198,134 matches
-
se spun în șoaptă. Jidov, da, pribeag, că nu spune chiar el că era pribeag? El însuși spunea; pribegi, cine erau? Veneticii, ăștia. Eminescu era o minoritate. Hotărît lucru! Ce, putea fi el majoritate? Dacă era, acum toți am fi arătat ca el. Ar fi fost modern, daa, foarte modern chiar, să ai lues pe picioare? Să ai ulcerații, și toată lumea le-ar fi pictat - și toată lumea le-ar fi purtat, mai ales adolescenții. Ăștia care poartă, de obicei, clipsuri, tatuaje
Eminescu by Mihail Gălățanu () [Corola-journal/Imaginative/6804_a_8129]
-
priveau falangele păroase, încruntați, exorcizând moartea beau esențe nebune. ei nu au iubit niciodată ei nu știu că undeva există femei nu-și amintesc mumele nici tristețea din care acestea le-au țesut cămășile, din fatalitate nu li s-a arătat nici cât e posibil; își suflecă mânecile, urcă platoul verde nu se cunosc între ei, au cuțitele ridicate, filmul muntelui se derulează în luciul lor: o armată cu mii de picioare. îi presimt părinții antichității din creasta de aur, pasărea
Sacrificiul by Constantin Hrehor () [Corola-journal/Imaginative/6990_a_8315]
-
fi stat de vorbă, iar Nane își imagină cuvintele țurțuroase pe care le știa foarte bine de la dascălul său, tot un tesalian, poreclit Țenefațem. Spre mirarea lui, capișonul ieși destul de repede. Dar acum, sub lumina înflorită, a amiezei, nu mai arăta la fel. De fapt era altă persoană, cu un capișon la fel caraghios, care îi acoperea fruntea, înălțându-se, gogoșit, de aproape trei palme. Însă, spre deosebire de micul purtător de felinar, acest om, care tocmai își ștergea cizmele pe pardoseala galbenă
Prăvălia de peruci by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/6599_a_7924]
-
surpriza nu s-a lăsat așteptată prea mult. Sub salteaua patului au descoperit dosită cârpa curată de in cu solzii de aur înfâșurați în ea. Și-atunci, neștiutori, uluiți, neducându-i prea mult nici glagoria, s-au apucat să-i arate în toate părțile, la cine se nimerea, poate-poate i-o lămuri careva, ce era cu aceștia. Vorba că Anghel Furcilă ascundea ce ascundea, s-a întins din gură în gură ca molima. Odată prinsă din zbor, aceasta a fost despicată
Reîntâlnirea cu zmeul by Ovidiu Dunăreanu () [Corola-journal/Imaginative/6627_a_7952]
-
întreba cu ochișorii ei de veveriță trecând prin mine ca lama de cuțit: -Tu de ce nu ești tânără, tanti Adina? Mămicile toate sunt tinere, dar matale ești mai bătrână.... Nu-i plăcea deloc și încerca să se îmbrace tinerește, să arate cât de cât bine, să se machieze, ruj de buze întotdeauna, ba se și vopsise roșcată o dată, doar-doar asta mică o s-o scutească de privirea aia involuntar critică. Nu e deloc adevărat că mama nu are vârstă, că poți să
Mafalda by Ioana Drăgan () [Corola-journal/Imaginative/6870_a_8195]
-
exemplu, dar cât de grăitor! Tinerii literați grăbiți de acum, mai cu seamă cei aflați în preajma debutului în volum, se vor cruci probabil și vor scuipa în sân oripilați, dar îi asigur că povestirea mea este reală, lucidă, obiectivă. Cum arăta un debut poetic în a doua jumătate a anilor '70? Să începem cu începutul: se debuta greu, chinuitor, temător, poticnit, dar mai ales zăbavnic. În toată țara nu existau decât câteva edituri literare mai răsărite, a căror crăiasă era neîndoielnic
Aveți curajul să citiți ce urmează? by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/6672_a_7997]
-
