1,211 matches
-
simte cuprins de iubire pentru Profeți și pentru prietenii lui Hristos. Întrebat de unde își trage înțelepciunea, bătrânul a răspuns că de la profeții evrei, ale căror profeții au fost împlinite de creștinism. Iustin va rămâne încredințat și va scrie în "Prima apologie" că ceea ce este adevărat în filosofia greacă provine de la Moise și de la profeți, considerând că cei care au trăit o viață rațională, în acord cu logos-ul, au trăit creștinește, chiar dacă nu au fost conștienți de aceasta, deci chiar dacă au
Iustin Martirul și Filozoful () [Corola-website/Science/303842_a_305171]
-
nu posesiv). Cu el a colaborat la reorganizarea și la îmbogățirea bibliotecii fondate la Cezareea de Origen. Personal s-a dedicat în special culegerii de documente istorice (păgâne, iudaice și creștine), care îi puteau servi ca material pentru o proiectată apologie a creștinismului, pe care însă nu a mai apucat să o scrie. Admirația comună (a lui Eusebiu și a maestrului său, Pamfil) pentru Origen a avut drept rezultat compunerea (în colaborare) a Apologiei lui Origene, în șase cărți (lat. "liber
Eusebiu din Cezareea () [Corola-website/Science/304010_a_305339]
-
puteau servi ca material pentru o proiectată apologie a creștinismului, pe care însă nu a mai apucat să o scrie. Admirația comună (a lui Eusebiu și a maestrului său, Pamfil) pentru Origen a avut drept rezultat compunerea (în colaborare) a Apologiei lui Origene, în șase cărți (lat. "liber"), dintre care ultimele două au fost compuse numai de el ceva mai târziu. În 307 Pamfil a fost arestat, iar în 309 a îndurat martiriul, pe timpul persecuției lui Dioclețian; iar ucenicul Eusebiu, "întemnițat
Eusebiu din Cezareea () [Corola-website/Science/304010_a_305339]
-
„Apărarea lui Socrate” (în ) este un dialog socratic scris de filosoful grec Platon, discipol al lui Socrate. Apologia este versiunea scrisă de Platon a discursului lui Socrate de apărare împotriva acuzațiilor de a fi fost un om „care a corupt tineretul, nu a crezut în zeii atenieni și a creat noi zeități”. Cuvântul „apologie” are aici sensul primar
Apărarea lui Socrate (Platon) () [Corola-website/Science/304464_a_305793]
-
discipol al lui Socrate. Apologia este versiunea scrisă de Platon a discursului lui Socrate de apărare împotriva acuzațiilor de a fi fost un om „care a corupt tineretul, nu a crezut în zeii atenieni și a creat noi zeități”. Cuvântul „apologie” are aici sensul primar, de discurs întru apărarea credințelor sau unor acțiuni care reies din anumite argumentări filosofice. Apologia începe cu declarația lui Socrate despre faptul că el nu știe dacă poporul Atenei (care constituie curtea) nu a fost deja
Apărarea lui Socrate (Platon) () [Corola-website/Science/304464_a_305793]
-
a fi fost un om „care a corupt tineretul, nu a crezut în zeii atenieni și a creat noi zeități”. Cuvântul „apologie” are aici sensul primar, de discurs întru apărarea credințelor sau unor acțiuni care reies din anumite argumentări filosofice. Apologia începe cu declarația lui Socrate despre faptul că el nu știe dacă poporul Atenei (care constituie curtea) nu a fost deja convins de către reclamanții săi. Această declarație este de o importanță capitală pentru întregul discurs. Platon adesea începe dialogurile socratice
Apărarea lui Socrate (Platon) () [Corola-website/Science/304464_a_305793]
-
știe dacă poporul Atenei (care constituie curtea) nu a fost deja convins de către reclamanții săi. Această declarație este de o importanță capitală pentru întregul discurs. Platon adesea începe dialogurile socratice cu cuvinte care indică ideea centrală a textului. În cazul apologiei sunt cuvintele „Eu nu știu...”, care susțin sugestia lui Socrate că filosofia începe cu admiterea sinceră a ignoranței, și înțelepciunea, pe care o are, provine de la cunoștința sa că nu știe nimic. Socrate roagă juriul să fie judecat nu conform
