8,321 matches
-
fericita și rarisima situație de a-și putea evalua retrospectiv și cu o invidiabilă luciditate lunga viață, în care a cunoscut întreaga gamă a trăirilor și în primul rând bucuria, nu oricui dată, de a putea scrie, cel puțin în aparență, fluent, netulburată de nici un cutremur major. Și totuși nu este „vizibilă" în accepția literar-mondenă de azi, ci, în schimb (avantajos schimb!) e o scriitoare în lentă, dar fermă creștere de prestigiu. Discreția cu care s-a impus își are explicația
Complexul ratării presimțite by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/6802_a_8127]
-
suspecter) și a suspiciona (probabil creație internă, de la substantivul suspiciune). Despre sufixul -iona s-a scris de multe ori; în genere, au fost criticare creațiile lexicale care dublau un verb deja existent, ca în perechea a conchide-a concluziona. În ciuda aparențelor, a suspiciona nu este nou: dicționarul academic (Dicționarul limbii române, DLR, tomul X, 1994), îl ilustrează cu mai multe citate din secolul al XIX-lea, considerându-l învechit (în același dicționar apare de altfel, dar cu totul accidental, cu o
„Condiții suspicioase“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6827_a_8152]
-
de deviaționism. De altfel, senzația nici nu e de univers in statu nascendi, ci de redresare, prin inflație de limbaj, a celui dat. Reichmann și Stanciu se mulțumesc cu atât. Să transfere adică unei sintaxe știute și unui lexic recognoscibil aparențe (și numai aparențe) ezoterice. A căror finalitate e, de fapt, practică. Așa se explică apelul frecvent la tonalitățile pamfletare: "Ar mai fi câteva lucruri de lămurit - zice un nene cu figura ca o carne. De pildă, lucrul acela grav despre
Manierisme by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6838_a_8163]
-
altfel, senzația nici nu e de univers in statu nascendi, ci de redresare, prin inflație de limbaj, a celui dat. Reichmann și Stanciu se mulțumesc cu atât. Să transfere adică unei sintaxe știute și unui lexic recognoscibil aparențe (și numai aparențe) ezoterice. A căror finalitate e, de fapt, practică. Așa se explică apelul frecvent la tonalitățile pamfletare: "Ar mai fi câteva lucruri de lămurit - zice un nene cu figura ca o carne. De pildă, lucrul acela grav despre care am auzit
Manierisme by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6838_a_8163]
-
de grație, preschimbându-se, ludic, din manifest liric în concluzie, pe cât îi stă în putință, epică. O schiță fantastă, dar altminteri corect proporționată, a succesului repurtat, în cadrul Cenaclului de Luni, de acest poem, se trasează încă din primele pagini, cu aparență de glosă critică, ale romanului. Episodul servește drept explicație pentru disponibilitatea unui neverosimil editor - domnul Cambreleng - de a aduna în preajma lui un grup de autori, prin forța destinului, ratați. Iată-l intrat în joc, alături de un fost premiant Nobel căzut
Editoriada by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7563_a_8888]
-
cultivată este așadar opusul direct al tuturor utilitarienilor, materialiștilor, ideologilor care reduc totul la întrebarea: "La ce îmi folosește? Ce pot face eu cu ea?" Nimeni nu poate ști adevărul sau valorile reale fără libertatea și receptivitatea spiritului necesare depășirii aparențelor. Friedrich Schiller știa acest lucru. El scrie în Prelegeri asupra Educației Estetice (1794): Utilitatea este un măret idol al timpului căruia toate forțele se închină și față de care toți suntem servili. În acest grandios echilibru al utilității, beneficiile artei nu
Rob Riemen „Educația este noblețea spiritului“ by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7582_a_8907]
-
lui se agață plutind firele de lână ale unui motiv al covorului. Orele trec și o dată cu ele un alt desen al covorului începe un alt motiv... Tot astfel, Léopold Bloom, agent de publicitate, se pregătește de o nouă zi în aparență banală, care prin jocurile memoriei și ale imaginației, va deveni o veritabilă odisee în 24 de ore ale orașului Dublin. De la un monolog interior la altul, relatând ziua de 16 iunie 1904, James Joyce construiește o operă copleșitoare în care
„16 iunie 1904“ by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7597_a_8922]
-