sînt deloc frumos!, interveni modest Corbul. - Ascultați mai departe. "Domnule Corb, sînteți prea frumos", va zice Vulpea, "ce încîntare ar fi dacă ați avea și vocea pe măsură! Rege al păsărilor v-ați numi!" La care Corbul, voind neapărat să arate cît de frumos poate cînta, va deschide ciocul și va lăsa brînza să cadă, iar Vulpea o va înșfăca. - Și i-o va da înapoi, zise Vulpea cinstită. - Nu fi toantă, Vulpeo! Nu i-o vei da, ci o vei
Povești impertinente by Andrei Cornea () [Corola-journal/Imaginative/6975_a_8300]
-
nemăsurate vise și resturi poetice ale strălucitoarei tagme de cântăreți aflată-n plin galop. După sorbirea cu alte buze, dă limbii cuvântul întreg! Pe calea întoarsă însoțit și singur sunt, despărțit de tot și împărțit în trei, precum năucitoare semnele arată? Timpul se desface: într-o parte palpabilă, amenințătoare cu retragerea evenimentelor și alta străină, mult mai amenințătoare prin absența-i ce ar putea oricând să i se retragă omului, 5. despărțit sub ochiul imobil al negativului, el știe că numai
Poezie by Dumitru Velea () [Corola-journal/Imaginative/7102_a_8427]
-
degetul bate, vestindu-i întoarcerea, sunetul pornit să-i caute urmele în cenușa de dincolo de ziduri nu întoarce umbra pe cadranul Ahaz. XXXII. (greșeala celuilalt) 1. Umbra mâinii de deasupra strălucitoare m-acoperă, taie în carne din stânga spre dreapta semnul arătat în odaia închisă. 2. Ațintirea flăcărilor tulbură bezna din unghiurile încăperii până când gura de umbră ridică vorbe zguduitoare; de prisos vărsarea apelor mari - nu apropie lumina de buzele calde; vuiește în pâclă flamura și se uită alcătuirea din pisc, măcar că
Poezie by Dumitru Velea () [Corola-journal/Imaginative/7102_a_8427]
-
și uite că tot nu se făcuse noapte. Dîrdîind, cu buzele vinete de frig, ștergîndu-și franjurii de muci care-i atîrnau peste bărbie cu dosul mînecii canadienei ude, făcea semn mașinilor care zburau parcă prin dreptul ei. După felul cum arăta, de bună seamă că nu prezenta destulă încredere. Și dacă s-ar pune în mijlocul șoselei, la viteza cu care trec ăștia... În mijlocul acestui gînd opri exact în dreptul ei, cu portiera lîngă șoldul ei, un mercedes alb pe care-l asemănă
Prăpădul Lui de pe urmă by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Imaginative/6740_a_8065]
-
mercedes alb pe care-l asemănă instantaneu cu un înger salvator condus de un bărbat brunet, grizonat, cu trăsături ferme și bine proporționate - un actor sau un diplomat, își spuse, și uite că n-o întrebă nimic. Ceasul de pe bord arăta ora unu și jumătate și ea aștepta să se însereze, ca și cum timpul stătuse-n loc, se comprimase, iar omul se purta ca și cum fusese special trimis ca s-o ducă unde trebuie. Cînd ceasul arătă unu și patruzeci, ea rupse în
Prăpădul Lui de pe urmă by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Imaginative/6740_a_8065]
-
o întrebă nimic. Ceasul de pe bord arăta ora unu și jumătate și ea aștepta să se însereze, ca și cum timpul stătuse-n loc, se comprimase, iar omul se purta ca și cum fusese special trimis ca s-o ducă unde trebuie. Cînd ceasul arătă unu și patruzeci, ea rupse în engleză lecția învățată de la domnul Carsky - vrea să ajungă la lagărul Treiskirchen... Bărbatul încuviință, înclinînd capul imperceptibil. Nu scoase nici o vorbă cale de o sută de kilometri, abătîndu-se desigur din drumul său și bineînțeles
Prăpădul Lui de pe urmă by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Imaginative/6740_a_8065]
