1,317 matches
-
se mânjească și mai mult pe față. În numai câteva secunde, chipul său arăta ca un grotesc tablou alcătuit din roșu și tente de roz, lacrimile sale neizbutind să-i curețe fața. Suspina cât mai discret, nevrând să-și provoace atacatorul din nou. Icnea din când în când, atunci când durerea era prea acută pentru el. Am ajuns aici... am ajuns la a ne lupta între noi... regret multe lucruri... ăsta e unul dintre ele. Și nu le regret neapărat pe cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
and Schuster, 1994. O carte la fel de curioasă și de ciudată ca descoperirea care a generat-o. Incoerentă, distractivă, informativă. Horgan, John. The End of Science. Reading, Mass.: Addison Wesley, 1996. O carte remarcabilă, prost interpretată cu bună știință de majoritatea atacatorilor ei. ———. The Undiscovered Mind: How the Human Brain Defies Replication, Medication, and Explanation. New York: The Free Press, 1999. Horgan este, în prezent, unul dintre cei mai inteligenți și mai iconoclastici observatori ai științei. Proza lui este înviorătoare, iar punctul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
asupra urmăririi, nu-i auzise apropiindu-se. Toma încercă să se retragă spre un copac ca să-și protejeze spatele, dar nu mai apucă. Întinse brațul stâng în față, parând un croșeu îndreptat spre bărbia sa, după care îl lovi pe atacator între picioare cu vârful pantofului. Individul se chirci la pământ de durere, scos din luptă. Mai rămăseseră doi, care acum se repliau pe laturi, căutând să îl atace simultan. Nu era mare lucru, Cristi își dădu seama că avea de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cel mai înalt dintre ei și se repezi spre el, mimând un atac la figură. Acesta se feri pe spate, dezechilibrându-se un moment. Atât aștepta polițistul, îi aplică o lovitură puternică cu piciorul chiar sub genunchi, la marginea rotulei. Atacatorul se prăbuși pe asfalt gemând. Individul îndesat care mai rămăsese în picioare ezita să se apropie. Se legăna de pe un picior pe altul încercând să-i distragă atenția. În mână avea un cuțit pe care îl ținea de mâner ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
-l din mai multe părți deodată. Tactica lor dădea roade și, în curând uriașul era copleșit. Lovit de moarte, cu ultimele puteri, Negru se ridică deasupra celor trei și mai roti odată paloșul deasupra capului. Lovitura nu-i nimeri pe atacatori, însă tăișul reteză vârful muntelui care se prăbuși cu un zgomot asurzitor în apele râulețului ce curgea la poale. Ileana se opri și se întoarse spre apă, arătând cu mâna în întuneric: Uite! îl îndemnă ea pe Cristi să privească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
rău lui Costi și el pur și simplu plecase pe picioarele lui spre casă. Dar dacă Toma era cel ce avea dreptate și nu Pop și, în nici un caz nu era vorba de simple dispariții, ci de un asasinat? Atunci, atacatorul l-ar fi putut târî pe băiat oriunde pe munte. Ipoteza aceasta i se părea tot mai atractivă lui Cristi și se decise să o verifice de îndată. Ajunsese deja în locul unde găsiseră camionul. Privi înspre versant, încercând să ghicească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lui Pop, pe care nici n-o bănuise inițial, apăruseră și celelalte complicații. Îi venea să-și tragă palme pentru faptul că plecase de unul singur în dimineața aceea. Își dădea seama că se hazardase ca un nesăbuit pe munte. Atacatorul era la el acasă, cunoștea foarte bine locurile iar el, era nevoit să joace pe teren străin. Nu numai că acum era încolțit, sau cel puțin așa i se părea, dar se afla și în pericolul de a se rătăci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Dar dacă o fi vorba de niște bandiți? Îl ademeniseră în pădure ca să-l reducă la tăcere pentru ca apoi să se poată repezi nestingheriți peste ceilalți care dormeau liniștiți în tabără? Imposibil, se gândi el, dacă era vorba de așa ceva, atacatorii trebuiau să fie mai mulți. Așa cum mersese el, făcând mai multe ocolișuri, sigur ar fi dat peste unul dintre ei. Nu, nu putea fi vorba de una ca asta. Pur și simplu i se năzărise lui că aude ceva și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pe undeva legat și cu un căluș în gură, ori poate cine știe, îi făcuseră deja felul. Probabil că se pregăteau să năvălească peste ei când își făcuse Strugurel apariția lângă foc. Ieșirea lui din cort le cam încurcase socotelile atacatorilor și se văzuseră