Apărarea lui Socrate (Platon) () [Corola-website/Science/304464_a_305793]
-
Transilvania (începând cu 1529 a funcționat o tipografie la Sibiu, concomitent cu tipografia lui Gaspar Heltai de la Cluj). Printre altele, Honterus tipărește în 1543 cartea "" Reformationsbüchlein für Kronstadt und das Burzenland"" ("Cărticica de reformă pentru Brașov și Țara Bârsei") și ""Apologia"", iar în 1547, ""Kirchenordnung aller Deutschen in Siebenbürgen"" ("Regulamentul bisericilor tuturor germanilor din Transilvania"), care cuprindeau principalele teze ale reformei evanghelice a bisericii sașilor din Transilvania, de inspirație luterană. În anul 1546 a fost înființată la Brașov, la insistențele lui
Johannes Honterus () [Corola-website/Science/298028_a_299357]
-
(limba greacă απολογια, care înseamnă "discurs de apărare") este un discurs menit să apere persoana care îl elaborează, sau altă persoană, în ceea ce privește ideile sau doctrina sa. În literatura latină este cunoscută lucrarea "Apologia", scrisă de Apuleus, în care autorul se apără împotriva acuzației de vrăjitorie. În creștinism înseamnă apărarea din punct de vedere intelectual-civil a religiei creștine. Unii consideră apologia ca fiind o ramură a teologiei. În viziunea protestantă, apologeții sunt prea polemici
Apologie () [Corola-website/Science/312965_a_314294]
-
altă persoană, în ceea ce privește ideile sau doctrina sa. În literatura latină este cunoscută lucrarea "Apologia", scrisă de Apuleus, în care autorul se apără împotriva acuzației de vrăjitorie. În creștinism înseamnă apărarea din punct de vedere intelectual-civil a religiei creștine. Unii consideră apologia ca fiind o ramură a teologiei. În viziunea protestantă, apologeții sunt prea polemici atunci când apără catolicismul. Tradițional, însă, apologia îmbracă un aspect pozitiv pentru creștinism, misiunea sa fiind atât aceea de a-l apăra pe credincios împotriva propriilor lui îndoieli
Apologie () [Corola-website/Science/312965_a_314294]
-
autorul se apără împotriva acuzației de vrăjitorie. În creștinism înseamnă apărarea din punct de vedere intelectual-civil a religiei creștine. Unii consideră apologia ca fiind o ramură a teologiei. În viziunea protestantă, apologeții sunt prea polemici atunci când apără catolicismul. Tradițional, însă, apologia îmbracă un aspect pozitiv pentru creștinism, misiunea sa fiind atât aceea de a-l apăra pe credincios împotriva propriilor lui îndoieli, cât și împotriva necredincioșilor. În Noul Testament apologia ia forma apărării creștinismuluiîmpotriva exceselor iudaice, și deci, de a proteja mesianismul
Apologie () [Corola-website/Science/312965_a_314294]
-
În viziunea protestantă, apologeții sunt prea polemici atunci când apără catolicismul. Tradițional, însă, apologia îmbracă un aspect pozitiv pentru creștinism, misiunea sa fiind atât aceea de a-l apăra pe credincios împotriva propriilor lui îndoieli, cât și împotriva necredincioșilor. În Noul Testament apologia ia forma apărării creștinismuluiîmpotriva exceselor iudaice, și deci, de a proteja mesianismul. Apologeți ca Iustin Martirul și Tertulian au apărat superioritatea morală a creștinilor. Origene în sec. II d.Cr. a subliniat puterea supranaturală a Duhului Sfânt în a-i apăra
Apologie () [Corola-website/Science/312965_a_314294]
-
Toma de Aquino apără credința în Dumnezeu, arătând că Dumnezeu este prima cauză a întregului Univers. În protestantism apologeți ca Joseph Butler și William Paley susțin că întraga arhitectură a Universului îl are ca arhitect pe Dumnezeu. În sec. XIX apologia a avut de dus o luptă grea împotriva unor atacuri la Evanghelii, teoria evoluției reprezentând un pericol prin proasta ei inerpretare. Nietzsche și teoria marxistă au reprezentat alte momente grele în care creștinismul a avut nevoie de apologeți. În sec
Apologie () [Corola-website/Science/312965_a_314294]
-