-
pensiune din sătucul Sankt Nikol an der Donau, aflată la o sută cincizeci de kilometri de Viena. În zonă, găsi în sfîrșit cîțiva români, dintre care unul, Radu Auraș pe numele lui, un tip la patruzeci și ceva de ani arătînd uns cu multe alifii urît mirositoare, din Reșița de fel, o puse în temă numaidecît cu rostul ei aici: proprietarii acestor pensiuni primeau lunar de la statul austriac cîte două mii de mărci pentru fiecare emigrant găzduit, ceea ce era mai mult decît
Prăpădul Lui de pe urmă by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Imaginative/6740_a_8065]
-
pe șosea, la douăzeci de kilometri. Cîștiga binișor, supraviețuia, reușea să strîngă și bani, dacă avea cazarea asigurată. Se oferi s-o ajute să-și găsească o slujbă bună, deși nu tocmai dezinteresat. Avea bucurie la ea și Răducu, se arăta drăguț și săritor precum kosovarul ăla, care semăna cu Remus nu doar la figura de desfrînat, ci și la felul cum s-a priceput să stoarcă din ea tot ce s-a putut. N-ar mai fi vrut să se
Prăpădul Lui de pe urmă by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Imaginative/6740_a_8065]
-
el, buzele arcuite în sus, ca să stâlcească cuvintele, nici nasul lung, nici obrajii rotunjiți-bosumflați. Trăsăturile lui îmi sunt așa de bine întipărite în minte, că se suprapun de la sine peste trăsăturile tinerei, contaminându-le pe ale tinerei - cinstit, nu știu, arată ca el, n-arată ca el? Are pielea albă, și un păr des și puțin vâlvoi. Da, cred că e ea. îndreptându-se spre același avion, ei poftim ce-ntâmplare! Dar e o diversiune binevenită: nu se preocupă nimeni de
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
sus, ca să stâlcească cuvintele, nici nasul lung, nici obrajii rotunjiți-bosumflați. Trăsăturile lui îmi sunt așa de bine întipărite în minte, că se suprapun de la sine peste trăsăturile tinerei, contaminându-le pe ale tinerei - cinstit, nu știu, arată ca el, n-arată ca el? Are pielea albă, și un păr des și puțin vâlvoi. Da, cred că e ea. îndreptându-se spre același avion, ei poftim ce-ntâmplare! Dar e o diversiune binevenită: nu se preocupă nimeni de mine ori de valiza
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
Acum nu mai e calm. îi lucesc ochii cu o enervare rece și reziduală, o are în el, la îndemână când are nevoie de ea. Mă uit repede la fata în roz. Acum, are trăsăturile omului din portretul înrămat. Acum, arată ca el, e el. Apăs pe butonul de salvare (nu te pune cu țiganul sistemului). La un pas în spatele hindusului, fata așteaptă cu o mână deja scotocind în poșetă. Pachet de țigări Pall Mall fără filtru. Brichetă. îmi aruncă o
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
e brunetă. îmi scot valiza din compartimentul de bagaje, și aș vrea să i-o arunc în obraz țiganului sistemului - dar... mișcându-mă încet ca să nu pleznesc, ies cu valiza în mână pe culoarul dintre scaune. Sunt locuri acolo. Hindusul, arătând spre coada avionului. Ea spune, neutru: nu-i nevoie, puteți să stați și aiciD Știind că n-am să stau, sunt sigur. Văd peste umerii ei înguști că pasagerii se împing în avion. Răspund: Dacă tot i-ați ținut pe
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
In pat, spun eu, și mimez stând rezemat pe un morman de perne, bătând la o mașină de scris ținută pe genunchi. Acum râde mai larg. I se colorează buzele subțiri, îi sclipesc dinții. Poate-i o fată de treabă. Arată spre cutia de șah: Joci șah? Eu? Doamne ferește. A fost jocul preferat al lui Lenin. Acum râde de-a binelea. I se îngustează ochii, dar lumina răsfrântă din ei e caldă, amicală, atât de amicală încât încep să mă simt
