1,498 matches
-
dialogurile textuale consistente din român, bogate în ironie, umor și inteligența. La fel de importantă în film este și partea producătorilor, care reușesc în toate ecranizările să acorde o atenție deosebită costumelor de epocă, obiceiurilor și decorurilor. Deși sensul narativ și claritatea auctoriala sunt rareori sacrificate, într-una dintre ecranizări numeroase unghiuri de filmare și cadre par să facă adesea tocmai acest lucru și să depășească motivația narativa. Efectul este de a transforma spațiul narativ în spațiu cultural, adică să predomine expunerea valorilor
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
cu noro-, reprezintă în literatura română curentul realist, prin vocația de a picta mediul social și de a crea tipologii umane complexe. Moralist și fin psiholog, Ioan Slavici este precursor al lui Liviu Rebreanu, realitatea fiind zugrăvită obiectiv, din perspectivă auctorială. Nuvelă bogată, un mic roman de moravuri, „Moara cu norocsurprinde prin construcția nucleelor epice, în care doza de neprevăzut și inedit, de autentic și senzațional, susține ritmul unei veritabile anchete din proza polițistă. Nimic nu este de prisos, totul se
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
că integrarea corectă a unor discursuri literare, pentru înțelegerea textului lui Blecher, permite, mai departe, abordarea acestuia prin relaționarea cu alte tipuri de limbaje, în afara celui literar-filosofic și respectiv grafic. Discursurile personajelor lui Max Blecher, în fapt ale aceleași măști auctoriale demultiplicate la nesfârșit, trimit la filosofia lui Heidegger, dar și la cea a lui Kierkegaard, Jaspers și Husserl. Pentru a înțelege pesonajul lui Blecher trebuie să pornim asemenea lui Heidegger în Ființă și timp de la înțelgerea timpului în care acesta
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Niciun aparat de zbor nu te-a dus atât de departe"235. Cărtărescu suprinde libertate nelimitată a creatorului de text de a proiecta lumi, asociind libertatea scrisului cu cea a zborului. Pentru a înțelege intenția și în același timp misiunea auctorială a textului narativ Întâmplări în irealitatea imediată, dar și a celorlalte două texte ce vor urma, pornim de la fragmentul celor doi îndrăgostiți metamorfozați din contingent, lecturând și interpretând textul prin altul, de data aceasta poetic, aparținând tot lui Blecher, cuprins
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
deplină libertate, ceea ce anticii numeau ascensio spintualis. În capitolul E tot fîlozofie... lecția de gnoseologie, pe care Ștefan i-o oferă răbdător Elei, sfârșește într-o pasională îmbrățișare. Aerul și al treilea element al său, mișcarea, creează, filtrate prin conștiința auctorială, un flux al memoriei care mistuie gândul aceluiași Fred, el transferând ceva din propria-i mobilitate unui personaj inerțial, precum Valeria: "Aș vrea să spun ceva, dar gândurile s-au depărtat de mine că trebuie să le trag înapoi ca
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
salbe / Și resoarbe înveninată spume albe. Pe deasupra-i sârma-ntinsă între munți, / Pentru pașii mei alături, și mărunți."79 Ladima (și numai el!) este chiar Sinele lui Camil Petrescu, adică acea existență irațională și dificil de definit, dar căreia eul auctorial i se asociază involuntar. Desigur, Tudor Vianu (și, după el, o întreagă pleiadă de critici literari) aveau destule temeiuri să considere că, în Patul lui Procust autorul este un pluriperspectivist. Și aceasta dintr-un deziderat al autenticului, pe care l-
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
prezent etern. Mitemul în discuție câștigă, în acuratețe, prin funcția de simbolizare iconică. Paradoxal, masiva exegeză camilpetresciană nu a remarcat că romanul Patul lui Procust are o structură circulară sau, mai precis, o dublă structură circulară. Schema sa actanțială și auctorială se prezintă sub forma a două cercuri concentrice. Primul (și cel mai larg) pornește de la un dialog între Autor și d-na. T. În paratextul liminar, Camil Petrescu își teoretizează concepția romanescă spre sincera nelămurire a protagonistei, care află că
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
conotativ în pasajele în care Camil Petrescu o introduce pe cea "aleasă" ca instanță narativă model de "transfigurare" reușită a realității/ de "atingere" a transcendentului, care, în cazul acestui autor, este reprezentat printr-un "dosar de existențe"316. Nu vocea auctorială, ci o "instanță fondatoare a actului narativ"317 o prezintă și, apoi, o descrie în amănunt pe doamna T. Prezentarea prin numele abreviat ar putea-o introduce într-o paradigmă a personajelor secundare, efemere, episodice, insignifiante 318 (dansatorul G. Din
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