care s-a căpătuit, aceeași biserică avea rigori ceva mai utilitare. Familia începuse, conservator, să-i impute acutul liberalism citadin. Exact asta este, pentru personajul lui Dan Lungu, cartea pe care - parțial măcar - o pune pe hârtie. Un îndreptar în aparență social, dar în substanță individual. Dincolo de un prag, sinceritatea asumată narativ devine obiectivitate ratificată divin. Succesiunea ritmică a focalizărilor nu e o găselniță. Ea se regăsește, condensat, în finalul romanului. Aflat, în redacție, la calculatorul unei colege, Andi citește consternat
Rrromanul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7516_a_8841]
-
stat țigănesc în România". O asemenea însăilare de clișee n-ar merita să fie luată în seamă, dacă nu ar cuprinde pasaje care pot convinge un cititor neatent, dând impresia că furnizează date reale, precise. Într-o succesiune absurdă, sub aparențele unor informații istorice și filologice, se afirmă (în comentariile inserate anonim în text, redactate cu multe greșeli de limbă) că denumirea rom n-ar fi una reală: "Strigător la cer este că denumirea nu are nici o bază istorică, țiganii nu
Rom by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7525_a_8850]
-
în romanele sale, Peter Ackroyd scrie despre eroi din vremuri revolute, în poezie, în schimb, este uimitor de personal, având temeritatea de a-și etala sensibilitatea ultragiată de pierderea ființei iubite. Impresia de intimitate, de apropiere ține însă doar de aparențe: în realitate, poetul are o adevărată știință (ce ni se pare a-l prevesti pe prozator) de a exercita un control draconic asupra datelor referențiale, de a ambiguiza discursul la maximum. Dacă poemele lui Peter Ackroyd au o textură voit
Imaterialitatea pasiunii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7280_a_8605]
-
pierzându-și ingenuitatea, pe măsură ce începe să aibă un trecut, criticul literar nu mai poate evita implicarea (sufletească, nu numai intelectuală, estetică etc.), angajarea profundă, existențială, dramatică în toate Ťîntâmplărileť importante ale scenei literare". Aceste considerații de reală acuitate, deși au aparența unor lucruri știute de mult și de către toată lumea, reprezintă unul din capitolele forte ale scrisului lui Lucian Raicu (Critica - formă de viață, Reflecții asupra spiritului creator, Scene din romanul literaturii). Condiția de căpătâi a criticului veritabil: să iubească literatura: "iubirea
Arta de a admira literatura by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7285_a_8610]
-
la sfârșitul anului școlar, când va împlini 13 ani se va sinucide și totodată va da foc apartamentului. Apariția celui de-al treilea personaj, domnul Kakuro Ozu, noul locatar al imobilului, le va schimba amândurora destinul. Domnul Ozu zărește dincolo de aparențe, sesizează natura neobișnuită a celor două, reușește să le capteze atenția și încrederea, datorită lui depășesc rezervele obișnuite și comunică una cu alta. Celor trei li se alătură din când în când și a patra figură originală, menajera portugheză. Ce
Ariciul și camelia by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7305_a_8630]
-
ce ține de cultură. Și-a găsit o ascunzătoare perfectă, și-a construit o fațadă convingătoare de portăreasă, se cenzurează mereu și totuși de mai multe ori se trădează, dar ceilalți nu sesizează nimic, ghidați doar de obișnuințe și de aparențe. Are umor și sensibilitate, ironia salvează reflecțiile filosofice de ariditate, iar subtilitatea purifică efuziunile de patetism. Și, în mod similar, Paloma își indică vârsta (12 ani) și domiciliul (rue de Grenelle, nr. 7), condiția socială (părinți bogați) și intelectuală ("Întâmplarea
Ariciul și camelia by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7305_a_8630]
-
moarte, precaritatea eului mărturisitor, îndoiala față de viața de apoi, nostalgia vidului transpar și aici, fără a mai avea forța coagulantă din Bătrânețe și moarte în mileniul trei. Esențială rămâne însă (auto)interpretarea, scripturalizarea conștiinței gândindu-se pe sine, care, în ciuda aparențelor uneori derizorii, este singura în măsură să dea seama de adevărul / adevărurile ființei: "M-am inventat în cărți, iar acum mă conformez în viață acelui personaj. Da, dar... personajul e mai adevărat decât persoana care, mult timp, am fost" (p.