nevoiți să-și schimbe planurile. Puseseră la cale aceeași strategie ca să-l îndepărteze de tabără și să-l împie dice să dea alarma. Tulburat de pierderea fiului său, nu stătuse nici o clipă pe gânduri și se repezise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de care nu se despărțea niciodată. Bineînțeles că nu-l avea la el, ieșise din cort numai în izmene iar arma rămăsese împreună cu pantalonii înăuntru. Era lipsit complet de apărare. Se afla cu mâinile goale în fața a cel puțin trei atacatori. Încercă să judece situația în care se găsea. În față, în spate și în dreapta se aflau dușmanii. Nu-i auzea mișcându-se dar desigur că se apropiau de el, încercând să închidă cercul. Dacă mai zăbovea mult acolo, planul acestora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de copaci în fuga lui. Ba nici măcar nu auzise pași în urma sa, ori poate că nici nu era posibil așa ceva din cauza zgomotului făcut de propria lui alergare. Nu-i venea să creadă cât de ușor reușise să se strecoare printre atacatori. Știa foarte bine că pericolul nu trecuse. Chiar dacă pe moment scăpase de ei, nici aceștia nu erau chiar niște nepricepuți. Din moment ce reușiseră să-l atragă până în mijlocul pădurii și puseseră la cale capcana din care tocmai scăpase, trebuia să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
L-o fi prins Calistrat asupra faptului, ori poate că pur și simplu în încleștarea dintre cei doi, moșul o fi fost lovit de moarte? Nu, din nou, trebuia să respingă această idee. Pentru ca acest lucru să se poată petrece, atacatorul ar fi trebuit să se apropie de moșneag. Ori el știa ce poate face Calistrat atunci când se folosea de toiag. Altcumva trebuie să se fi petrecut lucrurile. Se va lămuri el mai încolo care este adevărul. Era hotărât să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Atât aștepta Boris, imediat ce simți efortul acestuia, slăbi imediat apăsarea și îi răsuci brusc capul în direcția opusă. Gâtul se frânse, trosnind ca un vreasc uscat. Capul bătrânului se lăsă moale într-o parte, în timp ce trupul căzu moale în brațele atacatorului. Toiagul îi scăpase din mâini, rostogolindu-se pe jos. Îl prinsese în brațe pe moșneag înainte de a se prăbuși. Îl săltă apoi pe umăr ca pe un sac, după care porni grăbit spre fundul curții. Calistrat era neașteptat de ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Pohoață reacționă imediat, apăsă pe trăgaci și trase un foc înspre el. În liniștea pădurii, focul de armă răsună puternic printre copaci. Godunov se aruncă repede la pământ. Încă nu price pea ce se întâmplă, dar îi era clar că atacatorii nu glumeau, glontele îi șuierase pe la ureche, chiar îi simțise fierbințeala pe obraz. Aruncă arma și rămâi pe burtă cu mâinile și picioarele crăcănate! urlă din nou Pohoață cât putea el de tare. Următorul glonț ți-l bag direct în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
duc la o așa distanță? -Nimic mai simplu, ziua pe lumină voi călători într un sac care îl va duce Trotinel iar noaptea cât tu, Zvârluga, Buburuza, Ciric și Trotinel vă veți odihni, voi lucra și vă voi păzi de atacatori pentru că, să știi, pe acele meleaguri este o lume a nebuniei compusă din animale, păsări și gângănii pe care tu nu le-ai văzut pe aici și care atacă, nu se joacă... -Cum o să te mai duc și pe tine
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
de firele fragile ale vieții lor. De la sfârșitul Lunii a Unsprezecea, când Kanbei fusese ca sol, Castelul Miki se cufundase, cu adevărat, în tăcere și amărăciune. Foarte probabil că soldații nu mai aveau nici măcar gloanțe cu care să tragă în atacatori. Hideyoshi, însă, continua să se abțină de la ofensiva generală, spunând: — Poate că nu vor mai rezista mult. Dacă, așadar, asediul nu era decât o întrecere de rezistență, nu se putea spune că actuala poziție a lui Hideyoshi ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
repeziră din nou. Răsucindu-se într-o parte, tăiară, cu furie, în rândurile inamicilor; întorcându-se în cealaltă, împunseră cu lăncile. Apoi, ca vântul, se retraseră spre fortificația lor. Astfel, ieșiră înainte la luptă de șase sau de șapte ori. Atacatorii pierduseră deja peste două sute de oameni. Era aproape ora amiezei și un soare arzător strălucea deasupra capetelor. Sângele proaspăt de pe armuri și căști se usca repede, dându-le un lustru negru, ca al lacului. Sub stindardul de comandant rămăseseră mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