paseism utopic, Neamțu a susținut teza conform căreia "creștinismul mileniului III va fi urban sau nu va fi deloc." "Povara libertății" (2009) a pus în discuție dezbaterile conservatorilor nord-americani și definițiile contradictorii ale modernității. "Verbul ca fotografie" (2009) a făcut apologia dialogului civic pe fondul tendinței de tabloidizare din mass-media. Autorul oferă totodată câteva schițe despre relația între Ortodoxie și modernitate, marcând importanța unei culturi a virtuții într-o societate cu tot mai puține modele, rădăcini și speranțe. "Elegii conservatoare" (2009
Mihail Neamțu () [Corola-website/Science/309649_a_310978]
-
doctrine și chiar sisteme filozofice. Acest autor, "multiplu precum universul", este, de fapt, inclasabil. Disponibilitatea sa stilistică pare a fi a unui Joyce lipsit de spiritul lucrativ ce dă unei compoziții literare aspectul său finit. Opera lui Pessoa este o apologie a fragmentului. Iată de ce s-au păstrat în cufărul lui Pessoa "clipele" pe care scrisul a reușit să le fixeze: de la horoscopul Portugaliei, la răspunsurile pentru o revistă de cuvinte încrucișate ce apărea în Anglia. Dar marea parte a "moștenirii
Fernando Pessoa () [Corola-website/Science/309706_a_311035]
-
univers prea rigid, care-și găsește exprimarea concretă în masivitatea edificiului din planul secund. Compoziția poate să se revendice din moștenirea spirituală or ientală, acolo unde miraculosul reprezintă o formă de agregare a universurilor invizibile, reprezentând -în ultima instanță - o apologie a tinereții văzute ca stare de spirit pozitivă. Al treilea element fundamental, „Apa”, se regăsește convertit într-unul dintre simbolurile determinante ale civilizației moderne: energia electrică. Imaginea propusă de către artistul grafic are în vedere reprezentarea, tot dintr-o perspectivă montantă
Fred Micoș () [Corola-website/Science/310768_a_312097]
-
Bernardim Ribeiro. "Lusiadele" este cea mai importantă opera a lui Luís de Camões și totodată una dintre cele mai importante din întreaga literatura portugheză. Sunt rezultatul juxtapunerii idealului cavaleresc și idealului umanist. La prima vedere, Lusiada pare a fi o apologie a expansiunii coloniale portugheze. În fond însă, operă - asemenea epopeilor homerice - este construită pe un motiv central de ordin moral: energia, curajul, tenacitatea, spiritul de sacrificiu al navigatorilor, care prin faptele lor aduc patriei onoare și faima. Ca fond, epopeea
Literatura portugheză () [Corola-website/Science/308701_a_310030]
-
cu opoziția bizantină autohtonă, cu antiunioniștii. A fost răbdător cu ei și a încercat în mai multe rânduri să-i aducă la punctul lui de vedere, împiedicând discuțiile. Ioan Eugenikos i-a trimis minuta unei asemenea întâlniri, sub forma unei apologii din partea conducătorilor comunității antiunioniste din Constantinopol. Ei se organizează într-un synax sau sinod, în opoziție cu sinodul condus de patriarh, pe care refuzau să-l recunoască. Constantin nu era un apărător fanatic al unirii de la Florența. Dar rămăsese convins
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
adopte creștinismul. Probabil prima transmitere în limba greacă abundă de citate patristice, de exemplu din operele lui Grigore de Nazianz și, remarcabil de des, din cele ale lui Ioan Damaschinul (secolul al VIII-lea). În legendă este inclusă și o apologie scrisă de Aristide în secolul al II-lea. Versiunile care au circulat în Imperiul Bizantin în aproximativ 140 manuscrise sunt derivate dintr-un izvor datat în anul 1021. Cam 60% din manuscrise poartă lema unui călugăr Ioan din mănăstirea Sabas
Varlaam și Ioasaf () [Corola-website/Science/306165_a_307494]
-
Asociația Evreilor Români Victime ale Holocaustului (AERVH) pentru negarea Holocaustului, dar plângerea a fost respinsă. Ion Coja a publicat o serie de romane și piese de teatru. În 1979 primește premiul Academiei Române pentru piesa de teatru "Credința". Opera face o apologie a rolului jucat de Brătieni și Carol I în istoria românilor.