După cum se cunoaște, întreaga problemă complexă de metodă în tehnica romanescă este dominată de punctul de vedere sau relația pe care naratorul o întreține cu povestirea 383. După centrul de orientare al cititorului concret, acesta poate fi de trei feluri: auctorial (perspectiva personajului-narator), actorial (perspectiva personajului actor) și neutru (o simplă "cameră de luat vederi"). Diferențele sunt importante atât din punct de vedere perceptiv (psihic), temporal, spațial și verbal 384. Profunzimea perspectivei în schimb, stabilește diferența dintre "perspectiva cu", "din spate
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
atât de cititorul fictiv cât și de cel concret (cel care citește romanul). Așadar, primul aspect oferă un indiciu prețios al structurii inversate, chiar ambivalente. Autorul fiind deopotrivă prezent și absent, scenariul poietic ne permite o relaționare cu tipologia autotematizării auctoriale existente încă din secolul al XVII-lea.397 Știm, datorită scriitorilor antici (Cicero, Plutarh etc.) că promotorul autoproiecției auctoriale a fost Phidias, care s-a reprezentat pe scutul Minervei. Predilecția lui Camil Petrescu pentru multiplicarea hiperbatică a planurilor de reprezentare
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
prețios al structurii inversate, chiar ambivalente. Autorul fiind deopotrivă prezent și absent, scenariul poietic ne permite o relaționare cu tipologia autotematizării auctoriale existente încă din secolul al XVII-lea.397 Știm, datorită scriitorilor antici (Cicero, Plutarh etc.) că promotorul autoproiecției auctoriale a fost Phidias, care s-a reprezentat pe scutul Minervei. Predilecția lui Camil Petrescu pentru multiplicarea hiperbatică a planurilor de reprezentare, precum și confruntarea permanentă cu o altă realitate absentă (locul anteriorului narator este preluat de altcineva și cel care fusese
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
se poate constata nu numai o multiplicare prin adaus, dar chiar o pluralitate de subiectivități. Sintaxa figurală traversează opera, creând relații transversale și neierarhizate. Constantul derapaj expresiv al subiectivității are ca principal factor determinant o "dispariție locutorie."405 Ficționalizarea eului auctorial creează permutări circulare, o tensiune incitantă a lecturii, care sesizează, frapant, opera in fieri ca un autoportret sui-generis (v. capitolul I, în care am surprins aceeași conotație autobiografică, însă din perspectiva psihanalizei). Structura circulară a romanului poate fi probată multiplu
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
raportarea la complexul Pygmalion. Doamna T. este prima protagonistă, cea dintâi naratoare, însă și ultima parteneră de dialog, închizând cercul în Epilog II. Structura circulară a romanului constituie, în fapt, o formă simbolică: este rotundă, pentru că poate îngloba diferențele narative/auctoriale/actoriale, iar acestea nu există în număr limitat, ci, deliberat, complicat și multiplu imbricate. Raportul profund pe care scriitorul intenționează și este convins că îl descoperă în cuvântul artistic și în experiența critică, estetică, nu în ultimul rând morală, pare
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
noastre lingvistice. 5 Intervenția Autorului-Șef, care trebuie să arate că există. În mod evident, Dr. A. K. este fascinat de acest lexem, speculat de Al Pitzuno în Cântările Buruienoase ("Chanson de gest(uell)e paillarde) în care Ipseitatea Sa Auctorială pare a fi atras de plasticitatea multilaterală (cu geometrie variabilă) a Triunghiului Bermudelor Autorității Funeste. În fapt, abia în perioada pRost universitară (când a ouat Trei într-o carte) Elpi pare a percepe (în loc de drepturi de autor) că acel cuvânt
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
Putem asemăna această monodie incantatorie cu starea de rugăciune a anahoreților, cu veghea și psalmodiul repetitiv, cu starea de beatificare În care ființa rugatorului se contopește cu rugăciunea, cu alchimia teologică a imaginarului deesc, cu amplitudinea discursului monosilabic, cu vraja auctorială a sinelui căzut În transa rugăciunii. La fel și Cătălina asemeni călugărilor penitenți psalmodiază mantrele În pusee respiratorii de isihasm combinat cu incantațiile de minaret. Însuși turnul din care emite fata de Împărat se poate asocia modelului islamic, muezinic de unde
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
de evident că potențialul interpret al unui astfel de text, emblematic pentru maniera de construcție a lui Acosmei, are de luptat cu toate inerțiile de lectură ale unui cititor obișnuit să ceară de la poezie metaforă, simbolism și expresivitate formală (instanța auctorială îl avertizează de altfel onest chiar de la început, într-o inedită artă poetică ce deschide cartea, Palinodie, să nu ceară "argumente/ nici înveșmântarea ideii în materie sensibilă"). Și totuși, deși poemelor marca Acosmei pare a le lipsi orice intenție lirică
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de oase", "movila/ de oase și țeste, ucigașă" etc. etc.), această intensitate nu este totuși atinsă decât rareori, în pasteluri în totul negre precum Cangea ascuțită a lui Seth. Pentru că, în cele mai multe poeme, deși pare a privilegia paleta întunecată, instanța auctorială reușește să o atenueze prin utilizarea unor tonuri mai luminoase în descrierea celor câtorva personaje asociate, într-un fel sau altul, revelațiilor primordiale, firește mântuitoare: dansatoarea "cu pasul și încheietura dulce", al cărui șold "se-nfiora/ de cântec pe-ntinderi