șanț, văzură că soldații din castel dăduseră foc podului de la poarta din față. Flăcările săreau spre turnul de deasupra porții și se răspândeau către zona cazărmilor. Apărătorii opuneau o rezistență mai furioasă decât prevăzuseră atacanții. La amiază, zidul exterior căzu. Atacatorii năvăliră în fortăreața principală, pe toate porțile. Katsuie și vasalii săi superiori se retrăseseră în fort pentru a rezista pe ultimul bastion. Puternica fortăreață era o clădire cu opt etaje, uși de fier și coloane de piatră. După două ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
generos pe măsura caracterului său. După cum se poartă cu voi, cred că ar fi meritat mai mult de la voi „presarii”, bravi reprezentanți ai acestei nații, care au principiul ca atunci când cineva aruncă în ei cu rahat, ei să arunce în atacator cu flori. Cred că deja l-ați supărat că nu-l numiți decât Zeus și nu Dumnezeu. El personal și-a spus Zeus, sugerând totodată că nu s-ar supăra dacă ați supralicita. Fiind un om viclean și alăptat cu
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
te ridici în picioare și plecăm de aici. Încetul cu încetul, căpriorul trebui să recunoască: ceea ce vedea, din umbra îndepărtată a tufișului după care era ascuns, era real. Puiuțul nu numai că supraviețuise, dar se mai afla și sub protecția atacatorului! Se întoarse, la fel de nevăzut, la căprioară. Privirea lui năucă o bulversă. Era de rău? Era de bine? Căprioara nu mai suporta încordarea: L-ai văzut? E în viață cu adevărat? Spune, te implor, spune acum! N-ai să mă crezi
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Se împărțiră în două cete și o înconjurară. Se apropiau astfel, închizînd în mijloc, ca într-o capcană, adăpostul uman. Lupii captivi parcă înnebuniseră. Strigătele lor nu mai aveau coerență, și, pe măsură ce inamicii strîngeau cercul, se transformară în schelălăieli disperate. Atacatorii erau mulți și puternici, și aveau în priviri acel licăr de animal hotărît să-și ducă treaba pînă la capăt, indiferent de consecințe. Ca la comandă, captivii înțeleseră. Se lăsară la pămînt, tînguindu-se răscolitor. Lupino pătrunse primul în perimetrul adăpostului
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
să-i asigure de simpatia lor pentru soarta de sclav ce le fusese hărăzită pînă atunci. Dar, stupoare! Captivii nu făcură nici un pas. Rămaseră ghemuiți la pămînt, lipsiți de orice intenție de a fugi. Căpătaseră curajul de a-și privi atacatorii în ochi. Și, dacă limbajul le era de neînțeles, privirea spunea totul: lupii captivi preferau să rămînă! Aici era casa lor. Asta era viața lor. Fuseseră cîndva obligați; dar acum alegeau de bună voie să-l slujească pe Om! După ce
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
poetul, cercetând funia care Îi menținea capul În acea poziție nefirească. Nu era strânsă atât de tare Încât să Îi Împiedice respirația. Și, Într-adevăr, pe gât nu exista decât o ușoară urmă roșiatică. -În timp ce Își pierduse cunoștința, atacatorul i-a legat mâinile la spate, prinzându-i gâtul cu funia care, mai apoi, i-a folosit drept suport cadavrului. Poate că voia să-i smulgă o mărturisire. Apoi a vărsat peste el varul, care s-a Întărit, preschimbându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Cineva, ieșit din beznă, se ciocnise de el din alergare. Amnarul căzu ricoșând cu un sunet metalic pe pardoseala din piatră, În timp ce el Încerca să-și păstreze echilibrul. Mâna Îi fugi spre mânerul dăgii. Dar când reuși să o scoată, atacatorul misterios dispăruse deja dincolo de gardul de pari. Rămase nemișcat, Încordându-și auzul pană la chin, spre a Încerca să deslușească vreun zgomot În Întuneric. Parcă nu era nimeni. Se aplecă pe vine, să caute pe pipăite amnarul și lampa, atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nou culoarele, trebuie să-l Înconjurăm! strigă Dante. Soldații se Întoarseră spre șeful lor, care făcu un semn de Încuviințare. În timp ce ei alergau, poetul se Îndreptă către unul din coridoarele din centrul Încăperii. Avea impresia că tocmai acolo se ascundea atacatorul, după ce Îl lăsase liber pe neașteptate. Nu văzu pe nimeni. Nici ceilalți nu găsiră nimic În explorarea lor de-a lungul Îngustelor defileuri de pânză. Țesăturile continuau să se unduiască ușor, mișcate de adierea uscătoriei. Dar asasinul dispăruse. 17 În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]