1,924 matches
-
a luat sub ocrotirea sa, în timp ce regele a uitat de mine. Doar Pietro, sfătuitorul său roman, îmi adresa când și când, gânditor, ocheade sfredelitoare, ca și cum n-ar fi reușit să mă citească până la capăt. Pavia ni s-a arătat odată cu asfințitul, măreață, puternică, inexpugnabilă. Dar bucuria de a mă minuna de capitală așa cum aș fi dorit îmi era alungată de gânduri negre. Din care m-am trezit odată ajunși la destinație. Numai ce am descălecat în fața casei lui Gisulf, când un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
conservare a apeductului, a străzilor și a canalelor de scurgere, frumusețea palatului regal și a multor case. Seara, trecând pe lângă cerșetorul de pe treptele paraclisului, am susurat un simplu: „Nimic“. A treia zi, în fine, am fost convocați la curte. În asfințitul melancolic al orașului, căldura umedă de august făcea aerul mohorât și respirația anevoioasă. La intrare, un majordom ne-a despărțit. Gisulf a fost însoțit în sala tronului, iar eu am fost luat deoparte de un arhidiacon. Acesta m-a condus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mi-a explicat: - Pe drumul acesta e mare lucru dacă ajungem încă pe lumină la mănăstirea Pomposa. Adică la jumătatea drumului. Până acum ne-am descurcat. N-am avut parte de incidente nici cu oameni, nici cu animale, și, către asfințitul soarelui, am ieșit din pădure, iar după o scurtă bucată din drumul care ducea la Ravenna, iată-ne ajunși în apropiere de mănăstire. Era, de fapt, o minusculă chinovie. Călugării ne-au primit în numelui lui Benedetto și ne-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
îmbrăcat în negru și cu o față care te-ngrozea. - Andras! am izbucnit eu. - Trădătorii! mi-a ținut isonul Gundo. VI Primejdia ne-a ocolit și pe bucata de drum spre Spina. Doar picioarele continuau să ne facă probleme. Pe la asfințit, am ajuns. Adăpostul ce ne-a fost rezervat semăna cu un grajd. Spre norocul nostru, mai aveam încă de-ale gurii, drept care ne-am potolit foamea într-un ungher întunecos. Pentru o para și jumătate, ni s-a permis să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
miros la orice mișcare. Durando era și singurul care vorbea cu noi, și nu s-a arătat mirat de cererea mea. Între două leorpăituri de ciorbă, m-a întrebat: - Câți, când, unde și ce? I-am răspuns: - Opt, mâine spre asfințit, pe drumul prin pădure care leagă Classe de Muta, la o jumătate de milă de mănăstire. E nevoie de patru burdufuri de vin bun și un loc sigur ca să ne-ascundem câteva zile. A rumegat răspunsul până ce a dat gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
m-a informat că Romilde era și ea pe un bastion pe post de spectatoare la făloasele parăzi ale regelui avar, îmbrăcată în veșminte de in negru fluturătoare ce nu-i lăsau descoperită decât fața palidă. A treia zi spre asfințit haganul s-a oprit chiar sub ea și, într-o foarte bună limbă greacă, i-a strigat: - Femeie, eu te-am iubit, îți amintești? Vino să stăm de vorbă, și s-ar putea ca acest oraș să fie cruțat. Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a face ceva, să nu acționeze nesăbuit primejduind viața, a lor și a celorlalți. Rotari era cel mai agitat. Pentru a doua oară era ostatic și în imposibilitatea de a reacționa. Ne opream doar o singură dată pe zi, în asfințit, pentru mâncare și nevoile fizice. Avarii, dacă n-ar fi fost la mijloc caii, nu ne-ar fi îngăduit nici măcar acel popas, obișnuiți cum erau să facă toate cele de-a călare. Ne aruncau pui de găină vii, care uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
soarele, în pronaos Maica Domnului Îndurătoarea, printre stelele pâlpâind slab în jurul ei și înțeleg acum că există momente unice în care e posibilă orice translație către cosmos, crucea înaltă de pe turla bisericii s-a topit acum în soarele rănit al asfințitului, de aici, de pe deal nu se mai vede nicio cruce pe turlă, numai soarele prins ca într-o lance ascuțită stropind în juru-i cu raze, și brațul tău aleargă grăbit pe blocul de schițe să nu-i scape nimic din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
pe trepte, oprindu-se în umbrelele colorate de la mesele de pe terasă, scăldându-se în Fontana della Barca, trecând peste Tinita dei Monti, mărșăluind prin Piazza del Popolo, zăbovind leneș pe Via Sacra, înainte de a se răspândi din Pincio în culorile asfințitului deasupra întregii Rome, 21 iulie, voi pleca, bagajele mele sunt făcute, de câteva zile în febra cadourilor, uriașul bloc de desen cu coperți tari din piele cumpărat de la un fel de anticariat, verific ori de câte ori trec pe lângă el cataramele mari bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