„Gâlceva“ cu Valéry by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/7320_a_8645]
-
organiza chiar o plenară în care erau "prelucrate" modalitățile de combatere a manifestărilor proletcultiste. Nu era pentru prima dată când ideologia comunistă punea între paranteze un conținut semantic. În definitiv, maniera de abordare a problemei literare era acum doar în aparență îmbunătățită, salvată de sociologismul vulgar al primilor ani postbelici. Astfel, se va vorbi de necesitatea de a evita schematismul, superficialitatea, dar soluția oferită ca remediu rămânea la fel de proletcultistă: pentru a scrie o poezie bună, poetului i se recomanda să treacă
Instrumente ale „agitației culturale” în perioada 1944-1954 by Letiția Constantin () [Corola-journal/Journalistic/7321_a_8646]
-
nivel, "încastrări" în termenii lui Tzvetan Todorov al unor scene aparent bizare "a momentului în care nu mai ai nevoie să fii realist" așa cum reușește programatic Hitchcock, unul dintre regizorii de care Truffaut se simțea apropiat. Analizând Noaptea americană, dincolo de aparența de seninătate și de orchestrație jovială, puțin holistică, distrată a regizorului, criticul relevă un alt resort secret al cinematografiei lui Truffaut, caracterul ei de soteriologie particulară: "Numai cinematograful poate să țină piept morții, uitării, nu pentru că le-ar ignora sau
François Truffaut, bărbatul care era filmul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7092_a_8417]
-
Gheorghe Grigurcu De-atîtea și de-atîtea ori aparențele înșală. Gabriel Chifu pare la prima și la a doua vedere înzestrat cu toate datele psihice și somatice trebuitoare pentru a-i asigura o avantajoasă poziție pe eșichierul existenței, cu un talent în măsură a-i susține convenabil cariera literară
Dincolo de aparențe by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7105_a_8430]
-
lui Tomas prin New York este presărat cu multe indicii ale unei dedublări periculoase, finalul se încheie cu triumful răului prin alianța între doi ucigași psihopați, prin dispariția eroului într-un accident stupid. Așa că policierul se dovedește doar pretextul, schema sau aparența altui roman mult mai interesant. Regal intertextual În numele porcului rezistă nu atât prin povestea ce încalcă flagrant regulile unui policier, ci mai ales prin personaje. Cele două personaje principale se află fiecare pe un prag între două faze mari ale
Deliciile unei prefăcătorii by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7114_a_8439]
-
infam, omul cade în Infern. Asta e ordinea de lectură așa cum a stabilit-o autorul. Iar la sfârșitul sfârșitului, în colțul cel mai depărtat și întunecat, omul semnează un pact cu porcul îmbrăcat în călugăriță." Așadar, În numele porcului ascunde sub aparența de policier o ficțiune serioasă despre căderea omului, despre discreția și fragilitatea Binelui, despre imposibilitatea de a separa, de a identifica și de a pedepsi Răul. Romanul cuprinde și o invitație subtilă de revizitare a lui Bosch printr-o o
Deliciile unei prefăcătorii by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7114_a_8439]
-
evenimentelor din roman, a detaliilor la câteva. Este confruntarea clasică dintre carte și ecranizarea ei, de aceea simt de această dată nevoia să mă desprind de universul cărții pentru a vedea ce a reușit Meirelles în absența ei. Avem în aparență un scenariu apocaliptic desfășurat după toate regulile genului, ilustrate spre exemplu la nivelul unei vulgate de un film precum Întâmplarea (The Happening, 2008) al lui M. Night Shyamalan. Ca și în Întâmplarea, ceea ce pare a fi un virus lovește din
Orbitor by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7324_a_8649]
-
perpetuăm frumusețea prin tertipuri chirurgicale și să ne prelungim viața prin orice mijloc. Un astfel de stup se dezvoltă în vid, fără nici un țel anume. El e supus unei creșteri vertiginoase în care valorile sunt înlocuite cu simulacre ce întrețin aparența valorilor. Tot ce pare real e de fapt un simulacru de realitate. Întreaga existență este un joc al aparențelor multiplicat la nesfîrșit. Și, dacă îi dăm crezare lui Baudrillard, chiar acesta e stadiul în care a ajuns omenirea. Ipoteza mea
O spiralădin cuvinte by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7331_a_8656]
-
în vid, fără nici un țel anume. El e supus unei creșteri vertiginoase în care valorile sunt înlocuite cu simulacre ce întrețin aparența valorilor. Tot ce pare real e de fapt un simulacru de realitate. Întreaga existență este un joc al aparențelor multiplicat la nesfîrșit. Și, dacă îi dăm crezare lui Baudrillard, chiar acesta e stadiul în care a ajuns omenirea. Ipoteza mea este că am depășit deja punctul de ireversibilitate. Că ne aflăm deja într-o formă exponențială, nelimitată, în care
O spiralădin cuvinte by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7331_a_8656]
-
care, s-a spus aici, nu iartă nimic, sunt mai îngăduitoare cu Joe sau cu Nevasta polițistului. Inspirat, dacă se poate spune așa, de un oribil caz din Germania, mult mediatizat, cineastul inventează un tată autohton, un pater familias în aparență, ale cărui orori, incest, proxenetism, victime fiind fiica și nepoata, par a fi bănuite de familie, dar ascunse din frică. Spectatorului nu-i rămân, mult timp, decât semnele de întrebare, punctul de pornire al unei istorii bine articulate din punct
Veneția, 2013: Un infern numit familie by Magda Mihăilescu () [Corola-journal/Journalistic/73354_a_74679]
-
Daniel Cristea-Enache În pofida aparențelor de generație boemă, regăsim printre "nouăzeciști" câțiva autori importanți care scriu și publică ritmic, cu mai multă sau mai puțină inspirație creatoare, dar într-o ramă de indiscutabil profesionalism literar. Marile cărți sunt rare: momente faste, izolate în care activitatea
Naștere ușoară by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7336_a_8661]
-
de un sacrasm teribil se asociază o expresie de decisă repulsie și sictir intratabil care îi îndepărtează pe toți, inclusiv pe fii săi cu familiile lor cu tot. În mod clar, Walt nu este dispus să facă frumos, să păstreze aparențele, iar printre victime se numără inclusiv părintele Janovitch (Chirstopher Carley), în vârstă de numai 27 de ani, care i-a promis soției lui Walt că va obține de la soțul ei o confesiune. Dezideratul pare imposibil de atins, dat fiind faptul
Gran Torino by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7370_a_8695]