu e niciodată consumat. El
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
arhitectonica subsistemelor economice și culturale care compun o civilizație, preferând oricăror aproximații ideologice decupajul infinitezimal în arii precis determinate. Astfel s-au scris nenumărate monografii despre culturi regionale, cuprinzând un bogat index al vieții private a omului european, pulsând între angoase infernale și nostalgii paradisiace. Abundența studiilor specializate, relevante pentru specialiștii „de meserie”, însă irelevante pentru profani, indică lipsa de conținut formativ a cunoașterii istorice moderne. În plină vârstă atomică a umanității, uitarea totalității se obține din submersia în oceanul amănuntelor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
lanț exhaustiv de cauzalități (de natură economică, ecologică, politică, socială sau religioasă) n-ar putea să explice caracterul excepțional al marilor epoci de cultură și civilizație. Istoricii nu mai sunt profeți angajați pe termen scurt de o societate măcinată de angoase. Nici în trecut istoricii n-aveau statutul ori competențele cititorilor în stele. Este ironică și nevinovată opacitatea lui Tacitus (55-120 d.Hr.) față de începuturile mișcării creștine, care în mai puțin de trei secole avea să schimbe toată logica dezvoltării Imperiului
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
nemeritate, postmodernii manifestă o tenace rezistență față de capacitatea inteligenței de a genera explicații neașteptate. Noul își face cu greu simțită prezența. Pentru a da un singur exemplu din registrul ecologiei, orizontul clinic al extincției planetare suscită reacții necondiționate ale unei angoase colective care nu are răbdare în fața interogațiilor profunde. Se cere orice formă de mobilizare atunci când amenințarea cu moartea pare iminentă. La fel, anacoluturile sângeroase ale terorismului ascund resurse neconsumate de isterie și dramă. Nu puțini sunt cei care văd în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
interes practic. Bătrânul duhovnic vrea să retrezească curiozitatea creștinilor pentru complexitatea parcursului mistagogic asumat la botez. Nu este întreaga noastră viață o încercare de restaurare a demnităților pierdute de primul om? Începuturile repatrierii sunt pavate de frică și afectele satelite: angoasă nedeterminată, melancolii recesive, anxietăți difuze, fobii imaginare. Pentru început, în forul nostrul lăuntric vorbesc mereu mai multe voci, disputându-și dreptul de suveranitate asupra conștiinței noastre morale. Duhovnicul este cel care ne ajută să deslușim adevărata identitate a acestor voci
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
aici sintaxa trinitară a comprehensiunii Scripturii. Tâlcuitorul inspirat este, literalmente, un ins grațiat și condus dinspre tărâmul umbros al literei către sfera înseninată a recunoașterilor ultime. În acest sens, exegetul rămas ucenic al Cuvântului nu are complexul modern al originalității. Angoasa în fața inautenticității nu-l amenință decât pe cel care crede că temporalitatea degradează ontologic valoarea Scripturii. Nu este însă cazul Părinților Bisericii, pentru care originalitatea este doar un exercițiu de fidelitate. În cuvintele Sfântului Augustin, in vetere novus latet et
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Cântecul Dunării) și atașamentul față de țăran (Glas din câmp), eșecul erotic, care înseamnă anularea unei posibile existențe desăvârșite (Terține patriarhale, Elegia celor doi) - și îndeosebi trăirile provocate de moarte, de la regretul după bucuriile vieții (Elegie) la melancolia grea (Comoara) și angoasa terifiantă (Vis, Cântec de seară, Scrisoare), de la împăcarea resemnată, filosofică (Geamăna, Euthanasie) la afirmarea victoriei prin intensitatea vieții (Eu am trăit), nuanțează și mai apăsat stările lirice de acum. Și expresia s-a rafinat substanțial, lexicul s-a îmbogățit mult
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286469_a_287798]
-
Totuși, nu este posibil să existe un om care să fie lipsit total de sentimentul de vinovăție, chiar dacă aparent ar lăsa să se creadă aceasta, pentru că acest sentiment ar putea exista și în formă latentă, provocând astfel o stare de angoasă profundă. În aceste condiții, confesorul are rolul de a căuta și opta pentru o modalitate de clarificare și rezolvare a situației în care se află penitentul. El va verifica mai multe aspecte ale sentimentului de vinovăție al penitentului: dacă acest
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]