acum? se ridică Dosan odată cu el. Nu aș vrea să te las să pleci, dar te voi Însoți o bucată de drum. Și el trebuia să ajungă la castel Înainte de căderea nopții. Pădurea lăncilor Înalte de șase metri Întoarse spatele asfințitului, pornind către răsărit. În comparație cu purtătorii lor, lăncierii din Mino păreau niște pitici fără minte. Ah, mi-a pierit toată pofta de viață. Va sosi ziua când copiii mei vor ajunge să Își cerșească viața de la nebunul ăsta! Și totuși, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
ei, chicoti și alergă În casă. Tokichiro râse și el. În mod ciudat, ceva Îl amuza. Își aminti că, lăsase petrecerea baltă, ducându-se să bea cu prietenii, după care mersese direct la castel. Se Întorcea, În sfârșit, acasă, pe la asfințit, cam la ora ceremoniei nupțiale din ajun. În seara asta, la poartă nu mai ardeau focuri, dar de trei zile dura un fel de sărbătorire În familie, cu musafiri venind și plecând Încontinuu. Astă seară, casa răsuna din nou de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
ploaie și cu un vânt puternic, iar Saya și proprietarii fermei unde trăseseră Își dădură toată silința să-l Împiedice pe Hideyoshi să se ducă, Însă acesta Își puse o pălărie și o pelerină de paie și, Încăpățânat, urcă. În asfințit, ajungând, se opri la intrare și strigă, ca de fiecare dată. — Da. Cine e, vă rog? În seara aceasta, pentru prima oară, ieși Oyu, tânăra femeie despre care Kokuma spusese că era sora lui Hanbei. Știu că-l deranjez pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
să vadă fețele inamicilor. Armata clanului Tokugawa se Învârti ca o roată uriașă, menținându-și formația aripă-de-barză, și se dispuse În fața inamicului ca un stăvilar omenesc. Praful sârnit de cele două armate Întuneca văzduhul. Numai lăncile lucind În soarele la asfințit sclipeau În tenebre. Corpul de lăncieri din Kai și cel din Mikawa avansaseră În primele linii, stând acum față În față. Când fiecare tabără scotea câte un strigăt de război, cealaltă răspundea - aproape ca un ecou. Pe măsură ce norii de praf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
oamenii lui Ieyasu muriseră În bătălie și Încă nu știa nimeni câți fuseseră răniți. Purtând povara de a aparține unei armate Învinse dezastruos, oamenii se Înapoiau, În șir, spre cetatea acoperită de zăpadă, dezgustați de ei Înșiși. Retragerea continuă de la asfințit până după miezul nopții. Cerul se Înroșise, poate fiindcă la toate porțile castelului ardeau focuri. Dar culoarea roșie a zăpezii căzute provenea, În mod clar, din sângele războinicilor care se Întorceau. — Ce s-a Întâmplat cu Domnia Sa? Întrebau oamenii, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
câteva momente. „Cu siguranță, nu se grăbește,“ Își spuse Hideyoshi, plictisit. Umbrele Înserării Întunecau deja traforajul tavanului din odaia goală. Era destul de Întuneric pentru a fi nevoie să se aprindă lămpile și, când privi afară, văzu soarele toamnei târzii În asfințit, Înroșind aprins munții din jurul castelului. Avea În fața lui o farfurie goală. În sfârșit, auzi sunet de pași. În cameră intră un maestru al ceaiului. Întrucât castelul este sub asediu, mă tem că am foarte puține să vă ofer, dar Domnia Sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
răci gura de pomană. Apoi, dădu la o parte capătul unei perdele din cele care-i Înconjurau cartierul general. — Odani a căzut, șopti el, privind flăcările. Strigătele de luptă și flăcările care mistuiau castelul se stingeau deopotrivă, iar luna În asfințit Își arunca lumina alburie peste piscuri și văi, În așteptarea zorilor. Chiar atunci, un ofițer și oamenii săi urcară, În fugă, colina, cu strigăte de victorie. Când puseră În fața lui Nobunaga capul lui Asai Nagamasa și pe cele ale vasalilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
vadul din Komatsugase și, În cele din urmă, Își căută refugiul În Castelul Busetsu. Katsuyori era un om curajos, dar acum Îi pierise graiul ca unui surdo-mut. Întreaga suprafață a Shidaragaharei era Înroșită - un roșu Închis - În timp ce soarele cobora spre asfințit. Marea bătălie din acea zi Începuse În preajma zorilor și luase sfârșit spre seară. Nici un cal nu necheza; nu striga nici un soldat. Câmpia Întinsă se cufundă, curând, În Întunecime, Într-o pustiire desăvârșită. Roua nopții se depuse Înainte ca morții să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