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
sunt poetul căruia i s-a spart vasul de zbaterea Daimonului. Ľipătul Sunt întemnițată pe viață între gratii ce se îndesesc în progresie geometrică: lanțuri de celule înmulțite halucinant; cândva, vedeam printre ele câmpiile verzi și albastrul cerului, i le arătam poetului, întindeam mâna și le-atingeam, urmăream printre zăbrele creșterea și descreșterea soarelui, acum, numai descreșterea. Zăbrelele vibrează, sunt o până asurzitoare, prin care mâinile nu mai trec, și nici privirea, și nici țipătul meu; pânza zăbrelelor mi s-a
Poeme pentru Odette by Dumitru Velea () [Corola-journal/Imaginative/7540_a_8865]
-
de rău, iar câteva inimi exaltate deschiseră topice pe forumuri și chiar liste de susținători ai ideii. Și în timp ce Primăria cheltui o groază de bani să șteargă textul de pe fața netedă a blocului de marmură, Leonard își termină filmul, care arăta câteva imagini tremurate și cețoase, despre oamenii îngenuncheați în fața unui bloc de marmură. Nu se înțelegea mare lucru, nici măcar textul pe care îl scrisese cu atâta participare, nu se vedea, iar ploaia aurie părea doar un defect de peliculă. Din
Poveste de PAȘTE by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/7399_a_8724]
-
De toamnă părăsită prin păduri, Unde balaurii cei vechi se peticesc Cu solzi de-argint și zînele fac tumbe Fiindcă nu știu cu tălpile să umble Ca oamenii pe globul pămîntesc; Iar Dumnezeu le iartă și le lasă Să își arate șoldurile mătăsoase...
E-ndrăgostită roua de-un ciuperc rotund... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/7518_a_8843]
-
loc de patru Picioare, - care, chit că șed În loc, într-un etern stop-cadru, Unul pe altul se succed. Pîn' la cabană nu e mult, Mai multă-i calea dindărăt... Se pare cum că omul cult (Ceea ce nu-i ușor s-arăt) Stă-ntr-un picior cum cocostîrcul, Și-n rîs de cîte-un biet nătîng E luat... Cei doi îndură smîrcul, Îi doare, însă nu se plîng. Atunci cînd, însă,-adoarme hoarda, Ei fac ca îngerii din Rai*: Coboară scara, sărind coarda
Un turnir poetic by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/7564_a_8889]
-
Emil Brumaru Dragostea-și are grijele-i mărunte: S-oprească fluturii pe buze de pahare, Să facă roua ziua grea s-o-nfrunte, Seara să ducă melcii la plimbare, Și să te-mbrace numai în veșminte Ce-arată multe și ascund puține Din farmecele tale fără minte, Picioarele-n cizmoance lungi să-ți țină, Și-o bluză pe sîni mici avînd drept pază Să poți urca prin turnuri de castele Pe coridoare vechi ce delirează În mari portrete
Dragostea-și are grijile-i mărunte... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/7730_a_9055]
-
mucegăit. Sufletul trecea râul cântând. vremea când am rămas singuri La început erau vitele noastre și grâul nostru și viile noastre care dădeau rod și ne scăldau în vinul aurorei. Călăreții treceau simplu și se sfârșeau în amurg minunile se-arătau des femeile prindeau contur din propriile mișcări din cântecele înflorate pe câmp și livezi prindeau contur din iubire. La început lucrurile erau lucruri le foloseam pentru că erau bune și frumoase erau bune și frumoase pentru că le doream cuțitul tăia carnea
Poezie by Liviu Georgescu () [Corola-journal/Imaginative/7493_a_8818]