Ion Coja () [Corola-website/Science/305320_a_306649]
-
Sfintele scripturi îl declarau clar ca fiind născut. Odată cu această scriosoare doctrinară, papa Dionisiu a trimis și o altă scrisoare episcopului din Alexandria, prin care scrisoare episcopul era convocat să explice poziția sa. Dionisiu, episcopul Alexandriei, își prezintă poziția în "Apologia" sa (cf. sf. Atanasiu, De sententia Dionysii, V, 13, De decretis Nicaenae synodi, XXVI). Urmând vechile tradiții ale Bisericii romane, Dionisiu a avut grijă și de credincioșii din pământurile îndepărtate. Creștinilor din Capadocia, neliniștiți din cauza incursiunilor goților, papa le-a
Papa Dionisiu () [Corola-website/Science/305388_a_306717]
-
împrumut a silit guvernul liberal condus de Vintilă Brătianu să își depună mandatul, la 3 noiembrie 1928. Liberalismul, constituționalismul și naționalismul au fost pentru Vintilă Brătianu principiile de bază ale concepției sale politice. "„Nu odată de la tribuna Parlamentului a făcut apologia spiritului liberal care a stat la baza organizării și dezvoltării României moderne, ducând-o la unire și mărire. Era totodată cel mai aprig susținător al regimului constituțional și parlamentar”". Concepția politică a lui Vintilă Brătianu era aceea a unui naționalism
Vintilă I. C. Brătianu () [Corola-website/Science/299970_a_301299]
-
1942 a fost numit atașat de presă la Berlin. După război, în 1945, a fost arestat și judecat în așa-numitul „lot al ziariștilor”, alături, între alții, de Stelian Popescu, Radu Gyr și Pamfil Șeicaru, fiind acuzat că a făcut apologia Germaniei și a războiului antisovietic. A fost condamnat de Tribunalul Poporului, pe 1 iunie 1945, la "„20 de ani detențiune rea și 10 ani degradațiune civică, cu confiscarea averii”". A fost închis la Aiud, Dumbrăveni, Jilava, Craiova, Poarta Albă și
Alexandru Hodoș (ziarist) () [Corola-website/Science/322906_a_324235]
-
la Roma, în perioada ridicării creștinismului, anume Mitra, avea și el ziua de naștere serbată pe 25 decembrie. Mitra era un zeu persan al cărui cult și rit era și foarte asemănător creștinismului, așa cum constata scriitorul creștin Iustin Martirul în Apologia sa prin secolul al II-lea, așa cum va remarca mai târziu și Tertulian la debutul secolului al III-lea. ("De praescritione haereticorum"). Sfântul Ciprian a formulat la mijlocul secolului al III-lea: "O, ce magică lucrare a Providenței că ziua în
Crăciun () [Corola-website/Science/296839_a_298168]
-
în alte limbi sunt considerate facilități moderne. Pentru musulmani, limba arabă ca mijloc de expresie a Coranului, Cuvântul lui Dumnezeu, este perfectă ca și Coranul însuși. Când se vorbește despre perfecțiunea acestei limbi, se scot în evidență elemente prezente în apologiile tuturor limbilor: muzicalitate, logică, bogăție sinonimică, simbolismul sunetelor, concizie, și mai ales motivarea ce ar exista în relația formă sonoră-conținut semantic. Perfecțiunea acestei limbi este subliniată permanent în lucrările autorilor musulmani consacrate inimitabilității - "al-’i‘ğăz" (termen tradus și cu
Coran () [Corola-website/Science/296906_a_298235]