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în străinătate, altfel viețuind în pașnica urbe ieșeană. Actantul liric (să păstrăm încă sintagma, deși, se va vedea și mai departe, se poate vorbi, pe secțiuni întinse din poezia lui Radu Andriescu, de o coincidență între eul real și eul auctorial care îl așază în avangarda biografismului autenticist douămiist) e, cum altfel?, inteligent, erudit, detabuizat, semiboem, revoltat ce-i drept, mai mult în surdină împotriva rigidelor convenții, de orice fel ar fi ele academice, literare, comportamentale etc. Adăugându-le și descripțiile
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
biografem, dacă discursul e pălmuit/ cu proză doar ca să fie întors cu furca/ spre lucrurile simple. E poezie". Simultan, sensul poemelor pare că se descifrează din ce în ce mai ușor. Venind în întâmpinarea posibilelor dificultăți pe care le-ar întâmpina propriul lector, instanța auctorială din Punțile... îi pune chiar la îndemână cele mai potrivite chei de interpretare pentru cele trei cicluri din volum: "punțile stalinskaya = obsesia comunicării, dimineața pe răcoare = criza personală, psi = recuperarea afectului" (AC/DC). Intrând, la rându-i, în acest joc
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
nu-mi înțeleagă nimeni cuvintele.// Fluture, larvă, cocon,/ ploaia de meteoriți subpământeni,/ larvă, plânsul ușor, travesti". Altfel, nucleolul poetic recurent al majorității textelor din volum este ruptura. La nivelul tramei propriu-zise (poemele din Pragurile Apeiron conțin secvențe dintr-o istorie auctorială dilatată, uneori, halucinant), înregistrăm fie ruptura de o alteritate feminină (cu finalul previzibil al poveștii de dragoste: "De ce-ai adus urâtul cu tine în zece scrisori" sau, în notă bacoviană, "Miroseai din ce în ce mai mult a mort,/ deși erai atât de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
falșii profeți" (Pune-ți și tu o mască, Interior cu mască și clovn, Sfaturi de amăgit întunericul, Elegie. Mut și orb ca Dumnezeul acestui veac, Via carissima ș.a.), toate invocate dacă nu să articuleze o eboșă de poetică a revoltei auctoriale ("Vino și spune un adevăr despre tine/ autor iconoclast incomod/ ai umplut lumea cu versuri amare/ scrib îndrăcit mică instalație de visat!" Mică instalație de visat), măcar să legifereze multiplicitatea internă ("Dar eu retras într-o broască țestoasă/ cu bătrânul rege
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Cele două cicluri ale volumului, Noi povești despre pasărea oarbă Dali și Evanghelia după Corbu, se deschid cu motto-uri din lirica proprie, care să condenseze propria ofertă de lume textuală. Este vorba despre o lume în-semnată de conștiința superiorității auctoriale ("Primiți-l cum se cuvine pe călătorul străin, poate că el poartă semnul!"), care îi permite creatorului ei să propună o altă variantă de reflexie a instanței postulate drept demiurgice: "Dumnezeu e mort spune Nietzsche/ e doar obosit spun eu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Lermontov, Poe, Maupassant, Dostoievski ș.a. dar și de scene sau arhetipuri religioase din mai multe culturi), poemul lui Danilov este unul de o frapantă originalitate. O dovedește în primul rând felul în care știe să își pună în valoare calitățile auctoriale: dozarea eficientă a efectelor; proporția bine gândită între dialogul contras, abil, în soliloc, epica nervoasă și portretistica reușită, exemplar, din câteva linii. Dar în special impresia de concretețe neliniștitoare a fabulei cu rafinate interstiții metafizice, având la bază principiul dublării
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
meu ca un frate sărac" (Am în sânge petale de mac). Aceeași tentație a efasării granițelor identitare se resimte si în a doua secțiune a volumului, Emoția orașului, deși forma ei poematică este, aici, distinctă. În Adeverință, spre exemplu, instanța auctorială preferă camuflajul ironic al biograficului celui mai prozaic: "El își cumpără foarte rar/ Papuci de casă. El dondăne, fredonează/ Devine brusc înțelept, își dă palme,/ Plânge, recunoaște, mai cere/ Încă o dată, scuze.// Poetul îngână ceva. O ia razna,/ Își dedică
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
suntem de plâns), nu vor putea fi percepute la fel de dramatic precum zbaterea cumplită a cuvintelor în căutarea actului poetic revelator de frumuseți ocultate în subteranele lumii vizibilului. Examenul autoscopic anterior păruse, ce-i drept, a dezvălui alte cauze ale suferinței auctoriale: riscul inerent al dispersiei identitare, al pierderii sau al rătăcirii de sine ("mă rătăcesc prin mine/ uneori/ cum se mai rătăcesc copii/ prin mahalale" Timp din Doamne, desenează-mi un om!); spectacolul agonic al unui univers pe cale de mortificare ("degeaba
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]