privirea În gol. Ascultau, aproape În extaz, sunetele nostalgice. Oamenii din turnul de veghe, din corpul de gardă și din toate părțile fortăreței erau cuprinși de aceleași gânduri. Prin furtuni de săgeți, Împușcături și strigăte războinice - din zori și până-n asfințit și din nou de seara până dimineața - oamenii care se aflau de trei ani În castelul acela izolat de lumea din jur prinseseră rădăcini trainice, fără a ceda sau a se retrage. Acum, Însă, sunetul de koto le trezea, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
clanului Akechi, se Întreținea cu un oaspete. Musafirul era pictorul Yusho, care nu era de origine din Suwa. Părea să aibă cam vreo cincizeci de ani, iar fizicul său robust nu indica prin nimic că era pictor. Vorbea foarte puțin. Asfințitul Înroșea pereții albi ai șirului de magazii În care fasolea era depozitată. — Trebuie să mă iertați că v-am vizitat, pe neașteptate, Într-o perioadă de război ca aceasta, și că nu vorbesc decât despre problemele plictisitoare ale unui om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
prima zi din Luna a Șasea fu mai fierbinte decât fusese de mulți ani. După-amiaza, coloane de nori acopereau o parte a cerului dinspre miazănoapte, dar soarele, care apunea Încet, continuă să usuce munții și văile râurilor din Tamba, până În asfințit. Orașul Kameyama era acum complet pustiu. Soldații și căruțele care se Îngrămădiseră pe străzi plecaseră. Ostașii, ducând arme de foc, stindarde și lănci, ieșeau din oraș Într-o coloană prelungă, cu capetele Încinse În căștile de fier. Orășenii se Îmbulzeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
am privit În sus, spre fața lui Kannon, continuă Nene. Ieri mai mult decât alaltăieri, astăzi mai mult decât ieri, pare să ne surâdă. Dimineața În care cele două femei vorbiseră astfel era aceea a sosirii lui Hideyoshi. Soarele la asfințit Întindea umbra văii peste sat, iar zidurile templului erau deja colorate de roșeața amurgului. Nene lovea cremenea pentru a aprinde lămpile, În Întunericul sanctuarului ei interior, pe când bătrâna stătea așezată, rugându-se În fața statuii lui Kannon. Deodată, auziră luptătorii alergând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
comandant cu tigve aurite. La granița cu Omi, În regiunea alpină Yaganase, zăpada proaspătă zăcea În vâlcele și râpe. Vântul care bătea prin regiune și sufla către lac dinspre miazănoapte era Încă destul de rece cât să Înroșească nasurile războinicilor. În asfințit, armata se Împărți pentru a-și ocupa pozițiile. Soldații aproape că zăreau inamicul. Și totuși, nu se zărea nici o coloană de fum a vreunui foc din tabăra dușmană, nici un singur soldat inamic. Ofițerii, Însă, le arătară oamenilor pozițiile inamice: — Acelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
templu din Kitsunezaka, iar acum, Katsuie rătăcea, În tăcere, pe coridoarele clădirii, privind spre poarta templului. — Shichiza Încă nu s-a Întors? Îi Întreba el, de nenumărate ori, pe vasalii apropiați. E deja seară, nu-i așa? Pe măsură ce se lăsa asfințitul, enervarea lui Katsuie creștea. Soarele În amurg Își arunca razele pe clopotniță. — A venit Seniorul Yadoya! Acesta fu mesajul transmis de luptătorul postat la poarta templului. — Ce s-a Întâmplat? Întrebă, neliniștit, Katsuie. Omul vorbi cu sinceritate. La Început, Genba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Inuchiyo. În timp ce-și Îndemna calul, expresia Îi era lipsită de orice fățărnicie. În fața unor asemenea sentimente, Inuchiyo se Înclină cu o emoție adânc simțită. Silueta lui Katsuie ieșind pe poarta castelului se profila neagră, pe roșul soarelui În asfințit. Mica armată rămasă, de opt călăreți și vreo zece pedestrași, porni, În goană, spre Kitanosho. Doi-trei oameni călări intrară În galop, În Castelul Fuchu. Vestea adusă de ei ajunse curând la cunoștința Întregii fortărețe. — Inamicul are tabăra la Wakimoto. Seniorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Atâta vreme cât Încă se mai afla la Gifu, Hideyoshi putea porni În oricare direcție. Ieyasu așteptă următorul raport care, când sosi, Îl anunță că Hideyoshi construise un pod peste Râul Kiso și ajunsese la Castelul Inuyama. Ieyasu primi această veste la asfințitul soarelui, În cea de-a douăzeci și șaptea zi a lunii, iar expresia de pe chipul lui dădu de veste că sosise momentul. Pregătirile pentru bătălie se Încheiară În timpul nopții. În ziua a douăzeci și opta, armata lui Ieyasu porni spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]